ICCJ. Decizia nr. 2344/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2344/2009
Dosar nr. 3761/118/2009
Şedinţa publică din 22 iunie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 409 din data de 10 octombrie 2008, pronunţată în dosarul penal nr. 3761/118/2007, Tribunalul Constanţa, în baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143 /2000, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), c) şi art. 76 lit. a) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul B.T., zis D. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc.
În baza art. 3 alin. (2) din Legea 143/2000 cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a), c) şi art. 76 lit. a) C. pen., l-a condamnat pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. a dispus contopirea pedepselor cu închisoarea, în pedeapsa cea mai grea, stabilind ca inculpatul B.T. să execute pedeapsa de 3 trei ani închisoare.
Totodată, în baza art. 861 alin. (2) C. pen. a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata termenului de încercare prev. de art. 862 C. pen., respectiv pe durata termenului de 5 ani, termen compus din durata pedepsei la care s-a adăugat intervalul de timp de 2 ani.
Prima instanţă a stabilit ca pe durata termenului de încercare condamnatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la data fixată la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa, serviciu desemnat cu supravegherea sa; să anunţe, în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţa şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă.
În baza art. 359 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. referitoare la revocarea beneficiului suspendării sub supraveghere a executării pedepsei şi emiterea unei comunicări scrise în acest sens.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., Tribunalul Constanţa a stabilit ca pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei să se suspende şi executarea pedepselor accesorii.
În baza art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 prima instanţă a dispus confiscarea specială de la inculpat a sumei de 3500 Euro, sumă primită de la numitul T.C. pentru cantitatea de cocaină expediată şi suma de 100 Euro expediată de investigatorul sub acoperire.
De asemenea, în baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2650, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat care vor cuprinde 2000 cheltuieli efectuate în cursul urmăririi penale.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Pe fondul existenţei informaţiilor că inculpatul B.T., zis D. aducea cantităţi mari de droguri din Belgia, pe care le distribuia în Judeţul Constanţa, prin ordonanţa cu nr. 340/II/2/2006 din 1 iunie 2006 a Serviciului Teritorial Constanţa din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, a fost autorizat investigatorul sub acoperire cu identitatea I.F., să strângă date şi informaţii despre activitatea anturajul inculpatului şi să cumpere la persoanele din anturajul acestuia.
După înfiltrarea investigatorului sub acoperire printre persoanele din anturajul inculpatului din localitatea Eforie, unde acesta deţinea împreună cu părinţii săi un imobil, acesta şi-a manifestat doleanţa de a cumpăra droguri de mare risc şi a indicat ca modalitate de contact postul telefonic mobil.
Inculpatul B.T. l-a contactat telefonic pe investigatorul sub acoperire, solicitându-i ca împreună să facă o afacere cu „CD-uri" (comprimate ecstasy), motiv pentru care prin ordonanţa Biroului Teritorial Constanţa cu nr. 61/D/P/2006 din 3 iunie 2006, confirmată prin încheierea nr. 64 din 14 iunie 2006 a Tribunalului Constanţa şi prin autorizaţia Tribunalului Constanţa cu nr. 72 din 14 iunie 2006 s-a aprobat interceptarea/înregistrarea pe suport magnetic sau orice alt tip de suport a comunicărilor şi convorbirilor efectuate între investigatorul sub acoperire sus-menţionat şi B.T. zis D., purtate de la postul telefonic aparţinând investigatorului sub acoperire.
Această situaţie de fapt a fost probată cu următoarele mijloace de probă: proces-verbal de transcriere a convorbirilor telefonice interceptate, certificat conform dispoziţiilor legale şi CD-ul 0013/1/2006, copii conforme cu originalul ale proceselor-verbale ale investigatorului sub acoperire I.F., copie conformă cu originalul a declaraţiei inculpatului T.N. din 13 iulie 2006, raport de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 434032 din 22 iunie 2005 a Laboratorului de Analize Fizico - Chimice Droguri, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 67245 din 24 ianuarie 2007 al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, Serviciul Criminalistic, Biroul de Expertize şi Constatări Criminalistice, raportul de expertiză criminalistică nr. 75 din 19 martie 2007 al Institutului Naţional de Expertize Criminalistice Bucureşti, ordonanţa Serviciului Teritorial Constanţa nr. 378/II/2/2006 din 16 iunie 2006 de autorizare a colaboratorului sub acoperire, ordonanţa Serviciului teritorial Constanţa nr. 340/II/2/2006 din 1 iunie 2006 de autorizare a investigatorului sub acoperire, copii de pe chitanţele Western Union, expeditori fiind colaboratorul sub acoperire şi inculpatul T.N.V., declaraţiile inculpatului B.T.
