ICCJ. Decizia nr. 2349/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2349/2009
Dosar nr. 1093/45/200.
Şedinţa publică din 22 iunie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin plângerea formulată la data de 8.08.2008 şi înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi sub nr. 377/P/2008, petiţionara U.M. a solicitat efectuarea de cercetări penale faţă de numiţii S.E., P.G., C.M., P.G., P.D. şi L.M. sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 246, art. 289 şi art. 291 C. pen., susţinând că, în cadrul procedurii succesorale notariale a decujusului P.D., unchiul său, aceştia au prezentat notarului public B.S. un titlu de proprietate fals.
Totodată, petiţionara U.M. a formulat plângere şi împotriva notarului public B.S. sub aspectul infracţiunii de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), susţinând că aceasta, la data de 26 martie 2003, cu prilejul eliberării certificatului de moştenitor nr. 55, în calitate de funcţionar public, în înţelesul prevederilor art. 147 C. pen., a atestat necorespunzător adevărului, că terenul individualizat în titlul de proprietate nr. 60219/1993 a aparţinut numitului P.D., făcând parte din masa succesorală a acestuia, acţiune prin care, încălcându-şi atribuţiile de serviciu, a adus atingere intereselor sale protejate de lege cu privire la acest teren.
Prin rezoluţia din 22 octombrie 2008 dată în dosarul nr. 377/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi s-a dispus, în temeiul prevederilor art. 228 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen.:
- Neînceperea urmăririi penale faţă de notarul public B.S. sub aspectul infracţiunilor de:
- fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP);
- abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
- Neînceperea urmăririi penale faţă de S.E., P.G., C.M., P.G., P.D. şi L.M., sub aspectul infracţiunilor de:
- uz de fals prev. de art. 291 C. pen.;
- fals intelectual, comisă în forma de participaţie a instigării prev. de art. 25 rap. la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP);
- abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, comisă în forma de participaţie a instigării, prev. de art. 25 rap. la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), apreciindu-se că, în cauză a intervenit prescripţia răspunderii penale.
Împotriva rezoluţiei cu nr. 377/P/2008 din 22 octombrie 2008 petiţionara U.M. a formulat plângere adresată procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi care, în baza art. 278 C. proc. pen., a respins-o ca neîntemeiată, prin rezoluţia nr. 1113/II/2/2008 din 24 noiembrie 2008.
În conformitate cu dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., nemulţumită de soluţia de neurmărire penală dată de parchet, petiţionara U.M. s-a adresat cu plângere Curţii de Apel Iaşi, competentă să judece cauza în primă instanţă.
Prin sentinţa penală nr. 37 din 31 martie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de petiţionara U.M., împotriva rezoluţiei din 22 octombrie 2008, dată în dosarul nr. 377/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi.
A fost obligată petiţionara la plata sumei de 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut că, în mod corect, procurorul a constatat prin rezoluţia dată că, în cauză s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale a intimaţilor, pentru faptele sesizate de petiţionară.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs petiţionara U.M., care a solicitat casarea hotărârii atacate, admiterea plângerii formulate, desfiinţarea rezoluţiei parchetului şi trimiterea cauzei procurorului pentru tragerea la răspundere penală a persoanelor reclamate.
Examinând sentinţa penală recurată sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform prevederilor art. 3856 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de petiţionara U.M. este nefondat pentru următoarele considerente:
Ca o garanţie a respectării legalităţii în procesul penal, legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice persoană nemulţumită de soluţiile de neurmărire penală dispuse de procuror să facă plângere împotriva acestora.
În concepţia legiuitorului, poate face o astfel de plângere orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate.
Accesul liber la justiţie este reglementat de legiuitor, iar cel nemulţumit de soluţia dată de procuror se poate adresa judecătorului de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă, aşa cum de altfel, a procedat şi petiţionara prin plângerea ce face obiectul verificării în cauza de faţă.
Înalta Curte constată că, pentru a se putea începe urmărirea penală este necesară îndeplinirea a două condiţii.
Prima condiţie constă din existenţa acelui minim de date care permit organului de urmărire penală să considere că s-a săvârşit, în mod cert, o infracţiune, caz în care organul de urmărire penală poate deţine informaţiile, fie direct din sesizarea făcută, fie din actele premergătoare desfăşurate ulterior sesizării.
