ICCJ. Decizia nr. 2486/2009. Penal. Rejudecarea după extrădare (art.522 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2486/2009
Dosar nr. 759/86/2009
Şedinţa publică din 29 iunie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 51 din 19 februarie 2003 a Tribunalului Suceava, rămasă definitivă prin neapelare la 14 martie 2003, a fost condamnat inculpatul P.M., la pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi c) cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
În fapt, s-a reţinut că, la 20 decembrie 2001, partea vătămată M.V., după ce a încasat o datorie de la un prieten din comuna Şcheia, s-a deplasat la un bufet din sat unde a consumat băuturi alcoolice. În acel local s-a întâlnit cu numitul P.I. şi cu inculpaţii P.M. şi P.V., cu care, a continuat să consume băuturi alcoolice, până în jurul orelor 22,00, când toţi au plecat spre casă.
Pe drum, P.I. s-a despărţit de ceilalţi trei, sfătuindu-i pe inculpaţi să aibă grijă cum se comportă, întrucât auzise că intenţionează să sustragă banii părţii vătămate.
Cu toate acestea, inculpaţii i-au pus piedică părţii vătămate, au îmbrâncit-o, i-au prins mâinile, profitând că aceasta se afla în stare de ebrietate, după care, i-au sustras din buzunarul hainei, suma de 1.800.000 lei, apoi au plecat în fugă de la locul faptei. Ajunşi pe uliţă, cei doi au împărţit banii sustraşi.
Tribunalul Suceava a emis la 28 martie 2003, mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 62/2003, iar condamnatul P.M. fiind dat în urmărire generală de către organele de poliţie şi apoi în urmărire internaţională, conform mesajului B.N.I. nr. 12030 din 18 decembrie 2003.
Întrucât persoana urmărită a fost identificată pe teritoriul Italiei, instanţa de executare în temeiul art. 9 şi 67 din Legea nr. 302/2004 a constatat că sunt îndeplinite cerinţele legii pentru a se solicita extrădarea condamnatului P.M. şi a sesizat Ministerul Justiţiei pentru a întocmi şi transmite cererea de extrădare.
Ca urmare, autorităţile judiciare italiene au aprobat cererea, au luat măsura arestării condamnatului P.M., la data de 7 octombrie 2007, iar această persoană a fost extrădată în România la data de 22 decembrie 2008.
Prin cererea înregistrată la 30 ianuarie 2009, condamnatul P.M. a solicitat Tribunalului Suceava să procedeze, în baza art. 5211 C. proc. pen., la o rejudecare a cauzei după extrădare.
În motivarea cererii, condamnatul a susţinut că nu a fost prezent la nici un termen de judecată la instanţa de fond, fiind plecat la muncă în străinătate şi că a fost judecat şi condamnat în lipsă.
Prin sentinţa penală nr. 79 din 18 martie 2009 a Tribunalului Suceava a fost respinsă cererea de rejudecare formulată de condamnatul P.M. cu motivarea că judecarea în lipsă a cauzei penale a fost consecinţa renunţării voluntare din partea acuzatului la dreptul său de a fi prezent în instanţă pentru a-şi face apărările.
S-a reţinut de către instanţă că inculpatul a avut cunoştinţă de acuzaţiile ce-i sunt aduse şi de consecinţele juridice ale faptelor pe care le-a recunoscut în mod neechivoc, acesta părăsind ţara şi sustrăgându-se de la judecarea cauzei şi executarea pedepsei ce avea să-i fie aplicată.
Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin Decizia penală nr. 25 din 4 mai 2009, a respins apelul declarat de condamnat împotriva soluţiei tribunalului de respingere a cererii de rejudecare, considerând nefondate criticile formulate, în sensul că erau incidente dispoziţiile art. 5221 raportat la art. 405 – art. 408 C. proc. pen.
Astfel, instanţa de control judiciar a considerat că persoana condamnatului a avut o conduită culpabilă, a avut cunoştinţă de acuzaţiile aduse, fiind prezent în cursul urmăririi penale şi audiat, după care s-a sustras de la soluţionarea cauzei şi de la executarea pedepsei, plecând în altă ţară.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs condamnatul care a susţinut că, cererea de rejudecare era îndreptăţită, că în cauză erau întrunite cerinţele legii pentru a se proceda la o nouă judecată, cu respectarea drepturilor şi garanţiilor procesuale în cadrul unui proces echitabil.
S-a solicitat casarea deciziei atacate şi a sentinţei primei instanţe şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Suceava.
Recursul declarat este întemeiat.
În conformitate cu dispoziţiile art. 5221 C. proc. pen., în cazul în care se cere extrădarea unei persoane judecate şi condamnate în lipsă, cauza va putea fi judecată de către instanţa care a judecat în primă instanţă, la cererea condamnatului.
