ICCJ. Decizia nr. 2481/2009. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2481/2009
Dosar nr. 1657/83/2007
Şedinţa publică din 29 iunie 2009
Asupra recursului penal de faţă;
În baza lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 492 din 11 noiembrie 2008, pronunţată de Tribunalul Satu Mare, în baza art. 406 alin. (4) C. proc. pen. a fost respinsă cererea de revizuire formulată de condamnatul S.D.(fiul lui N. şi L., născut la 19 august 1970 în Grajduri, jud. Iaşi, domiciliat în Negreşti, judeţul Vaslui) împotriva sentinţei penale nr. 620 din 23 noiembrie 2005 pronunţată de Tribunalul Satu Mare în Dosarul nr. 3669/2003, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 346 din 22 ianuarie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
S-a dispus continuarea executării sentinţei penale nr. 620/2005 a Tribunalului Satu Mare.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat revizuientul să plătească suma de 800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut că, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare la nr. 1657/83/2007 din 11 aprilie 2007, condamnatul S.D. a solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 620 din 23 noiembrie 2005 a Tribunalului Satu Mare, prin care a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 74 lit. b) raportat la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. şi complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 26 raportat la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 74 lit. b) raportat la art. 76 lit. e) C. pen.
În susţinerea cererii de revizuire, condamnatul S.D. a arătat că a fost condamnat, prin sentinţa penală mai sus menţionată, fără să fie administrate probe concludente.
În cauză s-au efectuat cercetări de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare, conform art. 397 – art. 399 C. proc. pen., care a concluzionat că nu sunt motive de revizuire a sentinţei, opinându-se pentru respingerea cererii de revizuire formulată de condamnatul S.D.
Prima instanţă a constatat că motivele invocate de către revizuient nu se încadrează între cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege.
S-a mai reţinut că revizuientul a invocat motive de netemeinicie a hotărârii pronunţate, însă probatoriul ce a fost administrat, aprecierea acestuia, în condiţiile art. 63 C. proc. pen., precum şi hotărârea de condamnare pronunţată, inclusiv modul în care au fost respectate prevederile legale în materia asigurării apărării, au făcut obiectul controlului judiciar, fiind evaluate de către instanţele de apel şi recurs, în cadrul căilor de atac ordinare exercitate de către inculpat.
Cum aceste aspecte au fost cunoscute şi verificate de către instanţele care au soluţionat cauza şi nu au fost evidenţiate fapte sau împrejurări noi, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 394 C. proc. pen., tribunalul a respins cererea revizuientului ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel revizuientul S.D., care a reiterat motivele invocate în cererea iniţială.
Prin Decizia penală nr. 32/A din 10 martie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuientul S.D.
A fost obligat apelantul la plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a reţinut că, în cuprinsul dispoziţiilor art. 394 C. proc. pen. sunt enumerate expres şi limitativ cazurile în care poate fi cerută revizuirea unei hotărâri, iar motivele invocate de revizuient nu se încadrează în nici unul dintre acestea.
În consecinţă, criticile apelantului fiind nefondate, Curtea a respins apelul declarat de revizuient.
