ICCJ. Decizia nr. 2217/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2217/2009
Dosar nr. 911/46/2008
Şedinţa publică din 11 iunie 2009
Asupra recursului penal de faţă ;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :
În cursul anului 2008 petiţionarul M.I. a formulat mai multe plângeri la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, solicitând efectuarea de cercetări penale faţă de numiţii D.M., P.V., S.C., C.I., F.R. şi B.A., toţi angajaţi ai Penitenciarului Codlea, sub aspectul infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi supunerea la rele tratamente prevăzute de art. 246 şi art. 267 C. pen., pentru fapte care ar fi fost săvârşite de aceştia în perioada 30 mai – 11 iunie 2008, în timp ce petiţionarul se afla încarcerat în Penitenciarul Codlea.
Prin rezoluţia cu nr. 179/P/2008 din data de 8 august 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, în conformitate cu prevederile art. 228 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numiţii D.M., P.V., S.C., C.I., F.R. şi B.A. sub aspectul infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), precum şi faţă de numiţii D.M. şi P.V. sub aspectul infracţiunii de supunere la rele tratamente prevăzută de art. 267 C. pen., apreciindu-se că faptele nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor reclamate, cercetările efectuate neevidenţiind o atitudine abuzivă din partea angajaţilor Penitenciarului Codlea, care să atragă sancţionarea penală a acestora.
Împotriva rezoluţiei cu nr. 179/P/2008 din 8 august 2008 petiţionarul M.I. a formulat plângere adresată procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov care, în baza art. 278 C. proc. pen., a respins-o ca neîntemeiată, prin rezoluţia cu nr. 727/II/2/2008 din 21 august 2008.
În conformitate cu dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., nemulţumit de soluţia de neurmărire penală dată de parchet, petiţionarul M.I. s-a adresat cu plângere Curţii de Apel Braşov, competentă să judece cauza în primă instanţă, solicitând admiterea plângerii, desfiinţarea rezoluţiei nr. 179/P/2008 din 8 august 2008 şi trimiterea cauzei la parchet, în vederea începerii urmăririi penale faţă de intimaţii D.M., P.V., S.C., C.I., F.R. şi B.A. sub aspectul faptelor sesizate.
Prin sentinţa penală nr. 97/F din 1 octombrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul M.I.(fiul lui G. şi V., născut la data de 1 februarie 1971, deţinut în Penitenciarul Codlea) împotriva rezoluţiei din 8 august 2008, dată în dosarul nr. 197/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov.
A fost menţinută rezoluţia atacată.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat petiţionarul M.I. să plătească statului, suma de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a constatat că, rezoluţia contestată este legală şi temeinică, din actele premergătoare efectuate, conform art. 224 alin. (1) C. proc. pen., rezultând existenţa unui impediment procesual, respectiv cel prevăzut la art. 10 lit. d) C. proc. pen., care are ca efect dirimant, împiedicarea punerii în mişcare sau exercitarea acţiunii penale, situaţie în care, în mod corect, procurorul de caz a făcut aplicarea prevederilor art. 228 alin. (6) C. proc. pen., dispunând o soluţie de neînceperea urmăririi penale.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs petiţionarul M.I., care a solicitat casarea hotărârii atacate, admiterea plângerii formulate, desfiinţarea rezoluţiei parchetului şi trimiterea cauzei procurorului pentru tragerea la răspundere penală a persoanelor reclamate.
Examinând sentinţa penală recurată sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform prevederilor art. 3856 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de petiţionarul M.I. este nefondat pentru următoarele considerente:
Ca o garanţie a respectării legalităţii în procesul penal, legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice persoană nemulţumită de soluţiile de neurmărire penală dispuse de procuror, să facă plângere împotriva acestora.
În concepţia legiuitorului, poate face o astfel de plângere orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate.
Accesul liber la justiţie este reglementat de legiuitor, iar cel nemulţumit de soluţia dată de procuror se poate adresa judecătorului de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă, aşa cum de altfel, a procedat şi petiţionarul prin plângerea ce face obiectul verificării în cauza de faţă.
Înalta Curte constată că pentru a se putea începe urmărirea penală este necesară îndeplinirea a două condiţii.
