ICCJ. Decizia nr. 2418/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2418/2009
Dosar nr. 840/104/2006
Şedinţa publică din 24 iunie 2009
Asupra recursurilor de faţă.
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin sentinţa penală nr. 278/ S din 26 martie 2008 a Tribunalului Braşov, inculpatul Ioana a fost achitat, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunilor de omor deosebit de grav prevăzută de art. 174 raportat la art. 176 lit. c) C. pen., tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) C. pen. şi tentativă la infracţiunea de viol prevăzută de art. 20 raportat la art. 197 alin. (1) C. pen.
În baza art. 140 lit. b) C. proc. pen., s-a constatat încetată de drept măsura obligării de a nu părăsi ţara, dispusă prin Decizia, penală nr. 170/ R din 09 martie 2007 a Curţii de Apel Braşov.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a constatat că inculpatul a fost reţinut şi arestat preventiv în perioada 23 ianuarie 2006 - 09 martie 2007.
S-a respins acţiunea civilă exercitată de partea civilă D.N.
În baza art. 109 alin. (3) C. proc. pen., a dispus ca mijloacele materiale de probă constând în: un CD privind recunoaşterea din grup, tampoane cu secreţii vaginală şi anală, două telefoane mobile şi un încărcător luate din posesia părţii civile D.N. să rămână la dispoziţia instanţei până la soluţionarea definitiva a cauzei.
S-a respins cererea inculpatului privind acordarea cheltuielilor de judecată.
S-a respins, ca nedovedită, cererea martorului S.S.M., privind acordarea cheltuielilor de judecată.
S-a admis cererea martorului T.C. privind acordarea cheltuielilor de judecată, şi în consecinţă, în baza art. 189 alin. (2) raportat la art. 190 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus plata din fondul cheltuielilor judiciare special alocat a sumei de 173 lei către acesta.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut, în esenţă, că în ziua de 28 iunie 2005, prin folosirea violenţei, inculpatul i-a sustras victimei D.I. un lănţişor din aur, un inel din aur şi o brăţară din argint, două telefoane mobile, a încercat să întreţină raporturi sexuale cu victima şi, pentru că aceasta s-a opus, a ştrangulat-o cauzându-i leziuni care au condus la decesul acesteia.
Victima D.I., în vârstă de 30 ani, profesoară de limbi străine, a dispărut în ziua de 28 iunie 2005, în timp ce se deplasa pe jos, în zona mănăstirii Strehariti, îndreptând u-se spre Liceul Agricol.
Victima a fost găsită decedată, în ziua de 3 iulie 2005, în pădurea Strehareti de pe raza municipiului Slatina, în stare avansată de putrefacţie.
Conform constatărilor medico-legale efectuate în cauză, moartea victimei, ce poate data din 28 iunie 2005, a fost violentă şi s-a datorat asfixiei mecanice acute prin compresiunea ţesuturilor moi ale gâtului, cu cea mai mare probabilitate cu mâna; leziunile de violenţă s-au putut produce prin lovire cu şi de corpuri contondente şi compresiunea probabil cu mâna. între leziunile traumatice de la nivelul gâtului şi decesul victimei există legătură de tip direct şi necondiţionat.
în sângele recoltat de la cadavre s-a evidenţiat prezenţa a 0,55 gr O/00 alcool etilic.
Victima a fost legată la mâini şi la picioare cu cordonul din material textil al sarafanului cu care a fost îmbrăcată şi cu o bucată din proprii chiloţi, fiind găsită dezbrăcată, cu rochia ridicată deasupra sânilor.
Nu au existat elemente medico-legale care să confirme un raport sexual; examenul A.D.N. efectuat nu a pus în evidenţă prezenţa spermei de natură umană, iar profilele genetice identificate prin analiza depozitului subunghial sunt identice cu cele ale victimei.
Victima a fose deposedată de două telefoane mobile şi de bijuterii.
Instanţa de fond a apreciat că probele administrate atât în faza de urmărire penală cât şi în faza cercetării judecătoreşti nu au stabilit cu certitudine şi dincolo de orice dubii că inculpatul este autorul infracţiunilor de omor deosebit de grav, tâlhărie şi tentativă de viol.
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov şi partea civilă D.N., solicitând desfiinţarea ei, iar în cadrul rejudecării pronunţarea unei noi hotărâri legale şi temeinice prin care să se dispună condamnarea inculpatului I.G. pentru infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată.
