ICCJ. Decizia nr. 2556/2009. Penal. înlocuirea măsurii preventive (art. 139 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2556/2009
Dosar nr.5628/1/2009
Şedinţa publică din 2 iulie 2009
Asupra recursului de faţă
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 24 iunie 2008, Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a dispus, în baza art. 160b cu referire la art. 139 alin. (1) C. proc. pen., înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpaţilor M.V., D.F., F.I., H.A.I., S.E.T., C.M.S., HGS., K.R. şi M.S., măsură luată prin încheierea penală nr. 1 din 24 martie 2009 a Curţii de Apel Oradea, cu măsura obligării de a nu părăsi ţara fără încuviinţarea instanţei.
În baza art. 1451 cu referire la art. 145 alin. (11) C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpaţilor că pe durata măsurii obligării de a nu părăsi ţara au obligaţiile enumerate în dispozitivul sentinţei, iar, în baza art. 1451 cu referire la art. 145 alin. (12) C. proc. pen., a fost impusă inculpaţilor respectarea obligaţiilor prevăzute în dispozitivul încheierii.
În baza art. 145 alin. (22) C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpaţilor că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor impuse, se va lua faţă de aceştia măsura arestării preventive.
Au fost respinse, ca fiind rămase fără obiect, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul M.S. şi cererea de liberare provizorie pe cauţiune formulată de inculpata Ş.E.T.
În baza art. 1605 alin. (4) C. proc. pen., s-a dispus restituirea în favoarea inculpatei Ş.E.T. a cauţiunii în sumă de 20.000 lei, consemnată la C.E.C.B. SA, sucursala Satu Mare.
În baza art. 29 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu referire la art. 303 alin. (6) C. proc. pen., a fost admisă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de inculpatul M.V. şi s-a dispus suspendarea judecării cauzei pe perioada soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate privind art. 1 alin. (1) şi alin. (31) şi art. 4 alin. (1) din OUG nr. 134/2005 (aprobată prin Legea nr. 54/2006) de modificare a OUG nr. 43/2002 privind P.N.A. în raport de dispoziţiile art. 132 alin. (1) din Constituţie, precum şi a excepţiei de neconstituţionalitate de ansamblu a OUG nr. 134/2005 de modificare a OUG nr. 43/2002 privind P.N.A., în raport de dispoziţiile art. 115 alin. (6) din Constituţie.
S-au reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin încheierea nr. 1 din 24 martie 2009 a Curţii de Apel Oradea, s-a dispus măsura arestării preventive a inculpaţilor M.V., D.F., F.I., H.A.I., S.E.T., C.M.S., HGS., K.R. şi M.S., cercetaţi pentru constituire, respectiv aderare şi sprijinire sub orice formă a unui grup infracţional organizat, în vederea săvârşirii de infracţiuni grave, precum şi pentru contrabandă calificată, respectiv complicitate la contrabandă calificată, în temeiul art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., cu motivarea că există indicii care fac verosimilă bănuiala că inculpaţii ar fi comis faptele reţinute în sarcina lor, precum şi faptul că infracţiunile pentru care aceştia sunt cercetaţi sunt prevăzute de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea lor în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, pericol ce rezultă din gravitatea extrem de ridicată a faptelor, modalitatea de comitere a acestora şi sentimentul acut de insecuritate socială şi dezaprobare publică.
În urma evaluării temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpaţilor, instanţa a apreciat că acestea au fost corect reţinute cu ocazia luării măsurii, dar că au survenit modificări şi anume.
Urmărirea penală a fost finalizată, instanţa fiind sesizată prin rechizitoriu. Mai mult, la termenul din 24 iunie 2009, inculpatul M.V. a invocat o excepţie de neconstituţionalitate, la care toţi inculpaţii au achiesat, care a obligat instanţa să dispună suspendarea cauzei până la soluţionarea excepţiei, situaţie care, evident va dura o perioadă de timp mai îndelungată, cu atât mai mult cu cât urmează şi perioada vacanţei judecătoreşti. În această ipoteză, s-a apreciat că scopul măsurii privative de libertate, şi anume buna desfăşurare a procesului penal, nu mai poate fi atins.
Pe de altă parte, natura şi gravitatea acuzaţiilor penale aduse inculpaţilor prin rechizitoriu, care nu au caracter dovedit, ca urmare a incidenţei prezumţiei de nevinovăţie, precum şi reacţia publică faţă de aceştia, au putut justifica luarea măsurii arestării preventive a inculpaţilor şi menţinerea acesteia o anumită perioadă de timp, însă, la acest moment, acest motiv nu mai poate fi considerat relevant şi suficient, întrucât nu mai este bazat pe fapte dovedite de natură să demonstreze că eliberarea inculpaţilor ar determina o tulburare reală a ordinii publice, în acest sens fiind invocată cauza L. contra Franţei, hotărârea C.E.D.O. din 26 iulie 1991.
S-a mai reţinut că în cauză nu există probe care să contureze previzibilitatea unei conduite conjugate şi negative a inculpaţilor, îndreptate împotriva bunei desfăşurări a procesului penal, în acest context apreciindu-se că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu s-au modificat.
