ICCJ. Decizia nr. 2347/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2347/2009
Dosar nr. 153/36/200.
Şedinţa publică din 22 iunie 200.
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată sub nr. 4827/2/2008 la data de 29 ianuarie 2008 pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, petiţionara M.T. a formulat plângere împotriva rezoluţiei nr. 287/II/2/2007 din 7 ianuarie 2008 a procurorului general de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, prin care s-a respins ca neîntemeiată plângerea împotriva rezoluţiei procurorului din 26 noiembrie 2007 dată în dosarul nr. 68/P/2007 al aceleiaşi unităţi de parchet, vizând pe intimaţii făptuitori A.F.M., M.L., A.Z., S.D. şi C.C.O.
În motivarea plângerii petiţionara a susţinut că probele existente la dosarul cauzei au dovedit vinovăţia făptuitorilor pentru săvârşirea infracţiunilor reclamate şi a invocat, în esenţă, următoarele motive:
- contractul de împrumut încheiat cu B.I.R., sucursala Tulcea, pentru suma de 65 milioane lei vechi nr. 72 din 17 martie 1999 s-a încheiat în realitate cu petiţionara M.T. şi nu cu soţul acesteia, M.V..
- biletul la ordin necompletat, doar semnat nu a fost emis pentru a garanta restituirea sumei împrumutate ci acordarea împrumutului a fost condiţionată ilegal de semnarea unui bilet la ordin, care, ulterior, când debitorul nu a depus prima tranşă a împrumutului a fost completat de către făptuitorul A.F.M. - jurisconsult la B.I.R., sucursala Tulcea, fără a avea mandat în acest sens de la debitor, întocmind formele de executare fără a deţine împuternicire specială de la lichidatorul băncii;
- executorul judecătoresc C.C.O. în înţelegere cu jurisconsultul A.F.M. devenit ulterior avocat, a executat cu rea-credinţă datoria rezultată din ordinul de plată completat abuziv cu suma de 250.000.000 lei vechi şi nu cea reală de 156.054.696 lei creanţă care putea fi acoperită numai cu spaţiul comercial ce valora 178.598.000 lei şi nu prin vânzarea la licitaţie a celor două spaţii comerciale la un preţ subevaluat prin expertiza din 21 august 2003.
- încălcarea normelor legale privind executarea silită de către executorul judecătoresc cu prilejul organizării licitaţiei pentru cele două spaţii comerciale adjudecate în favoarea SC Z. SRL Tulcea reprezentantă de A.Z.
S-a reţinut că din actele dosarului a rezultat că petiţionara a solicitat să se efectueze cercetări penale faţă de: executorul judecătoresc C.C.O. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), întrucât în înţelegere cu A.Z., reprezentant al SC Z. SRL Tulcea, în cadrul procedurii de executare silită a subevaluat un imobil care era ipotecat drept garanţie pentru un împrumut bancar pe care nu l-a restituit; S.D. - director la Oficiul Naţional Cadastral Teritorial Tulcea, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), pentru schimbarea numărului cadastral al imobilului de la nr. 1371/N din 10 decembrie 1999 la nr. 9497 din 14 martie 2003; A.F.M., avocat la Baroul Tulcea, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 215 alin. (3), art. 246, art. 290, art. 291 C. pen., întrucât la data când a semnat biletul la ordin pentru suma de 250 milioane lei, nu mai deţinea funcţia de consilier juridic la B.I.R. Tulcea şi, deşi, împrumutul luat de la B.I.R. era de 63 de milioane lei, garantat prin contract de ipotecă pe imobil şi cu terţi giranţi, a completat biletul la ordin fiind investit cu formulă executorie;M.L. - grefier la Judecătoria Tulcea, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), întrucât nu a comunicat debitorilor M.T. şi M.V. încheierea din 6 decembrie 2000, prin care s-a investit cu formulă executorie biletul la ordin; A.Z. - pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 246 şi art. 291 C. pen.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, prin ordonanţa nr. 68/P/2007 din 27 august 2007 a dispus în baza art. 220 şi art. 228 alin. (4) şi (6) C. proc. pen., art. 10 lit. g) C. proc. pen. raportat la art. 122 lit. d), art. 249, art. 10 lit. d), art. 11 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. şi art. 38, art. 42 raportat la art. 45 C. proc. pen..
