ICCJ. Decizia nr. 1879/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1879/2009
Dosar nr. 791/35/2008
Şedinţa publică din 21 mai 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 94/2008 de la 26 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 791/35/P/2008, în baza dispoziţiilor art. 278 1 alin. (8) lit. a) teza finală C. proc. pen. a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de către petentul I.M., născut la 23 iunie 1985, deţinut în Penitenciarul Oradea, împotriva rezoluţiei din 8 octombrie 2007 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, în Dosarul nr. 342/P/2007, menţinută prin rezoluţia din 22 octombrie 2007 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, dată în Dosar nr. 405/VIII.1/2007, pe care a menţinut-o ca fiind legală şi temeinică.
În temeiul prevederilor art. 192 alin. (2) şi art. 189 C. proc. pen. a fost obligat petentul la plata sumei de 300 lei, reprezentând cheltuieli judiciare în primă instanţă, din care suma de 150 lei, onorariu pentru avocat din oficiu P.M. – Baroul de Avocaţi Bihor, se va avansa din fondul M.J.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că prin rezoluţia din 8 octombrie 2007, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. şi ale art. 228 alin. 6 C. proc. pen. a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de M.F., inspector principal la Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranţă Oradea.
Plângerea formulată de petent în condiţiile art. 278 C. proc. pen. a fost respinsă, ca neîntemeiată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea prin rezoluţia din 22 octombrie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 405/VIII.1/2007.
Împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, în termen legal, a formulat plângere petentul I.M., solicitând admiterea plângerii, infirmarea soluţiei şi trimiterea cauzei la parchet, pentru efectuarea de cercetări.
Prin sentinţa penală nr. 121/PI din 12 decembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Oradea s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul I.M.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petentul, iar prin Decizia penală nr. 711 din 27 februarie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosar nr. 1424/35/2007 s-a admis recurs petiţionarului, s-a casat hotărârea recurată şi s-a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Oradea, pentru a se verifica soluţia dispusă de Judecătoria Oradea în cercetarea contestaţiei introdusă de I.M. împotriva sancţiunii disciplinare a izolării pe o durată de 10 zile ce i-a fost aplicată prin hotărârea din 11 iunie 2007 a Comisiei de Disciplină din cadrul Penitenciarului Oradea, precum şi pentru identificarea şi ataşarea la dosarul cauzei a declaraţiilor agenţilor din cadrul grupei de intervenţie ce a participat la rezolvarea incidentului din 20 mai 2007 şi a altor deţinuţi din aceiaşi cameră cu petiţionarul.
Examinând rezoluţia atacată prin prisma plângerii formulate şi a actelor din dosarele ataşate la solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa a constatat că aceasta este temeinică şi legală, iar plângerea formulată de petent este nefondată, considerent pentru care a fost respinsă ca atare, potrivit dispozitivului prezentei.
Astfel, în mod corect s-a constatat prin rezoluţia atacată că, aşa cum a rezultat din actele de la dosar, în data de 29 mai 2007, în jurul orei 12,00, petentul, pe timpul efectuării plimbării zilnice, a refuzat să iasă în curte la plimbare, iar, ulterior, după ce a intrat în cameră, s-a urcat pe grilaj, fiind nevoie de folosirea forţei fizice de către grupa de intervenţie pentru a-l coborî.
Prin hotărârea Comisiei de disciplină din cadrul Penitenciarului Oradea, din 11 iunie 2007, dată în dosarul de cercetare disciplinară nr. 165/2007, petentul a fost sancţionat, aplicându-i-se sancţiunea disciplinară a izolării pe o perioadă de 10 zile, tocmai pentru acest incident 8 a se vedea copiile din dosarul de penitenciar – f. 20-34 din Dosarul 791/35/P/2008 al Curţii de Apel Oradea ).
Plângerea formulată de petent împotriva acestei sancţiuni a fost respinsă de judecătorul delegat prin Încheierea nr. 210 din 14 iunie 2007, iar prin sentinţa penală nr. 1449 din 24 octombrie 2007 pronunţată de Judecătoria Oradea s-a respins plângerea formulată de condamnat împotriva încheierii dată de judecătorul delegat de la Penitenciarul cu regim de Maximă Siguranţă Oradea (a se vedea Dosarul penal nr. 5485/271/2007 al Judecătoriei Oradea ).
Din examinarea actelor de la dosarul cauzei a rezultat, cu certitudine, că făptuitorul M.F., inspector principal la Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranţă Oradea, şef de tură în data de 20 mai 2007, nu a făcut decât să-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu, împrejurare care a rezultat şi din declaraţiile celorlalţi angajaţi ai Penitenciarului Oradea, aşa cum a reţinut de altfel şi judecătorul delegat în încheierea la care a făcut referire mai sus, precum şi judecătorul de la Judecătoria Oradea care a soluţionat contestaţia condamnatului I.M.
