ICCJ. Decizia nr. 2302/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2302/2009
Dosar nr. 239/45/2009
Şedinţa publică din 17 iunie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 254 din 28 aprilie 2009, Curtea de Apel laşi, secţia penală, a respins, ca inadmisibilă, contestaţie în anulare formulată de petenta O.I. împotriva deciziei penale nr. 190 din 24 martie 2009 pronunţate de Curtea de Apel laşi.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat petenta la 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a decide astfel, Curtea a reţinut următoarele:
La data de 03 aprilie 2009 s-a înregistrat pe rolul Curţii de Apel laşi contestaţia în anulare promovată de petenta O.I., vizând Decizia penală nr. 190 din 24 martie 2009 pronunţată de Curtea de Apel laşi în dosarul penal nr. 3217/99/2008.
În motivarea contestaţiei promovate, petenta a susţinut că este nemulţumită de cercetările efectuate în cauză şi de hotărârile pronunţate.
A mai arătat că în cauză ar fi incidente dispoziţiile art. 410 C. proc. pen., că instanţa nu s-ar fi pronunţat asupra unei fapte reţinute în sarcina inculpatei C.T.M., cea de mărturie mincinoasă, că nu s-ar fi efectuat expertiza inculpatului, că s-au efectuat cercetările în lipsa sa, în timp ce era internată în spital şi aşa se explică soluţiile nelegale pronunţate.
Petenta a mai precizat că atât cercetările efectuate în cauză cât şi judecata desfăşurată în faţa instanţei de fond şi în recurs, au avut loc cu încălcarea legii.
Deşi i s-a cerut să indice temeiul de drept pe care înţelege să-şi fundamenteze contestaţia promovată, petenta O.I. a precizat că nu este în măsura să facă acest lucru. A solicitat admiterea contestaţiei în anulare, casarea deciziei pronunţate de Curtea de Apel laşi şi trimiterea cauzei la parchet pentru extinderea cercetărilor şi administrarea de noi probe.
Curtea, în urma verificării actelor şi lucrărilor dosarului prin prisma motivelor invocate, a reţinut următoarele: contestaţia în anulare, ca şi cale extraordinară de atac, poate fi introdusă împotriva hotărârilor penale definitive, num ai în cele cinci cazuri prevăzute expres şi limitativ de art. 386 C. proc. pen., şi anume:
a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza la instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
b) când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare;
c) când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) - i), cu privire la care existau probe în dosar;
d) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă;
e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 3 8514 alin. (1) ori art. 38516 alin. (1).
În prezenta cauză, petenta şi-a manifestat nemulţumirea faţă de modul în care i-a fost soluţionată plângerea promovata şi de soluţiile pronunţate pe fond şi în recurs.
Nici expres indicat şi nici prin conţinutul amplu prezentat, cererea petentei O.I. nu s-a încadrat în nici unul din cazurile prevăzute de lege şi în care se poate uza de această cale extraordinară de atac.
Instanţa investită cu judecarea unei contestaţii în anulare verifică mai întâi, îndeplinirea condiţiilor de fond şi de formă prevăzute de lege şi anume: dacă cererea se referă la o hotărâre penală definitivă supusă contestaţiei în anulare; dacă cererea a fost făcută în termenul prevăzut de lege; dacă se întemeiază pe un caz din cele prevăzute de art. 386 C. proc. pen. şi dacă sunt dovezile necesare sau sunt invocate dovezile care confirmă acest caz.
Răspunsul negativ la aceste examinări a atras respingerea în principiu a contestaţiei în anulare promovate.
În susţinerea contestaţiei în anulare promovate, petenta a invocat dispoziţiile art. 410 C. proc. pen.; aceste dispoziţii legale au fost abrogate prin art. I pct. 5 din Legea nr. 576/2004.
Fată de cele prezentate, contestaţia în anulare promovată de petenta 6laru Ileana a fost respinsă ca inadmisibilă.
Împotriva acestei decizii care este definitivă, contestatoarea a declarat recurs.
La termenul de judecată de astăzi 17 iunie 2009, recurenta contestatoare s-a prezentat la instanţă şi a depus concluzii scrise prin care a formulat aceleaşi critici ca şi în cererea iniţială.
În cauză, recursul declarat de titularul căii de atac împotriva unei decizii penale prin care s-a soluţionat definitiv cauza, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea O.I. împotriva deciziei penale nr. 254 din 28 aprilie 2009 a Curţii de Apel laşi, secţia penală, apare ca inadmisibil.
Pe calea recursului, cale ordinară de atac, pot fi atacate numai hotărârile nedefinitive, după cum rezultă din dispoziţiile art. 3851 C. proc. pen., care prevăd strict şi limitativ hotărârile supuse recursului după cum urmează, astfel:
„Pot fi atacate cu recurs:
- sentinţele pronunţate de judecătorii în cazurile prevăzute de lege;
- sentinţele pronunţate de tribunalele militare în cazul infracţiunilor contra ordinii şi disciplinei militare, sancţionate de lege cu pedeapsa închisorii de cel mult 2 ani;
- sentinţele pronunţate de curţile de apel şi Curtea Militară de Apel;
- sentinţele pronunţate de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
- sentinţele privind infracţiunile pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate;
- deciziile pronunţate, ca instanţe de apel, de tribunale, tribunale militare teritoriale, curţi de apel şi Curtea Militară de Apel;
- sentinţele pronunţate în materia executării hotărârilor penale, afară de cazul când legea prevede altfel, precum şi cele privind reabilitarea.
Încheierile pot fi atacate cu recurs numai o dată cu sentinţa sau Decizia recurată, cu excepţia cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs.
Recursul declarat împotriva sentinţei sau deciziei se socoteşte făcut şi împotriva încheierilor, chiar dacă acestea au fost date după pronunţarea hotărârii.
Nu pot fi atacate cu recurs sentinţele în privinţa cărora persoanele prevăzute în art. 362 nu au folosit calea apelului ori când apelul a fost retras, dacă legea prevede această cale de atac. Persoanele prevăzute în art. 362 pot declara recurs împotriva deciziei pronunţate în apel, chiar dacă nu au folosit apelul, dacă prin Decizia pronunţată în apel a fost modificată soluţia din sentinţă şi numai cu privire la această modificare."
per a contrario, rezultă că hotărârile pronunţate de către instanţa de recurs, având caracter definitiv, nu pot fi atacate cu recurs.
Ori, în cauză, se constată că, contestatoarea a formulat recurs împotriva unei decizii pronunţate de către o instanţă de recurs.
În consecinţă, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatoare, întrucât, după cum s-a menţionat, deciziile pronunţate de instanţa de recurs, fiind definitive, nu mai pot fi atacate pe calea unei căi ordinare de atac.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatoarea O.I. împotriva deciziei penale nr. 254 din 28 aprilie 2009 a Curţii de Apel laşi, secţia penală.
Obligă recurenta contestatoare la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuielile judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2299/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2303/2009. Penal → |
|---|
