ICCJ. Decizia nr. 2054/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2054/2009
Dosar nr. 89/35/2009
Şedinţa publică din 2 iunie 2009
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prin sentinţa penală nr. 27/PI din 4 martie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală în baza art. 278/1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul B.C., dom. în Bucureşti, sector 6, împotriva ordonanţei din 13 noiembrie 2007 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea în Dosar nr. 125/P/2008 şi a rezoluţiei din 31 decembrie 2008 dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea în Dosar 623/II.2/2008, pe care le-a menţinut în totalitate.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat petentul la 200 RON cheltuieli judiciare către stat.
S-a reţinut că prin plângerea petentului B.C. împotriva ordonanţei nr. 125/P/2008 din 13 noiembrie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea s-a solicitat admiterea acesteia, desfiinţarea ordonanţei şi a rezoluţiei emise de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, respectiv de Procurorul General al Curţii de Apel Oradea, întrucât în mod greşit i-a fost aplicată sancţiunea amenzii administrative în cuantum de 1000 RON atâta vreme cât fapta de lovire reţinută în sarcina lui nu există.
Din actele de la dosarul cauzei rezultă următoarele:
Prin ordonanţa din 13 noiembrie 2007 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea în Dosar 125/P/2008 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului B.C. în baza art. 10 lit. b) C. proc. pen. sub aspectul comiterii infracţiunii prevăzute de art. 180 alin. (1) şi 1/1 C. pen, aplicându-i-se o amendă administrativă în cuantum de 1000 RON. S-a susţinut în motivare că afirmaţiile părţii vătămate B.S. sunt confirmate de declaraţii martorilor B.V., D.V., M.F. şi T.C.(sora părţii vătămate), motiv pentru care s-a reţinut vinovăţia învinuitului, B.C. pentru săvârşirea în cursul lunii februarie 2008 a infracţiunii de lovire sau alte violenţe asupra mamei sale prev. de art. 180 alin. (1) şi 1/1 C. pen rap. la art. 149/1 C. pen. în continuare s-a arătat că, dat fiind faptul că începând din luna mai 2008, învinuitul nu a mai deranjat-o pe partea vătămată, respectând dorinţa acesteia de a nu locui în imobilul de pe str. Crinului nr. 4, atunci când vine în Beiuş, s-a apreciat că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
Prin aceeaşi ordonanţă, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului pentru infracţiunea de ameninţare deoarece fapta nu există şi, de asemenea, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală şi pentru infracţiunea de furt între rude, deoarece faptei îi lipseşte unul din elementele sale constitutive, respectiv latura subiectivă, scopul însuşirii pe nedrept a bunurilor casnice.
Prin rezoluţia din 31 decembrie 2008 dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea în Dosar 623/11.2/2008 s-a dispus respingerea ca neîntemeiată a plângerii petentului împotriva soluţiei dată în Dosarul 125/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.
Verificând actele procurorului atacate prin plângerea adresată Curţii de Apel Oradea, instanţa apreciază că acestea sunt legale şi temeinice pentru motivele pe care le va expune în cele ce urmează şi, prin urmare, va respinge plângerea petentului, ca fiind nefondată.
În plângerea penală formulată de partea vătămată B.S., mama învinuitului împotriva fiului ei pentru săvârşirea infracţiunii de lovirii, aceasta a arătat că, în mod repetat învinuitul o bate, o insultă şi o ameninţă cu moartea dacă nu îi dă dreptul de casă ca să o poată vinde, în concret susţinând că în cursul lunii februarie 2008 a bătut-o pe aceasta şi a sechestrat-o în casă. Totodată, în plângerea de la f. 30 şi în declaraţia de la f. 46, partea vătămată arată că fiul acesteia a început să scoată din imobilul acesteia bunuri casnice pe care le-a transportat la o locuinţă proprietatea sa, situată tot în Beiuş, pe str. Republicii.
