ICCJ. Decizia nr. 2355/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2355/2009
Dosar nr. 158/35/2009
Şedinţa publică din 22 iunie 2009
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 33/P din 18 martie 2009 Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. 536/35/P/2008, în baza art. 2781 pct. 8 lit. a) C. proc. pen. a respins ca nefondată plângerea formulată de petiţionarii B.B. şi B.V. împotriva rezoluţiei nr. 274/P/2008 din 13 noiembrie 2008, dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, menţinută prin rezoluţia din 7 ianuarie 2009, dată în dosar nr. 641/II.2/2008, obligându-i totodată, la plata sumelor de câte 50 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a reţinut că, prin plângerea înregistrată la Curtea de Apel Oradea, la data de 9 februarie 2008, petiţionarii B.B. şi B.V. au solicitat desfiinţarea rezoluţilor atacate şi trimiterea dosarului la procuror în vederea începerii urmăririi penale faţă de făptuitorii P.L.S., pentru infracţiunile prevăzute de art. 288, art. 291 şi art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) şi M.A. (notar public), pentru infracţiunea prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
În motivarea plângerii, petiţionarii au susţinut, în esenţă, că la data de 15 iunie 2001, la Biroul Notarului Public M.A. s-a autentificat sub nr. 2179 o declaraţie, iar la data de 18 mai 2004 s-a autentificat o procură sub nr. 1814/2004. În baza acestor înscrisuri numita P.L.S. şi-a făcut înscrierea în Cartea Funciară a dreptului de proprietate asupra cotei de ½ din apartamentul nr. 4, situat in Oradea. Cu privire la imobilul în discuţie, petiţionarii au avut încheiată cu numiţii H.D. şi H.I. o promisiune de vânzare-cumpărare începând cu anul 1999, care a fost notată în C.F. Petiţionarii au apreciat că, declaraţiile au fost falsificate, iar prin acest fapt şi prin utilizarea lor la C.F., părţilor vătămate li s-au adus un prejudiciu patrimonial însemnat. Totodată, petiţionarii au menţionat că în urma expertizării semnăturii care apărea în xerocopia actului, în mod evident, nu s-a putut stabili cui aparţine semnătura, existând suspiciunea că nu numai semnătura lui H., ci chiar întreaga operaţiune de autentificare a fost frauduloasă, respectiv prin contrafacerea semnăturii notarului şi aplicarea fără drept a parafei de către persoane din anturajul acestuia.
Petiţionarii au conchis solicitând ca, în urma admiterii plângerii şi trimiterii cauzei la parchet, procurorul să procedeze la expertizarea semnăturii aplicate în numele notarului M.A. pe încheierea de autentificare, pentru a se stabili dacă aparţine acestuia sau dacă încheierea de autentificare este falsă.
Prima instanţă, examinând actele şi lucrările aflate la dosarul cauzei, a constatat că:
Prin plângerea penală adresată Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea sub nr. 1204/P/2006 (filele 2-4, dosar urmărire penală), petiţionarii B.B. şi B.V. au solicitat efectuarea cercetărilor penale faţă de P.L.S. pentru săvârşirea infracţiunilor de fals în înscrisuri oficiale, uz de fals şi fals în declaraţii, invocând faptul că prin falsificarea declaraţiilor şi prin utilizarea lor la C.F. li s-a produs un prejudiciu patrimonial însemnat Totodată, au solicitat să se constate că este falsă şi declaraţia autentificată sub numărul 2179 de către Biroul Notarului Public M.A.
S-a reţinut de către prima instanţă că prin rezoluţia din 6 august 2008 emisă în dosarul nr. 1204/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a plângerii în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apoi Oradea, iar prin rezoluţia din 13 noiembrie 2008 emisă în dosarul nr. 274/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea s-a dispus, în baza art. 249 C. proc. pen., art. 11 pct. 1 lit. b) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., scoaterea de sub urmărire penală a intimatei P.L.S., pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută şi pedepsită de art. 288 alin. (1) C. pen. şi, în baza art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de aceeaşi făptuitoare în ceea ce priveşte infracţiunile de uz de fals şi fals în declaraţii, prevăzute şi pedepsite de art. 291 şi art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), precum şi neînceperea urmăririi penale faţă de notarul public M.A., pentru infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), întrucât s-a constatat că nu au fost întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor anterior menţionate.