În dezvoltarea motivelor de apel ale Parchetului, s-a arătat că hotărârea primei instanţe este netemeinică întrucât în mod greşit s-a dispus achitarea inculpatului I.G. pentru toate infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată atâta timp cât la dosar există probe care dovedesc vinovăţia acestuia. Astfel, vinovăţia inculpatului rezultă, de fapt dintr-o înlănţuire logică a aspectelor desprinse din mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale şi în cadrul cercetării judecătoreşti, fără a putea pretinde că au fost pe deplin elucidate toate circumstanţele cauzei; raportul de constatare medico-legală nr. 256/ A din 23 ianuarie 2006 emis de S.J.M.L. Olt, avizat de Comisia de Avizare şi Control a I.M.L. Craiova a concluzionat că moartea victimei D.I., în vârstă de 30 de ani, a fost violentă şi s-a datorat asfixiei mecanice acute prin compresiunea ţesuturilor moi ale gâtului, cel mai probabil cu mâna; leziunile de violenţă s-au putut produce prin lovire cu şi de corpuri contondente şi compresiunea probabil cu mâna, între leziunile traumatice de la nivelul gâtului şi deces existând legătură directă de cauzalitate, iar moartea poate data din 28 iunie 2005; în sângele recoltat de la cadavru s-a evidenţiat prezenţa a 0,55 grame la miealcool etilic, care nu poate fi explicată doar prin existenţa alcoolului de neoformaţie.
Cu toate că prima instanţă a reţinut că la data de 28 iunie 2008, inculpatul a muncit pe tot parcursul zilei la martorul M.I., din coroborarea declaraţiilor date în cursul urmăririi penale de martorii D.l., N.D., M.I., S.F.G. şi G.T. rezultă că este cert că în acea perioadă inculpatul lucra la mai multe imobile în acelaşi timp, fiind dus de la o casă la alta, dar este la fel de sigur că inculpatul putea cu uşurinţă să părăsească, atunci când dorea, orice alte locaţii, având la dispoziţie bicicleta cu care venea la serviciu, nefiind în realitate supravegheat de nimeni.
Profilul psihologic al inculpatului se circumscrie celui caracteristic autorului faptelor deduse judecăţii; astfel raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr. AI/1931/2006 relevă împrejurarea că inculpatul prezintă diagnosticul „tulburare de personalitate de tip instabil impulsiv, abuzuri etilice, specificându-se şi alte elemente precum inteligenţă medie inferioară, afectiv instabil, irascibil, labilitate emoţională, legătură infidelă cu lumea exterioară, dispoziţie depresivă, sindrom ipohondrie, actualul profil pulsional Sz. al personalităţii profunde relevă în sfera vieţii afective opresiune isteriformă, aproape panică, Eu refulat care nu vrea ca dorinţele pulsionale ameninţătoare să devină conştiente; înclinaţiile sexuale ale inculpatului, astfel cum sunt creionate de martorii C.F., C.E., C.F. şi P.M. vin să completeze profilul inculpatului, iar prin coroborarea acestor aspecte cu depoziţiile martorilor care au relatat despre aspectul fizic al inculpatului în perioada crimei şi comportamentul său a concluzionat că inculpatul are profilul moral şi psihologic necesar autorului faptei.
La locul faptei au fost găsite trei dibluri care se folosesc în construcţii şi un pachet gol de ţigări, ţigări din care obişnuia să folosească şi inculpatul.
O mare însemnătate sub aspect probatoriu o are recunoaşterea din grup a inculpatului de către martorii G.V., V.P., M.M.E., P.D. şi P.M. ca fiind persoana care a vândut cele două telefoane mobile care au aparţinut victimei D.I.: un telefon A. şi un telefon S. la data de 28 iunie 2005 şi, ulterior, în cursul lunii iulie 2005, iar poziţia procesuală a inculpatului de negare a activităţii de vânzare a celor două telefoane, în ciuda evidenţei actului, denotă dorinţa inculpatului de a-şi crea o imagine proprie care nu are nici o legătură cu faptele imputate.
În concluzie, s-a arătat de către parchet că prezumţia de nevinovăţie de care beneficiază inculpatul a fost răsturnată, fiind evidenţiate suficiente presupuneri rezonabile convertite în tot atâtea indicii şi probe temeinice care demonstrează că faptele descrise în rechizitoriu au fost comise cu vinovăţie de către inculpat.
Partea civilă D.N. nu a depus în scris motive de apel şi nici nu a fost prezent la dezbateri pentru a susţine oral apelul declarat, însă a depus până la termenul stabilit pentru pronunţare, concluzii scrise în care a arătat, în esenţă, că hotărârea pronunţată de către prima instanţă este netemeinică întrucât este injustă Decizia instanţei de fond de a nu valorifica rezultatele percheziţiilor efectuate în perioada premergătoare începerii urmăririi penale împotriva inculpatului I.G., probe care trebuie luate în considerare prin prisma faptului că art. 100 alin 6 C. proc. pen., nu distinge între tipurile de urmărire penală, in rem sau in personam, aşadar nici instanţa nu trebuie să o facă; urmărirea penală priveşte fapta şi nu făptuitorul, astfel încât este irelevant dacă s-a început urmărirea penală cu privire la persoana cunoscută şi presupusă a fi comis fapta, sau mai întâi cu privire la faptă, probele ridicate în cursul efectuării percheziţiei putând conduce la identificarea făptuitorului şi deci la începerea urmăririi penale în personam.
