ICCJ. Decizia nr. 2285/2009. Penal. înlocuirea măsurii preventive (art. 139 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2285/2009
Dosar nr. 5114/1/2009
Şedinţa publică din 16 iunie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rechizitoriul D.N.A., secţia de combatere a corupţiei, cu nr. 179/ P din 21 decembrie 2007, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C.I. pentru infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), fiind condamnat în primă instanţă de Tribunalul Bucureşti la 4 ani şi 6 luni închisoare cu executare în detenţie şi la pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, potrivit art. 65 C. pen.
Prin Decizia penală nr. 341 din 12 martie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea.
Împotriva soluţiei pronunţată de prima instanţă a declarat apel D.N.A., critica hotărârii vizând greşita aplicare a dispoziţiilor art. 350 C. proc. pen. şi dispunerea arestării inculpatului în vederea executării pedepsei, precum şi greşita aplicare a confiscării speciale alături de cea a restituirii.
La termenul de judecată din 5 iunie 2009, motivele de apel ale parchetului au fost completate oral, în sensul neaplicării art. 350 C. proc. pen., respectiv, instanţa nu s-a pronunţat cu privire la măsura preventivă.
La acelaşi termen, inculpatul C.I. a solicitat înlocuirea măsurii preventive prevăzută de art. 145 C. proc. pen., cu cea prevăzută de art. 1451 C. proc. pen.
Prin încheierea din 5 iunie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul nr. 47019/3/2007, printre altele, s-a respins cererea formulată de inculpat, dar în temeiul dispoziţiilor art. 350 C. proc. pen. şi art. 140 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., s-a constatat că măsura preventivă a încetat de drept.
În termen legal, împotriva acestei încheieri a declarat recurs D.N.A., care prin motivele scrise, a criticat pentru nelegalitate încheierea sub aspectul constatării greşite a încetării de drept a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea, faţă de inculpatul C.I., în raport de prevederile art. 145 C. proc. pen.
Examinând încheierea atacată în raport de critica formulată şi de dispoziţiile art. 3856 C. proc. pen., se constată că recursul este fondat pentru consideraţiunile de drept şi de fapt, ce urmează.
Astfel, conform art. 136 alin. (4) C. proc. pen., măsura obligării de a nu părăsi localitatea se poate lua de procuror sau de judecător, în cursul urmăririi penale şi de instanţa de judecată în cursul judecăţii.
Pe de altă parte, potrivit art. 145 alin. (2) C. proc. pen., durata măsurii este de 30 zile în cursul urmăririi penale şi ea poate fi prelungită motivat, în condiţiile legii.
Aceasta înseamnă că discutând despre durata în timp a acestei măsuri preventive se poate vorbi despre termenul de 30 de zile şi de prelungire doar în cursul urmăririi penale.
Afirmaţia are în vedere natura normei care o stabileşte, respectiv, normă procesual penală de strictă aplicare şi interpretare care limitează durata măsurii şi prelungirea doar la faza urmăririi penale a procesului penal.
Referitor la aceeaşi măsură dispusă în cursul altei faze procesuale, respectiv, a judecăţii, norma procesual penală nu are limitări sau precizări, ceea ce presupune că în lipsa unei reglementări exprese şi imperative, în această situaţie, durata măsurii preventive nu este limitată în timp, urmând să funcţioneze de la momentul luării măsurii de către instanţa de fond până la judecarea definitivă a cauzei, cu excepţia situaţiilor de revocare sau de încetare de drept a măsurilor preventive arătate prin art. 140 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.
Şi cum în cauză, măsura preventivă prevăzută de art. 145 C. proc. pen., s-a luat în cursul judecăţii şi ea nu a fost revocată sau nu a încetat de drept, în condiţiile legii, în temeiul consideraţiunilor de drept amintite, urmează că va dura legal până la momentul la care cauza va fi soluţionată definitiv.
Constatând, prin încheierea recurată, că măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea a încetat de drept, în condiţiile art. 140 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a legii ceea ce a condus la pronunţarea unei soluţii nelegale, încheierea atacată fiind afectată de o casare parţială.
În aceste condiţii şi pentru motivele arătate, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., se va admite recursul declarat, se va proceda la o casare, în parte, a încheierii şi prin înlăturarea constatării privind încetarea de drept a măsurii preventive, va menţine măsura obligării inculpatului de a nu părăsi localitatea.
Văzând dispoziţiile art. 192 alin. (6) C. proc. pen., onorariul apărătorului din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. împotriva încheierii din 5 iunie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 47019/3/2007, privind pe intimatul C.I.
Casează în parte încheierea sus-menţionată şi înlătură dispoziţia de constatare privind încetarea de drept a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea, măsură pe care o menţine.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimat, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 228/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2314/2009. Penal → |
|---|