Împotriva ambelor hotărâri, în termen legal, a declarat recurs revizuientul S.D. care a reiterat motivele invocate în cererea iniţială, solicitând să se dispună, achitarea sa, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru infracţiunile prevăzute de art. 26 raportat la art. 215 alin. (2), (3) şi (5) C. pen. şi art. 26 raportat la art. 290 C. pen., deoarece hotărârea primei instanţe este netemeinică şi nelegală, motivată deficitar, neconvingător şi fără a fi analizate, în mod corespunzător, cele două temeiuri invocate în susţinerea cererii de revizuire, respectiv cazurile prevăzute de art. 394 lit. a) şi b) C. proc. pen. Totodată, cu privire la cel de al doilea temei al revizuirii, respectiv cazul prevăzut de art. 394 lit. b) C. proc. pen., revizuientul S.D. a învederat faptul că, prin Decizia penală nr. 152/AP din 18 septembrie 2008 a Tribunalului Satu Mare, pronunţată în Dosarul nr. 9617/296/2007, martorul Dinu Costel a fost condamnat definitiv, în baza art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, la o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare, reţinându-se în sarcina acestuia că în Dosarul nr. 3669/2003 al Tribunalului Satu Mare – în care revizuientul a fost trimis în judecată şi condamnat -, fiind audiat în calitate de martor, a făcut afirmaţii mincinoase privitor la împrejurările esenţiale asupra cărora a fost întrebat, pe baza depoziţiilor acestuia revizuientul fiind condamnat pe nedrept.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3856 alin. (1) C. proc. pen., constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 620 din 23 noiembrie 2005 pronunţată de Tribunalul Satu Mare inculpatul S.D. a fost condamnat:
- la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 74 lit. b) C. pen. raportat la art. 76 lit. a) C. pen.;
- la o pedeapsă de 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 26 raportat la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 74 lit. b) raportat la art. 76 lit. e) C. pen.
Conform art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare.
În baza art. 83 C. pen. a fost revocată suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 387/1997 a Tribunalului Hunedoara, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 314/1998 a Curţii de Apel Alba Iulia şi s-a dispus ca această pedeapsă să fie executată alături de pedeapsa aplicată de 5 ani închisoare, inculpatul urmând să execute o pedeapsă de 7 ani închisoare, prin privare de libertate.
Prin aceeaşi sentinţă i-au fost interzise inculpatului ca pedeapsă complementară drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen., raportat la art. 65 C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.
S-a constatat că, partea vătămată M.V. nu s-a constituit parte civilă în cauză, prejudiciul în valoare de 6.800.000.000 lei, fiind recuperat prin compensare.
În fapt s-a reţinut că, în cursul lunii mai 2001, martorul D.C. a fost contactat telefonic de inculpatul S.D. – patron al firmei SC S.I. SRL Iaşi, societate înscrisă la registrul comerţului în anul 1996 – care i-a solicitat să ia legătura cu martorul P.I., căruia să i se prezinte ca venind în numele său, în vederea derulării unei afaceri.
Inculpatul S.D. i-a comunicat lui D.C. că martorul P.I. urma să îl pună în legătură cu partea civilă M.V., administrator la SC R.G. SRL Satu Mare, pentru a derula o afacere cu rulmenţi, ce urmau a fi livraţi firmei sale SC S.I. SRL, plata urmând a se face prin compensare.
Inculpatul i-a cerut lui D.C. să se prezinte sub alt nume, respectiv P.L. şi să declare că este administrator la SC S.I. SRL, întrucât M.V. nu ar fi acceptat să facă afaceri direct cu el, dat fiind că era de etnie rromă, iar rulmenţii ce urmau a face obiectul afacerii să fie valorificaţi.
Conform înţelegerii, D.C. s-a întâlnit cu M.V., căruia i s-a prezentat sub nume fals – P.L. – administrator la SC S.I. SRL şi a convenit să i se livreze rulmenţi în valoare totală de 6.800.000.000 lei, iar compensarea să se realizeze în termen de 60 de zile de la data recepţionării.
Potrivit înţelegerii, M.V. a expediat două transporturi de rulmenţi, la datele de 14 iunie2001 şi respectiv 24 iunie 2001, rulmenţi ce au fost depozitaţi în curtea firmei SC S. SRL Iaşi, de unde au fost ridicaţi de către inculpatul S.D., care ulterior a dispărut, neefectuând compensarea, astfel că M.V. a fost păgubit cu suma de 6.800.000.000 lei.
După începerea cercetărilor, inculpatul S.D. s-a sustras urmăririi penale, ulterior dispunându-se arestarea sa în lipsă.