La dosar există probe care conduc la concluzia că inculpatul este autorul infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată: astfel împrejurarea că persoanele asupra cărora au fost găsite telefoanele mobile ale victimei l-au indicat cu precizie încă de la început pe inculpat ca fiind cel de la care le-au cumpărat, împrejurarea că, potrivit declaraţiilor martorilor, inculpatul obişnuia să poarte la el cuţit, iar victima a fost găsită legată cu o parte a cordonului propriei îmbrăcăminţi, care a fost tăiat, iar anterior inculpatul a fost a fost condamnat pentru tentativă la omor, fapta constând în aceea că a înjunghiat cu cuţitul o persoană cu care jucase alba-neagra, reprezintă tot atâtea indicii care conduc la conturarea concluziei că inculpatul este autorul infracţiunilor reţinute în sarcina sa prin actul de sesizare al instanţei.
Pe altă parte, partea vătămată a apreciat că varianta însuşită de către prima instanţă în conformitate cu care inculpatul a lucrat, în data de 28 iunie 2005, la casa martorului M.I., angajat fiind la firma martorului D.I., cu care martorul nu avea relaţii de prietenie, datorii sau afaceri comune care să influenţeze declaraţiile martorilor, nu este cea reală întrucât, în opinia sa, atât declaraţiile martorului D.I. cât şi ale martorilor M.C., M.M., R.N., N.T., S.F.G., N.D., G.T. sunt lipsite de sinceritate, astfel încât veridicitatea conţinutului acestora este pus la îndoială; cu toate că inculpatul neagă că s-ar face vinovat de comiterea infracţiunilor reţinute în sarcina sa, arătând că au fost făcute presiuni asupra sa pentru a-şi recunoaşte fapta, acest lucru nu are relevanţă asupra declaraţiilor martorilor asupra cărora nu au fost făcute presiuni şi din declaraţiile cărora se conturează profilul psihologic al inculpatului; inculpatul a încercat să influenţeze completul de judecată făcând apel la situaţia materială a familiei sale, însă această împrejurare nu trebuie avută în vedere de către instanţă întrucât situaţia materială a acestuia reprezintă strict responsabilitatea sa.
Analizând apelul formulat de către parchet şi partea civilă, pe baza actelor şi lucrărilor dosarului, instanţa de apel a constatată că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente: prima instanţă a analizat amănunţit probele administrate în cauză atât în cursul urmăririi penale cât şi a cercetării judecătoreşti şi a coroborat toate elementele de fapt relevate de acestea, concluzionând în mod judicios, pe baza acestora şi printr-o amplă argumentare logico-juridică, că materialul probator de la dosar este insuficient pentru a se putea stabili fără putinţă de tăgadă că inculpatul I.G. este autorul infracţiunilor reţinute în sarcina sa prin actul de sesizare al instanţei, a căror victimă a fost la data de 28 iunie 2005 D.I.
