ICCJ. Decizia nr. 2397/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2397/2009
Dosar nr. 9540/118/2007
Şedinţa publică din 23 iunie 2009
Asupra recursului penal de faţă;
Prin sentinţa penală nr. 467 din 12 noiembrie 2008 a Tribunalului Constanţa, secţia penală, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de partea civilă N.A.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a achitat inculpatul Z.A., pentru săvârşirea infracţiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen.
A respins, ca neîntemeiate, acţiunile civile formulate de părţile civile N.A. şi N.A.C. (prin reprezentant legal N.A.).
În baza art. 192 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. pen., a obligat partea vătămată N.A. (prin reprezentant legal N.E.) la plata sumei de 2.600 lei cheltuielile judiciare avansate de stat.
În baza art. 193 alin. (5) C. proc. pen., a obligat partea vătămată N.A. (prin reprezentant legal N.E.) către inculpatul Z.A. la plata sumei de 900 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
În baza art. 189 C. proc. pen., suma de 100 lei reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu, avocat M.M.A. s-a avansat din fondurile Ministerului Justiţiei în favoarea B. Constanta.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul Constanţa, a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 1066/P/2007 din data de 18 septembrie 2007 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, inculpatul Z.A. a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen.
În sarcina inculpatului s-a reţinut prin actul de inculpare, că în luna ianuarie 2007, profitând de imposibilitatea părţii vătămate minore N.A. de a se apăra, ca urmare a administrării unei băuturi care i-a cauzat o stare de somnolenţă, a întreţinut cu aceasta un raport sexual în urma căruia minora a rămas însărcinată şi a dat naştere minorei N.A.
Tribunalul Constanţa, analizând întregul material probator administrat în cauză, a stabilit următoarele:
Inculpatul Z.A., nu se face vinovat de comiterea faptei ce face obiectul judecăţii, respectiv că în luna ianuarie 2007, profitând de imposibilitatea părţii vătămate de a se apăra, ca urmare a administrării unei băuturi care i-a creat o stare de somnolenţă, a întreţinut cu aceasta un raport sexual în urma căreia minora a rămas însărcinată, dând naştere minorei N.A.
Probe în acuzarea inculpatului sunt declaraţiile părţii vătămate, ale martorilor V.M., P.E., N.C.M. şi a declaraţiilor inculpatului date în faza de urmărire penală.
Tribunalul Constanţa a apreciat că, declaraţiile părţii vătămate sunt subiective şi Ie-a înlăturat. Declaraţiile martorilor, de asemenea, au fost înlăturate, întrucât aceştia nu au cunoştinţă în mod direct de comiterea faptei, relevând aspecte care ţin de conduita generală a inculpatului şi a părţii vătămate, dar şi aspecte care ţin de relaţiile dintre părţi.
Mijloacele de probă care au contribuit decisiv şi în mod direct la stabilirea nevinovăţiei inculpatului sunt concluziile raportului de expertiză medico-legală, examen ADN nr. A15/l086/2008 din 15 aprilie 2008 întocmit de I.M.L. Mina Minovici Bucureşti, care-l exclude pe inculpat de la paternitatea minorei, ultima declaraţie a inculpatului dată în instanţă şi raportul medico-legal nr. A7/4242 din 01 octombrie 2008 al I.M.L. Mina Minovici Bucureşti, care stabileşte perioada de concepţie a minorei N.A., fiind intervalul 21 ianuarie 2007 - 14 februarie 2007.
Tribunalul a respins cererea părţii vătămate, de schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 198 alin. (l) C. pen., având în vedere concluzia că raportul sexual dintre inculpat şi partea vătămată din perioada de concepţie a copilului, nu a existat.
Partea vătămată N.A., prin reprezentant legal N.A., s-a constituit parte civilă, solicitând obligarea inculpatului la plata unei prestaţii periodice în sumă de 800 lei/lună.
Pretenţii a formulat în cauză şi partea vătămată N.A., solicitând despăgubiri materiale de 10.000 lei şi daune morale de 2 miliarde lei.