În speţă, pe parcursul efectuării actelor premergătoare nu s-a administrat nici o probă care să facă dovada comiterii de către făptuitor a infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 205 C. pen., art. 267 C. pen. sau art. 267 1 C. pen., nu există nici un temei de a se desfiinţa rezoluţia atacată.
Din rapoartele întocmite de către angajaţii Penitenciarului cu Regim de Maximă Siguranţă Oradea – L.F., P.I., M.F., C.O., B.S. a rezultat că datorită atitudinii deţinutului, care s-a urcat pe grilajul de protecţie şi a refuzat să se dea jos, a fost necesară intervenţia trupei operative, respectiv folosirea forţei fizice pentru restabilirea ordinii.
Este de relevat că, faţă de poziţia petentului formulată în sensul că la incident nu au fost prezenţi alţi deţinuţi şi nu are colegi de celulă, nu au putut fi ataşate la dosarul cauzei astfel de declaraţii.
Conform dispoziţiilor art. 37 din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, persoanele condamnate pot fi temporar imobilizate, cu mijloacele din dotare, pentru a preveni un pericol real şi concret, printre altele şi în caz de violenţă săvârşită de deţinuţi.
Făptuitorul a folosit mijloacele de constrângere faţă de petent cu respectarea întocmai a prevederilor art. 37 din Legea nr. 275/2006, precum şi a dispoziţiilor art. 195 – art. 198 din HG nr. 1897/2006.
Faţă de cele ce preced, curtea de apel a reţinut că, în mod corect, prin rezoluţia atacată, s-a reţinut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor mai sus arătate, considerent pentru care, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a fost respinsă, ca nefondată, plângerea petentului care, în baza art. 192 alin. (2) şi art. 189 C. proc. pen. a fost obligat la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 150 lei, onorariu pentru avocat din oficiu P.M. a fost avansat din fondul M.J.
Împotriva acestei sentinţe a declarat, în termenul legal, recurs petiţionarul I.M., fără a arăta în scris motivele de recurs.
La termenul de judecată de la 12 februarie 2009, în recurs, Înalta Curte faţă de lipsa de procedură cu intimatul M.F. a amânat cauza la 26 martie 2009, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la data arătată, aflată la fila 11 dosarul Înaltei Curţi.
La termenul de judecată de la 26 martie 2009, Înalta Curte faţă de lipsa de procedură cu recurentul petiţionar arestat a amânat cauza la 23 aprilie 2009, potrivit încheierii de şedinţă de la data menţionată, aflată la fila 16 dosarul Înaltei Curţi.
La termenul de judecată de la 23 aprilie 2009, Înalta Curte faţă de lipsa de procedură cu recurentul petiţionar, arestat a amânat cauza la 21 mai 2009, dispunând efectuarea unei adrese la Administraţia Naţională a Penitenciarelor, în atenţia directorului general, în vederea transferării recurentului petiţionar la un penitenciar din Bucureşti, prezenţa sa impunându-se în instanţă, în raport cu dispoziţiile art. 385 11 C. proc. pen., aşa cum rezultă din consemnările din încheierea de şedinţă de la data arătată, aflată la fila 23 dosarul Înaltei Curţi.
La termenul de astăzi, s-a prezentat recurentul petiţionar I.M., lipsind intimatul M.F., procedura de citare fiind legal îndeplinită.
Recurentul petiţionar, în concluziile orale a solicitat admiterea recursului declarat.
Reprezentantul M.P. a pus concluzii de respingere, ca nefondat, a recursului declarat de petiţionar, hotărârea pronunţată de prima instanţă fiind legală şi temeinică, întrucât din actele premergătoare efectuate în cauză nu rezultă indicii privitoare la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală. Totodată a solicitat să se aibă în vedere că, deşi petiţionarul a declarat că nu înţelege să formuleze plângere penală, din oficiu s-au efectuat acte premergătoare, s-a asigurat asistenţă juridică din oficiu a petiţionarului, după care s-a dispus corect neînceperea urmăririi penale.
Examinând recursul declarat de recurentul petiţionar I.M. împotriva sentinţei pronunţată de prima instanţă, după casare, conform art. 278 1 alin. (10) cu referire la art. 385 1 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., atât în raport cu solicitarea formulată oral, cât şi din oficiu, potrivit art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată recursul petiţionarului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Din analiza cauzei rezultă că în mod judicios şi motivat prima instanţă, după casare, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul I.M.