În declaraţia dată de la dosar la f. 12, martorul P.I., poliţist de proximitate, arată că a fost la domiciliul părţii vătămate, solicitat fiind de şeful poliţiei ca să realizeze o conciliere, întrucât s-a întâmplat ceva foarte grav. Partea vătămată era în pat şi i-a arătat martorului locul unde ar fi fost lovită de învinuit în zona pieptului, martorul neobservând ceva deosebit pe corp, întrucât purta pijama, iar în zona feţei a observat o vânătaie sub ochi, în legătură cu care a afirmat că ar fi vorba despre cearcăne datorate oboselii. Martorul arată că a mai fost solicitat în repetate rânduri de învinuit să asiste la predarea unui rând de chei, chei de la poartă şi de la locuinţa mamei sale deoarece el a schimbat încuietorile, iar aceasta se plângea că nu are chei şi, de asemenea, a fost de faţă când a fost „înmânată cartea de identitate".
Relevantă este declaraţia martorei B.V., asistent medical care, la f. 14 dosar arată că o cunoaşte pe partea vătămată de mai mult timp şi a fost rugată să meargă la domiciliul acesteia pentru a o pansa. Cu această ocazie, a stat de vorbă cu fiul părţii vătămate care i-a spus martorei că nu doreşte ca aceasta să mai facă muncă de caritate şi că mama lui are din ce să plătească. Martora a mai vizitat-o pe partea vătămată câteva zile la rând, dar a găsit de fiecare dată poarta închisă, iar soneria era nefuncţională, deşi aceasta funcţionase anterior. La un moment dat, i-a deschis uşa fiul părţii vătămate care i-a spus că mama lui este slăbită şi că stă în pat, iar lui nu-i convine că mama lui i-a făcut multe obligaţii faţă de diferite persoane, inclusiv faţă de martoră. În continuare se arată că învinuitul i-a dat de înţeles că nu doreşte să intre în curte şi în locuinţă. Ulterior, după ce partea vătămată s-a reinternat în spital, a vizitat-o pe aceasta în salon, ocazie cu care aceasta i-a spus că fiul ei a lovit-o şi că „a fost neagră ca baticul, dar că nu a simţit durere şi a salvat-o sora ei, Ţ.C.". Partea vătămată şi-a dezlegat baticul din cap, încercând să-i arate unde a fost lovită, dar martora nu a văzut urme care să provină de la bătaie. Martora mai arată că, ulterior s-a întâlnit cu un poliţist de proximitate care i-a spus să nu o mai viziteze pe partea vătămată întrucât au dispărut cheile de la casa acesteia, iar fiul ei, respectiv învinuitul o suspectează pe aceasta.
În cauză a fost audiat şi martorul P.P. la f. 16, factorul poştal care îi ducea părţii vătămate pensia, s-a deplasat la domiciliul acesteia în data de 22 februarie 2008 pentru a-i înmâna pensia şi, sunând la sonerie, la poartă s-a prezentat fiul acesteia care i-a răspuns că mama acestuia nu este acasă şi că şi-a pierdut actul de identitate.
Martora M.F. referent la S.P.C.L. Beiuş, audiată la f. 18 susţine că a fost acasă la partea vătămată, întrucât învinuitul a anunţat-o că aceasta şi-a pierdut buletinul şi că este bolnavă la pat. Cu acea ocazie, a văzut-o pe partea vătămată stând pe un scaun. Aceasta s-a plâns că a fiul ei a bătut-o, iar martora arată că numita B.S. era puţin vânătă la ochi şi foarte speriată, precizând că, şi în poza de pe cartea de identitate, aceasta apare ca fiind puţin vânătă. Învinuitul i-a spus martorei că partea vătămată a căzut şi că este nebună.
În declaraţia de la f. 69, aceeaşi martoră arată că a observat că, la unul din ochi, echimoza era mai puţin pronunţată, iar la celălalt era mai evidentă.
Din declaraţia martorei T.C., sora părţii vătămate, audiată la f. 48 rezultă că, în cursul lunii februarie 2008, aceasta a fost anunţată de o vecină a părţii vătămate să meargă la domiciliul acesteia din urmă deoarece solicită ajutor. Învinuitul nu a lăsat-o să intre în locuinţă, dar aceasta s-a deplasat în grădina vecinilor şi, întrucât partea vătămată a venit la geam a putut observa că prezenta vânătăi la faţă şi la ochi. Tot martora arată că are cunoştinţă că, din cursul lunii mai învinuitul nu a mai deranjat-o pe partea vătămată.
