ICCJ. Decizia nr. 2497/2009. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2497/2009
Dosar nr. 5490/1/2009
Şedinţa publică din 29 iunie 2009
Examinând recursul de faţă constată:
Prin încheierea din 19 iunie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. 544/39/2008, s-a dispus, între altele, respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (l) lit. b) alin. (12) din OUG nr. 43/2002 şi a dispoziţiilor art. 132 din Legea nr. 72/2002.
Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că, potrivit art. 10 alin. (l) şi (2) din Legea nr. 47/1992 republicată, Curtea Constituţională poate fi sesizată în cazurile prevăzute expres de art. 146 din Constituţie, iar sesizările trebuie făcute în formă scrisă şi motivată. Or, în speţă, deşi inculpatul C.G.N. a susţinut că dispoziţiile art. 13 alin. (l) lit. b) şi alin. (l2) din OUG nr. 43/2002 şi art. 132 din Legea nr. 78/2000 vin în contradicţie cu prevederile art. 16 alin. (l), art. 21 alin. (3) şi art. 124 alin. (2) din Constituţie, nu a motivat în niciun fel prin ce anume se aduce atingere acestor dispoziţii din legea fundamentală, astfel încât nu este îndeplinită condiţia imperativă a admisibilităţii unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale prevăzută de art. 10 alin. (2) raportat la art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 republicată.
S-a mai reţinut că excepţiile invocate nu au legătură cu cauza întrucât nu se aduce o critică textelor de lege propriu-zise, în realitate dorindu-se modificarea acestora.
S-a mai reţinut că toate cele trei dispoziţii legale invocate de inculpat ca fiind neconstituţionale au făcut obiectul deciziei nr. 876 din 30 noiembrie 2006 a Curţii Constituţionale, care a statuat că cenzurarea unei eventuale interpretări a dispoziţiilor ce reglementează activitatea şi competenţa D.N.A., nu intră în competenţa Curţii Constituţionale ci a instanţelor judecătoreşti, motiv pentru care instanţa constituţională a respins excepţia.
Inculpatul C.G.N. a declarat recurs susţinând că: respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale este nelegală şi netemeinică deoarece legea nu condiţionează admisibilitatea cererii de sesizare de motivarea acesteia; în mod greşit s-a apreciat că dispoziţiile legale atacate cu excepţia de neconstituţionalitate nu au legătură cu cauza şi că până în prezent ele nu au fost declarate neconstituţionale.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, dar şi sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursul este fondat din următoarele considerente:
Din dispoziţiile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 republicată, rezultă fără echivoc faptul că instanţa, în faţa căreia a fost ridicată o excepţie de neconstituţionalitate, poate respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale în vederea soluţionării acesteia numai atunci când excepţia este inadmisibilă întrucât este contrară prevederilor alin. (l), (2) sau (3).
Aşa fiind, Înalta Curte reţine că, potrivit legii, în soluţionarea unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale, instanţa de judecată este competentă să verifice doar îndeplinirea condiţiilor prevăzute expres şi limitativ în art. 29 alin. (l), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 republicată, respectiv dacă: excepţia de neconstituţionalitate vizează o lege sau o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei; dacă este ridicată de persoanele în drept şi dacă prevederile legale vizate de excepţie nu au fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Având în vedere cele menţionate se constată că motivarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale nu este prevăzută de lege printre condiţiile de admisibilitate supuse controlului instanţei de judecată, astfel încât în mod greşit prima instanţă a reţinut că cererea nu poate fi admisă întrucât nu este motivată.
Se constată, de asemenea, că s-a apreciat greşit că dispoziţiile legale la care se referă excepţia de neconstituţionalitate nu au legătură cu soluţionarea cauzei.
Astfel, din actele dosarului rezultă că inculpatul C.G.N., autorul excepţiei, este trimis în judecată, între altele, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 248 alin. (l) C. pen., raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi că urmărirea penală a fost efectuată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. - Serviciul Teritorial Suceava, organ a cărui competenţă este reglementată de art. 13 din OUG nr. 43/2002.
Atâta timp cât excepţia de neconstituţionalitate vizează pe de o parte, dispoziţiile legale care incriminează fapta dedusă judecăţii (art. 132 din Legea nr. 78/2000) şi, pe de altă parte, dispoziţiile legale care reglementează competenţa organului care a efectuat urmărirea penală [(art. 13 alin. (l) lit. b) şi alin. (l2) din OUG nr. 43/2002)], este evident că prevederile legale la care se referă excepţia au legătură cu soluţionarea cauzei.
De asemenea, se constată că prevederile legale la care se referă excepţia nu au fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Reţinând şi faptul că inculpatul face parte din categoria persoanelor la care se referă art. 29 alin. (l) din Legea nr. 47/1992 republicată, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (l), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 republicată, astfel încât greşit s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Aşa fiind, conform art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., se va casa încheierea atacată şi, în rejudecare, se va admite cererea formulată de inculpatul C.G.N. şi se va sesiza Curtea Constituţională în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (l) lit. b) şi alin. (l1) din OUG nr. 43/2002 şi art. 132 din Legea nr. 78/2002.
În consecinţă, conform art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată şi art. 303 alin. (6) C. proc. pen., se va suspenda judecarea cauzei până la soluţionarea excepţiei de către Curtea Constituţională.
Opinia Înaltei Curţi cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată de inculpatul C.G.N., exprimată în condiţiile art. 29 alin. (4) teza I, este că dispoziţiile art. 13 alin. (l) lit. b) şi alin. (l2) din OUG nr. 43/2002 şi art. 132 din Legea nr. 78/2000 nu contravin dispoziţiilor art. 16 alin. (l), art. 21 alin. (3) şi art. 124 alin. (2) din Constituţia României.
Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, astfel încât onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu recurentului inculpat şi intimaţilor inculpaţi se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul C.G.N. împotriva încheierii din 19 iunie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. 544/39/2008.
Casează încheierea atacată şi rejudecând,
Admite cerere formulată de inculpatul C.G.N. şi sesizează Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (1) lit. b) şi art. 13 alin. (12) din OUG nr. 43/2002 şi a art. 132 din Legea nr. 78/2000.
Suspendă judecarea cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.
Onorariile pentru apărătorii desemnaţi din oficiu recurentului inculpat şi intimaţilor inculpaţi C.C.C., D.R.I. şi H.C., în sumă de câte 100 lei se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2494/2009. Penal. Infracţiuni de corupţie... | ICCJ. Decizia nr. 2498/2009. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
