ICCJ. Decizia nr. 2366/2009. Penal. Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art. 183 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2366/2009
Dosar nr. 2302/102/2006
Şedinţa publică din 23 iunie 2009
Deliberând asupra recursului penal de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 51 din 27 februarie 2008 Tribunalul Mureş, în baza art. 345 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A.D., la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de lovituri cauzatoare de moarte, prevăzută şi pedepsită de art. 183 C. pen., cu reţinerea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi aplicarea art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. coroborat cu art. 76 lit. b) C. pen.
Potrivit dispoziţiilor art. 71 C. pen., a interzis inculpatului, pe durata prevăzută de acest articol, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen., a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de partea vătămată, constituită parte civilă, T.E.E., prin reprezentant legal T.E. şi obligă inculpatul să-i plătească acesteia:
- suma de 300 lei RON cu titlu de daune morale.
- suma de 50 lei RON lunar, cu titlu de rentă, începând cu data de 17 iulie 2004 (decesul victimei T.B.) şi până la 31 decembrie 2007;
- suma de 125 lei RON lunar, cu titlu de rentă, de la data de 1 ianuarie 2008 şi până la majoratul părţii civile minore T.E.E., născută la data de 2 decembrie 1996.
În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen., a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Mureş, cu sediul în Târgu Mureş, judeţul Mureş, şi în consecinţă a fost obligat inculpatul să plătească acestei părţi civile suma de 1279,78 lei RON, reprezentând cheltuielile de spitalizare ale victimei T.B.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Pentru a hotărî în acest sens, instanţa de fond a reţinut următoarele:
În data de 15 iulie 2004 inculpatul A.D., împreună cu concubina sa, martora C.I., s-au deplasat la Barul Eforie din Târgu Mureş, pe terasa căruia se afla şi victima T.B., victimă cu care se cunoşteau. Victima era sub influenţa băuturilor alcoolice. La un moment dat, victima a sustras nişte pahare de pe mesele aflate pe terasă şi le-a băgat în buzunar.
Martorii audiaţi au susţinut că victima i-a reproşat inculpatului că el a fost cel care l-a pârât în legătură cu paharele sustrase şi chiar l-a înjurat, context în care inculpatul s-a ridicat în picioare şi a lovit victima în zona feţei cu mâna, lovitură în urma căreia victima s-a dezechilibrat, a făcut câţiva paşi cu spatele, după care a căzut, lovindu-se cu capul de betonul terasei, lovitură în urma căreia victima a decedat.
Instanţa a reţinut că inculpatul, deşi a recunoscut că a lovit victima, a susţinut că victima nu s-ar fi dezechilibrat în urma loviturii, că aceasta a luat-o la fugă pentru a ieşi pe terasa barului şi că s-ar fi împiedicat în propriile picioare, după care a căzut.
Instanţa a apreciat că probele administrate nu au confirmat acest aspect, deoarece şi raportul medico-legal de autopsie a stabilit că leziunea tanatogeneratoare s-a putut produce prin lovire directă, de o suprafaţă dură plană, posibil cădere, iar varianta susţinută de inculpat a fost confirmată doar de martora C.I., concubina inculpatului.
În drept, fapta inculpatului a fost încadrată ca întrunind elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 183 C. pen., apreciindu-se că inculpatul a acţionat cu praeterintenţie.
La individualizarea pedepsei aplicate au fost avute în vedere prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) privitoare la gradul de pericol social al faptei, la persoana inculpatului. Mai mult instanţa a reţinut şi circumstanţe atenuante în sarcina inculpatului, astfel că pedeapsa a fost coborâtă sub minimul special prevăzut de lege.
Cu privire la latura civilă a cauzei şi aceasta a fost soluţionată în sensul acordării de daune morale, precum şi acordării unei rente pentru minora T.E.E. şi obligarea la despăgubiri către spital.
Împotriva sentinţei instanţei de fond a declarat în termen legal apel inculpatul, care a solicitat achitarea de sub învinuirea comiterii vreunei infracţiuni.
Apreciind că starea de fapt reţinută de către instanţa de fond este corectă, ca şi încadrarea juridică dată faptei, neexistând niciun element de natură să conducă la concluzia că s-ar impune achitarea inculpatului, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., prin Decizia penală nr. 23/A din 13 februarie 2009 a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul A.D. împotriva sentinţei penale nr. 51 din 27 februarie 2008 pronunţată de Tribunalul Mureş.
A fost obligat inculpatul să plătească 300 lei cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a formulat recurs inculpatul.
Inculpatul, prin cererea de recurs, a criticat ambele hotărâri sub greşita sa condamnare, apreciind că victima nu a decedat ca urmare a loviturii aplicate de el, solicitând achitarea, în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen.
Inculpatul, prezent în instanţă la primul termen, a solicitat amânarea cauzei în vederea angajării unui avocat ales, însă ulterior nu s-a mai prezentat pentru a-şi susţine recursul formulat.
Apărătorul desemnat din oficiu, a solicitat, în principal, achitarea inculpatului, întrucât fapta nu a fost comisă de acesta, iar în subsidiar a solicitat coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, prin reţinerea circumstanţei atenuante a provocării.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., referitor la comiterea unei grave erori de fapt şi respectiv, art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., referitor la greşita individualizare a pedepsei aplicate.
Examinând hotărârile atacate prin prisma cazurilor de casare menţionate şi a motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, soluţiile pronunţate în cauză fiind legale şi temeinice.