Împotriva sentinţei penale nr. 409 din 10 octombrie 2008 a Tribunalului Constanţa, în termen legal au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa şi inculpatul B.T., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Parchetul a solicitat desfiinţarea sentinţei penale apelate şi în rejudecare, să se dispună, în principal, trimiterea cauzei la Tribunalul Constanţa pentru contradicţia dintre considerentele şi dispozitivul acesteia, privind neaplicarea pedepsei accesorii, iar în subsidiar, o nouă individualizare a pedepsei, în sensul înlăturării prevederilor art. 861 C. pen.
Apelantul inculpat B.T. a solicitat desfiinţarea sentinţei penale apelate şi pe fond, în rejudecare, să se dispună achitarea acestuia pentru lipsa probelor certe de vinovăţie a acestuia.
Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia penală nr. 26/P din 10 martie 2009, verificând legalitatea şi temeinicia sentinţei penale apelate, prin prisma criticilor invocate, dar şi din oficiu cauza, sub toate aspectele, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa şi de inculpatul B.T., a desfiinţat în parte sentinţa penală atacată, numai în ceea ce priveşte omisiunea aplicării pedepsei accesorii şi, în rejudecare, a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Prin aceeaşi decizie instanţa de prim control judiciar a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
Pentru a dispune astfel, din probatoriul administrat, instanţa de prim control judiciar a reţinut că prin rechizitoriul cu nr. 155/D/P/2006 din 18 aprilie 2007 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B.T., pentru săvârşirea infracţiunii de introducere în ţară de droguri de mare risc şi trafic de droguri de mare risc, infracţiuni prev. de art. 3 alin. (2) şi art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., reţinându-se în sarcina acestuia că a oferit spre vânzare investigatorului sub acoperire I.F. droguri de mare risc; respectiv comprimate conţinând M.D.M.A. şi a expediat din Belgia în România un colet conţinând 15,70 grame cocaină, beneficiar fiind T.N. şi 19 comprimate M.D.M.A. pe care le-a vândut investigatorului sub acoperire cu suma de 100 Euro.
Referitor la individualizarea pedepsei şi modalitatea de executare, instanţa de prim control judiciar a apreciat că instanţa de fond, în mod corect, a interpretat şi aplicat criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) cât şi art. 86 C. pen., în raport de natura faptelor comise cât şi de datele care îl caracterizează pe inculpat.
În ceea ce priveşte celălalt motiv de apel al Parchetului, din probele dosarului instanţa de apel a constatat că în hotărârea atacată nu există contradicţie între dispozitiv şi minută. Astfel a constatat că deşi în minută s-a dispus suspendarea pedepsei accesorii, totuşi s-a omis a se dispune şi aplicarea pedepsei accesorii, fapt pe care instanţa de prim control judiciar l-a apreciat ca nefiind o contradicţie între dispozitiv şi minută şi l-a corectat în rejudecare.
Împotriva deciziei penale mai sus-menţionată, în termen legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi inculpatul B.T. au declarat recurs, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate pentru motivele detaliate în cuprinsul practicalei prezentei decizii.
Reprezentantul parchetului, în esenţă, a solicitat, invocând dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., admiterea recursului astfel cum a fost formulat şi motivat, casarea ambelor hotărâri şi, în rejudecare, prin reinterpretarea materialului probator administrat în cauză, majorarea pedepsei aplicate inculpatului şi schimbarea modalităţii de executare a acesteia prin înlăturarea dispoziţiilor art. 861 C. pen.
