ICCJ. Decizia nr. 2342/2009. Penal. Rejudecarea după extrădare (art.522 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2342/2009
Dosar nr. 62/97/2008
Şedinţa publică din 22 iunie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 98 din 23 aprilie 2003 Tribunalul Hunedoara l-a condamnat pe inculpatul Ş.I.P.(fiul lui P. şi al M., născut la data de 4 iunie 1973 în Hunedoara, recidivist, cu domiciliul în municipiul Hunedoara, judeţul Hunedoara) la pedeapsa de 20 de ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pentru infracţiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 174, art. 175 lit. i), art. 176 lit. c) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), prin schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 174, art. 175 lit. i), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
Totodată, s-a luat act că partea vătămată N.C.R. nu s-a constituit parte civilă.
Sentinţa penală nr. 98/2003 a Tribunalului Hunedoara a rămas definitivă urmare a respingerii apelului declarat de inculpat, prin Decizia penală nr. 296/A/2003 a Curţii de Apel Alba Iulia şi a respingerii recursului declarat de acelaşi inculpat prin Decizia nr. 5652 din 3 decembrie 2003 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Inculpatul nu a fost prezent la nici un termen de judecată la fond, apel sau recurs.
La data de 9 iunie 2006 inculpatul a fost reţinut de autorităţile spaniole în vederea extrădării şi la 30 ianuarie 2007 a fost predat autorităţilor române.
Ulterior acestei date, condamnatul Ş.I.P. a solicitat în temeiul art. 5221 C. proc. pen. rejudecarea după extrădare a Dosarului nr. 625/2003 al Tribunalului Hunedoara în care s-a pronunţat sentinţa penală nr. 98 din 23 aprilie 2003.
Prin încheierea de şedinţă din data de 23 aprilie 2008, Tribunalul Hunedoara a admis în principiu cererea de rejudecare, constatând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 5221 C. proc. pen. cu privire la existenţa extrădării şi a lipsei condamnatului de la judecată.
În conformitate cu prevederile art. 405 C. proc. pen. s-a procedat la rejudecarea cauzei, respectiv la audierea condamnatului, a martorilor B.M., D.G. şi B.M.F., s-a întocmit un referat de evaluare şi s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice, obligatorii confort art. 117 C. proc. pen. în cazul infracţiunii de omor deosebit de grav.
Prin sentinţa penală nr. 46 din 11 februarie 2009 Tribunalul Hunedoara, în baza art. 5221 şi art. 406 C. proc. pen. a anulat sentinţa penală nr. 98 din 23 aprilie 2003 pronunţată de aceeaşi instanţă şi în baza art. 174, art. 175 lit. i) şi art. 176 lit. c) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul Ş.I.P. la pedeapsa de 17 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
A fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului perioada executată de la 9 septembrie 2006 la 11 februarie 2009.
În baza art. 113 C. pen. inculpatul a fost obligat să urmeze tratament medical până la însănătoşire, a fost anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 121/2003 emis de Tribunalul Hunedoara şi s-a dispus emiterea unui nou mandat conform dispoziţiilor acestei din urmă sentinţe.
Probele administrate în rejudecare nu au conturat o altă stare de fapt decât cea reţinută prin sentinţa penală nr. 98/2003 a Tribunalului Hunedoara.
Astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarea situaţie de fapt:
Inculpatul Ş.I.P. era cunoscut în municipiul Hunedoara ca o persoană violentă, răzbunătoare şi care se ocupa cu camăta.
La data de 4 decembrie 2001 inculpatul l-a abordat pe martorul F.I. căruia i-a cerut relaţii despre victima N.I. cu motivarea că îl caută de mai mult timp întrucât îi datorează nişte bani.
În aceeaşi seară F.I. s-a întâlnit cu martorul B.M.F. şi l-a întrebat despre N.I., martorul confirmându-i că acesta se află la locuinţa lui, situată pe str. S., în apropiere, comunicându-i inculpatului această împrejurare.
La scurt timp inculpatul a sosit cu un taxi şi însoţit de cei doi martori, B.M. şi F.I., s-a deplasat la locuinţa familiei B. unde victima se afla într-o cameră la parter cu martora B.M.
Victima a fost chemată afară, aceasta ieşind de bună voie, moment în care inculpatul a început să ţipe la el, să-i ceară banii care-i datora, după care a început să-l lovească cu pumnii şi picioarele până când acesta a căzut la pământ. Deşi victima era căzută, inculpatul a continuat să o lovească cu picioarele în cap, torace şi abdomen. Datorită gălăgiei, la locul faptei s-a adunat mai multă lume, iar inculpatul a cerut martorilor B.M. şi F.I. să cheme salvarea, că are impresia că N.I. a murit şi i-a atenţionat să nu spună ce s-a întâmplat.