Învinuitul nu recunoaşte fapta săvârşită, tot astfel cum nu recunoaşte nici că i-ar fi spus martorei M.F. că partea vătămată este nebună şi că a căzut. Recunoaşte însă că, după externare, între el şi mama sa au intervenit neînţelegeri determinate de influenţa unor persoane străine asupra acesteia şi a rudelor, îndeosebi a surorii acesteia. Neînţelegerile între părţi sunt mai vechi şi sunt legate de chestiuni de natură patrimonială, respectiv, în timpul vieţii soţului ei, învinuitul a ridicat pretenţii cu privire la construcţia ridicată pe terenul identificat prin CF 2993 Beiuş, deşi partea vătămată arată că au fost ridicate de ea şi de soţul acesteia. Ulterior, după decesul soţului acesteia în anul 2001, partea vătămată arată că învinuitul are pretenţia ca aceasta să-i predea întreaga avere. Faptul că ambii părinţi au fost în relaţii neamiabile cu învinuitul rezultă din aceea că, în testamentele redactate de părinţii acestuia apare înserată precizarea că, pentru comportări nedemne, cei doi părinţi înţeleg să-l exheredeze.
Faţă de cele prezentate mai sus, instanţa constată că soluţia procurorului este temeinică şi legală, respectiv scoaterea de sub urmărire penală şi aplicarea unei amenzi administrative în cuantum de 1000 RON, învinuitul săvârşind fapta de lovire sau alte violenţe asupra mamei acestuia, prevăzută de art. 180 alin. (1) şi 1/1 C. pen. Relevantă este în acest sens declaraţia martorei M.F. care a văzut-o pe partea vătămată prezentând echimoze la ochi, la unul din ochi vânătaia fiind mai pronunţată, şi care, de asemenea, arată că partea vătămată era speriată. Şi martora T.C., sora părţii vătămate susţine că a văzut-o pe aceasta vânătă la ochi cu respectiva ocazie, martoră care susţine că învinuitul nu a lăsat-o să meargă la domiciliul surorii sale. De asemenea, martora B.V., asistenta medicală arată că fiul părţii vătămate nu a mai lăsat-o să o panseze pe aceasta la domiciliu, ceea ce scoate în evidenţă preocuparea învinuitului de a îndepărta alte persoane din preajma părţii vătămate, care ar putea-o influenţa în sensul de a agrava relaţia şi aşa deteriorată dintre părţi. Relevant este şi faptul că relaţia dintre părţi se deteriorase încă din timpul vieţii tatălui învinuitului, acesta fiind motivul pentru care învinuitul a şi fost exheredat.
De asemenea, în mod corect s-a reţinut că în cauză nu s-a probat infracţiunea de ameninţare cu moartea prevăzută de art. 193 alin. (1) C. pen.
În cauză nu s-a dovedit nici infracţiunea de furt între rude, în mod corect reţinându-se că nu s-a probat luarea acestor bunuri din posesia sau detenţia părţii vătămate şi chiar dacă ar fi avut loc deposedarea acesteia de bunuri mobile aparţinând gospodăriei casnice, cum acestea fac parte din succesiunea rămasă după defunctul B.V., succesorul acestuia în persoana fiului poate lua în posesie astfel de bunuri, putând executa acte de dispoziţie respectiv de administrare de bunuri mobile şi imobile, astfel de bunuri valorând acceptare tacită a succesiunii.
Văzând această stare de fapt în drept, disp. art. 278/1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul B.C. împotriva ordonanţei din 13 noiembrie 2007 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea în Dosar nr. 125/P/2008 şi a rezoluţiei din 31 decembrie 2008 dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea în Dosar nr. 623/11.2/2008, pe care le va menţine în totalitate.
II. Împotriva acestei sentinţe penale a declarat recurs petiţionarul B.C. criticând-o ca netemeinică, solicitând casarea acesteia, întrucât prima instanţă în mod greşit instanţa de fond a confirmat sancţiunea administrativă ce i-a fost aplicată de către organul de urmărire penală.