Pentru a oferi o garanţie suplimentară asupra bunei desfăşurări a procesului penal, pentru a impune inculpaţilor adoptarea unei conduite pozitive şi pasive în raport de ceilalţi participanţi în procesul penal şi pentru a oferi un instrument de verificare a declaraţiilor de bune intenţii ale inculpaţilor privind conduita viitoare, s-a impus ca restrângerea dreptului fundamental la libertate al inculpaţilor să fie realizat printr-o altă măsură cu un grad de ingerinţă mai scăzut, respectiv asupra dreptului la liberă circulaţie, dispunându-se faţă de aceştia măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara.
Împotriva încheierii sus-menţionate, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A., Serviciul Teritorial Oradea, solicitând casarea încheierii cu privire la dispoziţiile referitoare la înlocuirea a măsurii arestării preventive a inculpaţilor cu măsura obligării de a nu părăsi ţara, pentru motivele expuse în partea introductivă a hotărârii şi în scris la dosar.
Recursul parchetului este fondat.
Din examinarea lucrărilor şi actelor dosarului, rezultă că temeiurile care au impus luarea măsurii arestării preventive se menţin.
Potrivit Codului nostru de procedură penală, similar reglementărilor din majoritatea legislaţiilor europene, menţinerea unei măsuri preventive privative de libertate este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a trei condiţii de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancţionată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi să fie prezent cel puţin unul dintre temeiurile de arestare expres şi limitativ prevăzute de art. 148 C. proc. pen.
În cauză, se constată că temeiul care a stat la baza luării şi menţinerii măsurii arestării preventive, prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., subzistă şi în prezent.
Astfel, instanţa trebuia să constate că sunt îndeplinite, cumulativ, condiţiile prevăzute de textul de lege sus-menţionat: inculpaţii au săvârşit infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Referitor la acest temei, în practica C.E.D.O., s-a stabilit că menţinerea detenţiei este justificată atunci când se face dovada că asupra procesului penal planează cel puţin unul dintre următoarele pericole care trebuie apreciate in concreto pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârşire a unei noi infracţiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariţie a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică.
În prezent, cauza se află în faza procesuală a judecăţii în primă instanţă, cercetarea judecătorească nefiind finalizată, astfel că există un pericol pentru buna desfăşurare a procesului penal.
Din examinarea lucrărilor şi actelor dosarului, rezultă, într-adevăr, că în raport de natura şi gradul deosebit de ridicat de pericol social al faptelor de corupţie, complicitate la trafic de influenţă, complicitate la cumpărare de influenţă şi favorizarea infractorului, reflectat de calitatea inculpaţilor, care au fost trimişi în judecată şi pentru care nu s-a pronunţat încă o hotărâre în primă instanţă, precum şi de faptul că cercetarea judecătorească nu a fost terminată, lăsarea inculpaţilor în libertate ar putea crea atât riscul de a se exercita presiuni asupra martorilor, precum şi ca aceştia să repete asemenea fapte.
Astfel, în raport de calitatea inculpaţilor (un ofiţer de poliţie şi subofiţeri ai poliţiei de frontieră), aceştia, repuşi în stare de libertate ar putea să zădărnicească aflarea adevărului, prin exercitare de influenţe asupra martorilor ce urmează să fie ascultaţi în instanţă. Pe de altă parte, în raport de complexitatea cauzei, dată de natura infracţiunilor de o gravitate sporită, de numărul mare al inculpaţilor care au acţionat ca o structură organizată, precum şi de valoarea de peste 2 milioane euro a ţigărilor provenite din contrabandă, prin lăsarea în libertate s-ar induce un sentiment de insecuritate în ordinea publică.
Pentru aceste considerente, urmează ca recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A., Serviciul Teritorial Oradea să fie admis, să fie casată încheierea atacată, numai cu privire la dispoziţiile referitoare la înlocuirea a măsurii arestării preventive a inculpaţilor cu măsura obligării de a nu părăsi ţara, dispoziţii pe care le înlătură.
În baza art. 3002 cu referire la art. 160b alin. (3) C. proc. pen., se va menţine, ca legală şi temeinică, măsura arestării preventive a inculpaţilor M.V., D.F., F.I., H.A.I., S.E.T., C.M.S., HGS., K.R. şi M.S.
Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale încheierii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A., Serviciul Teritorial Oradea împotriva încheierii din 24 iunie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe intimaţii inculpaţi M.V., D.F., F.I., H.A.I., S.E.T., C.M.S., HGS., K.R. şi M.S.
Casează încheierea atacată, numai cu privire la dispoziţiile referitoare la înlocuirea a măsurii arestării preventive a inculpaţilor cu măsura obligării de a nu părăsi ţara, dispoziţii pe care le înlătură.
În baza art. 3002 cu referire la art. 160b alin. (3) C. proc. pen., menţine, ca legală şi temeinică, măsura arestării preventive a inculpaţilor M.V., D.F., F.I., H.A.I., S.E.T., C.M.S., HGS., K.R. şi M.S.
Menţine celelalte dispoziţii ale încheierii atacate.
Onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi, în sumă de câte 25 lei, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 iulie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2499/2009. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 2580/2009. Penal → |
|---|