- infirmarea actului şi a măsurii începerii urmăririi penale faţă de A.F.M. din 15 februarie 2007 dispusă de organul de cercetare penală şi confirmată de procuror prin rezoluţia din 20 februarie 2007; neînceperea urmăririi penale faţă de A.F.M. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 215 alin. (3), art. 246, art. 290, art. 291 C. pen., întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale;
- scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului C.C.O., executor judecătoresc, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246, art. 215 alin. (3) şi art. 291 C. pen., deoarece faptelor le lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii; disjungerea cauzei faţă de numiţii: S.D., A.Z. şi M.L. şi declinarea la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tulcea, pentru efectuarea cercetărilor sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 26 rap. la art. 246, art. 291 C. pen. faţă de A.Z.; art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP) faţă de M.L.; art. 246, art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) faţă de S.D.
Împotriva acestei ordonanţe a formulat plângere petenta M.T., iar prin ordonanţa nr. 227/II/2/2007 din 9 octombrie 2007 a fost infirmată ordonanţa nr. 68/P/2007 cu motivarea că s-a reţinut în mod greşit că a intervenit prescripţia răspunderii penale pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen. de către învinuitul A.F.M., întrucât termenul de prescripţie prevăzut de art. 122 lit. b) C. pen. este de 10 ani, iar presupusa infracţiune s-a consumat după data de 21 decembrie 2000.
După reluarea urmăririi penale, prin rezoluţia nr. 68/P/2007 din 26 noiembrie 2007 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa a dispus.
- scoaterea de sub urmărire penală, în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., a învinuiţilor: A.F.M., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 215 alin. (3), art. 246, art. 290, art. 291 C. pen. şi C.C.O. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246, art. 291 şi art. 215 alin. (3) C. pen. (nefiind întrunite elementele constitutive ale acestor infracţiuni);
- neînceperea urmăririi penale, faţă de intimaţii: S.D. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP); A.Z. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 26 raportat la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 291 C. pen., în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen.; M.L. săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), în baza art. 10 lit. g) C. pen. [fapta presupusă a fi săvârşită în anul 2000 fiind prescrisă conform art. 122 lit. d) C. pen.].
Prin rezoluţia nr. 287/II/2/2007 din 7 ianuarie 2008, procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petiţionara M.T. împotriva rezoluţiei procurorului nr. 68/P/2007 din 26 noiembrie 2007, de scoatere de sub urmărire penală a intimaţilor A.F.M. şi C.C.O., reţinându-se că aceasta a fost corectă şi justificată.
Plângerea formulată de petiţionară, în baza art. 2781 C. proc. pen. a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa sub nr. 153/26/2008, instanţă care, prin sentinţa penală nr. 47/P din 3 aprilie 2009, în baza art 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins ca nefondată plângerea formulată de petiţionara M.T. împotriva rezoluţiei nr. 68/P/2007 din 26 noiembrie 2007 a Parchetului de pe Iângă Curtea de Apel Constanţa şi a rezoluţiei nr. 287/II/2/2007 din 7 ianuarie 2008 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, menţinând rezoluţiile atacate.
Prin aceeaşi hotărâre petiţionara a fost obligată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. la plata sumei de 100 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut că în cursul efectuării actelor premergătoare s-au audiat petiţionara, făptuitorii, s-au cercetat înscrisuri, probe pe baza cărora s-a stabilit situaţia de fapt, constatându-se inexistenţa temeiurilor pentru tragerea la răspundere penală a făptuitorilor.
S-a relevat că la data de 17 martie 1999 între petiţionara M.T. şi Banca Internaţională a Religiilor, sucursala Tulcea, s-a încheiat contractul de credit nr. 72 pentru suma de 65 milioane ROL, sumă ce urma să fie rambursată în două rate lunare cu o dobândă de 41% pe an. Creditul a fost garantat cu o ipotecă constituită asupra imobilului bun comun al soţilor M.T. şi V. şi cu trei giranţi, imobil evaluat la 229.937.000 ROL.