Instanţa de apel a reţinut că dacă în cursul urmăririi penale, prin probele administrate în această etapă, s-ar fi putut contura ipoteza că inculpatul, lucrător în construcţii şi muncind la data de 28 iunie 2005 la o casă în construcţie a martorului G.T., situată în apropierea traseului pe care ar fi putut să-l parcurgă victima spre a ajunge la Liceul Agricol, ar fi putut să o remarce pe victimă, să o urmărească, iar apoi să comită faptele reţinute în sarcina sa, materialul probator administrat în etapa cercetării judecătoreşti a infirmat orice speculaţii şi ipoteze referitoare la prezenţa inculpatului în zona pădurii Strehăreţi în acea zi; astfel, martorul D.l., patronul SC C.D. SRL unde a fost angajat inculpatul în acea perioadă, a arătat că în luna iunie 2005, inculpatul, care lucra la el ca ziler, era folosit la muncă ori de câte ori era nevoie să se toarne beton pentru fundaţia unei construcţii, iar după data de 15 iunie 2005, inculpatul a fost folosit la 3-4 puncte de lucru; la data de 28 iunie 2005, inculpatul a lucrat începând cu ora 7 dimineaţa la fundaţia casei martorului M.l. situată în zona C., în partea opusă a oraşului Slatina faţă de pădurea Strehăreţi, şi, întrucât lucra la betonieră, este imposibil să fi plecat de acolo pentru că s-ar fi întrerupt lucrul şi nu ar fi terminat la timp, respectiv la sfârşitul zilei; această împrejurare, a prezenţei inculpatului la acea dată la lucru la casa martorului M.l. este confirmată şi de acesta care l-a văzut pe inculpat dimineaţa, când a venit la lucru cu bicicleta, şi seara, în jurul orei 19,30 când, constatând că muncitorii au terminat de turnat fundaţia, i-a servit cu băutură; dacă martorul D.l. nu a fost suficient de explicit şi de precis în cursul urmăririi penale, arătând că în luna iunie - iulie inculpatul a lucrat la turnarea unei fundaţii la martorul G.T., situată în apropierea bisericii catolice din Mun. Slatina, jud. Olt (biserică situată în zona pădurii Strehareţi), imprecizie care a dat naştere la tot felul de speculaţii din partea acuzării în legătură cu sinceritatea martorului (deşi între declaraţiile date în cursul urmăririi penale şi cea dată în etapa cercetării judecătoreşti nu sunt contradicţii, aşa cum corect a stabilit şi prima instanţă), martorul M.I. a susţinut încă din etapa urmăririi penale împrejurările iterate în faţa instanţei, având o poziţie procesuală constantă; martorul G.T. a arătat în declaraţia dată în faza de urmărire penală că a început construcţia casei sale după data de 20 mai 2005, iar în etapa cercetării judecătoreşti a arătat că nu poate preciza exact perioadele de timp în care inculpatul a lucrat la construcţia sa, amintindu-şi, totuşi, că s-a lucrat în lunile mai, iunie şi august, iar la începutul lunii iulie, inculpatul a lipsit două zile. Prezenţa inculpatului I.G. la casa martorului M.l., la data de 28 iunie 2005, este confirmată şi de martorii N.D., S.F., R.N., N.T. şi M.C., majoritatea martorilor reţinând data prin raportare la sărbătoarea Sf. Petru şi Pavel care a fost într-o zi de miercuri, 29 iunie 2005, zi în care muncitorii nu au lucrat; cu două zile înainte de această sărbătoare se turnase fundaţia la casa martorului M.l., iar muncitorii stătuseră peste program pentru a termina treaba; martorul D.l. a memorat data de 28 iunie 205 şi activităţile derulate prin raportare la decesul unei fine care a fost transportată la Slatina în acea zi şi înmormântată la data de 30 iunie 2005.
În mod judicios a procedat prima instanţă dând relevanţă juridică declaraţiilor martorilor menţionaţi, întrucât acestea se coroborează între ele, şi de asemenea, cu declaraţiile inculpatului în care acesta a negat, în mod constant, că s-ar fi aflat în zona pădurii Strehareţi, în ziua de 28 iunie 2005, arătând încă de la începutul procesului că a muncit în acea zi şi că nu a mai fost în pădurea Strehareţi de foarte mult timp. Nici o probă directă sau indirectă nu îl indică pe inculpat la locul în care a fost găsit cadavrul şi în care se presupune că victima a fost omorâtă.
Din materialul probator administrat atât în faza de urmărire penală cât şi în etapa cercetării judecătoreşti rezultă că cele două telefoane mobile care au aparţinut victimei au fost identificate la martorii G.V. (telefonul A.) şi M.E. (telefonul S.), cu ocazia percheziţiilor ce au fost efectuate la domiciliile acestora, martorii indicându-l pe inculpat ca fiind persoana de la care au cumpărat cele două telefoane mobile.
Este de menţionat, în primul rând, că prima instanţă a reţinut corect că percheziţiile efectuate la locuinţele martorilor G.V. şi M.E. deşi au fost dispuse de judecător, sunt nelegale, întrucât una dintre condiţiile impuse de art. 100 alin. (3) C. proc. pen., pentru a fi dispusă o astfel de percheziţie este aceea ca în cauză să fie începută urmărirea penală „in rem" sau „in personam"; or, instanţa de fond a sesizat corect că în această cauză, urmărirea penală a început la data de 23 ianuarie 2006 împotriva inculpatului I.G. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzută de art. 174, 176 lit. c), şi art. 211 alin. (1) C. pen., iar la data de 1 iunie 2006, prin rezoluţie, s-a început urmărirea penală împotriva aceluiaşi inculpat şi pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la viol prevăzutăde art. 20 raportat la art. 197 C. pen. Nu se poate reţine ca întemeiată critica parchetului dezvoltată în apel în conformitate cu care urmărirea penală fusese începută „in rem" încă de la data de 3 septembrie 2005, întrucât „rezoluţia" la care face referire parchetul scrisă pe plângerea depusă de partea civilă D.N. la Poliţia Slatina, la data de 30 iunie 2005, şi înregistrată sub nr. 80756 din 1 iulie 2005, este datată 3 septembrie 2006, iar dispoziţia de „începere a urmăririi penale" nu cuprinde nici măcar enumerarea infracţiunilor sau faptelor pentru care s-a început această urmărire, făcând referire doar la dosarul lui „D.I."; pe altă parte, având în vedere data înscrisă pe această rezoluţie, apare cel puţin ciudată începerea urmăririi penale de către procuror la acea dată câtă vreme, aşa cum am arătat, începerea urmăririi penale s-a realizat de către acelaşi procuror, pentru infracţiunile menţionate, „in personam", respectiv împotriva inculpatului I.G., încă de la data de 23 ianuarie 2006.