Pentru a dispune astfel, procurorul a reţinut, în esenţă, că făptuitoarea P.L.S. a fost căsătorită cu numitul H.I. din anul 1990, până în anul 2005, când au divorţat. La data de 11 mai 1999, H.I. şi H.D. au încheiat cu S.C.C.T.I. Bihor S.A contractul nr. 66/1999 prin care au cumpărat apartamentul nr. 4 situat în Oradea. S-a mai relevat că între H.I. şi H.D. în calitate de vânzători promitenţi şi B.B. şi B.V., în calitate de cumpărători promitenţi a intervenit data de 7 iunie 1999 o promisiune de vânzare cumpărare pentru apartamentul nr. 4 situat în Oradea, (promisiune care a fost notată în cartea funciară), urmând ca după împlinirea termenului de 10 ani, prevăzut de Legea nr. 112/1995, să se încheie contractul de vânzare cumpărare şi să se transfere proprietatea.
Numitul H.I., prin procura autentificată sub nr. 1814/2004 la Biroul Notarului Public M.A. a împuternicit-o pe făptuitoarea P.L.S. să ridice de la S.C.C.T.I. SA Oradea, contractul de vânzare-cumpărare din anul 1999, Decizia de atribuire a terenului şi procesul-verbal de luare în folosinţă a imobilului, întrucât originalele s-au pierdut. Apoi, a fost autentificată sub nr. 2179/2004, la acelaşi birou notarial, o declaraţie a numiţilor H.D. şi H.I., acesta din urmă reprezentat de făptuitoarea P.L.S., în vederea intabulării dreptului de proprietate asupra apartamentului nr. 4, situat în Oradea, respectiv în cote de ½ pentru H.D., ca bun propriu şi ½ pentru H.I. şi P.L.S. (ca bun comun al soţilor). O copie a acestei declaraţii a fost legalizată la Biroul Notarului Public M.G., sub nr. 2206 din 7 iunie 2005.
În privinţa procurii autentificate sub nr. 1814/2004 numitul H.I. nu a contestat împrejurarea că a fost prezent şi a semnat procura.
Din cercetările efectuate de către organul de urmărire penală a rezultat că pe copia declaraţiei dată în faţa Biroului Notarului Public M.A. şi autentificată la Biroul Notarului Public M.G., au fost executate două semnături, una a făptuitoarei P.L., iar una care ar fi trebuit depusă de numitul H.D., însă pe exemplarul rămas la Biroul Notarului Public M.A. s-a constatat că lipseşte semnătura din dreapta paginii, care ar fi trebuit executată de numitul H.D.
De asemenea, din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 234739 din 17 aprilie 2008, efectuat în cauză de către Serviciul Criminalistic din cadrul I.P.J. Bihor, a rezultat că nu s-a putut stabili dacă semnătura depusă pe copia declaraţiei autentificată la Biroul Notarului Public M.G. a fost executată sau nu de H.D. S-a relevat că, în legătură cu acest aspect, numitul H.D. a recunoscut că a fost de mai multe ori la notarul public, dar nu şi-a amintit ce anume documente a semnat, necontestând însă deplasarea la notar şi semnarea unor înscrisuri.
Cu ocazia audierii notarul public M.A. (fila 6-8 dosar parchet), procurorul a reţinut că numitul H.D. s-a prezentat împreună cu P.L. (fostă H.) la biroul notarial, unde a fost de acord cu autentificarea acelei declaraţii, însă faptul că numitul H.D. nu a semnat decât un exemplar din două, nu a însemnat decât că notarul nu a fost atent în a se asigura că sunt semnate toate exemplarele, împrejurare care nu a lipsit de validitate declaraţia, ca act juridic, apreciind că lipsa semnăturii pe cel de-al doilea exemplar putea fi suplinită în orice moment, chiar şi ulterior, prin voinţa părţii.
Totodată, ca situaţie juridică civilă, s-a constatat că, prin sentinţa civilă nr. 5588/2007 a Judecătoriei Oradea, a fost respinsă acţiunea reconvenţională formulată de H.I., privind radierea menţiunii dobândirii de către P.L.S. a cotei de ½ din imobilul în litigiu, ca bun comun, constatându-se ca prin această hotărâre înscrierea în C.F. a fost corectă şi legală, nu numai conform actelor care au stat la baza încheierii de intabulare nr. 19798/2005, act valabil, ci şi în temeiul art. 30 C. fam., calitatea de bun comun dobândit în timpul căsătoriei prezumându-se, nefiind necesar a fi dovedită.
De asemenea, s-a arătat că dacă înscrierea în Cartea Funciară nu s-ar fi făcut din oricare motiv, oricum ½ din imobilul cumpărat de fraţii H. era bun propriu, iar cealaltă cotă de ½ din imobil avea calitatea de bun comun, întrucât H.I. era căsătorit la acel moment cu P.L., (calitatea de bun comun pentru această cotă de proprietate fiind indiscutabilă în temeiul legii).
