ICCJ. Decizia nr. 2353/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2353/2009
Dosar nr. 44/46/2009
Şedinţa publică din 22 iunie 2009
Asupra recursului penal de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin plângerea adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, la data de 12 mai 2008, petiţionarul B.I. a solicitat efectuarea de cercetări penale faţă de numiţii:
- M.M. (notar public) sub aspectul infracţiunilor de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen. şi neglijenţă în serviciu prevăzută de art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP).
- C.I. şi P.C. sub aspectul infracţiunilor de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., fals în declaraţii prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) şi uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen.;
- S.N. şi S.I. sub aspectul infracţiunii de fals în declaraţii prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP);
- Ş.M. sub aspectul infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 288 alin. (1) şi (2) C. pen.
În cuprinsul plângerii formulate petiţionarul a susţinut că actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2545 din 13 iulie 2006 de către notarul public M.M. a fost întocmit în fals, întrucât C.I. şi P.C. i-au vândut numitei S.N. o suprafaţă de teren situată în punctul Z., teren care nu aparţinea vânzătorilor, ci familiei B. şi că fişa cadastrală ce a stat la baza contractului de vânzare-cumpărare a fost întocmită în fals de numitul Ş.M.
Prin ordonanţa nr. 177/P/2007 din 13 noiembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti s-a dispus, în temeiul art. 249 C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., art. 38, art. 45 raportat la art. 42 C. proc. pen. şi art. 25 C. proc. pen.:
1. Scoaterea de sub urmărire penală a învinuitei M.M., notar public în municipiul Râmnicu Vâlcea cercetată sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), art. 291 C. pen. şi art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), întrucât faptele nu există;
2. Disjungerea şi declinarea competenţei de soluţionare a cauzei privind pe C.I. şi P.C. cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) şi art. 291 C. pen.; S.N. şi S.I., cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) şi Ş.M., cercetat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 288 alin. (1) şi (2) C. pen., în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea.
Împotriva ordonanţei cu nr. 177/P/2007 din 13 noiembrie 2008 petiţionarul B.I. a formulat plângere adresată procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti care, în baza art. 278 C. proc. pen., a respins-o, ca neîntemeiată, prin ordonanţa cu nr. 1019/II/2/2008 din 18 decembrie 2008.
În conformitate cu dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., nemulţumit de soluţia de neurmărire penală dată de parchet, petiţionarul B.I. s-a adresat cu plângere Curţii de Apel Piteşti, competentă să judece cauza în primă instanţă.
Prin sentinţa penală nr. 25/ F din 5 martie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul B.I. împotriva ordonanţei din 13 noiembrie 2008, dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, în dosarul nr. 177/P/2007, privind pe notarul public M.M.
A fost menţinută ordonanţa atacată.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petiţionarul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a constatat că ordonanţa contestată este legală şi temeinică, din probele administrate în cauză rezultând existenţa unui impediment procesual, respectiv cel prevăzut la art. 10 lit. a) C. proc. pen., care are ca efect dirimant împiedicarea punerii în mişcare sau exercitarea acţiunii penale, situaţie în care, în mod corect, procurorul de caz a făcut aplicarea prevederilor art. 249 C. proc. pen., dispunând scoaterea de sub urmărire penală a notarului public M.M.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs petiţionarul B.I. care a solicitat casarea hotărârii atacate, admiterea plângerii formulate, desfiinţarea ordonanţei parchetului şi tragerea la răspundere penală a persoanelor reclamate.
Examinând sentinţa penală recurată sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform prevederilor art. 3856 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de petiţionarul B.I. este nefondat pentru următoarele considerente:
Ca o garanţie a respectării legalităţii în procesul penal, legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice persoană nemulţumită de soluţiile de neurmărire penală dispuse de procuror, să facă plângere împotriva acestora.
În concepţia legiuitorului, poate face o astfel de plângere orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate.