Fiind anunţată salvarea, medicul a constatat decesul lui N.I.
Imediat după comiterea faptei inculpatul s-a confesat familiei cu privire la incidentul care a avut loc şi a dispărut de la domiciliu, sustrăgându-se de la urmărirea penală şi de la judecată.
Raportul de autopsie medico-legală a menţionat că moartea lui N.I. a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei cardio acute, urmare a rupturii ventriculului drept. Acelaşi raport medico-legal a scos în evidenţă o multitudine de semne de violenţă exterioară şi multiple fracturi costale, care s-au datorat loviturilor cu piciorul, în torace.
Situaţia de fapt expusă a fost stabilită pe baza procesului verbal de cercetare la faţa locului, raportului de autopsie medico - legal, declaraţiei părţii vătămate N.C.R., depoziţiilor martorilor B.M.F., B.M., D.G., C.T.I., F.I. şi C.A., probe coroborate cu declaraţia dată de inculpat cu prilejul rejudecării cauzei, declaraţie în care recunoaşte incidentul avut cu victima N.I. la data de 4 decembrie 2001.
Curtea de Apel Alba Iulia, prin Decizia penală nr. 25A din 7 aprilie 2009 a respins apelul formulat de inculpat.
În dezvoltarea motivelor de apel inculpatul a învederat că soluţia primei instanţe este nelegală deoarece nu i s-a asigurat în mod efectiv dreptul la apărare, iar încadrarea juridică a faptei trebuia încadrată în dispoziţiile art. 183 C. pen. şi nu ale art. 174, art. 175 lit. i) şi art. 176 lit. c) C. pen.
Împotriva acestei decizii inculpatul a declarat recurs, reiterând motivele invocate şi în calea de atac a apelului, şi anume.
1. Casarea hotărârilor pronunţate cu trimitere spre rejudecare întrucât atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel au ignorat o cerere esenţială în legătură cu expertiza medico-legală psihiatrică(art. 3859 pct. 10 C. proc. pen.);
2. Schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de mor calificat şi deosebit de grav prevăzută de art. 174, art. 175 lit. i) şi art. 176 lit. c) C. pen. în infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen.(art. 3859 pct. 17 C. proc. pen.);
3. Aplicarea dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen. şi reducerea corespunzătoare a pedepsei.
Recursul nu este fondat.
Instanţele de fond şi de apel, pe baza probelor administrate în cauză, au reţinut o situaţie de fapt corectă şi au încadrat corespunzător din punct de vedere juridic fapta comisă de inculpat în textul de lege menţionat.
Cu privire la primul motiv de recurs invocat (3859 pct. 10 C. proc. pen.) în sensul că instanţa nu s-a pronunţat cu privire la o cerere esenţială pentru inculpat (obiectivele la raportul de expertiză psihiatrică) se impun a fi făcute următoarele precizări:
Acest motiv de recurs cunoscut în jurisprudenţă şi în doctrină sub noţiunea de „omisiune esenţială" se referă la cereri de probaţiune esenţiale pentru părţi, de natură să garanteze drepturile lor şi presupune fie ignorarea unei atari cereri, fie respingerea ei fără o motivare a cauzei respingerii.
Într-o asemenea situaţie se cere ca omisiunea instanţei să fie de natură să influenţeze soluţia procesului în sensul că în loc de condamnare, prin evaluarea cererii ignorate să se fi putut ajunge la achitare sau la încetarea procesului penal, la aplicarea altei pedepse; în orice caz soluţia posibilă trebuie să fie esenţial diferită faţă de cea atacată în recurs.
În speţă condiţiile impuse de acest motiv de casare nu sunt îndeplinite.
Aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă din data de 23 aprilie 2008 a Tribunalului Hunedoara inculpatul a fost asistat de doi avocaţi aleşi şi au fost încuviinţate toate probele solicitate de acesta respectiv reaudierea martorilor B.M.F., B.M., D.G., C.T.I., F.I. şi C.A. şi s-au efectuat demersuri în vederea ataşării casetei video solicitate.
La data de 8 octombrie s-a încuviinţat efectuarea unei noi expertize medico-legale psihiatrice cu privire la discernământul inculpatului, expertiza efectuată de I.N.M.L. care a concluzionat că Ş.I.P., la data de 4 decembrie 2001 avea capacitatea psihică de apreciere critică asupra conţinutului şi consecinţelor social negative ale faptei pentru care a fost condamnat şi faţă de care a acţionat cu discernământ (discernământ păstrat).
