ICCJ. Decizia nr. 2299/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2299/2009
Dosar nr. 59/59/2009
Şedinţa publică din 17 iunie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 102/ PI din 02 aprilie 2009, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins plângerea petentei C.S., ca nefondată, şi a menţinut rezoluţia din 05 decembrie 2008, dispusă în dosar nr. 391/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat petentă la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin plângerea întemeiată pe dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., înregistrată pe rolul acestei instanţe, la data de 09 ianuarie 2009, sub nr. 59/59/2009, petenta C.S. a solicitat instanţei desfiinţarea rezoluţiei din 19 decembrie 2008, dosar nr. 1293/11/2/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, solicitând începerea urmării penale faţă de intimata Ş.F.
În motivarea plângerii, petenta a arătat că soluţia este netemeinică şi nelegală, deoarece în anul 1998, când a început să se judece cu numitul T.l., a angajat-o pe intimată în calitate de avocat, prezentându-i actele necesare procesului, în original, printre acestea aflându-se şi convenţia încheiată cu A.G. la data de 15 februarie 1990.
A mai arătat petenta că i-a plătit onorariu avocatei de 15.000 Ron şi din toate sentinţele civile a rezultat faptul că avocata a avut acest înscris original, depunând doar copii certificate, iar ca urmare a acestui fapt a pierdut toate procesele civile care se bazau pe convenţia din 15 februarie 1990, solicitând astfel trimiterea în judecată a intimatei pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP)
Instanţa, din oficiu, a dispus ataşarea dosarului penal nr. 391/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi a încuviinţat pentru petenta proba cu înscrisuri, nefiind solicitate alte probe.
Din analiza materialului probator aflat la dosarul cauzei, instanţa a reţinut următoarele:
Prin rezoluţia din 05 decembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, dosar nr. 321/P/2008, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de avocata Ş.F. pentru infracţiunea prevăzută de art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP)
În motivarea rezoluţiei s-a reţinut că, în declaraţia făptuitoarei Ş.F., aceasta a arătat că în dosarul civil nr. 13582/2003 al Judecătoriei Arad, odată cu cererea de chemare în judecată a depus înscrisul sub semnătură privată în original, altfel nu i-ar fi fost înregistrată acţiunea în simulaţie sau prestaţie tabulare, despre acest aspect făptuitoarea arătând că a făcut vorbire chiar în acţiunea redactată.
Din examinarea copiei acţiunii înregistrată la Judecătoria Arad, sub nr. 13582/2003 din 16 decembrie 2003, s-a confirmat că în cerere este făcută menţiunea „în susţinerea acţiunii anexăm extrasul CF; înscrisul sub semnătură privată şi solicităm audierea următorilor martori: A.G., D.l. şi L.l."
De asemenea, în urma examinării copiei încheierii din data de 15 ianuarie 2004, din dosarul civil 13582/2003, s-a reţinut că în încheiere s-a făcut menţiunea că „reprezentanta reclamanţilor arată că a depus înscrisul original odată cu înregistrarea acţiunii, nefiind în posesia înscrisului".
S-a mai avut în vedere şi cererea adresată B. Arad de către C.S., prin care aceasta a solicitat restituirea onorariului avocaţial de la avocata Ş.F., cerere înregistrată sub nr. 401 din 21 iunie 2005, cu referire la dosarul nr. 13582/2003, în care nu se face nici o referire la actul sub semnătură privată invocat anterior ei, doar la faptul că avocata a pretins sume nejustificate.
Pe de altă parte, s-a considerat că petenţii puteau să facă plângere în timpul judecării cauzei dacă au observat absenţa de la dosarul cauzei imediat şi nu după 5 ani de la finalizarea cauzei.
În consecinţă, s-a considerat că din probele administrate în faza actelor premergătoare, nu a rezultat comiterea vreunei fapte penale, respectiv cea prevăzută de art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), de către avocata Ş.F.
