ICCJ. Decizia nr. 2340/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2340/2009
Dosar nr. 2655/2/2009
Şedinţa publică din 19 iunie 2009
Asupra recursului de faţă,
Examinând actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 88 din 03 aprilie 2009, pronunţată în dosarul nr. 2655/2/2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins, ca nefondată, plângerea formulată potrivit art. 2781 C. proc. pen., de petiţionarul P.R.P. împotriva Rezoluţiei nr. l099/P/2008 din 28 ianuarie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, confirmată prin Rezoluţia nr. 241/II/2/2009 din 9 martie 2009 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, rezoluţie pe care a menţinut-o.
S-a dispus obligarea petentulului la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Curtea de Apel a reţinut netemeinicia plângerii petentului, considerând că L.S.E. din cadrul Penitenciarului Rahova au procedat legal, restrângând libertatea petentului în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 483 din 25 aprilie 2003 emis de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, lipsirea de libertate având un caracter legal.
S-a constatat că adresa Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, prin care s-a comunicat dispoziţia de punere în libertate ca urmare a suspendării executării pedepsei a fost înregistrată la 19 decembrie 2005, dată la care a şi fost pus în libertate.
Împotriva acestei sentinţe, petiţionarul a declarat recurs, susţinând, în esenţă, că a fost prejudiciat prin fapta lucrătorilor Penitenciarului Rahova care trebuiau să-l pună de îndată în libertate la 16 decembrie 2005, dată la care, în opinia sa, punerea în libertate a rămas definitivă. A mai susţinut că rezoluţia dată de procurorul ierarhic superior este neîntemeiată şi instanţa de judecată trebuia să admită plângerea sa şi să restituie cauza la procuror pentru începerea urmăririi penale.
Examinând recursul declarat de petent, în raport cu actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că nu este fondat, pentru motivele ce urmează:
În mod corect, procurorii care au cercetat cauza, precum şi instanţa de fond care a verificat legalitatea soluţiei, au dispus neînceperea urmăririi penale, în baza art. 10 alin. (l) lit. d) C. proc. pen., reţinând că sub aspectul infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 C. pen., nu sunt întrunite elementele constitutive, întrucât petentul a fost pus în libertate la data de 19 decembrie 2005, dată la care s-a cerut de către Tribunalul Bucureşti punerea sa în libertate, în baza încheierii din 12 decembrie 2005, rămasă definitivă la 16 decembrie 2005.
Înalta Curte, verificând soluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de lucrătorii Penitenciarului Rahova, soluţie menţinută şi de instanţa de fond, constată temeinicia acesteia.
În absenţa unor probe care să demonstreze că punerea în libertate a petentului s-a făcut în mod intenţionat peste termenul legal, pentru a-l lipsi de libertate în mod ilegal pe P.R.P., faptă reclamată de petent, în mod legal şi temeinic, instanţa de fond a respins plângerea şi a menţinut soluţia de neîncepere a urmăririi penale dată de procurori.
Pentru existenţa acestei infracţiuni este necesar ca făptuitorii să acţioneze cu intenţie, ştiind că în mod ilegal lipsesc de libertate o persoană.
În speţă însă, deşi petentul nu a fost pus în libertate conform încheierii Tribunalului Bucureşti, adresele de comunicare trimise de instanţă nu au fost suficient de clare, dând posibilitatea de a se interpreta eronat data la care trebuie pus în libertate petentul (la data primei comunicări - 12 decembrie 2005, la data rămânerii definitive a încheierii - 16 decembrie 2005, sau la data celei de a doua comunicări - 19 decembrie 2005). Lucrătorii Penitenciarului au avut reprezentarea că au procedat legal, neavând intenţia de a-l lipsi de libertate, în mod ilegal, pe petent.
Obligarea Ministerului Finanţelor la plata sumei de 1.800 lei cu titlu de despăgubiri morale către P.R.P., prin Sentinţa civilă nr. 350 din 6 martie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, nerămasă definitivă (cauza fiind suspendată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind Proprietatea Intelectuală, prin încheierea din 15 iunie 2007), nu face dovada intenţiei infracţionale a lucrătorilor Penitenciarului Rahova, ci se recunoaşte dreptul la daune morale al petentului pentru perioada în care acesta a stat în penitenciar peste termenul legal din pricina unor erori materiale.
Chiar prin hotărârea depusă de petent se recunoaşte că „prejudiciul s-a datorat unei erori materiale produsă de desfăşurarea în timp a activităţii judiciare, ce atrage o răspundere obiectivă a statului".
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petent.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiţionar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 100 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul P.R.P. împotriva Sentinţei penale nr. 88 din 3 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2336/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2342/2009. Penal. Rejudecarea după extrădare... → |
|---|