Tribunalul a respins aceste pretenţii având în vedere că fapta nu a fost comisă de inculpat, deci nu există fapta ilicită pentru a se putea angrena răspunderea civilă delictuală.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa şi partea civilă N.A. prin reprezentant legal N.E.
în criticile aduse hotărârii apelate, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, arată că în mod greşit a dispus achitarea inculpatului în temeiul art. ll pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.
În esenţă, se arată că din probe rezultă cu certitudine că inculpatul Z.A, în luna ianuarie 2007, a întreţinut un raport sexual cu minora N.A., în vârstă de 13 ani, după ce i-a dat să consume o băutură de culoare roşie. Se invocă declaraţiile constante ale părţii vătămate N.A. în care susţine această situaţie de fapt, prezentând în mod amănunţit împrejurările în care a fost comisă fapta; declaraţiile inculpatului Z.A., în care recunoaşte întreţinerea de raporturi sexuale cu minora în cursul lunii ianuarie 2007, precizând totodată că regretă faptele comise, declaraţiile martorilor T.L., N.C.M., V.M. şi P.E.
S-a solicitat şi schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 198 alin. (l) C. pen.
Se solicită admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale apelate şi, în principal, trimiterea cauzei primei instanţe pentru schimbarea încadrării juridice şi condamnarea pentru infracţiunea prevăzută de art. 198 alin. (l) C. pen.
În subsidiar, rejudecarea cauzei şi pronunţarea unei hotărâri de condamnare a inculpatului pentru fapta comisă şi admiterea acţiunii civile.
Partea civilă N.A., susţine că hotărârea este nelegală şi netemeinică deoarece probele au fost greşit interpretate. Din probe rezultă că, inculpatul a comis infracţiunea de viol, deoarece a întreţinut cu minora raport sexual, profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra.
Art. 197 C. pen., nu condiţionează existenţa acestei infracţiuni, de naşterea unui copil.
S-a solicitat şi schimbarea încadrării juridice pentru infracţiunea prevăzută de art. 198 alin. (1) C. pen.
Se solicită admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii apelate şi rejudecându-se cauza prin reaprecierea probelor, inculpatul Z.A. să fie condamnat pentru comiterea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 198 alin. (1) C. pen. şi admiterea acţiunilor civile aşa cum au fost formulate.
Prin Decizia penală nr. 4/ MP din 11 martie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanta şi partea civilă N.A. prin reprezentant legal N.E.
A fost desfiinţată sentinţa apelată şi rejudecând s-a dispus:
- în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridică a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 198 alin. (1) C. pen.
- în baza art. 198 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul Z.A., la pedeapsa de 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a lit. b), d) şi e) C. pen.
S-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a lit. b), d) şi e) C. pen., pe o durată de 2 ani.
În baza art. 14 C. proc. pen. şi art. 998 şi următoarele C. civ., a obligat inculpatul la plata sumei de 10.000 lei, daune morale către partea civilă N.A.
Au fost respinse celelalte pretenţii civile ca nefondate.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus perioada reţinerii de 24 ore de la 27 iunie 2007 ora 18 la 28 iunie 2007 ora 18,00.
S-a menţinut măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea Cobadin până la rămânerea definitivă a prezentei.
S-a înlăturat aplicarea art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. şi art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., cât şi celelalte dispoziţii contrare prezentei.
A obligat inculpatul la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat din care suma de 200 lei onorariu avocat oficiu P.N., se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Examinând hotărârea apelată, actele şi lucrările dosarului, prin prisma motivelor de apel şi din oficiu, curtea de apel a constatat următoarele:
Inculpatul Z.A., a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de viol, în formă prevăzută şi pedepsită de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., reţinându-se în sarcina acestuia pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală că în ianuarie 2007, a administrat părţii vătămate N.A., în vârstă de 13 ani, o băutură ce i-a cauzat somn şi apoi a întreţinut cu aceasta un raport sexual în urma căreia a rămas însărcinată.