Totodată, s-a mai reţinut, conform normelor B.I.R. la data încheierii contractului de împrumut, că M.T. a emis şi semnat în alb un bilet la ordin drept garanţie pentru restituirea creditului. Cum împrumutatul nu şi-a respectat obligaţia contractuală de rambursare la 20 decembrie 1999 a primei tranşe a creditului, făptuitorul A.F.M., în calitate de jurisconsult la B.I.R., sucursala Tulcea, a completat biletul la ordin cu suma de 250.000.000 lei, sumă comunicată de compartimentul de contabilitate, reprezentând valoarea împrumutului, dobânzi curente, restanţe, penalităţi de întârziere, cheltuieli ocazionate de recuperarea creanţei, solicitând instanţei investirea cu formulă executorie.
B.I.R., sucursala Constanţa, a început executarea silită a debitorului M.T., atât în baza biletului la ordin cât şi a contractului de credit, executare împotriva căreia debitorul a formulat contestaţie la executare la instanţa civilă.
Fiind investit cu executarea celor două titluri executorii, executorul C.C.O. a finalizat executarea silită prin adjudecarea imobilului proprietatea soţilor M.T. şi V. în favoarea S.C. Z. S.R.L., reprezentat de A.Z., la preţul de 326.000.000 lei ROL.
Grefierei M.L. de la Judecătoria Tulcea i s-a imputat necomunicarea hotărârii din data de 6 decembrie 2000, de investire cu formulă executorie a biletului la ordin.
Din examinarea probelor administrate în cauză nu se poate reţine săvârşirea de către făptuitorul A.F.M. a infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. câtă vreme din actele dosarului nu a rezultat că acesta ar fi urmărit, cu intenţie, să inducă în eroare pe debitor cu ocazia executării contractului de împrumut şi nici infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), întrucât prin completarea biletului la ordin, acesta, în calitate de consilier juridic, a urmărit efectuarea procedurilor necesare pentru recuperarea debitului pe care petenta îl avea faţă de B.I.R., sucursala Tulcea.
De altfel, ulterior prin sentinţa civilă nr. 1482 din 23 mai 2007 Judecătoria Tulcea a constatat nulitatea absolută a biletului la ordin emis de petentă la 20 decembrie 1999 şi a clauzelor contractului de împrumut cuprinse în art. 8 şi art. 5.
S-a mai constatat, referitor la infracţiunile imputate executorului judecătoresc C.C.O., că din actele dosarului nu s-a dovedit că acesta, cu intenţie, şi-ar fi îndeplinit defectuos atribuţiunile de serviciu, în scopul prejudicierii intereselor legale ale petiţionarei.
De asemenea, s-a mai relevat că nu s-a constatat existenţa unei înţelegeri prealabile pentru fraudarea petiţionarei între A.Z., administratorul S.C. Z. S.R.L. Tulcea şi consilierul juridic A.F.M.
Prima instanţă a conchis reţinând că nici în cazul făptuitorilor S.D. - director la O.J.C.G.G. Tulcea şi M.L. - grefier la Judecătoria Tulcea, din actele premergătoare efectuate, nu au rezultat indicii că aceştia ar fi săvârşit vreo faptă de natură a antrena răspunderea lor penală, cu atât mai mult cu cât faţă de cea din urmă corect şi justificat s-a constatat intervenită prescripţia răspunderii penale, potrivit disp. art. 122 lit. d) C. pen.
Drept urmare, Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în lipsa unor cazuri de nulitate a rezoluţiei, pentru considerentele expuse, a reţinut că rezoluţia procurorului a fost legală şi temeinică, menţinând-o ca atare şi, pe cale de consecinţă, a respins, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., plângerea formulată de petiţionară ca nefondată.
Împotriva sentinţei penale nr. 47/P din 3 aprilie 2009, în termen legal, a formulat recurs petiţionara M.T., criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, pentru motivele detaliate în cuprinsul practicalei prezentei decizii şi completate cu cele anterior relevate în faţa primei instanţe, aşa cum a precizat, prin apărătorul ales, în faţa instanţei de ultim control judiciar.
Pe rolul Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a înregistrat dosarul nr. 153/36/2008, fixându-se prim termen la 22 iunie 2009.
La termenul fixat, recurenta petiţionară, prin apărător ales, a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat şi motivat, casarea sentinţei penale atacate şi, pe fond, admiterea plângerii şi, pe cale de consecinţă, trimiterea cauzei la parchet în vederea efectuării de cercetări împotriva intimaţilor sub aspectul faptelor iniţial sesizate, arătând că greşit prima instanţă a apreciat că pentru unele fapte penale sesizate nu au fost întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor şi respectiv, că pentru altele ar fi intervenit prescripţia răspunderii penale.