Cu toate acestea, martorii G.V. şi M.M.E. precum a martorii V.P., P.D. şi P.M. au fost audiaţi în cursul procesului penal cu respectarea dispoziţiilor legale, astfel încât declaraţiilor acestora li se pot da relevanţa juridică a unor probe legal administrate.
Martorul G.V. a declarat că a cumpărat telefonul, în după amiaza zilei de 28 iunie 2005, după ora 17,30, în timp ce se deplasa cu microbuzul care circula dinspre Slatina spre Caracal, de la una dintre persoanele din autovehicul care era foarte aglomerat), şi o descrie pe acea persoană ca fiind un bărbat înalt (l,77 - 1,80 m), cu păr galben, pe alocuri grizonat şi care venea peste urechi, neîngrijit, nebărbierit, nepieptănat, iar hainele erau murdare. Martorul V.P., care arată că s-a întâlnit cu martorul G.V. în microbuz şi a asistat când vânzătorul a oferit telefonul spre vânzare, declară, în cursul urmăririi penale, că vânzarea la care a asistat şi deplasarea cu microbuzul a avut loc la data de 29 iunie 2005, arătând că el s-a urcat din Mun. Slatina şi a văzut când, tot din Slatina, din staţia situată în zona Invalidu, de lângă piaţa de jos, s-a urcat persoana care a vândut apoi telefonul martorului G. (martor care s-a urcat mult mai târziu în microbuz, fiind luat de pe traseu din Găneasa); martorul P.V. îl descrie pe vânzător ca având aceeaşi înălţime, însă cu păr castaniu; nu coincide nici vestimentaţia descrisă de cei doi martori: în timp ce martorul G. susţine că vânzătorul purta un tricou, şi o geacă neagră, martorul P.V. arată că vânzătorul purta doar un tricou şi şapcă; acest din urmă martor mai arată şi că „în timpul celor arătate, vremea era frumoasă şi afară era cald". Ambii martori au declarat ulterior că l-au recunoscut din grup pe inculpat, după păr şi după faţă, iar martorul P.V. a mai arătat că şi conformaţia spatelui l-a determinat să îl indice pe inculpat („în sensul că umerii erau aduşi către în sus").
În legătură cu aceste declaraţii, trebuie menţionată în primul rând neconcordanţa cu privire la data la care martorul G. a cumpărat telefonul, iar apoi neconcordanţele cu privire la descrierea vânzătorului şi a vestimentaţiei acestuia; inculpatul nu a recunoscut nici un moment pe parcursul procesului penal că s-ar fi aflat în acel microbuz la datele de 28, respectiv 29iunie 2005 şi nici că ar fi vândut vreun telefon vreunei persoane, iar la acele date, indiferent că este vorba despre 28 sau 29 iunie, inculpatul a fost la muncă la martorul M.I. (pe tot parcursul zilei de 28 iunie 2005), aspect dovedit prin depoziţiile martorilor menţionaţi mai sus, iar în datele de 29 şi 30 iunie 2005 a participat împreună cu un coleg de-al său (R.N.) la săparea gropii, iar apoi la ceremonia funerară a finei martorului D.I.; or, raportat la aceste împrejurări, văzând şi modalitatea în care s-a realizat recunoaşterea din grup a inculpatului (procedura de recunoaştere din grup a avut loc, în jurul orelor 21,00 - 22,00, pe un hol nu foarte bine luminat, inculpatul fiind singurul din grup care avea culoarea părului deschisă şi înălţimea indicată de martori), în mod judicios a apreciat prima instanţă că mărturiile celor doi martori nu pot sta la baza soluţiei de condamnare a inculpatului şi nu sunt în măsură să răstoarne prezumţia de nevinovăţie de care acesta se bucură potrivit legii.