S-a reţinut că, contractul comercial încheiat a fost semnat în numele SC S.I. SRL, de D.C., sub numele de P.L., pe el aplicându-se şi ştampila firmei.
Prima instanţă a apreciat că inculpatul S.D. a comis infracţiunea de complicitate la înşelăciune, întrucât cu intenţie l-a ajutat pe D.C., sub prezentarea unei identităţi false, să inducă în eroare pe M.V., cu ocazia încheierii contractului, producându-i acestuia un prejudiciu în sumă de 6.800.000.000 lei, cât şi infracţiunea de complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, întrucât i-a pus la dispoziţie lui D.C. actele firmei SC S.I. SRL, precum şi ştampila acesteia.
Împotriva acestei hotărâri, inculpatul S.D. a declarat apel, solicitând achitarea sa, întrucât nu a cunoscut că D.C. se va prezenta sub o identitate falsă, iar cererea pe care i-a adresat-o privea doar încheierea unei operaţiuni comerciale licite. Totodată, inculpatul a mai susţinut că, împrejurarea că nu a avut loc compensarea, la momentul stabilit, nu îi poate fi imputabilă, întrucât în cadrul litigiului comercial, efectuarea cu întârziere a compensării este posibilă, compensare care de altfel s-a şi făcut ulterior.
Curtea de Apel Oradea, prin Decizia penală nr. 78/A din 18 aprilie 2006 a admis apelul inculpatului şi, în baza dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., l-a achitat pe acesta pentru ambele infracţiuni pentru care a fost trimis în judecată.
S-a motivat de către instanţa de apel că inculpatul nu a cunoscut împrejurarea că D.C. se va prezenta sub un nume fals, cererea adresată acestuia fiind doar pentru a intermedia compensarea rulmenţilor pentru firma SC S.I. SRL, având în vedere refuzul lui M.V. de a încheia direct afacerea cu S.D., iar pe de altă parte că şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale, astfel încât nu există prejudiciu şi, ca urmare, nici intenţia de înşelăciune.
Împotriva deciziei penale mai sus menţionate, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a declarat recurs, criticând Decizia sub aspectul greşitei achitări a inculpatului, întrucât probele administrate au demonstrat inducerea în eroare a părţii civile, prin prezentarea ca adevărate a unor fapte mincinoase.
Astfel, s-a motivat că inculpatul S.D. a fost cel care a conceput modalitatea de inducere în eroare a părţii civile M.V., între el şi D.C. existând înţelegerea, în sensul ca acesta din urmă să se prezinte sub o identitate falsă.
Prin Decizia penală nr. 346 din 22 ianuarie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul nr. 14400/1/2006 a fost admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva Deciziei penale nr. 78/A din 18 aprilie 2006 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul S.D.
A fost casată Decizia penală mai sus-menţionată şi, în rejudecare:
A fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul S.D. împotriva sentinţei penale nr. 620 din 23 noiembrie 2005 a Tribunalului Satu Mare, care a fost menţinută ca fiind legală şi temeinică.
În stabilirea vinovăţiei inculpatului S.D. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, în sensul inducerii în eroare a părţii civile M.V., cu prilejul încheierii contractului, au fost reţinute următoarele aspecte:
- societatea SC S.I. SRL nu mai avea activitate din anul 1995;
- S.D. şi-a protejat identitatea, determinându-l pe D.C., căruia i-a dat actele firmei, să încheie contractul;
- după procurarea rulmenţilor, inculpatul i-a ascuns la Băicoi, la firma SC A. SRL, pentru a nu putea fi găsiţi şi eventual restituiţi;
- compensarea a fost făcută după începerea urmăririi penale, de către soţia inculpatului S.D., respectiv în cursul lunii ianuarie 2003, la două luni după emiterea mandatului de arestare preventivă a acestuia.