Această soluţie a fost menţinută prin rezoluţia nr. 1293/11/2/2008 din data de 19 decembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, apreciindu-se că plângerea petentei este nefondată.
Analizând rezoluţiile Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, instanţa a constatat că acestea au fost date cu respectarea dispoziţiilor legale.
Potrivit art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), încălcarea din culpă de către un funcţionar public a unei îndatoriri de serviciu, prin neîndeplinirea acesteia, sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, dacă s-a cauzat o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat, ori al unei alte unităţi din cele la care se referă art. 145 sau pagube patrimoniului acestuia, ori o vătămare importantă a intereselor unor persoane, se pedepseşte cu închisoarea de la 1 lună la 2 ani sau cu amendă.
Astfel, învinuirile care i-au fost aduse intimatei nu au fost probate de către petentă, motiv pentru care, potrivit art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă plângerea petentei C.S., ca nefondată şi menţinută rezoluţia din 05 decembrie 2008, dosar nr. 391/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a formulat recurs petenta C.S., iar în motivele de recurs depuse la dosarul cauzei, a reiterat, în esenţă criticile, din plângerea iniţială, şi a solicitat instanţei, casarea sentinţei recurate, desfiinţarea rezoluţiei din 19 decembrie 2008, dosar nr. 1293/11/2/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, şi trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara în vederea începerii urmării penale faţă de intimata Ş.F. pentru infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP)
Examinând recursul declarat de petentă sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru considerentele ce vor urma.
Astfel, instanţa de fond, în baza materialului probator aflat la dosarul cauzei, a apreciat în mod corect că din probele administrate în faza actelor premergătoare, nu a rezultat comiterea vreunei fapte penale, respectiv cea prevăzută de art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), de către avocata Ş.F.
Pe de altă parte, deşi petiţionara a arătat, în concret, în ce constă vătămarea adusă intereselor sale, trebuie precizat că nu orice nemulţumire a petentei, angajează răspunderea penală a intimatei avocata Ş.F., ci doar dacă se dovedeşte reaua, credinţă cu care acţionează aceasta în scopul prejudicierii intereselor unei persoane, ceea ce nu este cazul în speţă, lipsind latura subiectivă/obiectivă a infracţiunii reclamată.
În cauză, s-a constatat că această infracţiune nu există, întrucât, aşa cum a rezultat din materialul probator, intimata, în calitate de avocat, a depus la Judecătoria Arad în dosar nr. 13582/2003 înscrisul original, respectiv convenţia sub semnătură privată din 15 februarie 1990 încheiată între petent şi A.G., fapt consemnat şi prin încheierea de şedinţă din 15 ianuarie 2004 în dosarul menţionat.
Înalta Curte a constatat faptul că, din declaraţia făptuitoarei Ş.F., a rezultat că aceasta a arătat faptul că în dosarul civil nr. 13582/2003 al Judecătoriei Arad, odată cu cererea de chemare în judecată a depus înscrisul sub semnătură privată în original, altfel nu i-ar fi fost înregistrată acţiunea în simulaţie sau prestaţie tabulare, despre acest aspect făptuitoarea arătând că a făcut vorbire chiar în acţiunea redactată.
De altfel, dacă petenta considera că acest înscris a fost sustras de către avocata intimată Ş.F., putea invoca acest fapt încă în timpul soluţionării acelui dosar civil, fiind prezentă în şedinţa de judecată din data de 15 ianuarie 2004, fapt care a rezultat din conţinutul aceleiaşi încheieri de şedinţă.
Pentru toate aceste considerente, apreciind că soluţia pronunţată în cauză este legală, temeinică şi corect motivată în fapt şi în drept, neexistând nici un motiv pentru a fi reformată, văzând dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul petentei C.S., ca nefondat, iar în baza art. 192 alin. (3) din acelaşi cod, va obliga recurenta petentă la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta C.S. împotriva sentinţei penale nr. 102/ PI din 02 aprilie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurenta petentă la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuielile judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2298/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2302/2009. Penal → |
|---|
