ICCJ. Decizia nr. 2417/2009. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2417/2009
Dosar nr. 5365/1/2009
Şedinţa publică din 23 iunie 2009
Asupra recursurilor penale de faţă;
Prin încheierea din 17 iunie 2009 (cu termen în continuare la date de 18 iunie 2009) dată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. 614/43/2008, a fost admisă contestaţia formulată împotriva măsurii asigurătorii a sechestrului de către inculpatul T.C.I., dispunându-se ridicarea sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa procurorului emisă la data de 16 iulie 2008 în dosarul nr. 26/P/2008 al D.N.A., asupra unui autoturism marca B., proprietatea inculpatului.
A fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea formulată de inculpatul V.V. de sesizare a Curţii Constituţionale în vederea analizării excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 261 alin. (10) din Legea nr. 78/2000.
În privinţa cererii de ridicare a sechestru lui, s-a reţinut că prin ordonanţa procurorului din 16 iulie 2008 s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra a două bunuri mobile ce constituiau proprietatea în devălmăşie a inculpatului T.C.I. şi a soţiei sale, respectiv un autoturism B. şi unul D.T.
Cu ocazia aducerii la îndeplinire a acestei măsuri, soţia şi tatăl inculpatului au precizat că autoturismul B. a fost lăsat de către inculpat gaj pentru garantarea unui împrumut, cu trei săptămâni anterior reţinerii sale.
Analizând înscrisurile aflate la dosar, instanţa de fond a constatat că acest din urmă autoturism a fost înscris în circuit de numitul M.L., care l-a vândut ulterior numitului D.C. în anul 2007, iar acesta din urmă l-a vândut ulterior inculpatului.
Date fiind sumele indicate în rechizitoriu ca fiind obţinute de inculpat în cadrul infracţiunii ce i se impută (prin prisma celor patru capete de acuzare), s-a apreciat ca fiind fondată cererea inculpatului cu privire la ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra autoturismului B.
În privinţa excepţiei de neconstituţionalitate ridicată de inculpatul V.V. s-a apreciat, în esenţă, că art. 261 alin. (10) din Legea nr. 78/2000 este o normă de trimitere indisolubil legată de art. 862 C. pen., care a fost supus controlului de constituţionalitate prin Decizia nr. 11 din 9 ianuarie 2009 a Curţii Constituţionale, nemaiimpunându-se astfel sesizarea acestei instanţe.
Pe de altă parte s-a apreciat că audierea unui martor prin mijloace audio-video nu contravine principiilor fundamentale care guvernează procesul penal, fiind conformă atât prevederilor interne (art. 327 C. proc. pen., coroborat cu art. 862 C. pen.), cât şi normelor internaţionale.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs parchetul (cu privire la ridicarea sechestrului asigurător) şi inculpatul V.V. (cu privire la soluţia dată excepţiei de neconstituţionalitate).
Parchetul a criticat încheierea atât pentru încălcarea principiului contradictorialităţii în ce priveşte discutarea cererii inculpatului T.C.I. (omiţându-se să se dea cuvântul şi reprezentantului Ministerului Public), cât şi pe fondul soluţiei adoptate de prima instanţă (întrucât cuantumul sumelor indicate în rechizitoriu ca fiind obţinute de petiţionar nu justifică ridicarea sechestrului).
Prin motivele scrise de recurs, inculpatul V.V. a susţinut, în esenţă, că excepţia ridicată întruneşte condiţiile de admisibilitate impuse de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, instanţa de fond confundând admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu însuşi „caracterul neconstituţional" al normelor reclamate că ar viola Constituţia.
Examinând încheierea recurată prin prisma criticilor formulate, cât şi din oficiu conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte retine următoarele:
În ce priveşte recursul Parchetului, Curtea reţine că potrivit art. 168 alin. (1) C. proc. pen., în contra măsurii asigurătorii luate şi a modului de aducere la îndeplinire a acesteia. Învinuitul sau inculpatul, partea responsabilă civilmente, precum şi orice altă persoană interesată se pot plânge procurorului sau instanţei de judecată, în orice fază a procesului penal.
