ICCJ. Decizia nr. 2291/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2291/2009
Dosar nr. 4403/3/2007
Şedinţa publică din 17 iunie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1.448 din 4 decembrie 2008, din Dosarul nr. 44.036/3/2007, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în temeiul art. 174 - art. 176, lit. d), C. pen., cu aplicarea art. 75, alin. (1), lit. a), C. pen. şi art. 37, alin. (1), lit. a), C. pen., a condamnat pe inculpatul C.C. la pedeapsa de 25 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav, apoi, în temeiul art. 61, C. pen., a revocat liberarea condiţionată pentru restul de pedeapsă de 1 an şi 7 luni închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 9 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 239 din 22 martie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, din Dosarul nr. 3.605/2001, definitivă prin Decizia penală nr. 226/A din 7 mai 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a I-a penală, din Dosarul nr. 1.143/2002, pe care l-a contopit cu pedeapsa închisorii aplicată, astfel că inculpatul va executa pedeapsa închisorii cea mai grea, şi anume pedeapsa de 25 ani închisoare, în temeiul art. 65 C. pen., a pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64, alin. (1), literele a) şi b), C. pen., pe o durată de 10 ani; în temeiul art. 211, alin. (2) – (1), literele a), b) şi c), C. pen., cu aplicarea art. 37, alin. (1), lit. a), C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 20 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, în variante agravate, iar, în temeiul art. 61, C. pen., a revocat liberarea condiţionată pentru restul de pedeapsă de 1 an şi 7 luni închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 9 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 239 din 22 martie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, din Dosarul nr. 3.605/2001, definitivă prin Decizia penală nr. 226/A din 7 mai 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a l-a penală, din Dosarul nr. 1.143/2002, pe care l-a contopit cu pedeapsa închisorii aplicată, astfel că inculpatul va executa pedeapsa închisorii cea mai grea, şi anume pedeapsa de 20 ani închisoare; în temeiul art. 192, alin. (2), C. pen., cu aplicarea art. 37, alin. (1), lit. a), C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 10 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu, în variantă agravată, după care, în temeiul art. 61, C. pen., a revocat liberarea condiţionată pentru restul de pedeapsă de 1 an şi 7 luni închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 9 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 239 din 22 martie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, din Dosarul nr. 3.605/2001, definitivă prin Decizia penală nr. 226/A din 7 mai 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, din Dosarul nr. 1.143/2002, pe care l-a contopit cu pedeapsa închisorii aplicată, astfel că inculpatul va executa pedeapsa închisorii cea mai grea, şi anume pedeapsa de 10 ani închisoare; în temeiul art. 33, litera a), C. pen., raportat la art. 34, litera b), C. pen., a stabilit că inculpatul va executa pedeapsa închisorii cea mai grea, şi anume pedeapsa de 25 ani închisoare, la care a adăugat un spor de 3 ani închisoare, aşa încât, în final, inculpatul va executa pedeapsa rezultantă de 28 ani închisoare; în temeiul art. 35, alin. (1) C. pen., a aplicat, alături de pedeapsa principală a închisorii, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64, alin. (1), literele a) şi b), C. pen., pe o durată de 10 ani; a făcut aplicarea art. 71-art. 64, lit. a) şi b), C. pen.; în temeiul art. 350, alin. (1), C. proc. pen., a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului; în temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus arestarea preventivă de la data de 18 iunie 2007 la zi; în temeiul art. 14, C. proc. pen., raportat la art. 346 C. proc. pen., cu aplicarea art. 313 din Legea nr. 95/2006, modificată prin OUG nr. 72 din 20 septembrie 2006, a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă B.A., Bucureşti, obligându-l pe inculpat să-i plătească suma de 71,30 lei, despăgubiri materiale; în temeiul art. 14 C. proc. pen., raportat la art. 346, C. proc. pen., a admis, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă S.N.V., obligându-l pe inculpat să-i plătească sumele de150.000.000 ROL (15.000 RON), daune materiale, şi de 200.000.000 ROL(20.000 RON), daune morale; în temeiul art. 357, alin. (2), lit. e), C. proc. pen., a dispus restituirea către partea civilă S.N.V. a sumelor de bani ridicate în baza procesului-verbal din data de 31 noiembrie 2005, întocmit de I.G.P. Ilfov; a respins, ca neîntemeiată, cererea de restituire a bunurilor ridicate în baza procesului-verbal de percheziţie domiciliară din data de 20 iunie 2005, întocmit de I.G.P. Ilfov, formulată de inculpat; în temeiul art. 191 C. proc. pen., a obligat pe inculpat la plata sumei de 4.000 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului din oficiu, va fi avansat din fondul M.J.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarea situaţie de fapt:
Victima S.A.M. locuia la marginea comunei Berceni, pe drumul judeţean 140, împreună cu concubina sa şi cu martorul C.L., ajutor în gospodărie, aceasta având o situaţie materială foarte bună întrucât se ocupa cu tranzacţiile imobiliare (terenuri). Inculpatul C.C. a obţinut informaţia că S.A.M. deţine o importantă sumă de bani, şi, împreună cu inculpaţii B.V. zis V. şi G.P. zis P., ambii cetăţeni moldoveni (condamnaţi definitiv) la data de 30 martie 2005, în jurul orelor 10, s-au deplasat cu autoturismul marca O., cu număr de înmatriculare X, proprietatea martorului O.D.C.(fiul concubinei inculpatului) la locuinţa victimei. Cei trei inculpaţi s-au prezentat drept poliţişti şi au motivat deplasarea pe considerentul că urmează să verifice veridicitatea informaţiei potrivit căreia martorul C.L. ar deţine aparatură electronică sustrasă de la locul de muncă.