Dispoziţiile art. 405 – art. 408 se aplică în mod corespunzător.
Pe de altă parte, conform art. 34 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, noua procedură de judecată are drept scop salvgardarea dreptului la apărare al persoanei care nu a cunoscut de existenţa procesului pornit împotriva sa şi nu a putut să-şi facă apărări.
Din examinarea acestor texte rezultă că pentru rejudecarea unei persoane extrădate, este necesară îndeplinirea condiţiei cumulative ca persoana să fi fost judecată şi condamnată în lipsă.
Având în vedere aceste proceduri, instanţa de fond avea obligaţia să examineze dacă era îndeplinită condiţia privind judecarea şi condamnarea în lipsă şi în caz afirmativ să treacă la rejudecarea celui judecat în lipsă şi apoi extrădat.
Analizând actele dosarului se constată că inculpatul P.M. a fost audiat la urmărirea penală la datele de 23 decembrie 2001 şi 17 ianuarie 2001, că ulterior a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 119/P/2001 din 19 septembrie 2002 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava fără prezentarea materialului de urmărire penală, întrucât acesta era plecat la muncă în străinătate, potrivit propriilor susţineri.
Tot astfel, după sesizarea instanţei, inculpatul P.M. a fost citat la domiciliul său legal, iar judecarea cauzei s-a făcut în lipsă, el fiind tot în străinătate. Chiar partea vătămată din cauză a înştiinţat instanţa despre această împrejurare.
De asemenea, în procesul-verbal din 28 ianuarie 2003 aflat în dosarul primei instanţe s-a consemnat de către un lucrător al Poliţiei Burdujeni, care primise spre executare un mandat de aducere la tribunal a inculpatului P.M., că acesta de 3-4 luni ar fi plecat în Portugalia.
Rezultă deci, că persoana condamnată nu a cunoscut de existenţa procesului pe rolul Tribunalului Suceava şi că a fost judecată şi condamnată în lipsă.
Fiind întrunite cerinţele dispoziţiilor legale evocate, instanţele erau datoare să procedeze la rejudecarea cauzei după extrădare, respectând dreptul persoanei extrădate la un proces echitabil, constând în posibilitatea de a fi audiată, de a interoga martorii şi părţile din proces, de a propune şi administra probe în apărare referitoare la starea de fapt, la vinovăţie, la încadrarea juridică a infracţiunii (a susţinut că este complice la faptă, nu coautor) şi chiar în legătură cu pedeapsa.
Concluzia instanţelor în sensul că judecata în lipsă ar fi consecinţa renunţării voluntare a acuzatului de a fi prezent în instanţă pentru a-şi face apărări, nu poate fi primită, rezultând că în realitate, recurentul nu a cunoscut de existenţa procesului pe rolul Tribunalului Suceava şi că a fost judecat şi condamnat în lipsă.
Ca atare, alegaţia instanţelor în sensul că în mod neechivoc recurentul ar fi renunţat la dreptul său de a fi prezent în instanţă şi de a se apăra este lipsită de fundament probator şi nu poate fi primită.
Întrucât a cunoscut soluţia de condamnare cu prilejul extrădării din Italia, recurentul are îndreptăţirea legală de a cere ca instanţa, după ce îl va audia, să dispună din nou asupra fondului acuzaţiilor ce i-au fost aduse în cadrul unui proces echitabil, potrivit art. 6&1 din C.A.D.O.L.F. (Cazul „C. şi/ R. contra Italiei").
Faţă de considerentele ce preced, Curtea constată că Decizia atacată şi hotărârea primei instanţe au fost pronunţate cu înfrângerea dispoziţiilor legale evocate şi că recurentului condamnat i-a fost produsă, potrivit art. 197 alin. (1) şi (4) C. proc. pen., o vătămare a drepturilor sale care nu poate fi înlăturată decât prin casarea hotărârilor şi reluarea judecăţii.
În consecinţă, în vederea aflării adevărului şi a justei soluţionări a cauzei şi în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) alin. (2) C. proc. pen., Curtea urmează a admite recursul declarat de condamnatul P.M., a casa Decizia atacată şi sentinţa primei instanţe şi a trimite cauza spre rejudecare, potrivit dispoziţiilor evocate, la Tribunalul Suceava.
Se va stabili ca onorariul pentru apărătorul din oficiu să fie plătit din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de condamnatul P.M. împotriva deciziei penale nr. 25 din 4 mai 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Casează Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 79 din 18 martie 2009 a Tribunalului Suceava, secţia penală, şi trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Suceava.
Onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2434/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2499/2009. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
