ICCJ. Decizia nr. 2494/2009. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2494/2009
Dosar nr. 5469/1/2009
Şedinţa publică din 29 iunie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea din 16 iunie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 1/98/2004, s-a respins, excepţia de neconstituţionalitate invocată de inculpatul B.D.G., ca inadmisibilă.
Prin cererea înregistrată în dosarul nr. 1/98/2004 al Curţii de Apel Bucureşti având ca obiect soluţionarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A., apelanţii intimaţi - inculpaţi M.G., B.D.G., F.I., B.S.G., D.M., B.N.D., P.I.C., G.N.D., M.E., J.B.P., R.Z.I., B.I., apelanta - creditoare SC C. SRL, apelanta-parte vătămară SC O.T.P.B.R. SA (fostă o R. SA), apelanta parte civilă SC B.W. SRL şi de apelantele - părţi responsabile civilmente SC E.M.J. SRL, SC J.I. SRL (în prezent SC I.I. SRL) prin lichidator judiciar SC E. SRL, SC A.O. SRL prin administrator judiciar SC E. SRL, SC S.S. SRL, SC G. SRL împotriva sentinţei penale nr. 352/ F din data de 18 mai 2007, pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, secţia penală, în dosarul nr. 1/98/2004, inculpatul B.D.G. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2481 şi art. 215 alin. (5) C. pen., prin raportare la art. 146 C. pen.
În susţinerea cererii sale a depus la dosar motivele ce de afla ataşate la dosar şi a susţinut excepţia de neconstituţionalitate a art. 2481 şi art. 215 alin. (5) C. pen., în ceea ce priveşte raportarea la art. 146 C. pen., şi a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea acestei excepţii. A arătat că dispoziţiile art. 2481 şi art. 215 alin. (5) C. pen., cu trimitere la art. 146 C. pen., încalcă principiul echităţii procesului penal şi principiul prezumţiei de nevinovăţie şi ca atare, condiţionarea cuantumului unui prejudiciu de referirea la art. 146 C. pen., fără a fi prevăzut în norma incriminatoare, respectiv în cele două texte de lege, nesocoteşte prezumţia de nevinovăţie şi duce la arbitrariu, în acest mod încălcându-se prevederile art. 7 din C.E.D.O. care consacră principiu nicio pedeapsă fără lege. Deoarece orice încadrare juridică o face instanţa, existenta prejudiciului, cât şi cuantumul acesteia fiind chestiuni care se stabilesc numai printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi în măsura în care inculpatul este trimis în judecată pe o asemenea încadrare juridică, consideră că se încalcă prevederile art. 21, 23, 73, 11 şi 20 din Constituţie raportat la prevederile art. 6 şi 7 din C.E.D.O.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 1/98/2004, prin încheierea din 16 iunie 2009, a respins cererea de sesizare Curţii Constituţionale, ca inadmisibilă, formulată de inculpatul B.D.G., privind excepţia de neconstituţionalitate invocată, întrucât nu are legătură cu prezenta cauză, susţinerea excepţiei vizează însăşi modificarea legii.
Împotriva încheierii din 16 iunie 2009 a declarat recurs oral inculpatul B.D.G., prin apărătorul său ales, recurs ce nu a fost motivat.
Examinând cauza, Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpatul B.D.G. este fondat, fiind întrunite formal cerinţele de admisibilitate a excepţiei invocate, prevăzute de art. 29 alin. (1) – (3) din Legea nr. 47/1992 republicată.
În opinia Înaltei Curţi, excepţia de neconstituţionalitate invocată de inculpatul B.D.G. a dispoziţiilor 2481 şi art. 215 alin. (5) cu trimitere la art. 146 C. pen., este nefondată, întrucât prin critica de neconstituţionalitate a textelor invocate, nu se aduce atingere dreptului la un proces echitabil, soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, prezumţia de nevinovăţie şi dreptul la apărare.
Potrivit art. 29 alin. (l) şi (3) din Legea nr. 47/1992 republicată, excepţia de neconstituţionalitate este admisibilă atunci când se referă la o dispoziţie dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare, ce are legătură cu soluţionarea cauzei şi nu a fost declarată neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Prin Decizia nr. 50 din 26 ianuarie 2006 a Curţii Constituţionale s-a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 146 C. pen., ale art. 320 alin. (2) şi (3), ale art. 322 şi 323 C. proc. pen., s-a reţinut că prin dispoziţiile art. 146 C. pen., este stabilită o sumă a cărei depăşire a valorii prejudiciului produs prin infracţiune atrage o pedeapsă mai gravă, în nici un caz nu se poate considera că prin aceasta se restrânge dreptul la apărare al inculpatului, prevăzut la art. 24 din Constituţie. Cel în cauză poate să îşi angajeze ori să i se desemneze din oficiu un apărător, ca şi în cazul tuturor celorlalte infracţiuni, şi poate, de asemenea, să administreze orice probe în apărarea sa, inclusiv în circumstanţiere, precum şi să exercite căile de atac prevăzute de lege şi să formuleze cereri în faţa instanţelor judecătoreşti. De asemenea, prin aceiaşi decizie s-a stabilit că nu există o hotărâre judecătorească definitivă, astfel că nu poate fi reţinută nici critica referitoare la încălcarea art. 23 alin. (11) din Constituţie, privind prezumţia de nevinovăţie, care prevede că „Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana este considerată nevinovată". Totodată nici din cuprinsul art. 21 alin. (3) din Constituţie şi nici din cel al art. 6 al C.A.D.O.L.F. sau al jurisprudenţei C.E.D.O. nu se poate desprinde concluzia „procesului echitabil" ar trebui să excedeze necesităţii asigurării garanţiilor procesuale, spre a se intra în materii din câmpul dreptului substanţial. S-a constatat că din analiza textului considerat ca fiind neconstituţional că acesta cuprinde o normă cu caracter explicativ prin care se lămureşte înţelesul expresiei consecinţe deosebit de grave. Această reglementare este necesară cu atât mai mult cu cât legiuitorul a prevăzut consecinţele deosebit de grave ca element circumstanţial în conţinutul agravant al mai multor infracţiuni.
Pentru cele ce preced va admite recursul declarat de inculpatul B.D.G., va casa încheierea atacată şi rejudecând, va admite cererea formulată de inculpatul B.D.G., va dispune sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2481, 215 alin. (5) C. pen., cu trimitere la art. 146 din acelaşi cod şi va suspenda judecarea cauzei până la soluţionarea excepţiei de către Curtea Constituţională.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul B.D.G. împotriva încheierii din 16 iunie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia penală, în dosarul nr. 1/98/2004.
Casează încheierea atacată şi rejudecând,
Admite cererea formulată de inculpatul B.D.G. şi dispune sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2481, art. 215 alin. (5) C. pen., cu trimitere la art. 146 din acelaşi cod.
Suspendă judecarea cauzei până la soluţionarea excepţiei de către Curtea Constituţională.
Onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu recurentului inculpat şi inculpaţilor inculpaţi în sumă câte 100 lei se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2853/2009. Penal. Traficul de droguri (Legea... | ICCJ. Decizia nr. 2497/2009. Penal. Infracţiuni de corupţie... → |
|---|