A considerat că probele indirecte ce au fost reţinute de organul de urmărire penală şi instanţa de fond sunt declaraţiile martorilor B.V., D.V., T.C. şi M.F.
A mai susţinut că probele directe au fost omise cu intenţie şi nu au fost luate în considerare, invocând în acest sens raportul Poliţiei Judiciare Beiuş, declaraţiile poliţistului de proximitate, respectiv Popa Ioan, declaraţii ce se află la filele 12-13 şi 70-71 din care rezultă, fără nici o îndoială, că pretinsele leziuni, vânătăi, echimoze „erau cearcăne" de la oboseală şi spitalizarea anterioară şi că, în mod cert, acestea nu au fost datorate lovirii sau bătăii.
A mai susţinut că la data de 27 februarie 2008 a fost sesizată Poliţia Oraşului Beiuş cu privire la infracţiunea de omor, pe care acesta ar fi săvârşit-o împotriva părţii vătămate, învederând instanţei faptul că martora D.V. a fost încunoştinţată de partea vătămată că a fost bătută de către recurentul petent; astfel că sora acesteia, T.C., a sesizat poliţia, organ ce s-a prezentat la această solicitare şi care a constatat că nu există nici o urmă de violenţă.
A mai considerat că declaraţia martorei T.C., care este sora părţii vătămate, nu poate fi reţinută, aceasta fiind şi în totală contradicţie cu constatările organelor de poliţie.
Examinând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată, în raport de motivele de critică mai sus descrise şi invocate, cât şi din oficiu sub toate aspectele de fapt şi de drept, aşa cum prevăd disp. art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte are în vedere că recursul declarat de petiţionarul B.C. se priveşte ca nefondat şi urmează a fi respins ca atare, în temeiul disp. art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Aceasta, întrucât prima instanţă a soluţionat plângerea petiţionarului B.C. împotriva ordonanţei de scoatere de sub urmărire penală nr. 125/P/2008 din 13 noiembrie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea (menţinută prin rezoluţia nr. 623/II/2/2008 din 31 decembrie 2008 a Procurorului General al aceleiaşi unităţi de parchet), pe baza lucrărilor şi a materialuluidin dosarul de urmărire penală şi în urma unui examen coroborat şi complet al acestora a statuat că plângerea sus-numitului petent, este nefondată, respingând-o ca atare în baza disp. art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. şi menţinând ordonanţa atacată.
Astfel, în propriul demers analitic, Înalta Curte reţine cu titlu de premisă că prin rezoluţia nr. 125/P/2008 din 18 iunie 2008 a procurorului de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea (fila 33 dosar de urmărire penală) s-a dispus începerea urmării penale faţă de B.C. (avocat în Baroul Bucureşti) pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 193 alin. (1), art. 210 alin. (1) rap. la art. 208 alin. (1) şi (3) cu art. 149 C. pen.; art. 180 alin. (1) şi (1)/1 rap. la art. 149/1 C. pen. cu art. 33 lit. a) şi art. 34 C. pen.
S-a reţinut că la origine persoana vătămată B.S. a formulat plângerile prealabile (înregistrate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş sub nr. Dosar 473/P/5 mai 2008, şi Dosar nr. 334/P din 28 martie 2008), împotriva fiului B.C.(avocat în funcţie în Baroul Bucureşti), şi a solicitat efectuarea de acte de cercetare penală faţă de acesta sub aspectul infracţiunilor de ameninţare prev. de art. 193 alin. 1 C. pen., furt între rude apropiate prev. de art. 210 alin. (1) rap. la art. 208 alin. (1) şi (3) cu art. 149 C. pen. şi lovire sau alte violenţe săvârşite asupra membrilor familiei prev. de art. 180 alin. (1) şi (1)/1 rap. la art. 149/1 C. pen., susţinând că fiul ei B.C. pretinde eliberarea pe seama sa a bunurilor mobile şi imobile dobândite în timpul căsătoriei de părinţii săi (tatăl fiind decedat în urmă cu 7 ani), şi datorită refuzului mamei sale de a-i permite vânzarea acestor bunuri exercită acte de violenţă asupra sa, o ameninţă eu moartea şi dispune de bunurile mobile.