Accesul liber la justiţie este reglementat de legiuitor, iar cel nemulţumit de soluţia dată de procuror se poate adresa judecătorului de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă, aşa cum de altfel, a procedat şi petiţionarul, prin plângerea ce face obiectul verificării în cauza de faţă.
Înalta Curte constată că pentru a se putea pune în mişcare acţiunea penală este necesară îndeplinirea a două condiţii.
Prima condiţie constă din existenţa acelor probe care permit organului de urmărire penală să considere că s-a săvârşit în mod cert o infracţiune.
Cea de a doua condiţie constă în inexistenţa cazurilor de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute în art. 10 C. proc. pen., cu excepţia celui prevăzut la lit. b1). Intervenţia unui astfel de caz, rezultând, fie din actele prin care a fost sesizat organul de urmărire penală, fie din probele administrate ulterior sesizării, poate determina ca în locul punerii în mişcare a acţiunii penale să funcţioneze instituţia scoaterii de sub urmărire penală.
Înalta Curte constată că, în mod justificat s-a dispus în cauză scoaterea de sub urmărire penală a învinuitei M.M., notar public, sub aspectul infracţiunilor de fals intelectual, uz de fals şi neglijenţă în serviciu prevăzutăde art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), art. 291 C. pen. şi art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), întrucât din probele administrate a rezultat existenţa cauzei care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale prevăzută de art. 10 lit. a) C. proc. pen. (inexistenţa faptei).
Prealabil, însă, adoptării acestei soluţii de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, cauza a mai fost derulată într-un ciclu procesual anterior, în care prin sentinţa penală nr. 120/ F din 16 noiembrie 2007, pronunţată în dosarul nr. 745/46/2007, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 637 din 21 februarie 2008, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a fost admisă plângerea formulată de petiţionarul B.I. împotriva ordonanţei din 14 iunie 2007, dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, în acelaşi dosar cu nr. 177/P/2007, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de M.M., notar public, cercetată sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), desfiinţându-se ordonanţa atacată, cauza fiind trimisă procurorului, în vederea completării actelor premergătoare şi începerii urmăririi penale.
Prin aceeaşi sentinţă, Curtea de Apel Piteşti a dispus audierea, ca făptuitor, a intimatei M.M., notar public şi în calitate de martori a numiţilor Ş.M., lucrător în cadrul O.C.P.I. Râmnicu Vâlcea, a vânzătorilor şi cumpărătorilor terenului în litigiu, respectiv a numiţilor C.I., P.C. şi S.N., solicitând ca aceste declaraţii să fie completate, dacă este cazul, cu orice alt mijloc de probă în vederea justei soluţionări a cauzei.
După trimiterea cauzei la procuror, acesta, în urma completării actelor premergătoare dispuse de instanţă, prin rezoluţia din 18 septembrie 2008 a dispus începerea urmăririi penale faţă de notarul public M.M., sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 289, 291 şi 249 C. pen.
Examinând actele şi lucrările dosarului, vizând toate etapele derulării plângerii formulate de petiţionarul B.I., Înalta Curte reţine următoarele:
La data de 13 iulie 2006 C.I. şi P.C. i-au vândut numitei S.N. un teren în suprafaţă de 2499,88 m2 situat în punctul „Z." de pe raza comunei Costeşti, judeţul Vâlcea.
Contractul de vânzare-cumpărare a fost autentificat sub nr. 2545 din 13 iulie 2007 de către notarul public M.M. din Râmnicu Vâlcea.
Cu privire la acest teren, petiţionarul B.I. a susţinut că a fost donat de P.G. şi P.M. autorii vânzătorilor mai sus menţionaţi, lui B.I. (tatăl petiţionarului) prin actul de donaţie din 1 ianuarie 1965, astfel că terenul aparţine moştenitorilor legali ai numitului B.I., printre care se numără şi petiţionarul B.I.; că moştenitorii autorilor P.G. şi P.M. şi anume C.I. şi P.C., fiică, respectiv, nepot, nu aveau nici un drept, ei nefiind proprietari şi că numai cu concursul notarului public M.M., au perfectat un act nelegal în favoarea cumpărătorului S.N., lipsindu-l pe petiţionar de drepturile sale.