Prima condiţie constă din existenţa acelui minim de date care permit organului de urmărire penală să considere că s-a săvârşit în mod cert o infracţiune, caz în care organul de urmărire penală poate deţine informaţiile, fie direct din sesizarea făcută, fie din actele premergătoare desfăşurate ulterior sesizării.
Cea de a doua condiţie necesară începerii urmăririi penale rezultă din art. 228 C. proc. pen. şi constă în inexistenţa cazurilor de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute în art. 10 C. proc. pen., cu excepţia celui prevăzut la lit. b)1. Intervenţia unui astfel de caz, rezultând, fie din actele prin care a fost sesizat organul de urmărire penală, fie din actele premergătoare efectuate în urma sesizării, poate determina ca în locul începerii urmăririi penale să funcţioneze instituţia neînceperii urmăririi penale.
Înalta Curte constată că, în mod justificat s-a reţinut în cauză că nu se poate începe urmărirea penală faţă de intimaţii D.M., P.V., S.C., C.I., F.R. şi B.A. sub aspectul infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi supunerea la rele tratamente prevăzute de art. 246 şi art. 267 C. pen. întrucât, din actele premergătoare efectuate, rezultă existenţa cauzei care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale prevăzută de art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Astfel, din actele şi lucrările dosarului a rezultat că, prin plângerile formulate petiţionarul M.I. a susţinut, în esenţă că, în timp ce era deţinut în Penitenciarul Codlea, fiind arestat preventiv, a fost cazat, în mod abuziv, în luna iunie 2008 la secţia a V-a de maximă siguranţă, într-o cameră cu condamnaţi definitiv, cu grad sporit de periculozitate şi într-o cameră neiluminată natural şi fără aerisire directă către spaţiul liber, ceea ce echivalează cu aplicarea de rele tratamente de către conducerea Penitenciarului Codlea. Totodată, petiţionarul a mai susţinut că i s-au întocmit în mod abuziv 4 rapoarte de incident, fiind sancţionat, inclusiv cu izolare şi că are o relaţie tensionată cu ceilalţi deţinuţi, întrucât numiţii D.M.(comisar şef) – directorul Penitenciarului Codlea, P.V.(comisar şef) – director adjunct al Penitenciarului Codlea, F.R.(subcomisar), S.C.(subinspector), C.I.(agent şef) şi B.A.(agent şef principal), toţi angajaţi ai Penitenciarului Codlea, i-au îndemnat şi instigat pe ceilalţi deţinuţi să îl agreseze, fiind supus, în permanenţă unor abuzuri la locul de detenţie.
Din actele de cercetare prealabilă efectuate în cauză a rezultat că petiţionarul M.I. nu se află pentru prima dată încarcerat în Penitenciarul Codlea, ci a mai fost deţinut în acest loc de detenţie, fiind condamnat definitiv, astfel încât cunoaşte spaţiile de cazare, cu topografia şi caracteristicile fiecăruia, cât şi o mare parte a deţinuţilor din acest penitenciar, cu mulţi dintre aceştia aflându-se în relaţii tensionate, de duşmănie. În acest context, cazarea sa într-o cameră în care să-i fie asigurată integritatea corporală a fost o problemă delicată a conducerii penitenciarului.
Analizând în ordine cronologică faptele reclamate de petiţionar, Înalta Curte reţine că, în mod corect, procurorul a apreciat că, în ceea ce-l priveşte pe numitul B.A.(angajat al Penitenciarului Codlea) nu există în cauză indiciile comiterii de către acesta a infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. Astfel, cu toate că la data de 29 mai 2008, B.A. i-a întocmit deţinutului M.I. un raport de incident, pe considerentul că acesta, după ce a ieşit din refuz de hrană, a refuzat să intre în camera nr. 32 unde fusese repartizat, conform categoriei de deţinuţi din care făcea parte – arestaţi preventiv – devenind recalcitrant şi solicitând să intre în camera cu nr. 29, Comisia de disciplină din cadrul Penitenciarului Codlea a hotărât să nu-l sancţioneze pe M.I. pentru acest refuz (hotărârea nr. 327 din 30 mai 2008) doar în considerarea faptului că, în camera 32 deţinutul avusese anterior conflicte cu ceilalţi deţinuţi, astfel că atitudinea acestuia s-a apreciat că nu se impune a fi sancţionată. Acţiunea numitului B.A. nu se circumscrie însă elementului material al laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, întrucât acesta şi-a motivat, în fapt şi în drept, raportul de incident, fapta fiind de altfel recunoscută de deţinut.
