ICCJ. Decizia nr. 2356/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2356/2009
Dosar nr. 310/46/2009
Şedinţa publică din 22 iunie 2009
Asupra recursului penal de faţă;
Din examinarea actelor dosarului, constată:
La data de 1 iulie 2008, persoana vătămată L.G.F. a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti cu o plângere împotriva notarului public P.I., pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi şantaj, prevăzută de art. 194 C. pen., cu ocazia autentificării certificatelor de moştenitor nr. 387/2004 şi, respectiv nr. 390/2004. În motivarea plângerii partea vătămată a arătat că notarul public P.I., prin maniera în care a încheiat actele mai sus menţionate, a încălcat atribuţiile de serviciu cu consecinţa vătămării sale legitime şi a inserat date false în cuprinsul acestor înscrisuri autentice.
Totodată, persoana vătămată a menţionat că făptuitoarea, atât cu ocazia autentificării certificatelor de moştenitor, cât şi în perioada în care era judecător, a încercat să-l constrângă pentru a-l determina să-i vândă casa.
Plângerea a făcut obiectul dosarului nr. 307/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, iar prin rezoluţia din 16 februarie 2009 s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infracţiunile reclamate, stabilindu-se că în sarcina notarului public P.I. nu se poate reţine săvârşirea vreunei infracţiuni.
Împotriva rezoluţiei petiţionarul a formulat plângere, potrivit art. 278 C. proc. pen., la procurorul general de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, iar prin rezoluţia nr. 167/II-2/din 12 martie 2009 aceasta a fost respinsă ca neîntemeiată.
Rezoluţia procurorului a fost atacată la instanţă de petiţionar, în temeiul art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., susţinând, ca şi anterior, că notarul public P.I. a comis infracţiunile pentru care a sesizat parchetul.
Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin sentinţa penală nr. 45F din 5 mai 2009 a respins, ca nefondată, plângerea petiţionarului împotriva rezoluţiei din 16 februarie 2009, dată în dosarul nr. 307/P/2008 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarea situaţie de fapt:
Notarul public P.I., cu sediul Biroului notarial în municipiul Drăgăşani, a autentificat, într-adevăr, certificatele de moştenitor nr. 387/2004 şi nr. 390/2004, în care a atestat deschiderea succesiunii defunctului L.E., masa succesorală şi moştenitorii rămaşi de pe urma acestuia. S-a reţinut că inserările făcute în cele două acte au avut la bază declaraţiile moştenitorilor, actele prezentate de aceştia, precum şi declaraţia martorului care a confirmat susţinerea părţilor, astfel că nu i se poate imputa săvârşirea vreunei infracţiuni, atât timp cât au fost respectate dispoziţiile legale în materie, respectiv art. 99 şi art. 100 din Legea nr. 36/1995, privind activitatea notarială.
Referitor la infracţiunea de şantaj, prevăzută de art. 194 C. pen., prima instanţă a constatat că nu s-a făcut nicio dovadă că în perioada în care P.I. era judecată la Judecătoria Drăgăşani l-a constrâns prin violenţă sau ameninţare să dobândească în mod injust un folos pentru sine şi anume casa petiţionarului.
Împotriva acestei sentinţe petentul a declarat recurs, reiterând în scris motivele invocate în plângerea iniţială.
Recursul nu este fondat.
Aşa cum rezultă din actele aflate în dosarul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti (filele 10-39) certificatul de moştenitor nr. 387/2004 a fost emis pe baza Anexei I a Primăriei municipiului Drăgăşani, a actelor depuse şi a declaraţiilor moştenitorilor şi a unui martor, reţinându-se că masa succesorală rămasă de pe urma defunctului L.E. se compune din acţiuni deţinute la SC C. Râmnicu Vâlcea, din trei suprafeţe de teren dobândite de defunct prin reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991 a fondului funciar, din două construcţii – casă şi bucătărie şi din cota indiviză de 1/2 din alte trei terenuri, moştenitori fiind soţia supravieţuitoare L.M., cu o cotă de 4/16 părţi, L.G.I., L.I.E., M.L. şi L.C. – copii, cu o cotă de 3/16 părţi.
Din aceleaşi probe rezultă că de pe urma defunctului L.M. s-a emis iniţial certificatul de moştenitor nr. 592/1997 de Biroul Notarului Public Constantin Banu (notar decedat în anul 1998), iar la cererea moştenitorilor, notarul public P.I. a emis certificatul de moştenitor suplimentar nr. 390/2004 în care s-a inclus cota indiviză de 1/2 din terenurile pentru care i se reconstituise dreptul de proprietate, împreună cu fratele său, defunctul L.E., a cărei succesiune se deschisese prin certificatul de moştenitor nr. 387/2004.
Din examinarea acestor acte rezultă, pe de o parte că petentul nu are nicio calitate cât priveşte cele două certificate de moştenitor, iar pe de altă parte că aceste înscrisuri au fost întocmite cu respectarea tuturor dispoziţiilor legale prevăzute de Legea nr. 36/1995.
De altfel, întreaga activitate notarială este supusă contractului judecătoresc putând fi atacată de orice persoană interesată prin acţiune în anulare la instanţa judecătorească în conformitate cu Codul de procedură civilă.
Întrucât notarul public nu a comis infracţiunile prevăzute de art. 246 şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) în legătură cu cele două certificate de moştenitor menţionate, corect procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale, iar instanţa de fond a confirmat rezoluţia dispusă.
Referitor la infracţiunea de şantaj, corect s-a reţinut că nu există niciun indiciu în legătură cu comiterea acestei fapte penale, motiv pentru care şi din acest punct de vedere hotărârea pronunţată este temeinică şi legală.
În raport de considerentele expuse, recursul formulat de petent este nefondat şi va fi respins, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Conform art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, recurentul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul L.F. împotriva sentinţei penale nr. 45/F din 5 mai 2009 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2348/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2362/2009. Penal. Omorul calificat (art. 175... → |
|---|