Martorii P.E. şi P.D., care s-au aflat împreună cu inculpatul M.E. când acesta din urmă a cumpărat în cursul lunii iulie2005, telefonul care a aparţinut victimei, nu au putut să afirme fără dubiu că inculpatul aflat în boxă la vremea respectivă, este una şi aceeaşi persoană cu vânzătorul telefonului, deşi au stat la aceeaşi masă cu martorul M.E.; acesta din urmă a fost cel care, după aproximativ 7 luni de la cumpărarea telefonului şi după ce acesta a fost ridicat de către poliţie, l-a identificat pe inculpat pe stradă ca fiind una şi aceeaşi persoană cu cea care i-a vândut telefonul, iar apoi l-a recunoscut din grup, în aceleaşi condiţii ale recunoaşterii expuse. Toţi cei trei martori au stat în prezenţa inculpatului aproximativ 5-10 minute, conform propriilor declaraţii. Inculpatul nu a recunoscut că ar fi vândut vreun telefon martorului M.E., arătând că nu îl cunoaşte pe acesta. în contextul probator menţionat, instanţa de fond a procedat corect reţinând că doar depoziţia martorului M.E. nu poate sta la baza hotărârii de condamnare a inculpatului I.G., mai cu seamă că aceasta nu poate fi coroborată cu altă probă administrată în cursul procesului penal; alte bunuri, dintre cele declarate sustrase de la victimă nu au fost găsite nici la inculpat şi nici la alte persoane, la faţa locului nu s-au găsit, pe obiectele din zonă, vreo urmă papilară care să aparţină inculpatului sau vreun alt indiciu al trecerii sale pe acolo, iar pe telefoanele mobile analizate prin tratament chimic în laboratorul criminalistic al I.P.J. Olt, iar mai apoi şi de laboratorul criminalistic al I.P.J. Braşov nu au fost descoperite fragmente de urme papilare, nici pe exterior şi nici pe interior, astfel încât nu există nici o probă ştiinţifică că inculpatul ar fi fost la locul faptei sau că telefoanele sustrase de la victimă s-ar fi aflat vreun moment în mâna inculpatului I.G. Chiar dacă s-ar aprecia că inculpatul este vânzătorul telefonului, această împrejurare este insuficientă pentru a dovedi, fără dubiu, că inculpatul I.G. este autorul infracţiunilor de omor, tâlhărie şi tentativă de viol a cărei victimă a fost D.I.
Existenţa unui cuţit la domiciliul inculpatului pe care acesta din urmă obişnuia să-l poarte asupra sa, împrejurare invocată de partea civilă D.N. în apelul promovat, nu poate reprezenta un indiciu cu privire la o eventuală prezenţă a inculpatului I.G. la locul faptei, atâta timp cât nu s-a putut stabili o identitate între acest cuţit şi cel cu care au fost tăiate obiectele de vestimentaţie ale victimei, iar împrejurarea că martorul D.l., şeful inculpatului, a plătit onorariul avocatului acestuia, nu conduce la concluzia că martorul ar fi părtinitor sau nesincer în declaraţiile pe care, de altfel, Ie-a dat sub prestare de jurământ, cu atât mai mult cu cât acestea se coroborează, aşa cum am arătat, cu cele ale martorilor M.I., M.C., R.N., N.T., M.M., N.D. şi S.F.
Este adevărat că din depoziţiile unora dintre martorii audiaţi şi chiar din propriile depoziţii, rezultă că inculpatul era cunoscut în comunitate ca fiind consumator de alcool, iar pe fondul acestui consum de alcool devenea uneori agresiv; de asemenea, inculpatul este cunoscut cu antecedente penale şi tot atât de adevărat este că expertiza psihiatrică care i-a fost efectuată (Raport de expertiză medico-legală Al/1913/2006 întocmit de către I.M.L. Prof. Mina Minovici Bucureşti) relevă tulburări de personalitate de tip instabil impulsiv, abuzuri etilice, însă aceste elemente nu sunt în măsură să conducă la formarea convingerii că profilul psihologic al inculpatului se circumscrie celui caracteristic autorului faptelor deduse judecăţii; chiar dacă s-ar porni de lapremiza că autorul omorului ar fi de fapt un obsedat sexual (concluzie desprinsă din faptul că victima a fost găsită parţial dezbrăcată şi din modul în care a fost legată aceasta), declaraţiile martorilor C.F., C.E., C.F. şi P.M., pe care parchetul le consideră relevante pentru conturarea profilului psihologic, mai precis a înclinaţiilor sexuale ale inculpatului, vin în contradicţie, în primul rând, cu cele constatate de medicii specialişti în raportul de expertiză medico-legală psihiatrică menţionat, unde se arată că în ceea ce-l priveşte pe inculpat, sexualitatea este normală, de tip senzual, iar apoi, pe lângă faptul că nu pot fi scoase din context doar anumite fragmente din aceste declaraţii, au existat în etapa cercetării judecătoreşti parţiale retractări, respectiv precizări şi lămuriri oferite de aceşti martori, astfel încât conţinutul acestora nu poate sta la baza unei concluzii certe că inculpatul, pe fondul consumului de alcool şi a înclinaţiilor sale sexuale „aberante", ar fi comis atât tentativa de viol reţinută în sarcina sa, cât şi tâlhăria şi omorul victimei D.I. De altfel, este greu de crezut că o persoană cu coeficientul de inteligenţă al inculpatului (QI 98-inteligenţă medie inferioară), şi care, dacă ar fi să dăm crezare declaraţiei martorei C.E., acostează în mai multe rânduri o femeie funcţionar al statului (gardian public) datorită „pornirilor sale sexuale de nestăpânit" a fost atât de inteligent încât să comită fapta fără să nu lase la locul crimei absolut nici o urmă, a reuşit să ajungă la locul faptei şi să plece de acolo fără să fie văzut şi să-şi creeze un alibi (în stare de arest fiind) confirmat de martorii menţionaţi.