Inculpaţii au fost invitaţi în casă şi imediat după închiderea uşii de la intrare, B.V. a imobilizat-o pe S.N.V., legând-o de mâini şi de picioare cu un colier din plastic şi cu un cablu electric, după care i-a aplicat o bandă adezivă pe gură şi ochi.
La rândul lor, inculpaţii C.C. şi G.P. au procedat identic cu S.A.M., căruia i-au aplicat multiple lovituri cu o bâtă de base-ball în cap şi peste corp, pentru a-l determina să dezvăluie locul unde ţinea banii.
În urma loviturilor aplicate victima a decedat, iar inculpaţii au început să caute prin locuinţă bani şi bunuri de valoare, însuşindu-şi trei brăţări din aur, un telefon mobil marca N., o altă brăţară şi două inele, toate din aur, şi suma de 4000 lei.
După săvârşirea faptei inculpaţii au părăsit locul faptei cu autoturismul cu care veniseră.
Situaţia de fapt expusă a fost stabilită pe baza declaraţiilor părţii vătămate, proceselor verbale întocmite de organele de cercetare, planşelor foto executate în cauză, rapoartelor de expertiză medico-legală şi raportului de constatare tehnico-ştiinţifică biocriminalistică, mijloace de probă coroborate cu declaraţiile martorilor T.C., O.D.C., T.M., N.C. şi A.G.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 37 din 19 februarie 2009, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, a desfiinţat, în parte, sentinţa atacată şi, în fond, rejudecând a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor penale reţinute în sarcina inculpatului C.C. din infracţiunile prevăzute de art. 174 - art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) şi art. 37 lit. a) C. pen., de art. 211 alin. (2)1 lit. a), b), c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi de art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. în infracţiunile prevăzute de art. 174 – art. 176 lit. d), cu aplicarea art. 75 lit. a) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), de art. 211 alin. (2)1 lit. a), b), c) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
În baza art. 174 – art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) inculpatul C.C. a fost condamnat la pedeapsa de 25 de ani închisoare şi la 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav asupra victimei S.A.M.
În baza art. 211 alin. (2)1 lit. a), b) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), acelaşi inculpat a mai fost condamnat la pedeapsa de 20 de ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, în varianta agravantă, asupra aceleiaşi victime.
În baza art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), inculpatul a mai fost condamnat la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu, în forma agravantă (victimă S.A.M).
Conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele cu închisoarea.
S-a aplicat un spor de 3 ani închisoare, astfel încât, în final, inculpatul va executa pedeapsa rezultantă de 28 de ani închisoare.
În temeiul art. 35 alin. (1) C. pen., alături de pedeapsa închisorii, inculpatul va executa şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 10 ani, după executarea pedepsei închisorii.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
Apelul declarat de inculpat a fost respins, ca nefondat, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi a fost dedusă perioada arestării preventive începând cu data de 18 iunie 2007 la zi.
Instanţa de apel a reţinut aceeaşi situaţie de fapt ca şi instanţa de fond, iar cu privire la încadrarea juridică a faptei a constatat că nu poate fi reţinută agravanta prevăzută la lit. a) din art. 175 C. pen. (premeditarea) aşa cum a susţinut procurorul prin apelul formulat, întrucât dispoziţiile art. 176 lit. d) C. pen. înlătură această agravantă.
A motivat instanţa de apel că varianta agravantă a infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art. 175 lit. a) C. pen. este incompatibilă cu varianta agravantă a infracţiunii de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen.
Referitor la infracţiunea de tâlhărie, a cărei încadrare juridică a fost pusă în discuţie din oficiu, instanţa de apel a reţinut că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 151 alin. (1) C. pen. şi cum în momentul comiterii infracţiunii inculpatul s-a folosit de o bâtă de base-ball, găsită la locul faptei, această împrejurare presupune o înarmare, în sensul art. 211 alin. (2)1 lit. b) C. pen.