Recurentul inculpat, prin apărător ales, a invocat dispoziţiile art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. şi a solicitat admiterea propriului recurs făcând trimitere la memoriul depus la dosar, casarea ambelor hotărâri şi, în rejudecare, în principal achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) sau art. 10 lit. d) C. proc. pen., iar în subsidiar, dacă nu se vor reţine aceste solicitări, să se menţină ca fiind legală şi temeinică Decizia penală recurată, sub aspectul cuantumului şi modalităţii de executare a pedepsei aplicate inculpatului.
Recursurile formulate de Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi de inculpat sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. combinate cu art. 3856 alin. (1) şi art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., constată că ambele instanţe au reţinut în mod corect situaţia de fapt şi a stabilit vinovăţia inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a ansamblului probator administrat în cauză, dând faptelor comise de acesta încadrarea juridică corespunzătoare.
Înalta Curte constată că deşi inculpatul B.T., atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza cercetării judecătoreşti, constant a negat faptele săvârşite, din probele administrate la dosar, rezultă însă cu certitudine că inculpatul a comis infracţiunile de introducere în ţară de droguri de mare risc şi trafic de droguri de mare risc, în concurs real, fapte prevăzute de art. 3 alin. (2) şi art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., reţinându-se în sarcina acestuia că a oferit spre vânzare investigatorului sub acoperire I.F. droguri de mare risc; respectiv comprimate conţinând M.D.M.A. şi a expediat din Belgia în România un colet conţinând 15,70 grame cocaină, beneficiar fiind T.N. şi 19 comprimate M.D.M.A., pe care le-a vândut investigatorului sub acoperire cu suma de 100 Euro.
Chiar dacă recurentul inculpatul, prin apărător, a contestat legalitatea unor probe administrate în faza urmăririi penale (cu referire expresă la activitatea investigatorului sub acoperire, care şi-ar fi depăşit atribuţiile recunoscute prin lege, la analizele efectuate de un laborator neacreditat, dar şi la rapoartele de expertiză ale scrisului de pe colet şi ale vocii înregistrate în convorbirile telefonice interceptate), făcând referire şi la jurisprudenţa CEDO, Înalta Curte constată că probatoriile administrate au fost obţinute cu respectarea prevederilor art. 64 alin. (2) şi art. 68 alin. (2) C. proc. pen.
Astfel, se constată că mijlocul de investigare special, investigatorul sub acoperire, a fost folosit în baza şi în condiţiile legii, conform dispoziţiilor art. 21-22 din Legea nr. 143/2000, respectiv cu autorizarea procurorului de caz şi pentru descoperirea faptelor, identificarea autorilor şi obţinerea mijloacelor de probă, întrucât nimic nu opreşte organele de urmărire penală să se sprijine şi pe asemenea surse probatorii, însă folosirea şi, ulterior valorificarea lor de către instanţă pentru a justifica o condamnare, trebuie să fie circumscrise garanţiilor prevăzute de lege.
Legea specială nu indică şi modalitatea în care se pot obţine mijloacele de probă de către persoanele autorizate, limitele în care ele pot acţiona în acest scop, dar aceste omisiuni sunt acoperite de dispoziţiile Codului de procedură penală în materia probelor, mai exact de dispoziţiile art. 68 C. proc. pen.
Potrivit art. 68 alin. (2) C. proc. pen. este oprit a determina o persoană să săvârşească sau să continue săvârşirea unei fapte penale, în scopul obţinerii unei probe, iar potrivit alin. (1) din acelaşi articol, este oprit a se întrebuinţa, printre alte mijloace, îndemnurile, în scopul de a obţine probe.
Or, în speţă, Înalta curte constată că investigatorul sub acoperire I.F. nu a făcut nimic altceva decât să cerceteze activitatea infracţională a inculpatului B.T. despre care existau anterior date că ar trafica cantităţi importante de droguri în zona Constanţa, astfel că nu se poate lua in discuţie susţinerea potrivit căreia chiar investigatorul sub acoperire l-ar fi determinat pe inculpat a săvârşirea de noi infracţiuni, fiind o afirmaţie lipsită de orice fundament real şi de orice suport probator.
