ICCJ. Decizia nr. 2156/2009. Penal. Prelungirea altor măsuri (obligarea de a nu părăsi ţara/locaţia). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2156/2009
Dosar nr. 4858/1/2009
Şedinţa publică din 9 iunie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 14 din 2 iunie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală, s-a dispus, în baza art. 90 alin. (11) din Legea nr. 302/2004, modificată, menţinerea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea prevăzută de art. 145 C. proc. pen., luată faţă de persoana solicitată C.M. pe o durată de 30 zile, începând cu data de 8 iunie 2009 şi până la 7 iulie 2009, măsură dispusă prin încheierea din 10 decembrie 2008 a aceleiaşi instanţe.
Totodată, s-a stabilit ca persoana solicitată să respecte obligaţiile prevăzute de art. 145 alin. (11) C. proc. pen. şi s-a dispus respingerea cererii de revocare a măsurii de înlocuire cu obligaţia de a nu părăsi ţara. Prin aceeaşi încheiere a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de C.M., pentru soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 45 alin. (5), art. 90 alin. (11) din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 222/2008, ca inadmisibilă.
Pentru a pronunţa această soluţie, a reţinut că anterior, în luna decembrie 2008 a fost sesizată cu privire la luarea măsurii arestării în vederea predării către autorităţile judiciare germane, măsură luată prin încheierea din 5 decembrie 2008 pe o perioadă de 5 zile, înlocuită prin încheierea din 10 decembrie 2008 cu măsura de a nu părăsi localitatea.
Pe parcursul procedurii, cauza a suferit mai multe amânări, persoana solicitată invocând o excepţie de neconstituţionalitate, fiind sesizată Curtea Constituţională a României, astfel că din 30 în 30 zile s-a procedat conform art. 145 C. proc. pen.
Instanţa a apreciat că pentru a asigura predarea, în condiţiile legale a persoanei solicitate, în cazul în care va hotărî astfel, se justifică menţinerea în continuare a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea. Pentru aceleaşi considerente a respins, ca nefondată, cererea formulată de persoana solicitată, în sensul revocării măsurii obligării de a nu părăsi localitatea.
Prin aceeaşi încheiere a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu motivarea că nu sunt întrunite cumulativ cerinţele prevăzute de art. 29 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992, excepţiile neavând legătură cu cauza.
Împotriva măsurii de menţinere a obligării de a nu părăsi localitatea a declarat recurs persoana solicitată.
Prin motivele scrise şi prin apărător a solicitat casarea încheierii şi înlăturarea măsurii de a nu părăsi localitatea, întrucât aceasta îl împiedică să desfăşoare activitatea comercială în care sunt angrenate firmele sale. A mai arătat că nu mai subzistă niciunul din temeiurile avute în vedere la luarea măsurii.
Recursul declarat este neîntemeiat.
În conformitate cu dispoziţiile art. 90 alin. (11) din Legea nr. 302/2004, în cazul în care persoana solicitată este pusă în libertate, instanţa dispune faţă de aceasta măsura obligării de a nu părăsi localitatea, dispoziţiile art. 145 C. proc. pen., aplicându-se corespunzător.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului se constată că instanţa de fond a fost sesizată cu o cerere de predare a persoanei solicitate către autorităţile judiciare germane, aceasta fiind urmărită penal pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la crimă, jaf şi rănire gravă, că în baza mandatului european de arestare emis la 12 noiembrie 2008 s-a dispus iniţial arestarea pe timp de 5 zile şi că prin încheierea din 10 decembrie 2008, această măsură a fostînlocuită cu cea a obligării de a nu părăsi localitatea, stabilindu-se ca respectiva persoană să respecte dispoziţiile art. 145 alin. (11) C. proc. pen.
Pentru judecarea cererii de predare s-a stabilit termen la 11 iunie 2009, ora 12,00, cu citarea persoanei solicitate.
Rezultă, în raport cu dispoziţiile legale evocate, că măsura obligării de a nu părăsi localitatea este pe deplin justificată şi de natură a asigura predarea în bune condiţii a persoanei solicitate în cazul în care se va hotărî astfel.
Susţinerea că, potrivit legii române, după 16 ani răspunderea pentru faptele imputate s-ar fi prescris, este o chestiune care urmează a fi ridicată şi examinată în cadrul procedurii speciale de executare a mandatului european de arestare.
Faţă de considerentele ce preced, constatând nefondate criticile, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) şi a art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată C.M., cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată C.M. împotriva încheierii nr. 14 din 2 iunie 2009 a Curţii de Apel Suceava, pronunţată în dosarul nr. 580/39/2008.
Obligă recurentul persoană solicitată la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2054/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2418/2009. Penal → |
|---|