Examinând recursul declarat de petiţionară, sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) coroborat cu art. 38514 C. proc. pen. şi prin raportare la dispoziţiile art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice persoană nemulţumită de actele şi măsurile dispuse în timpul urmăririi penale să facă plângere împotriva acestora, ca o garanţie a respectării legalităţii în procesul penal.
Poate face o astfel de plângere, în concepţia legiuitorului, orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-un act sau printr-o măsură procesuală, fără însă a se aduce atingere autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri definitive de condamnare.
În cauza supusă analizei, Înalta Curte constată că instanţa de fond, în baza ansamblului materialului probator administrat în cauză, a respins, în mod justificat, plângerea formulată de petiţionară, constatând că procurorul a reţinut în mod corect situaţia de fapt şi apreciind ca fiind legală şi temeinică rezoluţia dată la 26 noiembrie 2007, după reluarea urmăririi penale, în dosarul nr. 68/P/2007, al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa prin care s-a dispus.
- scoaterea de sub urmărire penală a învinuiţilor: A.F.M., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 215 alin. (3), art. 246, art. 290, art. 291 C. pen. şi C.C.O. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246, art. 291 şi art. 215 alin. (3) C. pen., în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen.;
- neînceperea urmăririi penale, faţă de intimaţii: S.D. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP); A.Z. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 26 raportat la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 291 C. pen., în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen.; M.L. săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), în baza art. 10 lit. g) C. pen., fiind reţinută corect incidenţa disp art. 122 lit. d) C. pen.
De altfel, prin rezoluţia nr. 287/II/2/2007 din 7 ianuarie 2008, procurorul general (delegat) al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa a confirmat rezoluţia mai sus menţionată şi a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petiţionara M.T. împotriva rezoluţiei procurorului nr. 68/P/2007 din 26 noiembrie 2007, de scoatere de sub urmărire penală a intimaţilor A.F.M. şi C.C.O., reţinând că aceasta a fost corectă şi justificată şi că, în esenţă, în urma actelor premergătoare efectuate nu au rezultat indicii că intimaţii ar fi săvârşit vreo faptă de natură a antrena răspunderea lor penală.
Astfel se constatată că, în mod corect, s-a apreciat că din actele şi lucrările dosarului nu au rezultat elemente care să conducă la concluzia că intimatul A.F.M., în calitatea sa de consilier juridic al B.I.R., cu intenţie, ar fi încercat să inducă în eroare pe cei doi debitori, soţii M. sau şi-ar fi îndeplinit abuziv atribuţiile de serviciu, cu prilejul executării silite a contractului de împrumut, întrucât acesta nu a făcut altceva decât să efectueze demersurile necesare şi prevăzute de lege pentru a recupera debitul pe care petiţionarii îl aveau faţă de bancă.
De altfel, debitorii aveau calea deschisă pentru a formula contestaţie la executare şi, în urma promovării mai multor contestaţii în faţa instanţei de judecată, chiar s-a dispus anularea biletului la ordin emis la 20 decembrie 1999 şi a clauzelor contractuale prevăzute la art. 5 şi art. 8 alin. (2) prevăzute în contractul de împrumut semnat de debitori sub nr. 72 din 17 martie 1999.
De asemenea, în ceea ce priveşte activitatea executorului judecătoresc C.C.O., Înalta Curte constată că acesta a acţionat potrivit atribuţiilor ce-i reveneau prin lege pentru a executa silit o creanţă a băncii împotriva petiţionarei M.T. şi a soţului său, iar dacă petiţionarii au fost nemulţumiţi de modul de evaluare al imobilului ce a fost scos la licitaţie aveau posibilitatea să se adreseze instanţelor civile competente, pentru a solicita suspendarea executării în vederea soluţionării incidentului ivit pe parcursul executării silite.
Referitor la presupusa implicare şi eventuala înţelegere prealabilă între intimaţii: A.F.M., consilier juridic la B.I.R., sucursala Tulcea, C.C.O. - executor judecătoresc - şi A.Z. - adjudecatarul, administrator al S.C. Z. S.R.L se constată că, din actele premergătoare efectuate în cauză, corect s-a apreciat că nu au fost identificate elemente care să conducă la concluzia existenţei acesteia astfel că, în mod justificat, s-a dispus scoaterea şi respectiv neînceperea urmăririi penale faţă de aceştia.