Totodată, petiţionarul a considerat că actul de vânzare-cumpărare încheiat şi autentificat de către notarul public M.M. a fost întocmit în complicitate cu funcţionarii de la Primăria Costeşti, care au eliberat, în favoarea vânzătorilor, adeverinţa prin care s-a atestat că, la rolul lor, se afla înscris terenul mai sus menţionat, precum şi a lucrătorului autorizat de la O.C.P.I. Vâlcea, Ş.M., care a întocmit fişa corpului de proprietate în punctul „Z.", sat Costeşti, precum şi schiţa de amplasament şi delimitare a acestui corp de proprietate, privind suprafaţa de 2499,88 mp.
Examinând întreg materialul probator administrat în cauză Înalta Curte constată că, actul de vânzare-cumpărare, prin care a fost înstrăinat terenul situat în punctul „Z.", a fost întocmit de notarul public M.M. cu respectarea dispoziţiilor legale, având la bază certificatele de moştenitor nr. 1356/1977, 95/2005, 170/2005, certificatul de rol fiscal şi adeverinţele de rol nr. 2568/2006 şi 2541/2006, eliberate de Primăria comunei Costeşti, planurile de amplasament delimitate pentru fiecare corp de proprietate, fişele corpurilor de proprietate, memoriile tehnice şi extrasele de carte funciară nr. 18228, 18229, 18230 şi 18231 din 11 iulie 2006, eliberate de O.C.P.I. Vâlcea – B.C.F. din care a rezultat că terenul este liber de orice sarcini.
Totodată, actul esenţial de care s-a prevalat B.I. şi anume donaţia făcută de autorii vânzătorilor în anul 1965, cu privire la terenul în litigiu, în favoarea autorilor petiţionarului, nu i-a fost adus la cunoştinţă notarului public M.M., aşa cum, de altfel a declarat aceasta, şi nu putea produce consecinţe juridice, fiind un act sub semnătură privată şi nu un act solemn, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 813 C. civ.
Ca atare, actul de donaţie prezentat în cursul cercetărilor de petiţionarul B.I. nu poate fi considerat un act translativ de proprietate asupra terenului, întrucât numai actul autentic poate avea un asemenea efect. Conform dispoziţiilor art. 800 C. civ., „nimeni nu poate dispune de avutul său cu titlu gratuit, decât în formele prescrise de lege pentru donaţii între vii", iar potrivit art. 813 C. civ., „toate donaţiile se fac numai prin act autentic".
De altfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 100 din Legea nr. 36/1995, părţile nemulţumite de întocmirea unui act notarial, pot ataca actul la instanţa competentă, în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă.
În aceste condiţii, în mod corect procurorul a apreciat că, faptele reclamate de petiţionarul B.I. ca fiind comise de notarul public M.M. nu există, probele administrate în cauză stabilind, în mod neechivoc, că aceasta a acţionat în cadrul şi cu respectarea legii, nesăvârşind vreo faptă cu conotaţie penală.
Pe de altă parte, întrucât soluţia de disjungere a cauzei în vederea continuării cercetărilor faţă de celelalte persoane reclamate de petiţionar nu este supusă controlului jurisdicţional prevăzut în art. 2781 C. proc. pen., aspectele sesizate urmează a fi verificate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, unitate căreia, în mod corect, i-a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul B.I. împotriva sentinţei penale nr. 25/ F din 5 martie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul petiţionar la plata sumei de 300 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul B.I. împotriva sentinţei penale nr. 25/ F din 5 martie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 300 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2352/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 236/2009. Penal. Falsul în înscrisuri sub... → |
|---|