Cu privire la apelul formulat de inculpat (prin care a solicitat restituirea cauzei la procuror, pentru refacerea urmăririi penale) instanţa de apel a reţinut că nu sunt incidente cauzele prevăzute de art. 332 C. proc. pen.
Împotriva acestei decizii inculpatul a declarat recurs invocând cazurile prevăzute de art. 3859 pct. 18 şi pct. 6 C. proc. pen., solicitând în principal achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., întrucât nu el este autorul infracţiunilor de omor deosebit de grav, tâlhărie şi violare de domiciliu, iar în subsidiar a solicitat casarea ambelor hotărâri cu trimitere spre rejudecare întrucât la data de 27 mai 2008 a fost lipsit de apărare.
Recursul nu este fondat.
În cauză, instanţa de fond şi cea de apel au făcut o analiză judicioasă a probelor administrate, pe baza cărora s-a reţinut o situaţie de fapt conformă cu realitatea şi s-a stabilit în mod corect vinovăţia inculpatului.
Astfel, Înalta Curte constată că în cauză s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen. referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că faptele pentru care acesta a fost judecat au fost corect încadrate juridic.
Probele administrate, atât în faza de urmărire penală cât şi în faza de cercetare judecătorească confirmă contribuţia inculpatului la săvârşirea infracţiunilor, acesta având reprezentarea faptelor pe care le-a comis, urmărind şi acceptând producerea rezultatelor acestora.
Astfel, procesul verbal de cercetare la locul faptei încheiat la data de 30 noiembrie 2005 întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti (filele 8-15, volumul 1 din dosarul de urmărire penală) consemnează faptul că în faţa porţii de la intrarea în curtea casei victimei au fost identificate urme de pneuri auto, iar în interiorul imobilului erau urme de răvăşire şi pete de sânge, ocazie cu care s-au ridicat, printre altele o bâtă de base-ball (obiectul cu care a fost lovită victima) şi urme biologice.
Partea vătămată S.N.V., în declaraţiile detaliate date în faţa procurorului şi instanţei precizează că l-a văzut pe inculpat, ale cărui semnalmente fizice şi vestimentare le-a descris şi care, împreună cu alte două persoane, dintre care una vorbea cu accent moldovenesc, s-a aflat în imobilul victimei la data şi ora la care au fost comise infracţiunile.
Aceeaşi parte vătămată i-a recunoscut fără ezitare şi fără dubiu pe coinculpaţii B.V. şi G.P., aşa cum rezultă din procesul-verbal de recunoaştere din grup din data de 7/8 iunie 2005, întocmit de I.P.J. Ilfov – Serviciul criminalistic (filele 19-22, volum III din dosarul de urmărire penală) cât şi pe inculpatul C.C., pe care l-a prezentat ca fiind liderul grupului şi care, după pătrunderea în casă, a lovit victima în hol.
Martorul T.M. a precizat în declaraţiile sale că la data de 30 martie 2005, în jurul orelor 10,00, a văzut un autoturism marca O., de culoare alb, parcat în faţa imobilului victimei, pe care a văzut-o în timp ce discuta cu trei bărbaţi, ale căror trăsături le-a descris şi care coincid cu ale inculpaţilor.
Potrivit procesului-verbal din data de 15 iunie 2005, întocmit de I.P.J. Ilfov – Serviciul criminalistic cu planşele fotografice însoţitoare (filele 1-9 din volumul III din dosarul de urmărire penală) martorul l-a recunoscut imediat pe inculpatul C.C., despre care a arătat că avea o agendă în mână (amănunt prezentat şi de partea vătămată S.N.V.).
Referitor la prezenţa autoturismului marca O., de culoare alb, în intervalul orelor 10-11, staţionat în faţa imobilului victimei (autoturism aparţinând fiului concubinei inculpatului) s-a referit şi martorul N.C.(filele 31-33, volum III dosar de urmărire penală şi filele 72, 73 din dosarul instanţei de fond).
Din aceleaşi probe aflate în dosar, rezultă că inculpatul a fost acela care a intermediat închirierea de către B.V. şi G.P., cetăţeni moldoveni (trimişi în judecată prin rechizitoriul nr. 1323/P/2005 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi condamnaţi pentru săvârşirea aceloraşi infracţiuni reţinute şi în sarcina inculpatului, în Dosarul nr. 43748/3/2005 al Tribunalului Bucureşti la pedepsele de 25 de ani închisoare, respectiv 22 de ani închisoare) a imobilului situat în Bucureşti, sector 3, aflat în proprietatea martorului T.C. pentru o perioadă de aproximativ două luni şi jumătate.