Există o gravă eroare de fapt, în înţelesul art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., când situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută prin hotărârea atacată, este contrară actelor şi probelor dosarului.
Pentru a fi reţinută „eroarea gravă de fapt" trebuie să se constate că această eroare a influenţat hotărâtor soluţia dată în cauză, cu alte cuvinte greşita stabilire a situaţiei de fapt să fi determinat o esenţială eroare în legătură cu condamnarea sau achitarea inculpatului ori încetarea procesului, cu toate consecinţele care decurg din aceasta pentru inculpat şi pentru celelalte părţi din proces.
Inculpatul, pe tot parcursul urmăririi penale şi cercetării judecătoreşti, a susţinut că a lovit-o pe victimă, însă lovitura nu a fost puternică, iar victima s-a dezechilibrat nu ca urmare a loviturii primite, ci în timp ce ieşea pe terasa barului, împiedicându-se în propriile picioare. În confirmarea celor susţinute de el a şi propus probe în apărare, astfel că în apel a fost audiat martorul K.A.L.
Această susţinere a inculpatului în mod corect a fost înlăturată din ansamblul probator, din probele administrate rezultând că la data de 15 iulie 2004 inculpatul se afla, împreună cu alte persoane, pe terasa barului Eforie din Târgu Mureş. Tot acolo se afla şi victima. Aceasta era în stare avansată de ebrietate. La un moment dat, victima a sustras nişte pahare aflate pe mesele de pe terasă, iar ospătară B.T., care a fost încunoştinţată despre faptul că victima fură paharele, de persoanele aflate în bar, a recuperat paharele din buzunarul victimei.
La un moment dat victima i-a reproşat inculpatului că el a fost cel care l-a pârât în legătură cu paharele sustrase, ba chiar l-a înjurat pe inculpat, context în care inculpatul s-a ridicat în picioare şi a lovit victima cu palma peste faţă.
În legătură cu faptul dacă palma aplicată victimei de către inculpat a fost puternică şi de natură să ducă la dezechilibrarea victimei, trebuie subliniat că şi în opinia instanţei de recurs, în raport de probele administrate, există date suficiente că această lovitură a fost puternică, de natură să ducă la dezechilibrarea victimei.
Este clar stabilit faptul că între lovitura aplicată de inculpat şi moartea victimei există un raport de cauzalitate directă, lovitura inculpatului, coroborată cu starea de beţie a victimei, ducând în mod inevitabil la dezechilibrarea victimei, la căderea acesteia şi lovirea cu capul de beton, lovitură în urma căreia victima a decedat.
Astfel, din probele administrate în cauză, rezultă mai presus de orice îndoială vinovăţia inculpatului în săvârşirea infracţiunii de lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte, infracţiune praeterintenţionată, când lovirea sau fapta de vătămare corporală se săvârşeşte cu intenţie, iar urmarea mai gravă, moartea victimei, revine făptuitorului pe baza culpei.
În consecinţă, Înalta Curte constată că primul motiv de recurs invocat de inculpat nu este fondat, soluţia de condamnare a inculpatului fiind pronunţată pe baza probelor administrate în cauză, apărarea inculpatului fiind făcută pro causa în vederea înlăturării răspunderii penale.
Nici cel de al doilea motiv de recurs invocat referitor la omisiunea reţinerii scuzei provocării în favoarea inculpatului nu este fondat.
Potrivit art. 73 lit. b) C. pen., circumstanţa atenuantă a provocării există când infracţiunea s-a săvârşit sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă.
Pentru existenţa circumstanţei atenuante a provocării este necesar ca între actul pretins provocator şi infracţiunea săvârşită să existe o anumită proporţie sub aspectul gravităţii, respectiv actul provocator (care poate consta în violenţe, atingere gravă a demnităţii sau altă acţiune ilicită) să fie susceptibil să provoace o puternică tulburare sau emoţie în psihicul infractorului.
Ori, în cauză, se constată că reacţia violentă a inculpatului, de aplicare a unei lovituri puternice victimei, nu-şi poate găsi explicaţia în pretinsa tulburare produsă de fapta victimei, aflată în stare de ebrietate evidentă, care i-a reproşat inculpatului că l-a indicat pe el ca fiind cel ce a sustras pahare, datorită văditei disproporţii dintre actul pretins provocator şi ripostă.
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte reţine că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen.
Înalta Curte apreciază că în raport de circumstanţele reale ale săvârşirii faptei, redate anterior şi circumstanţele personale ale inculpatului A.D., care s-a prezentat atât în faţa organelor de urmărire penală, cât şi în faţa instanţei, a recunoscut că a aplicat victimei o lovitură şi este recidivist, în formă postexecutorie, prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), pedeapsa aplicată de prima instanţă, care a fost coborâtă sub minimul special prevăzut de lege prin reţinerea circumstanţei atenuante, prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen., corespunde atât prin cuantum, cât şi prin modalitatea de executare, dublului său scop, educativ şi coercitiv, astfel cum este prevăzut în art. 52 C. pen.
În consecinţă, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul formulat de inculpatul A.D. va fi respins ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.D. împotriva deciziei penale nr. 23/A din 13 februarie 2009 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 23 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 236/2009. Penal. Falsul în înscrisuri sub... | ICCJ. Decizia nr. 2368/2009. Penal → |
|---|