Totodată, se mai constată că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi, ulterior, prima instanţă, corect, au reţinut că nici faţă de intimaţii S.D. director al OJCGC Tulcea şi M.L. grefier nu se poate dispune tragerea la răspundere penală, întrucât, în cauză, nu s-au relevat elemente de natură a se desprinde concluzia că aceştia ar fi săvârşit cu intenţie fapte cu conotaţie penală, urmărind vătămarea intereselor legale ale petiţionarei, cu atât mai mult cu cât, faţă de momentul presupuselor fapte reclamate decembrie 1999, justificat s-a constatat incidenţa dispoziţiilor art. 122 lit. d) C. pen. prin raportare la art. 10 lit. g) C. proc. pen. (pentru faptele prev. de art. 246, art. 249, art. 290 şi art. 291 C. pen.) şi respectiv incidenţa disp. art. 10 lit. d) C. proc. pen. în ceea ce priveşte fapta prev. de art. 215 alin. (3) C. pen. (pentru care au fost cercetaţi intimaţii A.F.M., C.C.O.).
De asemenea, Înalta Curte mai constată că, în mod corect s-a relevat de către procuror şi apoi de către prima instanţă că, din niciun act existent la dosarul cauzei nu reiese că s-ar fi încălcat dispoziţiile legale ce reglementează procedura de urmat, de către intimatul, fost consilier juridic al B.I.R., A.F.M., la momentul când a procedat la recuperarea pe cale silită a creanţei băncii care acordase împrumutul sau de către intimatul executor judecătoresc C.C.O., atunci când a fost investit cu executarea silită a titlului respectiv, întrucât acesta, după reluarea executării dispusă la data de 22 ianuarie 2004, a acţionat în conformitate cu prevederile art. 513 C. proc. civ. şi nici nu s-a putut stabili existenţa vreunei legături între aceştia şi adjudecatarul spaţiului scos la licitaţie, A.Z.
De altfel, Înalta Curte mai apreciază că instanţele judecătoreşti sunt suverane în a aprecia atât probatoriul administrat în cauzele cu care sunt investite cât şi textele de lege aplicabile, dându-le interpretarea pe care o consideră corespunzătoare, iar verificarea şi stabilirea legalităţii şi temeiniciei unei hotărâri judecătoreşti sunt de competenţa exclusivă a instanţelor superioare de control judiciar şi nu pot fi cenzurate de organul de urmărire penală, neputând constitui obiect de cercetare penală.
Pe de altă parte, se mai constată că intimaţii au acţionat cu respectarea prevederilor legale în vigoare atribuţiile de serviciu, atunci când a făcut demersurile specifice punerii în executare silită a titlului executoriu deţinut de instituţia bancară.
Aşadar, cele susţinute de recurenta petiţionară, în lipsa unor argumente temeinice şi a unor probe, care să conducă la concluzia că intimaţii ar fi săvârşit vreo faptă de natură penală, atunci când şi-au exercitat atribuţiile de serviciu, rămân doar simple afirmaţii fără niciun suport real, întrucât din actele dosarului nu a rezultat că intimaţii A.F.M.I., C.C.O., S.D., A.Z. şi M.L. ar fi acţionat cu rea-credinţă sau în mod defectuos, ori cu intenţia de a înşela pe petiţionara M.T., atunci când, într-un fel sau altul, prin activităţi specifice profesiei fiecăruia, au contribuit la executarea silită a titlului executoriu emis de bancă, soluţia de scoatere de sub urmărire penală (pentru primii doi intimaţi) şi, respectiv, de neîncepere a urmăririi penale (pentru toţi ceilalţi intimaţi) fiind pe deplin justificată, întrucât, pe de o parte, nu au fost întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care s-a formulat plângere, iar pe de altă parte, faţă de unele dintre aceste presupuse fapte corect, s-a reţinut incidenţa prescripţiei penale .
Aşa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. b C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de petiţionara M.T. împotriva sentinţei penale nr. 47/P din 3 aprilie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta petiţionară urmează a fi obligată la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara M.T. împotriva sentinţei penale nr. 47/P din 3 aprilie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2342/2009. Penal. Rejudecarea după extrădare... | ICCJ. Decizia nr. 2349/2009. Penal → |
|---|