Din examinarea conţinutului cererii de revizuire, formulată de S.D., Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanţă a apreciat că nu sunt întrunite cerinţele dispoziţiilor art. 394 alin. (1) C. proc. pen., care limitează cazurile în care o sentinţă penală definitivă poate fi revizuită, fiind exclusă orice interpretare ori adăugare la lege.
Astfel, potrivit art. 394 C. proc. pen. revizuirea poate fi cerută când:
a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei;
b) un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;
c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;
d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;
e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.
Înalta Curte constată că recurentul revizuient S.D., în cererea de revizuire formulată, cu privire la cazul prevăzut de art. 394 lit. a) C. proc. pen., s-a referit doar la aspecte legate de temeinicia şi legalitatea hotărârii sale de condamnare, aspecte avute deja în vedere cu ocazia judecării cauzei în căile ordinare de atac.
Din analiza dispoziţiilor art. 394 C. proc. pen. rezultă că revizuirea întemeiată pe prevederile alin. (1) lit. a) al acestui articol este dublu condiţionată, în sensul că trebuie să fie vorba de descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, iar faptele sau împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare (art. 394 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. proc. pen.).
Deşi revizuientul a susţinut că este nevinovat, invocând ca şi fapt nou, necunoscut de instanţă la data soluţionării cauzei, împrejurarea că firma sa a desfăşurat activitate în perioada 1995 – 2001, depunând în acest sens o expertiză contabilă extrajudiciară (filele 23-25 din dosarul de revizuire), Înalta Curte constată că, acest fapt nou nu a stat în mod singular la baza hotărârii de condamnare a inculpatului S.D., astfel încât nu poate dovedi netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză şi nu poate conduce la o soluţie diametral opusă, respectiv achitarea revizuientului.
În ce priveşte cel de al doilea caz de revizuire invocat de S.D., respectiv cel prevăzut de art. 394 lit. b) C. proc. pen., în sensul că martorul D.C., care a fost audiat în cauză, a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă, Înalta Curte constată că şi acest caz de revizuire nu poate fi reţinut ca fiind întemeiat, întrucât condamnarea inculpatului S.D. nu s-a bazat doar pe declaraţia lui D.C., ci s-a întemeiat şi pe alte probatorii.
Cazul de revizuire prevăzut în art. 394 alin. (1) lit. b) este supus – pentru a fi considerat admisibil – unor condiţii anume determinate de lege.
Două dintre condiţii privesc latura substanţială a acestui motiv de revizuire, iar a treia condiţie, latura lui formală. Din punct de vedere substanţial, legea subordonează admisibilitatea revizuirii următoarelor condiţii: săvârşirea de către un martor, expert sau interpret a infracţiunii de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere (art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.); mărturia mincinoasă să fi dus la darea unei hotărâri nelegale sau netemeinice (art. 394 alin. (3) C. proc. pen.).
Sub aspect formal, legea cere ca declaraţiile mincinoase să fie dovedite anterior, prin hotărâre judecătorească sau prin ordonanţă a procurorului (dacă prin acestea s-a dispus asupra fondului cauzei), iar în cazul când aceste organe judiciare – instanţă sau procuror – nu pot sau nu au putut examina fondul cauzei, declaraţiile mincinoase să fie constatate şi dovedite în chiar procedura de revizuire (art. 395 C. proc. pen.).
Înalta Curte constată că, în cauză martorul D.C. a declarat mincinos doar în ceea ce priveşte împrejurarea că buletinul de identitate al numitului P.L. i-ar fi fost oferit de revizuientul S.D., toate celelalte relatări ale acestuia corespunzând adevărului şi coroborându-se cu probele administrate în cauză.