În legătură cu faptele reclamate ca fiind comise de numitul S.C. la data de 30 mai 2008, în mod corect, procurorul a apreciat că nu există indiciile comiterii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, întrucât angajatul penitenciarului a întocmit la acea dată petiţionarului M.I. 3 rapoarte de incident, pe care le-a motivat în fapt şi în drept, indicând faptele comise de deţinut şi textele din HG nr. 1897/2006 – Regulamentul de aplicare a Legii nr. 275/2006 (privind executarea pedepselor) în care abaterile comise de deţinut se încadrau.
Astfel, persoanei private de libertate M.I. i s-au întocmit rapoarte de incident pentru următoarele fapte:
- deţinutul a încercat să se automutileze şi a ameninţat că se taie cu lama;
- deţinutul, pe fondul unor nemulţumiri, a lovit uşa şi grilajul camerei în care fusese introdus;
- deţinutul a adus injurii, ameninţări şi l-a acuzat de acte de corupţie pe şeful secţiei.
Împrejurarea că, ulterior, Comisia de disciplină din cadrul Penitenciarului Codlea a hotărât ca făptuitorul (respectiv M.I.) să nu mai fie sancţionat, apreciind că deţinutul a comis faptele pe fondul unei puternice stări de nervozitate, întrucât nu fusese mutat în camera solicitată şi a stării conflictuale în care se afla cu persoanele private de libertate din camera 32, nu este însă de natură a califica acţiunea angajatului penitenciarului drept una abuzivă. Unul dintre rapoartele întocmite de către acelaşi angajat a fost menţinut de către Comisia de disciplină din cadrul Penitenciarului Codlea, precum şi de Judecătorul delegat (prin încheierea nr. 414 din 26 iunie 2008), deţinutul M.I. fiind sancţionat cu suspendarea dreptului la vizită, timp de două luni.
Fapta reclamată de petiţionarul M.I. ca fiind comisă la data de 1 iunie 2008 de către subcomisarul F.R. – respectiv aceea de a-i fi solicitat agentului şef C.I. din cadrul Penitenciarului Codlea să întocmească un raport de incident deţinutului M.I. – nu se circumscrie elementului material al laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), întrucât din actele existente la dosar a rezultat că M.I. a încălcat dispoziţiile art. 62 lit. a) şi art. 63 lit. h) din regulamentul privind regimul penitenciar. Astfel, fiind supărat că a fost injuriat de un alt deţinut şi că şeful de tură nu a venit suficient de repede pentru a face cercetări şi a-l pedepsi pe vinovat, deţinutul M.I. a lovit în uşă cu o noptieră metalică şi a spart un geam de la fereastra camerei în care se afla cazat, încercând totodată să sustragă un ciob dintre cele rezultate. Raportul întocmit deţinutului a fost menţinut de către Comisia de disciplină din cadrul Penitenciarului Codlea, M.I. fiind sancţionat cu 5 zile izolare, hotărâre menţinută de judecătorul delegat, în baza probelor ce au relevat săvârşirea faptei respective de către deţinut (încheierea nr. 413/2008).
Actele premergătoare efectuate în cauză au mai relevat faptul că, sunt nefondate şi acuzaţiile aduse de petiţionarul M.I. numiţilor D.M. – directorul Penitenciarului Codlea şi P.V. – directorul adjunct al aceluiaşi penitenciar, constând în aceea că, în calitatea pe care au avut-o, nu ar fi luat, în cursul anului 2008, măsurile necesare pentru a-l proteja pe petiţionar de ceilalţi deţinuţi cu care se afla în conflict, că ar fi dispus cazarea acestuia într-o cameră din cadrul secţiei a V-a, unde sunt cazaţi deţinuţii condamnaţi definitiv, ceea ce contravine regulamentului şi că, în perioada 3-11 iunie 2008, ar fi dispus încarcerarea acestuia într-o cameră care nu avea lumină naturală şi nici aerisire.