Soluţia a fost menţinută prin rezoluţia procurorului general din 7 ianuarie 2009 (dosar nr. 641/II.2 din 12 decembrie 2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea).
S-a apreciat de către prima instanţă că plângerea formulată de petenţi este nefondată, întrucât susţinerea petenţilor că făptuitorii P.L.S. şi M.A. au săvârşit infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi fals în declaraţii (prima făptuitoare) şi, respectiv infracţiunea de fals intelectual (intimatul făptuitor notar public) a fost contrazisă de actele şi lucrările aflate la dosar.
S-a constatat că una din cerinţele esenţiale ale infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale este ca falsul produs să fie de natură să producă consecinţe juridice. Astfel, s-a apreciat că falsificarea materială a unui înscris oficial prin contrafacerea scrierii sau a subscrierii ori prin alterarea înscrisului în orice mod, realizează elementul material al infracţiunii, numai dacă fapta este de natură să producă consecinţe juridice.
Prima instanţă a constatat că, în speţă, consecinţa juridică nu s-a produs, chiar dacă declaraţia prezentată la C.F. nu era conformă cu cea reală aflată la Biroul Notarului Public M.A., făptuitoarea P.L.S. dorind practic să se intabuleze pe cota ce-i revenea, de drept, din apartamentul nr. 4, situat în Oradea, bun comun, dobândit de soţul său H.I. în timpul căsătoriei.
De asemenea, referitor la infracţiunile de uz de fals pentru care a fost cercetată făptuitoarea P.L.S., prima instanţă a constatat că, în mod corect, parchetul a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, atâta timp cât declaraţia şi procura sunt legal întocmite, iar făptuitoarea a uzat de acte legale; iar cu privire la infracţiunea de fals în declaraţii prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), în mod judicios, procurorul a considerat că nu este realizat elementul material al acestei infracţiuni, făptuitoarea nefăcând declaraţii ce nu corespundeau adevărului în faţa notarului, în vederea producerii unei consecinţe juridice.
Referitor la acuza adusă notarului public M.A., prima instanţă a constatat că aceasta este nefondată, întrucât notarul nu a făcut altceva decât a luat consimţământul părţilor pentru încheierea declaraţiei, respectiv a procurii, conformându-se dispoziţiilor art. 60 din Legea 36/1995.
S-a conchis în sensul că nu se justifică admiterea plângerii şi trimiterea cauzei la parchet în vederea efectuării unei expertize grafologice, întrucât, în mod judicios, procurorul a dispus în baza prevederilor art. 228 alin. (6) şi art. 10 lit. d) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitoarea P.L.S. şi notarul public M.A., în speţă nesubzistând elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 288 alin. (1) C. pen., art. 291, art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), respectiv ale infracţiunii prevăzute de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
Împotriva sentinţei penale nr. 33/P/2009 pronunţată la 18 martie 2009 de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în termen legal, petiţionarii B.B. şi B.V. au formulat recurs, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, fără însă a depune motivele de recurs în scris sau alte înscrisuri, în susţinerea recursului declarat.
Pe rolul Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a înregistrat dosarul nr. 158/35/2009, iar la termenul din 25 mai 2009, recurentul petiţionar B.B., a depus prin fax, la dosar o cerere de amânare în vederea pregătirii apărării şi, eventual, pentru angajarea unui apărător ales, cerere admisă, instanţa de ultim control judiciar acordând un nou termen de judecată la data de 22 iunie 2009.
La termenul fixat, deşi au fost legal citaţi, recurenţii petiţionari nu s-au prezentat şi nici nu au depus la dosar motivele de recurs ori alte înscrisuri în susţinerea acestora, însă intimatul M.A. a depus la dosar un memoriu, (filele 14-16 dosar) solicitând judecarea cauzei în lipsă, respingerea recursurilor ca nefondate şi, pe cale de consecinţă, a plângerii iniţial formulată de petiţionari.
Examinând recursurile declarate de petiţionari, sub toate aspectele conform art. 3856 alin. (3) coroborat cu art. 38514 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Ca o garanţie a respectării legalităţii în procesul penal, legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice persoană nemulţumită de actele şi măsurile dispuse în timpul urmăririi penale să facă plângere împotriva acestora.
În concepţia legiuitorului, poate face o astfel de plângere, orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-un act sau printr-o măsură procesuală, fără însă a se aduce atingere autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri definitive de condamnar.