De altfel, împrejurarea că nu revizuientul S.D. a fost cel care i-a înmânat numitului D.C., alias P.L., buletinul de identitate, nu a fost esenţială la soluţionarea cauzei, în ceea ce-l priveşte pe revizuient. În acest sens, din considerentele Deciziei penale nr. 346/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a rezultat că, esenţial în reţinerea vinovăţiei revizuientului S.D. este faptul că acesta şi-a protejat identitatea, determinându-l pe D.C., căruia i-a dat actele firmei, să încheie contractul; după procurarea rulmenţilor, inculpatul i-a ascuns la Brăila, la firma SC A. SRL, pentru a nu mai putea fi găsiţi şi eventual restituiţi, iar compensarea a fost făcută după începerea urmăririi penale, de către soţia revizuientului S.D., în cursul lunii ianuarie 2003, la două luni după emiterea mandatului de arestare a acestuia şi după ce a fost dat în urmărire generală, datorită faptului că s-a sustras de la urmărirea penală.
Totodată, la fila 14 din dosarul de apel – revizuire a fost depusă de către apărătorul revizuientului, o declaraţie notarială dată de numitul A.M., prin care acesta a arătat că are calitatea de administrator al SC A. SRL Băicoi şi că niciodată nu a avut relaţii comerciale cu revizuientul sau societatea acestuia şi că nu a avut depozitaţi la firma sa rulmenţi proveniţi de la S.D. Referitor la această declaraţie, Înalta Curte constată, pe de o parte că este extrajudiciară, iar pe de altă parte că vine în contradicţie cu probele administrate în cauză, respectiv declaraţia martorei A.A.S. – fila 57 dosar urmărire penală – care a afirmat că este administrator al firmei SC A. SRL Băicoi (aspect confirmat prin extrasul Camerei de Comerţ şi Industrie a României şi a Municipiului Bucureşti – filele 74-75 dosar urmărire penală); procesul verbal întocmit la data de 07 august 2002 de organele de cercetare penală (filele 58-61 dosar urmărire penală), precum şi cu anexa 1 a ofertei de preţ aparţinând firmei SC R.g. SRL Satu Mare, care a confirmat că rulmenţii luaţi de la această firmă, de SC S.I. SRL, au fost depozitaţi la SC A. SRL Băicoi.
Celelalte aspecte invocate de revizuient, fie prin motivele scrise, fie prin intermediul apărătorilor săi, în sensul că S.D. i-ar fi dat doar un mandat comercial numitului D.C., mandat care ar fi fost încălcat de acesta din urmă, fără cunoştinţa revizuientului, au fost invocate şi în căile ordinare de atac exercitate împotriva hotărârii de condamnare în primă instanţă a inculpatului S.D., astfel că nu se poate susţine că sunt împrejurări de fapt necunoscute de instanţă la momentul soluţionării cauzei.
De altfel, din probele administrate în cauză a rezultat, cu certitudine, că martorul D.C. nu ar fi reuşit realizarea infracţiunii de înşelăciune, fără ajutorul acordat de către inculpatul S.D., ajutor care a constat în punerea în legătură cu P.I., iar prin intermediul acestuia cu partea civilă M.V., punerea la dispoziţie a ştampilei firmei al cărui patron era, precum şi a unor imprimate pe care D.C. le-a folosit în realizarea infracţiunilor de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Totodată, cu ocazia audierii sale, în cursul urmăririi penale, la organele de poliţie şi la procuror, martorul D.C. a declarat că la propunerea inculpatului S.D. a fost de acord să-i înlesnească încheierea unei afaceri cu M.V., care nu voia să încheie afaceri cu rromi, urmând să primească pentru aceasta, suma de 1000 DOLAR SUA.
Faţă de cele menţionate mai sus, Înalta Curte, constatând că motivele invocate de revizuient nu se circumscriu cazurilor expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 394 C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul condamnat S.D. împotriva Deciziei penale nr. 32/A din 10 martie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul revizuient condamnat la plata sumei de 400 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul condamnat S.D. împotriva Deciziei penale nr. 32/A din 10 martie 2009 a Curţii de Apel – Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul revizuient condamnat la plata sumei de 400 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2841/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2485/2009. Penal → |
|---|