În mod legal şi temeinic, ulterior rezoluţiei procurorului sus-indicată din 18 iunie 2008 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a petiţionarului de faţă ( fostul învinuit B.C.), sub aspectul comiterii infracţiunii de furt între rude apropriate prev. de art. 210 alin. (1) C. pen. rap. la art. 208 alin. (1)şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 149 C. pen., întrucât în cauză această infracţiune nu a fost dovedită chiar dacă B.S. a reclamat transferul unor bunuri casnice din locuinţa sa situată în Beiuş, într-un alt imobil situat în Beiuş, - bunurile indicate de partea vătămată B.S. fiind butelie, coboare, lenjerie, cărucior de butelie - nu s-a probat luarea acestor bunuri din posesia sau detenţia părţii vătămate B.S. realizată în imobil; şi chiar dacă ar fi avut loc deposedarea părţii vătămate de bunuri mobile aparţinând gospodăriei casnice, cum acestea fac parte din succesiunea rămasă după defunctul B.V., succesorul acestuia în persoana fiului poate lua în posesie astfel de bunuri putând executa acte de dispoziţie respectiv administrare de bunuri mobile şi imobile, astfel de acţiuni valorând acceptare tacită a succesiunii.
Concomitent aceeaşi soluţie de scoatere de sub urmărire penală, în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen. s-a impus şi sub aspectul infracţiunii de ameninţare (cu moartea) prev. de art. 193 alin. (1) C. pen., deoarece în cauză din materialul probator administrat nu s-au configurat dovezile necesare.
Pe de altă parte se reţine că învinuirile persoanei vătămate consemnate în plângerea din 28 martie 2008 adresată Poliţiei municipiului Beiuş (fila 8 dos.urm.pen), repetată în plângerea datată 5 mai 2008 (fila 30 dos.urm.pen.) adresată aceluiaşi organ de poliţie, precum şi în declaraţia dată în faţa procurorului (fila 45 dos.urm.pen.) în sensul loviturilor aplicate de către petiţionarul B.C. sunt confirmate prin dovezile celorlalţi martori audiaţi în cauză.
Astfel, în declaraţia dată de la dosar la f. 12, martorul P.I., poliţist de proximitate, arată că a fost la domiciliul părţii vătămate, solicitat fiind de şeful poliţiei ca să realizeze o conciliere, întrucât s-a întâmplat ceva foarte grav. Partea vătămată era în pat şi i-a arătat martorului locul unde ar fi fost lovită de învinuit în zona pieptului, martorul neobservând ceva deosebit pe corp, întrucât purta pijama, iar în zona feţei a observat o vânătaie sub ochi, în legătură cu care a afirmat că ar fi vorba despre cearcăne datorate oboselii. Martorul arată că a mai fost solicitat în repetate rânduri de recurentul petiţionar să asiste la predarea unui rând de chei, chei de la poartă şi de la locuinţa mamei sale deoarece el a schimbat încuietorile, iar aceasta se plângea că nu are chei şi, de asemenea, a fost de faţă când a fost „înmânată cartea de identitate".