În cauza supusă analizei, Înalta Curte constată că instanţa de fond, în baza actelor premergătoare efectuate, a respins în mod justificat plângerea formulată de petiţionari, ca nefondată, apreciind că, în mod corect, s-a dispus, prin rezoluţia nr. 274/P/2008 din 13 noiembrie 2008, în baza art. 249 raportat la art. 11 pct. 1 lit. b) şi art. 10 lit. d) C. proc. pen. scoaterea de sub urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen. şi, în baza art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de: intimata P.L.S. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 291 şi art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) şi intimatul M.A., notar public, pentru săvârşirea faptei prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), întrucât nu au fost întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor sesizate.
De altfel, Înalta Curte constată că aspectele sesizate de petiţionarii B.B. şi B.V. îşi au originea în nemulţumirea faţă de modul în care s-au înscris în Cartea Funciară drepturile de proprietate asupra cotelor indivize asupra apartamentului în litigiu, cu privire la care au încheiat anterior o promisiune de vânzare către fraţii H.I. şi H.D., mai precis, faţă de preţul încasat la acel moment, câtă vreme din cuprinsul plângerii iniţiale (filele 2-4 dosar parchet nr. 274/P/2008) reiese că aceştia s-au constituit parte civilă cu suma de 45.000 Euro.
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi urmare actelor premergătoare efectuate în cauză, Înalta Curte constată că instanţa de fond a procedat corect atunci când a apreciat ca fiind nefondată plângerea formulată de petiţionari, reţinând justificat că, pe de o parte, intimata P.L.S. n-a făcut altceva decât să solicite, conform legii, înscrierea în Cartea Funciară a cotei sale de ½ din apartamentul ce a fost achiziţionat de cei doi fraţi H. (parte a bunului comun al soţilor H.I. şi P.L., fostă H.), iar intimatul notar public M.A. şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu cu respectarea prevederilor legale în vigoare, atunci când a făcut demersurile specifice activităţii de autentificare a declaraţiei nr. 2179/2004 precum şi a procurii nr. 1814/2004 , consfinţind astfel voinţa părţilor prezente în faţa sa.
De altfel, se mai constată că, în mod justificat, s-a relevat că prin sentinţa civilă nr. 5588/2007 a Judecătoriei Oradea s-a respins acţiunea reconvenţională formulată de H.I. prin care a solicitat radierea menţiunii dobândirii de către P.L.S. a unei cote de ½ parte din imobil ca bun comun, constatându-se prin sentinţa civilă anterior menţionată că înscrierea în Cartea Funciară era corectă şi legală nu numai în baza actelor care au stat la baza încheierii de intabulare nr. 19798/2005, act valabil, ci şi în temeiul art. 30 C. fam., calitatea de bun comun fiind prezumată şi netrebuind a fi dovedită.
Pe de altă parte, se constată că notarul a solicitat toate actele necesare autentificării înscrisurilor solicitate de părţi, acestea fiind întocmite conform dispoziţiilor legale, iar lipsa semnăturii unei din părţi pe cel de-al doilea exemplar nu lipseşte de valabilitate declaraţia ca act juridic, întrucât aceasta se poate suplini în orice moment, conform voinţei părţii.
Aşadar, cele susţinute de recurenţii petiţionari rămân doar simple afirmaţii, fără niciun suport real, în lipsa unor argumente temeinice şi a unor probe, care să conducă la concluzia că intimata P.L.S. ar fi înscris în fals menţiunile solicitate a fi întabulate la Cartea Funciară sau că intimatul notar public M.A. ar fi consemnat fapte sau împrejurări care să nu fie în concordanţă cu actele depuse de părţi, atunci când a procedat la autentificarea actelor mai sus-menţionate, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare, astfel că nu se poate reţine în sarcina primei săvârşirea infracţiunilor de fals în înscrisuri oficiale, uz de fals sau fals în declaraţii, ori infracţiunea de fals intelectual, în cazul celui de-al doilea, corect apreciindu-se ca nefiind întrunite elementele constitutive ale acestor infracţiuni, pentru care au fost efectuate acte premergătoare în cauză.
Aşa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. b C. proc. pen., va respinge ca nefondate recursurile declarate de petiţionarii B.B. şi B.V. împotriva sentinţei penale nr. 33/P din 18 martie 2008 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Conform dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii petiţionari B.B. şi B.V. vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petiţionarii B.B. şi B.V. împotriva sentinţei penale nr. 33/P din 18 martie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurenţii petiţionari la plata sumelor de câte 300 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2351/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2804/2009. Penal → |
|---|