Cea de a doua condiţie necesară începerii urmăririi penale rezultă din art. 228 C. proc. pen. şi constă în inexistenţa cazurilor de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute în art. 10 C. proc. pen., cu excepţia celui prevăzut la lit. b1). Intervenţia unui astfel de caz, rezultând, fie din actele prin care a fost sesizat organul de urmărire penală, fie din actele premergătoare efectuate în urma sesizării, poate determina ca, în locul începerii urmăririi penale, să funcţioneze instituţia neînceperii urmăririi penale.
Înalta Curte constată că, în mod justificat, s-a reţinut în cauză că, nu se poate începe urmărirea penală de intimaţi sub aspectul infracţiunilor sesizate, întrucât, din actele premergătoare efectuate a rezultat existenţa cauzei care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale prev. de art. 10 lit. g) teza a II-a C. proc. pen., respectiv împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale.
Din actele şi lucrările dosarului a rezultat că, la data de 26 martie 2006, numiţii S.E., P.G., C.M., P.G., P.D. şi L.M., moştenitorii de cujusului P.D., o dată cu depunerea cererii de deschidere a procedurii succesorale notariale, au depus la Biroul notarului public B.S., pentru a dovedi întinderea masei succesorale a acestuia şi titlul de proprietate nr.60219, eliberat numitei P.D.D. (soţia lui P.D.), la data de 27 octombrie 1993, de către Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate, titlu de proprietate în cuprinsul căruia erau individualizate mai multe suprafeţe de teren situate pe raza comunei Grajduri, intravilan şi extravilan.
Cu privire la acest titlu de proprietate petiţionara U.M. a susţinut că, în opinia sa, este fals, deoarece terenurile individualizate în acest înscris doveditor al dreptului de proprietate aparţineau în fapt mamei sale, numita U.P., fostă P.P., sora numitului P.D., fiind moştenire de la părinţii acestora P.G. şi P.C.
Tot la data de 26 martie 2003, în cauza succesorală nr. 75/2003, finalizându-se procedura succesorală, notarul public B.S. a emis certificatul de moştenitor nr. 55, în cuprinsul căruia a atestat, după cum rezulta din înscrisurile depuse, că masa succesorală a numitului P.D., din punctul de vedere al bunurilor imobile, conţine şi suprafeţele de teren individualizate în titlul de proprietate nr. 60219/1993, fiecare dintre cei şase moştenitori deţinând o cotă de 1/6 din întreaga succesiune.
Potrivit art. 121 alin. (1) C. pen. prescripţia înlătură răspunderea penală. Aceasta înseamnă că, la împlinirea unui anumit interval de timp prevăzut de lege, se stinge dreptul statului de a pedepsi şi obligaţia unei persoane de a suporta consecinţele săvârşirii unei fapte penale.
În conformitate cu disp. art. 228 alin. (1) C. proc. pen., organul de urmărire penală dispune, prin rezoluţie, începerea urmăririi penale (declanşarea procesului penal în vederea administrării probelor necesare aflării adevărului şi stabilirii vinovăţiei persoanei cercetate), doar atunci când din conţinutul plângerii ori al actelor premergătoare nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale, din cele prevăzute în art. 10 C. proc. pen.
În cauză, faţă de data săvârşirii presupuselor fapte, 26 martie 2003, termenul de prescripţie a răspunderii penale, în cuantum de 5 ani, stabilit potrivit prevederilor art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. (având în vedere că pentru nici una din infracţiunile reclamate pedeapsa închisorii nu depăşeşte 5 ani), s-a împlinit la data de 25 martie 2008.
În atare condiţii, intervenind prescripţia răspunderii penale cu privire la faptele care au făcut obiectul prezentei cauze, Înalta Curte constată că, în mod corect, parchetul a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de persoanele cercetate.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara U.M. împotriva sentinţei penale nr.37 din 31 martie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurenta petiţionară la plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara U.M. împotriva sentinţei penale nr. 37 din 31 martie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2347/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2351/2009. Penal → |
|---|