Din actele dosarului a rezultat că, petiţionarul M.I., fiind arestat preventiv, a fost cazat în camera nr. 32 din cadrul secţiei de arestaţi preventiv, secţie care are un număr de 7 camere. Invocând o serie de conflicte pe care le-ar fi avut cu deţinuţii din cadrul secţiei de arestaţi preventiv, deţinutul M.I. a solicitat conducerii penitenciarului să fie transferat în arestul I.P.J. Braşov sau – pentru protecţia sa – să fie mutat într-o cameră din cadrul secţiei a V-a(secţie de maximă siguranţă). Întrucât directorul penitenciarului nu putea dispune transferul petiţionarului în arestul I.P.J. Braşov, a luat măsurile pe care le-a considerat necesare pentru protecţia deţinutului, dispunând cazarea acestuia în camera cu nr. 56, singura în care mai exista loc liber, celelalte trei camere de pe secţie fiind ocupate integral.
Toate aceste aspecte rezultă din declaraţia dată de deţinut la 6 iunie 2008, în faţa judecătorului delegat din cadrul Penitenciarului Codlea (fila 42 dosar), care se coroborează cu declaraţiile numiţilor D.M. şi P.V., precum şi cu cele consemnate în încheierea nr. 346/2008 a judecătorului delegat.
Faţă de împrejurările mai sus menţionate, Înalta Curte constată că, în mod corect, procurorul a apreciat că nu se poate reproşa conducerii penitenciarului că nu a dat dovadă de înţelegere faţă de deţinut şi că nu a luat măsuri pentru a-i asigura securitatea, integritatea fizică şi psihică. Măsurile dispuse trebuie coroborate cu statutul pe care deţinutul îl avea, cu posibilităţile oferite de locul de detenţie, cu gradul de ocupare al acestuia la acel moment şi, nu în ultimul rând, cu conduita deţinutului.
Deşi cercetările efectuate în cauză au evidenţiat faptul că, în camera cu nr. 56 – în care a stat M.I. – nu era asigurată lumină naturală, iar camera nu beneficia de aerisire, cu toate acestea s-a dovedit, în mod indubitabil că, soluţia de cazare a deţinutului în această cameră a fost una extremă, pentru o scurtă perioadă de timp, tocmai pentru a-i fi asigurată protecţia, ceea ce exclude o eventuală intenţie a angajaţilor penitenciarului de a-l supune pe deţinut unor rele tratamente ori unor condiţii inumane.
Încheierea cu nr. 207 din 14 februarie 2008 pronunţată de Judecătoria Braşov, în Dosarul nr. 12683/197/2007, pe care petiţionarul M.I. a invocat-o în sprijinul acuzaţiilor aduse prin plângerea formulată împotriva angajaţilor penitenciarului, are în vedere un incident petrecut în cursul anului 2007, în acelaşi loc de deţinere, în perioada în care acesta se afla în penitenciar în executarea unei pedepse privative de libertate, pentru care i se stabilise un regim de executare semideschis. În cuprinsul încheierii însă nu se face referire la nici unul dintre angajaţii penitenciarului împotriva cărora este îndreptată prezenta plângere.
De asemenea, acuzaţiile aduse în faţa primei instanţe de către petiţionar aceloraşi angajaţi ai Penitenciarului Codlea, în sensul că aceştia ar face, în mod direct, presiuni asupra sa pentru a-şi retrage plângerea formulată sau că, i-ar fi instigat pe toţi deţinuţii din penitenciar să-l agreseze pe petiţionar ori de câte ori vor avea ocazia, exced cadrului procesual, întrucât nu au format obiectul plângerii iniţiale adresate parchetului şi nici obiectul actelor premergătoare efectuate, fiind vorba despre fapte noi, pretins a fi comise după sesizarea organelor judiciare în prezenta cauză.
Prin urmare, neexistând nici măcar un simplu indiciu care să evidenţieze o atitudine abuzivă din partea angajaţilor Penitenciarului Codlea reclamaţi de M.I., actele îndeplinite de aceştia nefiind contrare atribuţiilor de serviciu specifice funcţiilor deţinute, Înalta Curte constată că soluţia de neurmărire penală dispusă în cauză este corectă, neexistând temei pentru desfiinţarea acesteia.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul M.I. împotriva sentinţei penale nr. 97 F din 1 octombrie 2008 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul petiţionar la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul M.I. împotriva sentinţei penale nr. 97 F din 1 octombrie 2008 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2216/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2233/2009. Penal. Luare de mită (art. 254... → |
|---|
