ICCJ. Decizia nr. 2216/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2216/2009
Dosar nr. 120/42/200.
Şedinţa publică din 11 iunie 200.
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rezoluţia nr. 639/P/2008, din 23 ianuarie 2009, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de M.G., judecător la Judecătoria Ploieşti, sub aspectul infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Pentru a dispune în acest sens, după efectuarea actelor premergătoare, procurorul a reţinut următoarele:
La data de 19 noiembrie 2008, numitul M.C.V., din comuna Berceni, judeţul Ilfov, s-a adresat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti cu o plângere penală prin care sesiza că d-na judecător M.G., de la Judecătoria Ploieşti, se face vinovată de comiterea infracţiunii de abuz în serviciu întrucât, prin sentinţa civilă nr. 10175 din 5 noiembrie 2008, i-a respins acţiunea civilă formulată în dosarul civil nr. 2274/281/2008 (fila 2).
În motivarea plângerii, numitul M.C.V. a arătat că însăşi Primăria Ploieşti ar fi învederat că are calitate procesuală, astfel încât hotărârea instanţei, bazată pe lipsa calităţii procesuale pasive a acestei instituţii, nu se justifică.
Procurorul a constatat că actele premergătoare efectuate nu au relevat indicii care să contureze existenţa vreunei fapte penale. Dosarul civil nr. 2274/281/2008 a avut ca obiect acţiunea numitului M.C.V. prin care solicita instanţei să constate, în contradictoriu cu statul român (prin Ministerul de Finanţe), că a uzucapat un teren în suprafaţă de 546 mp situat în Ploieşti.
În urma demersurilor instanţei, care a invocat din oficiu lipsa calităţii procesuale pasive a statului român, numitul M.C.V. şi-a precizat acţiunea în sensul că doreşte să se judece în contradictoriu cu municipiul Ploieşti, reprezentat de primar.
La un termen ulterior, instanţa a invocat, din oficiu, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestui ultim pârât.
În aceste condiţii, prin sentinţa civilă nr. 10175 din 5 noiembrie 2008, admiţând excepţia precizată, instanţa a respins acţiunea numitului M.C.V.
Cauza a fost soluţionată, în totalitate, de un complet de judecată din care a făcut parte judecătorul M.G.
Instanţa şi-a motivat hotărârea prin aceea că numitul M.C.V. nu a făcut, în nici un fel, dovada că proprietarul terenului în litigiu ar fi fost municipiul Ploieşti, în condiţiile în care, din toate probele administrate, a reieşit că proprietar era, în fapt, o persoană fizică identificată (sora defunctei L.E.).
Pârâtul, în respectiva cauză, nu a arătat că îşi însuşeşte această calitate procesuală, ci doar că ar fi de acord cu amânarea judecăţii pentru ca reclamantul să răspundă excepţiei ridicată din oficiu de instanţă (fila 28).
În consecinţă, procurorul a reţinut existenţa argumentelor pe care se fundamentează hotărârea judecătorească şi, de asemenea, că nu se poate aprecia că judecătorul M.G. ar fi pronunţat hotărârea în mod arbitrar.
Plângerea petiţionarului împotriva acestei rezoluţii a fost respinsă ca neîntemeiată prin rezoluţia nr. 111/II/2/2009 din 4 februarie 2009 a procurorului general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.
În temeiul art. 278/1 C. proc. pen., petiţionarul s-a adresat instanţei competente.
Prin sentinţa penală nr. 69 din 14 aprilie 2009 Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală, a respins ca nefondată plângerea petiţionarului.
Pentru a dispune în acest sens, prima instanţă a reţinut următoarele:
Petentul, deşi legal citat la trei termene consecutive, nu a înţeles să se prezinte în instanţă pentru a susţine plângerea formulată.
Este real, reţine curtea de apel, că dosarul civil nr. 2274/281/2008 al Judecătoriei Ploieşti, a avut ca obiect acţiunea civilă a numitului M.C.V., acţiune prin care solicita instanţei să constate, în contradictoriu cu Statul Român (prin Ministerul de Finanţe), că a uzucapat un teren în suprafaţă de 546 mp situat în Ploieşti.
Cauza a fost soluţionată de completul din care a făcut parte judecătorul M.G. şi care, prin sentinţa civilă nr. 10175 din 5 noiembrie 2008, a admis excepţia invocată şi a respins acţiunea numitului M.C.V.