De altfel, în jurisprudenţa CEDO - cauzele Texteiro del Castro contra Portugaliei şi respectiv Ramanauskas contra Lituaniei au fost avute în vedere situaţii diametral opuse în care investigatorul sau colaboratorul sub acoperire prin atitudinea sa provocatoare, a instigat inculpaţii la comiterea unor fapte penale, ajungându-se la constatarea încălcării dreptului la un proces echitabil, prev. în art. 6 din CEDO, situaţie ce nu corespunde împrejurărilor de fapt, corect reţinute, de instanţele anterioare, în speţa de faţă.
Referitor la susţinerea că raportul de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit de Laboratorul de Analize Fizico – Chimice ar fi nul, întrucât analizele fizico-chimice ar fi fost efectuate de un laborator neacreditat, se constată că această apărare a făcut deja obiectul analizei instanţei de fond care, în mod corect, prin încheierea de şedinţă din 28 martie 2008, a apreciat proba respectivă ca fiind utilă şi legal obţinută, observând totodată, că acreditarea, deşi nu era obligatorie, s-a realizat în anul 2005, laboratorul respectiv fiind înregistrat şi la Oficiul Naţiunilor Unite pentru Droguri şi Criminalitate, laborator specializat în analiza drogurilor pe zona Balcani.
În ceea ce priveşte susţinerile recurentului inculpat, prin apărător, că expertizele criminalistice grafoscopică şi respectiv a vocii au relevat concluzii cu grad mare de probabilitate, nerelevând cu certitudine că scrierea de pe capacul coletului şi vocea din înregistrările convorbirilor telefonice interceptate ar aparţine în proporţie de 100% inculpatului, Înalta Curte constată că ambele instanţe au procedat corect şi justificat reţinând vinovăţia inculpatului în săvârşirea faptelor pentru care a fost dedus judecăţii, interpretând rezultatele acestora şi prin prisma celorlalte mijloace de probă care s-au coroborat între ele existente la dosar (proces-verbal de transcriere a convorbirilor telefonice interceptate, certificat conform dispoziţiilor legale şi CD-ul 0013/1/2006, copii conforme cu originalul ale proceselor-verbale ale investigatorului sub acoperire I.F., copie conformă cu originalul a declaraţiei inculpatului T.N. din 13 iulie 2006, raport de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 434032 din 22 iunie 2005 a Laboratorului de Analize Fizico-Chimice Droguri, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 67245 din 24 ianuarie 2007 al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, Serviciul Criminalistic, Biroul de Expertize şi Constatări Criminalistice, raportul de expertiză criminalistică nr. 75 din 19 martie 2007 al Institutului Naţional de Expertize Criminalistice Bucureşti, ordonanţa Serviciului Teritorial Constanţa nr. 378/II/2/2006 din 16 iunie 2006 de autorizare a colaboratorului sub acoperire, ordonanţa Serviciului teritorial Constanţa nr. 340/II/2/2006 din 1 iunie 2006 de autorizare a investigatorului sub acoperire, copii de pe chitanţele Western Union, expeditor fiind colaboratorul sub acoperire şi inculpatul T.N.V.), care coroborate între ele, dar şi cu declaraţiile inculpatului, care nu a negat că adresa din Belgia, de la care s-a expediat coletul era a sa şi nici că postul telefonic la care s-au interceptat convorbirile îi aparţinea.
Prin urmare, nu pot fi primite susţinerile inculpatului în sensul că, în speţă, se impune achitarea sa, în baza dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) sau art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât aşa cum, corect, a reţinut instanţa de fond şi apoi şi instanţa de prim control judiciar, inculpatul B.T., conform probelor administrate în dosar, se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 2 alin. (2) şi art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, întrucât s-a dovedit, în afara oricărui dubiu, că inculpatul este cel care a oferit spre vânzare droguri de mare risc (un număr de 19 comprimate de MDMA) investigatorului sub acoperire cu suma de 100 Euro şi le-a scos de sub controlul vamal alături de cantitatea de 15,70 grame de cocaină, identificată la percheziţia domiciliară efectuată la domiciliul inculpatului T.N. ( inculpat care a fost trimis în judecată într-un alt dosar penal.
