ICCJ. Decizia nr. 234/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 234/2009
Dosar nr. 47/81/2008
Şedinţa publică din 26 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 49 din 20 august 2008, Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti a respins, ca neîntemeiată, cererea de revizuire formulată de condamnatul G.I. împotriva sentinţei nr. 97 din 3 iunie 2002 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti şi a obligat revizuientul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Instanţa a reţinut că cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. b) şi d) C. proc. pen.
S-a mai reţinut că în motivarea cererii de revizuire, condamnatul a susţinut că, cu excepţia martorilor C.C., R.L. şi H.I., nu cunoaşte pe niciunul dintre martori, care la rândul lor nu l-au văzut niciodată şi cu care nu a fost confruntat.
S-a susţinut, de asemenea, că în cursul urmăririi penale nu a avut apărător, că a dat declaraţiile sub presiune, fiind bătut de plt. D. şi cpt. M., că organele de poliţie au falsificat probele, că nu s-a găsit corpul delict şi la reconstituire a fost obligat de cpt. M. să ia o piatră, că în momentul în care a murit victima nu erau împreună, el aflându-se la unitatea militară unde erau concentraţi, la o distanţă de aproximativ 2 km şi că el consideră că victima nu ar fi rămas la bar cu numiţii O.D., N.F. şi V.F.
S-a mai arătat că în foaia de observaţie clinică se specifică faptul că a fost accident de tren, iar el a fost acuzat de omor.
Având în vedere dispoziţiile legale invocate de condamnat drept temei al cererii de revizuire, s-a reţinut că nu există vreo hotărâre judecătorească definitivă de condamnare cu privire la persoanele despre care se face vorbire în cerere, iar celelalte motive invocate exced prevederilor art. 394 alin. (1) lit. b) şi d) C. proc. pen.
S-a reţinut, cu privire la motivele referitoare la audierea martorilor şi la împrejurarea că în foaia de observaţie clinică s-a specificat că a fost accident de tren, că există autoritate de lucru judecat, conform sentinţei penale nr. 148 din 22 noiembrie 2005 şi, respectiv. nr. 119 din 6 decembrie 2006.
S-a mai reţinut că urmărirea penală a fost începută la 3 ianuarie 2002 şi prima declaraţie de învinuit a fost luată condamnatului în prezenţa apărătorului, astfel încât este nereală susţinerea că pe parcursul urmăririi penale, condamnatul a fost lipsit de apărare.
Apelul declarat de revizuient a fost respins, ca neîntemeiat, prin Decizia nr. 10 din 22 octombrie 2008, pronunţată de Curtea Militară de Apel.
Instanţa de apel a reţinut că niciunul dintre motivele de revizuire invocate nu fac incidente dispoziţiile art. 394 C. proc. pen. şi nici dispoziţiile legale concrete la care s-a referit revizuientul în cererea sa ca temei de drept.
S-a avut în vedere că anterior au mai fost formulate două cereri de revizuire care au fost respinse, iar aceste soluţii au intrat în puterea lucrului judecat.
Revizuientul a declarat recurs, în motivarea căruia a susţinut că poliţiştii F.G., B.P., P.A. şi M.N. de la Poliţia TF Vatra Dornei au profitat de faptul că el nu ştie carte pentru a-l scoate din cauză pe şeful de tren D.C., care este vinovat de neglijenţă în serviciu. A mai susţinut că în acest scop poliţiştii au „fabricat" declaraţiile martorilor, care nu au fost niciodată ascultaţi în instanţă.
S-a susţinut că poliţiştii au comis infracţiunile de abuz în serviciu şi îngrădirea dreptului la apărare. De asemenea, aceştia l-au bătut, l-au torturat, obligându-l să-i însoţească la locul accidentului feroviar, să ridice o piatră şi să execute mişcări de lovire, în condiţiile în care mecanicii de locomotivă au recunoscut că circulau cu uşile vagoanelor deschise şi dacă o persoană circula pe terasamentul căii ferate, putea fi accidentată în zona capului.
Din examinarea actelor dosarului rezultă că recursul nu este fondat.
Se reţine că prin sentinţa penală nr. 97 din 3 iunie 2002, pronunţată de Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti a fost condamnat la 15 ani închisoare şi 3 ani interzicerea unor drepturi pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 raportat la art. 175 lit. i) C. pen.
Apelul declarat de inculpat a fost respins, ca nefondat, prin Decizia penală nr. 63 din 16 iulie 2002, pronunţată de Curtea Militară de Apel. Această hotărâre a rămas definitivă prin Decizia nr. 5121 din 26 noiembrie 2002, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie.
Împotriva sentinţei, condamnatul G.I. a mai formulat două cereri de revizuire care au fost respinse prin sentinţa penală nr. 148 din 22 noiembrie 2005 şi nr. 119 din 6 decembrie 2006, pronunţată de Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, ambele hotărâri fiind rămase definitive.
Se constată că numai motivele de revizuire privind comiterea unor infracţiuni de către lucrătorii de poliţie de la Poliţia T.F. Vatra Dornei nu au fost invocate în cererile anterioare de revizuire, asupra celorlalte motive instanţa pronunţându-se prin hotărârile anterior menţionate care au intrat în puterea lucrului judecat.
Curtea reţine că revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, poate fi pronunţată numai în cazurile şi în condiţiile prevăzute expres şi limitativ de lege.
Motivele de revizuire ce pot fi examinate în prezenta cauză îşi găsesc temeiul în dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., care se referă la situaţia în care un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere.
Potrivit art. 394 alin. (3) C. proc. pen., cazul prevăzut de lit. d) constituie motiv de revizuire dacă a dus la darea unei hotărâri nelegale sau netemeinice, iar conform art. 395, situaţia prevăzută de art. 394 alin. (1) lit. d) se dovedeşte numai prin hotărâre judecătorească sau prin ordonanţa procurorului şi numai când organele arătate nu pot sau nu au putut examina fondul cauzei, această situaţie poate fi constatată în procedura revizuirii.
Cum în speţă revizuientul nu a făcut dovada în condiţiile prevăzute de lege, că lucrătorii de poliţie ar fi comis vreo infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere şi nici nu există vreo situaţie pentru care procurorul sau instanţa să nu poată examina fondul cauzei referitor la aceste infracţiuni pentru a se putea constata situaţia prevăzută de art. 394 lit. d) C. proc. pen., în cadrul procedurii de revizuire.
Aşa fiind, se constată că în mod corect s-a respins cererea de revizuire şi că nu există nici un motiv de casare din cele prevăzute de lege.
În consecinţă, se va respinge recursul, ca nefondat, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuient va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul G.I. împotriva deciziei penale nr. 10 din 22 octombrie 2008 a Curţii Militare de Apel.
Obligă recurentul revizuient la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1730/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 295/2009. Penal. Violul (art.197 C.p.). Recurs → |
|---|