În atare situaţie, curtea de apel a apreciat că nemulţumirea numitului M.C.V., cu privire la soluţia dispusă de către judecător, nu înseamnă că acesta a omis să îndeplinească un act sau că şi-a îndeplinit, în mod defectuos, îndatoririle de serviciu. Dacă M.C.V. se consideră vătămat într-un drept al său, ori într-un interes legitim, are la îndemână căile de atac prevăzute de lege.
Pe de altă parte, curtea de apel a menţionat că, în faza actelor premergătoare, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură penală, nu este obligatorie audierea persoanei care a formulat plângere. Cu toate acestea, procurorul de caz 1-a citat pe M.C.V., pentru a se prezenta la sediul parchetului, în vederea audierii, dar acesta nu s-a prezentat, împrejurare ce rezultă din procesul verbal aflat la fila 52 dosar procuror.
Nu în ultimul rând, curtea de apel a observat că procurorul care a dispus soluţia atacată a analizat actele dosarului nr. 2274/281/2008, o dovadă în acest sens constituind-o înscrisurile depuse în dosarul nr. 639/P/2008 şi aflate la filele 6-30.
împotriva sentinţei, petiţionarul a declarat prezentul recurs.
Prealabil examinării recursului, Înalta Curte constată următoarele:
- legal citat la cele 3 termene de judecată în primă instanţă, petiţionarul nu s-a prezentat pentru a expune motivele plângerii adresată instanţei;
- de asemenea, legal citat, petiţionarul nu s-a prezentat pentru a expune motivele de recurs. în cererea de recurs, petiţionarul susţine doar că sentinţa atacată este „netemeinică şi nelegală" şi, într-o singură frază, face aprecieri personale şi generale cu privire la probitatea poliţiştilor, procurorilor şi judecătorilor.
În lipsa unor motive concrete de recurs ale petiţionarului, Înalta Curte va examina sentinţa atacată din oficiu, sub toate aspectele.
După sesizarea organelor judiciare, în conformitate cu dispoziţiile art. 224 C. proc. pen., procurorul a efectuat actele premergătoare necesare completei şi legalei soluţionări a plângerii penale, fiind format dosarul penal nr. 639/P/2008, dosar care cuprinde, în copie, toate înscrisurile şi actele procedurale aflate în legătură cu aspectele reclamate de petiţionar.
În urma efectuării acestor acte premergătoare, nu au fost relevate minime indicii ale săvârşirii de către judecătorul reclamat a faptei, apreciată ca infracţiune, şi reclamată de către petiţionar.
Or, potrivit art. 228 alin. (1) C. proc. pen., care reflectă, în mod specific prezumţia de nevinovăţie instituită, deopotrivă, de Constituţia României [art.23 alin. (11)] şi de Codul de procedură penală (art. 5/2), începerea urmării penale faţă de o persoană este legal posibilă numai în măsura în care din actul de sesizare ori din actele premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute de art. 10 C. pen.
Aşa cum s-a menţionat, pentru realizarea drepturilor sale civile, numitul M.C.V. s-a adresat instanţelor de judecată, care s-au pronunţat asupra celor solicitate.
Soluţionarea unor cauze civile se poate realiza numai prin modalităţi reglementate de lege: prin accesul la instanţele civile de fond competente, pentru realizarea drepturilor şi, respectiv, prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege (art. 21, art. 126 şi art. 129 din Constituţia României).
Potrivit art. 129 din Constituţie, împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.
Accesul oricărei persoane la justiţie şi, respectiv, posibilitatea desfiinţării ori modificării hotărârilor judecătoreşti numai în căile de atac prevăzute de lege, sunt principii ale organizării judiciare (art. 6 şi art. 17 din Legea nr. 304/2004).
Raţiunea judiciară a instituirii unor căi de atac decurge tocmai din necesitatea reformării acelor hotărâri judecătoreşti care conţin elemente de netemeinicie ori nelegalitate.
Aceste principii presupun că reformarea unei hotărâri judecătoreşti civile se poate solicita numai pe căile de atac prevăzute de lege, iar nu prin formularea unor plângeri penale împotriva magistratului care a pronunţat respectiva hotărâre judecătorească. Nemulţumirea petiţionarului, legată de pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti nefavorabilă intereselor sale (în speţă, pe cale de excepţie), nu este suficientă, în lipsa unor minime indicii ale săvârşirii de către magistrat a unei fapte prevăzute de legea penală, să justifice tragerea la răspundere penală a magistratului respectiv.
Faţă de cele reţinute, Înalta Curte, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul petiţionarului.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul M.C.V. împotriva sentinţei penale nr. 69 din 14 aprilie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2208/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2217/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