Martorul O.D.C., fiul concubinei inculpatului, a confirmat legătura pe care i-a făcut-o inculpatul cu proprietarul imobilului, adăugând un amănunt important, şi anume faptul că în luna decembrie 2004 inculpatul a cumpărat un autoturism marca O., model A., de culoare alb, pe numele său, fără să înţeleagă iniţial motivul (fila 65, volum III, dosar de urmărire penală). Explicaţia acestei clandestinităţi a oferit-o martorul C.L.(care locuia în imobilul victimei, ca ajutor în gospodărie) potrivit căreia în luna septembrie sau octombrie 2004, în timp ce victima şi partea vătămată lipseau de acasă, a observat un autoturism marca D. din care au coborât 4 persoane care se comportau straniu, lăsând impresia că sunt poliţişti sau gărzi de corp (filele 85-88, volum III din dosarul de urmărire penală) ceea ce conduce la ideea că a fost simulată modalitatea de a ajunge la imobilul victimei şi de a intra în contact cu aceasta.
Potrivit planşelor fotografice depuse la dosar (filele 116 şi următoarele, volum IV din dosarul de urmărire penală) autoturismul marca O., model A., de culoare alb, cu număr de înmatriculare X, a fost găsit la data de 5 iulie 2005 abandonat în Bucureşti, sector 3, fără plăcuţe de înmatriculare, având în interiorul bordului un alt număr de înmatriculare scris pe o bucată de carton, iar urmele biologice recoltate de pe volanul maşinii aparţin inculpatului, aşa cum a fost stabilit prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică biocriminalistică nr. 77281.1 din 30 noiembrie 2007, întocmit de I.G.P.R. - Institutul de Criminalistică (filele 8/1-8/4, volum II din dosarul de urmărire penală).
Cu toate că de la data comiterii infracţiunilor şi până la descoperirea autovehiculului au trecut aproximativ trei luni, prezenţa urmelor biologice ale inculpatului pe volan dovedeşte faptul că acesta a fost ultimul conducător al autoturismului găsit abandonat, în condiţii aranjate, în mod evident de inculpat.
Aceste mijloace de probă se coroborează cu depoziţia lui B.V. până la condamnarea definitivă a acestuia, alături de coinculpatul G.P.(declaraţii aflate la filele 116-132, volum I din dosarul instanţei de fond) în care a relatat împrejurările închirierii garsonierei şi desfăşurării activităţii infracţionale, cu detalii asupra participaţiei penale a inculpatului la comiterea infracţiunilor a căror victimă a fost S.A.M.
Toate aceste dovezi, care se coroborează, constituie probe clare de vinovăţie, a căror lipsă de temeinicie nu a putut fi dovedită de inculpat, potrivit art. 66 alin. (2) C. proc. pen., astfel încât primul motiv de recurs invocat este nefondat.
Şi cea de-a doua critică formulată este nefondată (încălcarea dispoziţiilor referitoare la dreptul de apărare la termenul de judecată din data de 27 mai 2008).
Dreptul la apărare, aşa cum este reglementat în art. 6 C. proc. pen., a fost respectat de parchet şi instanţă, pe tot timpul procesului penal inculpatul beneficiind de toate drepturile procesuale, inclusiv de dreptul de a fi asistat de un apărător.
Aşa cum rezultă din încheierea din 27 mai 2008 dată în Dosarul nr. 44036/3/2007 al Tribunalului Bucureşti(fila 139) în momentul în care a fost audiată partea vătămată S.N.V., inculpatul a fost asistat de un apărător din oficiu. Deşi nu rezultă clar din cuprinsul încheierii, după ascultarea părţii vătămate atât reprezentantul M.P. cât şi apărătorul din oficiu au cerut acordarea unui nou termen pentru a se face adresă la Baroul Bucureşti pentru desemnarea unui avocat din oficiu care să poată prezenta şi delegaţia de asistenţă juridică, moment în care audierile martorilor citaţi pentru acest termen au fost sistate şi s-a amânat cauza la data de 24 iunie 2008, punându-se în vedere martorilor O.D. şi T.C. să se prezinte în vederea audierii.
În consecinţă, inculpatul a fost asistat la termenul menţionat de un apărător calificat cu ocazia audierii părţii vătămate şi imediat ce s-a invocat incidentul procedural instanţa de fond nu a mai continuat audierile martorilor prezenţi şi a amânat cauza pentru respectarea dreptului la apărare a inculpatului. Ca atare, nulitatea absolută invocată de inculpat (art. 197 alin. (2) C. proc. pen.) nu operează în cauză.
Faţă de considerentele expuse, recursul declarat de inculpat nu este fondat şi în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va fi respins.
Se va computa perioada arestării preventive cu începere de la 18 iunie 2007 la 17 iunie 2009.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.C. împotriva Deciziei penale nr. 37 din 19 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I-a penală.
Deduce din cuantumul pedepsei aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 18 iunie 2007 la 17 iunie 2009.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuielile judiciare către stat din care suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2274/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2295/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