Tribunalul Constanta, ca instanţă de fond, analizând probele administrate nemijlocit în timpul cercetării judecătoreşti, a stabilit că inculpatul Z.A., nu a întreţinut prin violenţă cu minora, raportul sexual în urma căruia aceasta a rămas însărcinată şi ulterior a născut copilul N.A.
Curtea, analizând probele administrate în cauză, constată că, în ianuarie 2007, inculpatul Z.A. a întreţinut un raport sexual cu minora N.A.
Acest lucru rezultă din declaraţiile părţii vătămate N.A., ale inculpatului Z.A., ale martorilor şi din procesul verbal de confruntare.
Inculpatul arată în declaraţia de la urmărirea penală şi în cea dată în faţa instanţei la termenul de judecată din 05 decembrie 2007, că a întreţinut cu minora un raport sexual la finele anului 2006 sau la începutul anului 2007. Acesta afirmă că acest raport sexual a avut loc cu consimţământul minorei, că nu i-a dat să bea nimic, că nu a forţat-o în nici un mod.
Martorii N.C.M., V.M., V.R., arată că inculpatul Ie-a invitat de mai multe ori la domiciliul lui pentru a bea o cafea, declaraţiile se coroborează cu cele ale părţii vătămate care de asemenea, arată că în ziua incidentului, inculpatul a invitat-o să bea o cafea.
Că, în luna ianuarie 2007, inculpatul a întreţinut raport sexual cu minora, este în fapt pe deplin dovedit.
Din probe nu rezultă că acest raport sexual ar fi avut loc împotriva voinţei părţii vătămate, aceasta din urmă să fi fost constrânsă fizic sau moral. De altfel, nu rezultă din probe că după ce a avut acest raport sexual cu inculpatul, partea vătămată ar fi avut un comportament diferit.
Întrucât nu s-a făcut dovada acţiunii de constrângere, curtea apreciază că fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de act sexual cu un minor, prevăzută şi pedepsită de art. 198 alin. (1) C. pen., potrivit cu care constituie infracţiune actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex, care nu a împlinit vârsta de 15 ani.
Nu interesează dacă fapta ca element material al acestei infracţiuni, a avut loc cu consimţământul tacit sau expres al părţii vătămate.
Se constată că inculpatul Z.A. a comis cu vinovăţie infracţiunea prevăzută de art. 198 alin. (1) C. pen. Faptul că partea vătămată nu a rămas însărcinată urmare acestui raport sexual, nu are relevanţă în stabilirea existenţei infracţiunii şi a vinovăţiei inculpatului.
Curtea de apel a făcut aplicarea art. 334 C. proc. pen., în sensul schimbării încadrării juridice a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., în infracţiune a prevăzută de art. 198 alin. (1) C. pen. şi la aplicarea unei pedepse cu respectarea prevederilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi având în vedere şi dispoziţiile art. 52 C. pen.
Întrucât inculpatul Z.A. este la primul conflict cu legea penală şi având în vedere atitudinea acestuia pe parcursul procesului penal (recunoscând raportul sexual până la rezultatul probei ADN), s-a aplicat o pedeapsă într-un cuantum egal cu minimul special prevăzut de textul incriminator.
Având în vedere pericolul social al faptei, persoana inculpatului care a făcut avansuri, în sensul de a accepta să întreţină raporturi sexuale cu el şi altor minore din localitate, curtea de apel a apreciat că, scopul pedepsei constând în prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, nu se poate realiza decât prin izolarea inculpatului faţă de membrii societăţii, pe parcursul executării pedepsei.
Se va aplica pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a lit. b), d) şi e) C. pen., pe o durată de 2 ani.
În cauză, au formulat pretenţii civile partea vătămată N.A. prin reprezentantul legal şi N.A. pentru copilul N.A.
Curtea de apel a apreciat că în mod corect au fost respinse pretenţiile civile ce privesc pe N.A., având în vedere raportul medico-legal nr. A7/4242 din 1 octombrie 2008 al I.M.L. Mina Minovici Bucureşti, care stabileşte perioada de concepţie a minorei între 21 ianuarie 2007 - 14 februarie 2007 şi testul ADN, consemnat în expertiza medico-legală nr. A/15/1086/2008 din 14 mai 2008 întocmit de I.M.L. Mina Minovici Bucureşti, care exclude cu certitudine pe inculpat de la paternitatea minorei N.A.