Faţă de considerentele expuse, instanţa de apel a apreciat că materialul probator, administrat atât în cursul urmăririi penale cât şi al cercetării judecătoreşti, nu a fost în măsură să releve elemente de fapt care să răstoarne prezumţia de nevinovăţie de care se bucură inculpatul în cadrul procesului penal conform art. 52 C. proc. pen. şi art. 23 alin. (11) din Constituţia României, dubiul care rezultă din materialul probator în legătură cu autorul infracţiunilor omor deosebit de grav prevăzută de art. 174 raportat la art. 176 lit. c) C. pen., tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) C. pen. şi tentativă la infracţiunea de viol prevăzută de art. 20 raportat la art. 197 alin. (1) C. pen., nu poate decât să-i profite inculpatului.
În consecinţă, prin Decizia nr. 124/ AP din 27 noiembrie 2008, Curtea de Apel Braşov a respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov şi partea civilă D.N.
În cauză au declarat recurs, în termen legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi partea civilă D.N.
Parchetul a criticat hotărârile pronunţate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., arătând că s-a comis o eroare gravă de fapt ce a avut ca urmare pronunţarea unei soluţii greşite de achitare a inculpatului.
S-a susţinut că din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul I.G. se face vinovat de infracţiunile pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată; participarea sa la aceste fapte rezultă dintr-o înlănţuire logică a aspectelor descrise în mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale şi în cel al cercetării judecătoreşti, analizate pe larg în cuprinsul motivelor de recurs.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunţate şi condamnarea inculpatului pentru infracţiunile de omor deosebit de grav, tâlhărie şi viol la pedeapsa detenţiunii pe viaţă şi la pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, precum şi obligarea acestuia la plata despăgubirilor civile.
Partea civilă D.N. a solicitat admiterea recursului şi casarea hotărârii atacate pe care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenta parte civilă a susţinut că instanţa nu a luat în considerate rezultatele percheziţiilor efectuate anterior începerii urmăririi penale in personam, probele astfel obţinute fiind în mod nelegal înlăturate, deşi ele făceau dovada legăturii dintre inculpat şi faptă.
S-a mai susţinut că instanţa a interpretat în mod greşit probele testimoniale administrate, cu atât mai mult cu cât sinceritatea unor martori care şi-au modificat depoziţiile au pus sub semnul îndoielii veridicitatea declaraţiilor făcute.
Instanţa a reţinut numai aspectele favorabile inculpatului şi a neglijat celelalte dovezi, astfel că acest mod de interpretare a probatoriului a condus la pronunţarea unei soluţii de achitare a lui I.G., în timp ce vinovatul de uciderea victimei nu a fost pedepsit.
Temeiul juridic al recursului îl constituie dispoziţiile art. 3859 pct. 10 şi 18 C. proc. pen.
Examinând recursurile declarate, Înalta Curte constată că acestea sunt fondate pentru următoarele considerente:
Din analiza materialului probator administrat în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că instanţele nu au stabilit în mod complet situaţia de fapt, astfel încât să fie epuizate toate posibilităţile de verificare şi analizate toate variantele probabile în legătură cu producerea evenimentului din 28 iunie 2005.
Instanţele nu au soluţionat cererile părţilor astfel încât, prin administrarea şi corelarea tuturor probelor, să poată fi înlăturate neclarităţile, neconcordanţele şi dubiile ce persistă în urma efectuării cercetării judecătoreşti.
