ICCJ. Decizia nr. 2407/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2407/2009
Dosar nr. 1186/42/2008
Şedinţa publică din 23 iunie 2009
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rezoluţia din 12 septembrie 2008 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti în dosarul nr. 439/P/2008 s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de procurorul M.I. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 249 şi art. 264 C. pen., întrucât din actele premergătoare efectuate în cauză rezultă că faptele imputate nu sunt prevăzute de legea penală, astfel că acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti îşi motivează rezoluţia precizând că prin rezoluţia nr. 3626/P/2007 din 19 octombrie 2007, procurorul M.I. a confirmat propunerea organelor de poliţie de a nu se începe urmărire penală faţă de E.M. şi alte persoane reclamate pentru săvârşirea unor infracţiuni la care punerea în mişcare a acţiunii penale are loc la plângerea prealabilă, fapte pretins comise în cursul lunii august 2007, cu motivarea că persoana vătămată O.C. şi-a retras plângerea.
Din analiza referatului organului de poliţie din municipiul Buzău, cât şi a rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale a Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, Curtea constată că acestea se referă numai la O.C. şi E.M., cu toate că plângerea petentului O.C. este formulată şi împotriva făptuitoarei B.I., reclamată pentru săvârşirea infracţiunilor de lovire, ameninţare, distrugere şi tulburare de posesie.
Că este aşa, o dovedeşte cererea petentului O.C. din data de 8 octombrie 2007, de a se continua cercetările privind plângerile penale depuse la data de 16 şi 17 august 2007, în dosarul nr. 3626/P/2007.
Rezoluţia atacată reţine că procurorul M. apreciază ca fiind admisibilă, cererea petentului menţionată mai sus, însă apreciază că susţinerile nu sunt dovedite.
Împotriva acestei rezoluţii petentul O.C. a formulat plângere, care prin rezoluţia din 16 octombrie 2008 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti în lucrarea nr. 1627/II/2/2008 i-a fost respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva rezoluţiilor mai sus menţionate petiţionarul O.C. a formulat plângere la instanţă în temeiul art. 2781 C. proc. pen., apreciindu-le ca fiind nelegale şi netemeinice.
În motivarea plângerii petiţionarul a susţinut că a formulat mai multe plângeri împotriva făptuitorilor procurori M.I., R.D. şi B.G., a judecătorilor V.C., V.V. şi M.G.S. de la Tribunalul Buzău şi împotriva inspectorilor de poliţie a Municipiului Buzău, D.D. şi M.I., plângeri care s-au soluţionat cu încălcarea legislaţiei fără administrare de probe, producându-i prejudicii materiale în sumă de peste 100 milioane lei vechi.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin sentinţa penală nr. 16 din 4 februarie 2009 a admis plângerea formulată de petentul O.C. împotriva rezoluţiilor nr. 439/P/2008 şi nr. 1627/II/2/2008 emise de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, şi în consecinţă:
A desfiinţat rezoluţiile atacate şi a trimis cauza la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti în vederea efectuării cercetărilor cu privire la infracţiunile pentru care s-a formulat plângere împotriva făptuitoarei B.I. în sensul efectuării următoarelor probatorii: audierea petentului, audierea martorilor propuşi de acesta, reaudierea făptuitorului şi administrarea oricăror altor mijloace de probă ce se vor impune.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs atât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti cât şi petiţionarul O.C.
În motivele de recurs formulate de parchet s-a arătat că hotărârea pronunţată în cauză este nelegală şi netemeinică întrucât instanţa şi-a depăşit atribuţiile interpretând plângerea petentului ca fiind formulată împotriva soluţiei nr. 3626/P/2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău în care figura ca făptuitoare şi numita B.I.
În consecinţă, având în vedere că petentul O.C. a investit Curtea de Apel Ploieşti cu plângerea împotriva soluţiei pronunţate de procuror în dosarul nr. 439/P/2008 şi respectiv a rezoluţiei nr. 1627/II/2/2008 prin care a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea împotriva soluţiei de neurmărire penală iar rezoluţia parchetului priveşte numai pe făptuitorul M.I., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău, hotărârea instanţei prin care s-a admis plângerea, urmând a se efectua cercetări faţă de făptuitoarea B.I., este nelegală şi netemeinică.