S-a apreciat că părţii vătămate N.A., inculpatul trebuie să-i achite daune morale. Se are în vedere că datorită vârstei, inculpatul nu a tăcut decât să-i exploateze naivitatea, determinând începerea de timpuriu a vieţii sexuale, cu consecinţe grave asupra dezvoltării fizice şi morale.
În considerarea celor mai sus prezentate, curtea de apel a constatat că, hotărârea instanţei de fond se bazează pe o interpretare greşită a probelor, ceea ce a condus la stabilirea unei situaţii de fapt care nu corespunde realităţii, la o greşită încadrare juridică a faptei şi implicit la achitarea inculpatului.
Astfel, sentinţa penală a fost desfiinţată şi, rejudecându-se cauza s-a procedat în sensul celor mai sus arătate, respectiv schimbarea încadrării juridice a faptei, condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu executare în regim de detenţie şi obligarea inculpatului la plata de daune morale în sumă de 10.000 lei către partea vătămată N.A.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul Z.A., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 18 şi 14 C. proc. pen. şi solicitând în principal achitarea cu referire la art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât inculpatul nu a întreţinut raporturi sexuale cu partea vătămată, iar în subsidiar reducerea pedepsei şi aplicarea dispoziţiilor legale privind suspendarea executării acesteia.
Cu privire la latura civilă, a solicitat respingerea pretenţiilor civile, apreciindu-le ca fiind nefondate.
Examinând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate şi a cazurilor de casare sus-menţionate, Curtea constată că recursul este fondat
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că inculpatul Z.A. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., reţinându-se în actul de sesizare că în luna ianuarie 2007, profitând de imposibilitatea de a se apăra a minorei N.A. în vârstă de 13 ani, ca urmare a administrării unei băuturi ce i-a cauzat somn, a întreţinut cu aceasta un raport sexual în urma căruia a rămas însărcinată.
Cu excepţia declaraţiei date în cursul cercetării judecătoreşti după efectuarea examenului ADN, inculpatul a recunoscut în mod constant faptul că la sfârşitul lunii decembrie 2006 - începutul lunii ianuarie 2007 a avut un raport sexual cu partea vătămată, însă cu acordul acesteia.
Aceste afirmaţii confirmă în parte declaraţiile victimei, care a arătat că a avut un raport sexual cu inculpatul, fără însă ca restul acuzaţiilor aduse acestuia (şi care au determinat cercetarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de viol) să fie susţinute de probatoriile administrate în cauză, cu deosebire examenul ADN efectuat în faza cercetării judecătoreşti.
Această expertiză l-a exclus pe inculpat atât după profilul ADN, cât şi după perioada de concepţie, de la paternitatea copilului născut de partea vătămată, însă în mod evident acest mijloc de probă ştiinţific nu poate infirma posibilitatea ca anterior între părţi să fi avut loc un raport sexual.
Prin urmare, solicitarea inculpatului de achitare pentru infracţiunea de act sexual cu un minor (pentru care a fost condamnat de către instanţa de apel, prin schimbarea încadrării juridice) este contrară chiar propriilor susţineri făcute în mod constant pe parcursul procesului penal, inclusiv cu ocazia confruntării cu partea vătămată efectuată în cursul urmăririi penale.
Împrejurarea că într-o declaraţie singulară inculpatul a negat orice raport sexual cu victima este fără relevanţă, ţinând seama pe de o parte de faptul că inculpatul nu a oferit nicio justificare logică şi credibilă pentru această schimbare de atitudine, iar pe de altă parte de momentul când ea a fost făcută (după depunerea la dosar a rezultatului examenului ADN, pe care inculpatul l-a interpretat probabil ca o dovadă a inexistenţei faptei, în materialitatea ei).