Înalta Curte consideră că au fost evaluate corect actele premergătoare efectuate în cauză, ce au condus la soluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de M.F., inspector principal la Penitenciarul cu Regim de Maxim Siguranţă Oradea pentru infracţiunile prevăzute de art. 205 C. pen., art. 267 C. pen. şi art. 2671 C. pen.
Aşa cum a rezultat din actele şi lucrările dosarului, criticile formulate de petiţionar au fost examinate, în raport cu persoana şi faptele pretinse ca fiind comise de către aceasta, procurorul, constatând că I.M. deţinut în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranţă Oradea a depus o plângere penală împotriva inspectorului principal M.F., pentru faptul că în ziua de 20 mai 2007 acesta l-a suspus la tortură, rele tratamente şi l-a insultat fapte ce constituie infracţiuni prevăzute de art. 205 C. pen., art. 267 şi art. 267 1 C. pen.
Fiind audiat, I.M. a declarat în prezenţa avocatului din oficiu că în ziua de 20 mai 2007, după efectuarea programului de plimbare, inspectorul principal M.F. a venit în celula sa şi după ce l-a ameninţat şi jignit a fost lovit, devenind inconştient. În finalul declaraţiei sale I.M. a declarat că el a depus cererea la Judecătoria Oradea, pentru pretenţii civile şi nu a înţeles să facă plângere penală.
Procurorul a mai reţinut că, examinând din oficiu aspectele sesizate a constatat că, în ziua de 20 mai 2007, I.M. a făcut gălăgie şi era agitat în camera în care era încarcerat şi conform regulamentului de organizare, inspectorul principal M.F. care era de serviciu s-a deplasat cu grupa de intervenţie. I.M. a refuzat să înceteze vociferările, deşi nu a motivat gestul său şi a fost nevoie de intervenţia persoanelor din grupa de intervenţie, care l-au luat de pe grilajul din cameră şi l-au încătuşat conform procedurii speciale în asemenea situaţii.
Situaţia de fapt mai sus stabilită de către procuror a rezultat din actele premergătoare efectuate în cauză, respectiv procesul-verbal întocmit la 27 septembrie 2007 întocmit de procuror, care în cadrul actelor premergătoare a procedat la audierea petiţionarului I.M., deţinut în executarea pedepsei de 8 ani închisoare pentru infracţiunea de tâlhărie la Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranţă Oradea, în prezenţa doamnei avocat S.L., declaraţia olografă a inspectorului principal M.F., dată la 8 octombrie 2007, adresa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea de la 28 septembrie 2007 către Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranţă Oradea prin care s-a solicitat comunicarea dacă la data de 20 mai 2007 a avut loc un incident cu deţinutul I.M. şi dacă s-au întocmit acte de constatare cu această ocazie de către inspectorul principal M.F., precum şi o copie a documentelor întocmite şi dacă deţinutul a făcut o plângere administrativă în acest sens, adresa directorului Penitenciarului Oradea cu nr. A 2 17082 din 4 octombrie 2007 către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea în care s-a comunicat că actele solicitate se află la Judecătoria Oradea în vederea soluţionării contestaţiei depuse de deţinut împotriva încheierii judecătorului delegat de respingere a plângerii îndreptate împotriva hotărârii comisiei de disciplină, anexând la adresă, încheierea judecătorului delegat nr. 210 din 14 iunie 2007, în Dosarul nr. 216/D/165/2007, prin care a fost respinsă plângerea formulată de condamnatul I.M., împotriva hotărârii din 11 iunie 2007 dată de Comisia de disciplină din cadrul Penitenciarului cu Regim de Maximă Siguranţă Oradea, în dosar de cercetare disciplinară nr. 165/2007.
Procurorul, văzând, în drept şi prevederile art. 10 lit. d) şi art. 228 alin. (6) C. proc. pen. a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de M.F. inspector principal la Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranţă Oradea.
Soluţia mai sus menţionată, dată de procuror a fost menţinută de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, care prin rezoluţia de la 22 octombrie 2007 în lucrarea cu nr. 405/VIII.1/2007, în baza art. 278 C. proc. pen. a respins, ca neîntemeiată plângerea formulată de I.M., împotriva rezoluţiei nr. 342/P/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, de neîncepere a urmăririi penale faţă de M.F. – inspector principal la Penitenciarul Oradea, sub aspectul infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 205 C. pen., art. 267 şi art. 267 1 C. pen.