Raportul de nouă expertiză medico-legală psihiatrică nu a fost contestat de inculpat după ce a fost depus la dosar la termenul din 3 decembrie 2008, însă la data de 14 ianuarie 2009 inculpatul a solicitat efectuarea unui supliment de expertiză psihiatrică sau o altă expertiză întrucât prima expertiză psihiatrică nr. 5904425/B din 6 iunie 2000 efectuată de S.J.M.L. Hunedoara a confirmat că are discernământul diminuat.
Asupra acestei cereri instanţa de fond s-a pronunţat prin încheierea din aceeaşi dată şi a fost respinsă justificat.
Atâta vreme cât în cauză s-a efectuat un Raport de nouă expertiză medico-legală de către I.N.M.L.M.M. Bucureşti, avizat de Comisia Superioară, un alt raport de expertiză psihiatrică, conform normelor metodologice în vigoare, este exclus.
Rezultă, aşadar, că instanţa de fond nu a ignorat o cerere esenţială pentru inculpat, ci dimpotrivă a analizat-o şi justificat a respins-o.
Nici criticile referitoare la încadrarea juridică a faptei nu sunt fondate. Inculpatul a solicitat să se reţină săvârşirea infracţiunii de lovituri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen. Pentru a se reţine existenţa acestei infracţiuni este necesar ca fapta să fie comisă cu praeterintenţie, respectiv lovirea se realizează cu intenţie, iar rezultatul mai grav, moartea victimei s-a produs din culpa agresorului, acesta neurmărind şi neacceptând posibilitatea producerii morţii.
Din modul în care inculpatul a acţionat rezultă că inculpatul a acceptat posibilitatea rezultatului letal, fapta sa încadrându-se în dispoziţiile art. 174, art. 175 lit. i) şi art. 176 lit. c) C. pen.
Perseverenţa cu care inculpatul a aplicat victimei numeroase lovituri, cu picioarele şi pumnii, inclusiv după ce N.I. căzuse la pământ, fiind lipsit de orice posibilitate de a se apăra şi intensitatea acestor lovituri, care au cauzat leziuni grave la nivelul capului şi toracelui demonstrează că inculpatul a avut reprezentarea rezultatului acţiunii sale, moartea victimei.
Într-adevăr, din constatarea medico-legală rezultă că moartea victimei s-a datorat insuficienţei cardiace acute urmare a rupturii ventricolului drept, leziunile fiind produse prin loviri repetate cu un corp dur şi prin comprimarea toracelui între corp dur şi plan dur cu suprafaţă neregulată.
Distinct de această leziune tanatogeneratoare, raportul de autopsie medico-legal a evidenţiat leziuni la nivelul craniului, infiltrat sanghin în regiunea occipitală dreapta, precum şi numeroase leziuni la nivelul toracelui : fractură completă transversală a sternului, fracturi ale coastelor IV, VI, VII dreapta, fractură completă a coastei III stânga, fractură completă a coastei IV, V, VI, VII, VIII stânga.
Aceste leziuni evidenţiază faptul că violenţele inculpatului au vizat organele vitale ale victimei (inimă, plămâni, corp) şi au avut o intensitate deosebită – aspecte care exclud lipsa intenţiei de a ucide, motiv pentru care şi cel de-al doilea motiv de recurs invocat este nefondat.
Referitor la circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.:
Potrivit acestui text, constituie circumstanţă atenuantă săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă.
Din împrejurările comiterii faptei şi a modului de a acţiona al inculpatului nu se poate desprinde concluzia că în momentul săvârşirii faptei acesta se afla într-o puternică stare de tulburare, victima neexercitând asupra sa niciuna din acţiunile arătate în textul de lege citat.
Dimpotrivă, probele administrate în cauză relevă că inculpatul a fost acela care a căutat-o pe victimă, a aflat unde locuia, s-a dus la domiciliul acesteia, a atras-o afară din casă şi prin surprindere, după o discuţie de scurtă durată, a atacat-o şi lovit-o, inclusiv după ce căzuse la pământ.
Atitudinea victimei de a solicita acordarea unui nou termen pentru restituirea unei datorii nu poate constitui act de provocare, de natură să-i producă inculpatului o puternică tulburare sau emoţie, în sensul art. 73 lit. b) C. pen.
În raport de considerentele arătate, recursul formulat de inculpat nu este fondat şi va fi respins în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Se va computa perioada arestării preventive cu începere de la data de 9 septembrie 2006, la zi.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. inculpatul va fi obligat la plata sumei de 350 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul M.J.L.C.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Ş.I.P. împotriva Deciziei penale nr. 25/A din 7 aprilie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală.
Deduce perioada executată de inculpat de la 9 septembrie 2006 la zi.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2340/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2347/2009. Penal → |
|---|