În situaţia în care cauza se află în faza de judecată formularea unei asemenea contestaţii urmează regimul oricărei cereri pe care părţile le pot formula pe parcursul procesului penal, ceea ce înseamnă că aceasta trebuie pusă în discuţie conform art. 302 C. proc. pen., ca o manifestare a principiului contradictorialităţii ce guvernează această fază a procesului penal.
Or în speţă, din încheierea recurată rezultă că nu a avut loc o dezbatere în contradictoriu a cererii formulate de către inculpatul T.C.I. în condiţiile în care reprezentantul Ministerului Public nu a avut posibilitatea de a-şi exprima punctul de vedere cu privire la contestaţia depusă de acest inculpat.
Pe de altă parte, din motivarea instanţei de fond nu rezultă dacă soluţia de admitere a contestaţiei este justificată de considerente de legalitate sau oportunitate, în condiţiile în care pe de o parte se arată că autoturismul în discuţie se afla în proprietatea devălmaşă a inculpatului şi a soţiei sale, iar pe de altă parte se apreciază că, date fiind sumele indicate în rechizitoriu ca fiind obţinute de inculpat în cadrul infracţiunii ce i se impută, măsura sechestrului poate fi ridicată, fără a se preciza dacă aceasta nu mai este necesară sau este suficient celălalt autoturism indisponibilizat de procuror în cursul urmăririi penale.
Toate aceste motive conduc la concluzia că recursul Parchetului este fondat, sens în care încheierea atacată va fi casată în parte, iar cauza trimisă spre rejudecare pentru a se reanaliza în condiţii de legalitate contestaţia formulată de către inculpatul T.C.I.
În privinţa excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată că în mod corect a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionalitate întrucât excepţia ridicată nu întruneşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992.
Potrivit art. 261 alin. (10) din Legea nr. 78/2000, investigatorii sub acoperire sau investigatorii cu identitate reală pot fi audiaţi ca martori în condiţiile art. 862 C. proc. pen.
În speţă, din încheierea recurată rezultă că excepţia de neconstituţionalitate a textului de lege sus-menţionat a fost ridicată în legătură cu cererea formulată de un investigator cu identitate reală de a fi audiat în calitate de martor în condiţiile prevăzute de art. 862 C. proc. pen., având în vedere ameninţările pe care Ie-a primit din partea mai multor persoane.
Având în vedere că, aşa cum rezultă din art. 261 alin. (10) instanţa este cea care decide modalitatea în care investigatorul este audiat, Curtea apreciază că în realitate problema pusă în discuţie nu reprezintă o chestiune de constituţionalitate, ci de aplicare a legii.
Mai mult, dispoziţiile art. 862 c. proc. pen., la care articolul din legea specială face trimitere, au mai fost cenzurate din perspectiva conformităţii cu legea fundamentală, constatându-se că acestea sunt constituţionale (se vedea Deciziile Curţii Constituţionale nr. 193/2004 şi 11/2007).
Într-o asemenea ipoteză, este datoria autorului noii excepţii de a veni cu argumente suplimentarele natură a duce la o schimbare a practicii Curţii Constituţionale, căci în caz contrar s-ar ajunge la o sesizare pur formală a acestei instanţe, cu singura consecinţă, de cele mai multe ori şi urmărită, aceea de tergiversare a soluţionării cauzei în care excepţia a fost ridicată.
În acest context, Curtea reţine că dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale, instituie doar o condiţionalitate negativă, fără a se putea deduce din aceasta o conduită imperativă pentru instanţă în situaţia în care, prin decizii anterioare, cenzurând aceleaşi dispoziţii legale, Curtea a constatat că ele sunt constituţionale.
În consecinţă, în mod legal şi temeinic instanţa de fond a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia ridicată de către inculpatul V.V., astfel încât recursul acestuia este nefondat şi va fi respins conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Târgu Mureş împotriva încheierii din 17 iunie 2009 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 614/43/2008.
Casează în parte încheierea atacată şi trimite cauza spre rejudecare în ce priveşte contestarea măsurii sechestrului formulată de inculpatul T.C.I.
Menţine celelalte dispoziţii ale încheierii.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.V. împotriva încheierii din 17 iunie 2009 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 614/43/2008.
Obligă recurentul inculpat V.V. la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul pentru apărătorul din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul T.C.I. în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2407/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2422/2009. Penal. Falsul în înscrisuri sub... → |
|---|