Relevantă este declaraţia martorei B.V., asistent medical care, la f. 14 dosar arată că o cunoaşte pe persoana vătămată de mai mult timp şi a fost rugată să meargă la domiciliul acesteia pentru a o pansa. Cu această ocazie, a stat de vorbă cu fiul acesteia care i-a spus martorei că nu doreşte ca aceasta să mai facă muncă de caritate şi că mama lui are din ce să plătească. Martora a mai vizitat-o pe partea vătămată câteva zile la rând, dar a găsit de fiecare dată poarta închisă, iar soneria era nefuncţională, deşi aceasta funcţionase anterior. La un moment dat, i-a deschis uşa fiul persoanei vătămate care i-a spus că mama lui este slăbită şi că stă în pat, iar lui nu-i convine că mama sa a făcut multe angajamente faţă de diferite persoane, inclusiv faţă de martoră. În continuare arată că învinuitul i-a dat de înţeles că nu doreşte să intre în curte şi în locuinţă. Ulterior, după ce persoana vătămată s-a reinternat în spital, a vizitat-o pe aceasta în salon, ocazie cu care aceasta i-a spus că fiul ei a lovit-o şi că „a fost neagră ca baticul, dar că nu a simţit durere şi a salvat-o sora ei, Ţ.C.". Partea vătămată şi-a dezlegat baticul din cap, încercând să-i arate unde a fost lovită, dar martora nu a văzut urme care să provină de la bătaie. Martora mai arată că, ulterior s-a întâlnit cu un poliţist de proximitate care i-a spus să nu o mai viziteze pe persoana vătămată întrucât au dispărut cheile de la casa acesteia, iar fiul ei o suspectează pe aceasta.
În cauză a fost audiat şi martorul P.P.(depoziţia de la f. 16 dosar urmărire penală), factorul poştal care îi ducea părţii vătămate pensia, s-a deplasat la domiciliul acesteia în data de 22 februarie 2008 pentru a-i înmâna pensia şi, sunând la sonerie, la poartă s-a prezentat fiul acesteia care i-a răspuns că mama acestuia nu este acasă şi că şi-a pierdut actul de identitate.
Martora M.F. referent la S.P.C.L. Beiuş (depoziţia de la f. 18 dosar urmărire penală) susţine că a fost acasă la persoana vătămată, întrucât fiul acesteia a anunţat-o că aceasta şi-a pierdut buletinul şi că este bolnavă la pat. Cu acea ocazie, a văzut-o pe persoana vătămată stând pe un scaun şi s-a plâns că fiul ei a bătut-o, iar martora arată că numita B.S. era puţin vânătă la ochi şi foarte speriată, precizând că, şi în poza de pe cartea de identitate, aceasta apare ca fiind puţin vânătă. Învinuitul i-a spus martorei că partea vătămată a căzut şi că este nebună.
În declaraţia de la fila 69 dosar urmărire penală, aceeaşi martoră arată că a observat că, la unul din ochi, echimoza era mai puţin pronunţată, iar la celălalt era mai evidentă.
Din declaraţia martorei T.C., sora persoanei vătămate, audiată la fila 48 dosar urmărire penală rezultă că, în cursul lunii februarie 2008, aceasta a fost anunţată de o vecină să meargă la domiciliul persoanei vătămate deoarece solicită ajutor. Învinuitul nu a lăsat-o să intre în locuinţă, dar aceasta s-a deplasat în grădina vecinilor şi, întrucât persoana vătămată a venit la geam a putut observa că prezenta vânătăi la faţă şi la ochi. Tot martora arată că are cunoştinţă că, din cursul lunii mai învinuitul nu a mai deranjat-o pe mama sa.
Concomitent, martora M.F. în depoziţiile date (filele 18 şi 68 dos.urm.pen), care în calitate de funcţionar public la Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanei s-a deplasat la locuinţa persoanei vătămate B.S. pentru a efectua fotografii în vedereaeliberării unei noi cărţi de identitate acesteia, a declarat că, în jurul datei de 28 februarie 2008 (când a fost formulată cererea eliberării actului indicat) aceasta prezenta bilateral ocular echimoze (la unul din ochi mai pronunţate) iar victima agresiunii i-a relatat cu privire la determinismul lor cauzal că - sunt urmarea unor acte de violenţă – comise de petiţionarul recurent.
Aşa fiind în mod legal şi temeinic prin examinarea coroborată a depoziţiilor cu titlu de probe indirecte ale martorilor mai sus analizate s-a statuat vinovăţia certă apetiţionarului recurent B.C. pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe în cursul lunii februarie 2008 asupra victimei B.S., mama sa prev. şi ped. de art. 180 alin. (1) şi (11)C. pen., rap. la art. 1491 C. pen.
Văzând şi disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul B.C., împotriva sentinţei penale nr. 27/PI din 04 martie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 02 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1883/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2156/2009. Penal. Prelungirea altor măsuri... → |
|---|