Pentru stabilirea adevărului în cauză, Înalta Curte constată că nu sunt suficiente probele administrate până în prezent, fiind necesară efectuarea unor noi probe care să ajute la deplina lămurire şi stabilire a împrejurărilor în care a decedat victima D.I.
- Astfel, Înalta Curte constată că instanţele au înlăturat în mod nejustificat dovada potrivit căreia urmărirea penală a fost începută de către procuror in rem în cazul decesului victimei D.I., la data de 3 septembrie 2005, argumentele invocate ţinând de forma redactării rezoluţiei, iar nu de conţinutul acesteia, care este cel uzual în cazul morţilor suspecte; tot ca mod de lucru obişnuit şi situat în condiţiile legii, în momentul existenţei dovezilor de săvârşire a faptei de către o anume persoană, procurorul a dispus începerea urmăririi penale in personam.
Cea de-a doua rezoluţie, din 23 ianuarie 2006, nu o anulează pe prima şi nici efectele pe care aceasta trebuie să le producă asupra valabilităţii actelor de urmărire penală efectuate în această perioadă de timp şi valorificării lor în cadrul procesului penal.
- Cu privire la telefoanele mobile aparţinând victimei, Înalta Curte constată că instanţele nu au efectuat niciun fel de verificări în sensul utilizării lor din ziua uciderii victimei, 28 iunie 2005, până la data de 15 septembrie 2005, când a început perioada de căutare dispusă de organele de urmărire penală.
În acest sens, instanţa urmează să solicite informaţii operatorului de telefonie mobilă, serviciilor specializate, D.G.I.P.I. din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor despre orice relaţie ce poate fi furnizată în legătură cu eventuala utilizare a celor două telefoane aparţinând victimei începând din ziua decesului acesteia, atât în sensul apelurilor efectuate, cât şi al poziţionării în spaţiu şi timp a celor două aparate.
- Martorii cumpărători ai acestor telefoane mobile, G.V. (A.) şi M.E. (S.), precum şi martorii prezenţi la tranzacţionarea celularelor, P.D., P.E., V.P., vor fi confruntaţi cu inculpatul în legătură cu calitatea de vânzător al celor două aparate, al recunoaşterii ori nu a lui I.G. în persoana celui care a vândut telefoanele.
- Instanţa va proceda la reaudierea martorilor D.l. şi M.I. pentru a stabili natura lucrărilor efectuate la construcţia acestuia din urmă şi /a care ar fi participat şi inculpat.
Se va lămuri, prin audierea martorilor, care a fost programul efectiv de muncă şi rolul avut de inculpat în echipa de muncitori; dacă turnarea fundaţiei s-a făcut manual sau mecanic, în mod continuu sau întrerupt prin folosirea procedeului care presupune utilizarea „rostului"); numărul de lucrători şi modul de împărţite a timpului de lucru, eventualele înlocuiri între membrii echipei sau modificări ale sarcinilor încredinţate; dacă prezenţa inculpatului a fost permanent necesară şi efectiv înregistrată ca atare de martori, precum şi motivaţia reţinerii acestei împrejurări. în acest sens vor fi audiaţi martorii M.C., N.D., S.F., M.T.
- Instanţa va audia şi un expert în probleme de construcţii care să ofere elemente tehnice de specialitate despre felul fundaţiei turnate la construcţia casei lui M.I., timpul necesar efectuării acestei lucrări şi numărul de muncitori (calificaţi şi necalificaţi), efectuând o expertiză în acest sens, pe baza verificării în teren şi a documentelor tehnice.
- Instanţa va solicita relaţii de la firma de maxi-taxi (pe care o vor indica la audiere martorii G.V. şi V.P.) despre identitatea conducătorului auto al cursei din ziua de 28 iunie 2005, cu staţie la Catedrala Ortodoxă (martorii urmând să indice ruta şi orice alte elemente de identiticare).
Conducătorul auto va fi audiat în legătură cu prezenţa inculpatului în maşină, amănunte legate de înfăţişarea sa, staţia de urcare şi de coborâre, etc.
- Instanţa va efectua orice alte probe a căror necesitate pentru stabilirea adevărului în cauză va rezulta din cercetarea judecătorească.
Pentru aceste considerente, constatând că recursurile declarate sunt fondate, Înalta Curte le va admite şi, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va casa hotărârile pronunţate, trimiţând cauza spre rejudecare Tribunalului Braşov.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (3) şi art. 189 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi partea civilă D.N. împotriva deciziei penale nr. 124 din 27 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul I.G.
Casează Decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 278 din 26 martie 2008 a Tribunalului Braşov şi trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Braşov.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2156/2009. Penal. Prelungirea altor măsuri... | ICCJ. Decizia nr. 2434/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