De asemenea, Înalta Curte constată că justificat a procedat instanţa de prim control judiciar atunci când şi-a însuşit pct. l de vedere al primei instanţe, care a apreciat, corect, că în cauză se poate acorda o largă eficienţă circumstanţelor personale, dar şi celor reale ale săvârşirii faptei, reducând cuantumul pedepsei sub minimul special şi păstrând ca modalitate de executare a pedepsei dispoziţiile art. 861 C. pen.
În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei, se mai constată că prima instanţă a apreciat justificat că pronunţarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta, chiar şi fără executarea pedepsei, că inculpatul nu va mai săvârşi alte infracţiuni, astfel încât a dispus, în temeiul art. 861 C. pen., suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, având în vedere cuantumul pedepsei, lipsa antecedentelor penale, ţinând seama de persoana inculpatului, de cantitatea de droguri traficată, de perioada lungă de timp ce a trecut de la data comiterii faptelor până în prezent.
A stabilit totodată, pe durata termenului de încercare, măsurile de supraveghere la care urmează a se supune inculpatul, fără să se acorde relevanţă împrejurării că inculpatul ar avea dublă cetăţenie, fapt ce, în mod corect, nu i-a influenţat Decizia.
Dacă, însă, prima instanţă şi respectiv instanţa de apel ar fi interpretat altfel, s-ar fi creat o vădită discriminare între cetăţenii cu o singură cetăţenie, alta decât română şi cetăţenii români, chiar şi în condiţiile în care ar fi avut cetăţenie dublă, astfel cum este cazul inculpatului în speţă, căruia trebuie să i se aplice necondiţionat şi nediscriminatoriu legea română.
Prin urmare, nici solicitarea de reindividualizare a pedepsei aplicată acestui inculpat, formulată de reprezentantul parchetului, nu poate fi primită, apreciindu-se că, la stabilirea pedepsei rezultante aplicate (de numai 3 ani închisoare), au fost respectate de către instanţa de prim control judiciar criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Astfel, potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate in partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana inculpatului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Pe de altă parte, art. 52 C. pen. prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
Înalta Curte apreciază că instanţa de prim control judiciar a procedat, în mod corect, atunci când a constatat că pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, aplicată inculpatului B.T., care se află la primul conflict cu legea penală, este suficientă şi corespunde criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), fiind aptă să atingă scopul preventiv şi de reeducare, consfinţit prin dispoziţiile art. 52 C. pen.
Raportat la modalitatea concretă în care inculpatul a acţionat (prin comercializând droguri şi introducând în ţară droguri de mare risc, prin expedierea un colet din Belgia în România ce conţinea comprimate de ecstasy şi cocaină, în vederea traficării drogurilor pe teritoriul românesc), corect instanţa de prim control judiciar a dat dovadă de suficientă clemenţă atunci când a apreciat că pedeapsa stabilită sub minimul special, în regim suspensiv de executare, reflectă atât periculozitatea faptelor, cât şi intervalul de timp necesar pentru atingerea scopului pedepsei şi pentru reeducarea inculpatului, astfel încât, în speţă, nu se justifică o nouă individualizare a pedepsei prin majorarea cuantumului şi schimbarea modalităţii de executare a acesteia, neimpunându-se, deci, executarea acesteia în regim privativ de libertate.
Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că nici majorarea cuantumului pedepsei aplicată inculpatului B.T. şi nici schimbarea modalităţii de executare a acesteia nu ar fi temeinică, lipsind de conţinut dispoziţiile art. 72 şi art. 52 C. pen. şi creând o vădită disproporţie între scopul şi rezultatul acestora.
Faţă de cele menţionate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi de inculpatul B.T. împotriva deciziei penale nr. 26/P din 10 martie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
De asemenea, în baza art. 38517 alin. (4) C. proc. pen. combinat cu art. 383 alin. (2) şi art. 381 alin. (1) C. proc. pen., va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioada executată de la 5 decembrie 2006 - 8 decembrie 2006.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte urmează a-l obliga pe recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare, inclusiv a onorariului apărătorului desemnat din oficiu pentru acesta, până la prezentarea apărătorului său ales, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi de inculpatul B.T. împotriva deciziei penale nr. 26/P din 10 martie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Constată că inculpatul a fost arestat preventiv în perioada 5 decembrie 2006 - 8 decembrie 2006.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2251/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1231/2009. Penal → |
|---|