Faptul că declaraţiile sale constante corespund adevărului este dovedit şi de împrejurarea că anumite aspecte relevate de inculpat sunt susţinute şi de alte mijloace de probă. Astfel, acesta a localizat în timp raportul sexual întreţinut cu partea vătămată în perioada cuprinsă între sfârşitul lunii decembrie 2006-începutul lunii ianuarie 2007, când concubina sa T.L. era plecată la locuinţa sa din Constanţa, acest ultim aspect fiind confirmat chiar de martora sus-menţionată.
Pe de altă parte, nu pot fi înlăturate întrutotul declaraţiile părţii vătămate ca fiind nesincere, ci doar în parte, cu referire la condiţiile în care ar fi întreţinut raportul sexual cu inculpatul şi la faptul că s-a că inculpatul ar fi fost tatăl copilului născut de către aceasta (infirmat de examenul ADN).
În concluzie, Curtea apreciază că soluţia de condamnare a inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 198 C. pen., este în concordanţă cu probatoriile administrate în cauză, neputându-se vorbi despre o gravă eroare de fapt comisă de către instanţa de apel.
În ce priveşte individualizarea pedepsei, Curtea constată că aceasta reflectă prin cuantumul ei criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social concret al faptei comise (determinat de vârsta părţii vătămate, dar şi a inculpatului), lipsa antecedentelor penale, dar şi a oricăror împrejurări care să poată fi calificate ca şi circumstanţe atenuante judiciare, în sensul prevăzută de art. 74 C. pen.
Pe de altă parte, dacă prin cuantumul ei pedeapsa aplicată inculpatului răspunde cerinţelor înscrise în art. 52 C. pen., privind scopul pedepsei, nu acelaşi lucru se poate afirma în legătură cu modalitatea de executare stabilită de instanţa de apel.
Împrejurarea că inculpatul ar fi invitat la domiciliul său şi alte minore (invitaţii cărora nu li s-a dat curs), nu probează prin ea însăşi intenţia sa de a întreţine raporturi sexuale cu ele (şi, prin aceasta, o periculozitate sporită a inculpatului, care ar justifica executarea pedepsei în regim de detenţie), ci prin invocarea ei s-a încercat să se susţină existenţa unui mod de operare similar cu cel întrebuinţat în cazul părţii vătămate (dar care, cel puţin în privinţa acesteia, a fost infirmat ulterior de probatoriile administrate în cauză).
Curtea apreciază că toate circumstanţele reale şi personale pledează pentru o modalitate neprivativă de libertate de executare a pedepsei, însoţită de o supraveghere a conduitei inculpatului pe o durată care să depăşească cuantumul acesteia, deziderate care pot fi atinse doar prin aplicarea dispoziţiilor art. 861 şi urm. C. pen.
În consecinţă, Curtea va admite recursul declarat de inculpat doar cu privire la individualizarea modalităţii de executare a pedepsei, apreciind astfel că pronunţarea condamnării va constitui un avertisment pentru inculpat şi, chiar fără executarea pedepsei, acesta nu va săvârşi alte infracţiuni.
Va dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.
Va stabili în sarcina inculpatului măsurile de supraveghere înscrise în art. 863 alin. (1) C. pen., punându-i în vedere consecinţele nerespectării obligaţiilor ce-i revin pe durata termenului de încercare.
În privinţa despăgubirilor civile, Curtea constată că inculpatul a fost obligat doar la plata daunelor morale către partea vătămată jar cuantumul acestora, fiind o chestiune de apreciere, nu poate fi cenzurat în limita cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul Z.A. împotriva deciziei penale nr. 4/ MP din 11 martie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Casează în parte Decizia penală atacată şi rejudecând:
- în baza art. 861 şi 862 C. pen., dispune suspendarea executării pedepsei de 3 ani închisoare sub supraveghere pe un termen de încercare de 7 ani.
- în baza art. 71 alin. (5) C. pen., dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.
- în baza art. 863 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de încercare condamnatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte trimestrial la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa;
b) să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă,
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele acestuia de existentă.
În baza art. 359 C. proc. pen., pune în vedere condamnatului dispoziţiile art. 864 C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii.
Onorariul pentru apărătorul din oficiu, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2389/2009. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 2401/2009. Penal → |
|---|