A fost ataşat cauzei, Dosarul nr. 5485/271/2007 al Judecătoriei Oradea, în care a fost pronunţată sentinţa penală nr. 1449/2007 de la 24 octombrie 2007, prin care, în baza art. 74 din Legea nr. 275/2006 a fost respinsă plângerea formulată de condamnatul I.M. împotriva Încheierii nr. 210/2007 a judecătorului delegat la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Oradea, pe care a menţinut-o în totalitate, în baza art. 189 C. proc. pen. onorariul în cuantum de 40 lei pentru avocatul din oficiu C.Ş. din cadrul Baroului de Avocaţi Bihor, s-a avansat din fondurile M.J., în baza delegaţiei nr. 3660 din 16 august 2007 şi în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat condamnatul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea statului.
Înalta Curte consideră că, prima instanţă, după casare, în rejudecarea cauzei a verificat actele şi lucrările dosarului parchetului, copiile din dosarul de penitenciar, aflate la filele 20-34 din dosarul curţii de apel, după casare, precum şi Dosarul penal nr. 5485/271/2007 al Judecătoriei Oradea în care a fost pronunţată sentinţa penală nr. 1449 din 24 octombrie 2007, reţinând temeinic motivat că făptuitorul M.F., inspector principal la Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranţă Oradea, şef de tură în data de 20 mai 2007, nu a făcut decât să-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu, împrejurare care a rezultat şi din declaraţiile celorlalţi angajaţi ai Penitenciarului Oradea, aşa cum a reţinut, de altfel şi judecătorul delegat în încheierea dată, precum şi judecătorul de la Judecătoria Or adea, care a soluţionat contestaţia condamnatului I.M.
De asemenea, prima instanţă, după casare, a făcut referiri în mod concret la rapoartele întocmite de către angajaţii Penitenciarului cu Regim de Maximă Siguranţă Oradea şi anume L.F., P.I., M.F., C.O., B.S. din care a rezultat că datorită atitudinii deţinutului, care s-a urcat pe grilajul de protecţie şi a refuzat să se dea jos, a fost necesară intervenţia trupei operative, respectiv folosirea forţei fizice pentru restabilirea ordinii, evidenţiind poziţia petentului în sensul că la incident nu au fost prezenţi alţi deţinuţi şi nu are colegi de celulă, aşa încât nu s-au putut ataşa la dosarul cauzei astfel de declaraţii.
Totodată, curtea de apel, după casare a invocat conţinutul dispoziţiilor art. 37 din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselo.
dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, faţă de care a stabilit că făptuitorul a folosit mijloacele de constrângere privind pe petent cu respectarea întocmai a acestor prevederi, precum şi a dispoziţiilor art. 195-198 din HG nr. 1897/2006.
Înalta Curte, la rândul său, în baza propriului examen, în contextul cauzei, atât asupra actelor şi lucrărilor existente la dosarul parchetului, cât şi a fotocopiilor din dosarul de penitenciar, aflate la filele 20-34 din dosarul curţii de apel, după casare, precum şi Dosarul penal nr. 5485/271/2007 al Judecătoriei Oradea în care a fost pronunţată sentinţa penală nr. 1449 din 24 octombrie 2007, a constatat că inspectorul principal M.F. prin măsurile dispuse, respectiv solicitarea grupei de intervenţie, ca urmare a refuzului deţinutului I.M., recurentul petiţionar din prezenta cauză, de a coborî de pe grilaj şi de a înceta cu vociferările şi bătăile violente, chiar şi în prezenţa acesteia şi dispunerea intervenirii pentru încetarea stării respective, prin folosirea forţei fizice, a acţionat în limitele legale, aşa încât faptele pretins comise, de art. 205, C. pen., insultă, art. 267 C. pen., rele tratamente şi art. 267 1 C. pen., tortură, invocate de petiţionar nu se susţin.
Astfel, Înalta Curte, consideră că, pe de-o parte, în mod corect s-a dispus, de către procuror, în temeiul art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., soluţia neînceperii urmăririi penale faţă de intimatul M.F. pentru faptele pretins a fi comise, iar, pe de altă parte, în mod legal şi temeinic motivat, printr-o reală analiză asupra actelor premergătoare, prima instanţă, după casare, în rejudecare a respins, ca nefondată, plângerea formulată de către petentul I.M., împotriva rezoluţiei procurorului, prin care s-a dispus soluţia menţionată şi astfel a menţinut rezoluţia dată.
În raport cu cele menţionate, Înalta Curte consideră că sentinţa pronunţată de prima instanţă, după casare, în rejudecare, este legală şi temeinică sub toate aspectele.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiţionar I.M. împotriva sentinţei penale nr. 94 din 26 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se va obliga recurenta petiţionară la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiţionar I.M. împotriva sentinţei penale nr. 94 din 26 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 400 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 21 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3355/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1883/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
