ICCJ. Decizia nr. 2352/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2352/2009
Dosar nr. 1882/57/2008
Şedinţa publică din 22 iunie 2009
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
1. La data de 19 mai 2008, petenta S.R. a formulat plângere împotriva subinspectorului de poliţie S.I. din cadrul structurii de poliţie judiciară la Serviciul transporturi Alba, pentru comiterea infracţiunilor de furt şi tulburare de posesie, cu motivarea că făptuitorul a ocupat fără drept o parte din terenul persoanei vătămate M.M. şi ar fi sustras 120 litru motorină, 40 pomi fructiferi şi 7 plopi.
2. Prin rezoluţia nr. 381/P/2008 din 17 noiembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de Sas Ioan, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 208, 213 şi 220 C. pen.
S-a arătat în motivarea rezoluţiei că în ceea ce priveşte infracţiunea de tulburare de posesie nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii sesizate, deoarece sub aspectul laturii subiective lipseşte intenţia, iar referitor la furt, din actele premergătoare efectuate în cauză reiese că nu se conturează indicii de natură infracţională.
Referitor la infracţiunea de abuz de încredere, prevăzută de art. 213 alin. (1) C. pen., comisă în modalitatea însuşirii, s-a constatat că plângerea penală a fost formulată tardiv.
3. Împotriva acestei rezoluţii petenta a formulat plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia care, prin rezoluţia nr. 1075/II/2/2008 din 9 decembrie 2008, a respins plângerea ca neîntemeiată.
4. Împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale petenta a formulat plângere în faţa judecătorului, în temeiul art. 2781 al.(1) C. proc. pen.
În motivarea plângerii petenta a susţinut că soluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de făptuitorul S.I. pentru infracţiunile reclamate este nelegală şi netemeinică întrucât:
- în mod greşit s-a reţinut că plângerea penală este tardivă pentru infracţiunea prevăzută de art. 213 C. pen.;
- nu există nici un impediment din cele arătate în art. 10 lit. a), b), d), f) C. proc. pen., care să blocheze pornirea acţiunii penale;
- în mod greşit s-a reţinut că ar trebui să se adreseze instanţei civile, cât timp în speţă s-au comis fapte penale;
- procurorii au omis să se pronunţe asupra faptei de tulburare de posesie.
5. Curtea de Apel Alba Iulia, prin sentinţa penală nr. 21 din 17 februarie 2009, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentă şi a obligat-o la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că între partea vătămată şi făptuitor există un litigiu cu privire la un teren, iar actele efectuate de S.I. cu privire la imobilul în discuţie intră în sfera actelor de conservare, procurorul s-a pronunţat cu privire la toate infracţiunile reclamate, fiind analizate pe larg în considerentele rezoluţiei elementele constitutive ale infracţiunii de tulburare de posesie şi din nici o probă nu rezultă intenţia făptuitorului de a ocupa imobilul părţii vătămate.
De asemenea s-a reţinut că sunt corecte precizările procurorului cu privire la încadrarea juridică a faptei de sustragere a motorinei în art. 213 C. pen. şi nu în cele ale art. 208 C. pen., cât timp se aflau în posesia făptuitorului, iar cu privire la termenul de introducere a plângerii, Curtea a analizat pe fond plângerea petentei şi a constatat că nu subzistă elementele constitutive ale infracţiunii reclamate.
Împotriva acestei sentinţe petenta a declarat recurs prin care a reiterat motivele invocate în plângerea adresată Curţii de Apel Alba Iulia.
Recursul nu este fondat.
Aşa cum rezultă din probele administrate în cauză, începând cu anii 1998-1999 făptuitorului S.I. i s-a încredinţat spre administrare şi conservare imobilul persoanei vătămate M.M. compus din casă şi grădină situate administrativ în comuna Vinţu de Jos, judeţul Alba.
În perioada cât făptuitorul s-a ocupat de îngrijirea imobilului şi în virtutea relaţiilor de vecinătate, a construit peste şanţul care despărţea proprietăţile, o magazie pentru care a folosit ca punct de sprijin o parte din terenul persoanei vătămate.
Ulterior, în momentul în care i s-a solicitat să-şi ridice construcţia acesta s-a conformat, împrejurare care relevă lipsa intenţiei de a ocupa o parte din teren. Referitor la gardul despărţitor, din aceleaşi probe rezultă că făptuitorul a refăcut un gard mai vechi care împrejmuia o latură a terenului persoanei vătămate, gard ridicat la solicitarea mandatarului persoanei vătămate.
În ceea ce priveşte lărgirea şanţului despărţitor rezultă că această operaţiune s-a desfăşurat în urma unei hotărâri luate de către autorităţile administraţiei publice locale, prin folosirea utilajelor acestora, fără vreo implicare a făptuitorului.
Nici o probă din dosar nu conturează indicii de natură infracţională cu privire la fapta de furt reclamată, făptuitorul a procedat numai la curăţarea grădinii părţii vătămate, context în care a folosit un bidon de motorină pentru a incinera arborii uscaţi.
Întrucât actele efectuate de făptuitor intră în sfera actelor de conservare, în baza unei înţelegeri mai vechi referitoare la administrarea mobilului părţii vătămate, corect procurorul şi instanţa de fond au constatat că nu se poate reţine în sarcina făptuitorului vreo faptă penală, divergenţele dintre părţi urmând a fi soluţionate pe calea unor acţiuni civile în justiţie.
În consecinţă, sentinţa atacată este legală şi temeinică, motiv pentru care în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. recursul declarat va fi respins ca nefondat.
Conform art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, petenta va fi obligată la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara S.R. împotriva sentinţei penale nr. 21 din 17 februarie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 300 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2332/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2353/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