Astfel, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., reprezentantul parchetului a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi pe fond, respingerea plângerii formulată de petentul O.C. ca neîntemeiată.
Petiţionarul, susţinând oral motivele de recurs detaliate în scris în memoriul depus la dosar, a pus concluzii de admitere a recursului solicitând casarea sentinţei şi trimiterea cauzei la Parchetul competent pentru a se efectua cercetări împotriva făptuitorului M.I. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246-249 C. pen., art. 271 şi art. 272 C. pen.
Recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti este fondat urmând a fi admis pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., plângerea împotriva rezoluţiei procurorului de neîncepere a urmăririi penale se soluţionează de judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.
Competenţa materială de soluţionare a plângerii împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale se stabileşte în raport cu încadrarea juridică dată de către procuror faptelor pentru care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, iar nu în raport cu încadrarea juridică dată acestora de către petent, prin actul de sesizare. În speţă, instanţa a fost investită potrivit art. 2781 C. proc. pen. să soluţioneze plângerea petentului împotriva acestei rezoluţii, având competenţa să o cenzureze numai raportat la infracţiunile cu privire la care s-a dispus neînceperea urmăririi penale.
Mai mult, plângerea împotriva soluţiilor de netrimitere în judecată adresată prim procurorului sau procurorului ierarhic superior şi apoi, în caz de respingere, instanţei de judecată, se poate referi numai la persoanele care au făcut obiectul urmăririi penale, ea neputând fi extindă, în nici una din fazele menţionate, cu privire la alte persoane pentru care petiţionarul trebuie să sesizeze, separat, organul de urmărire penală.
Examinându-se actele şi lucrările dosarului se constată că petiţionarul O.C. a investit Curtea de Apel Ploieşti cu plângerea împotriva soluţiei pronunţate de procuror în dosarul nr. 439/P/2008 şi respectiv a rezoluţiei 16/27/II/2/2008 prin care a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea împotriva acestei soluţii de neurmărire penală.
Cum prin rezoluţia din 12 septembrie 2008 dată în dosarul nr. 439/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, în temeiul dispoziţiilor art. 228 alin. (4) şi art. 10 lit. b) C. proc. pen. s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de magistratul procuror I.M. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP) şi art. 264 C. pen., instanţa urma să soluţioneze plângerea împotriva acestei rezoluţii şi nu să-şi depăşească atribuţiile prin interpretarea acesteia ca o plângere împotriva unei alte soluţii (dată în dosarul nr. 3626/P/2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău) în care figura ca făptuitoare B.I.
În consecinţă, având în vedere că rezoluţia Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, dispusă în dosarul nr. 439/P/2008 priveşte pe făptuitorul M.I., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău, faţă de care petiţionarul formulase plângere penală, hotărârea instanţei de fond prin care s-a admis plângerea urmând a se efectua cercetări faţă de făptuitoarea B.I., este nelegală şi netemeinică.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, va casa sentinţa penală atacată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, respectiv Curtea de Apel Ploieşti.
Cu privire la recursul declarat de petiţionarul O.C. împotriva sentinţei penale nr. 16 din 4 februarie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, acesta va fi respins ca tardiv pentru următoarele considerente:
Termenul de declarare a recursului este de 10 zile, conform art. 3853 alin. (1) şi (2) raportat la art. 363-365 C. proc. pen., respectiv art. 363 alin. (3) din acelaşi cod.
Sentinţa atacată a fost pronunţată la data de 4 februarie 2009 iar recursul a fost declarat şi depus abia la 8 aprilie 2009, cu mult peste termenul de 10 zile prevăzut de lege.
În consecinţă, Înalta Curte, va respinge ca tardiv, recursul declarat de petiţionar.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul petiţionar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului prezentei hotărâri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti împotriva sentinţei penale nr. 16 din 4 februarie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, respectiv Curtea de Apel Ploieşti.
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de petiţionarul O.C. împotriva sentinţei penale nr. 16 din 4 februarie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2401/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2417/2009. Penal. Infracţiuni de corupţie... → |
|---|
