ICCJ. Decizia nr. 2504/2009. Penal. Infracţiuni la alte legi speciale. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2504/2009
Dosar nr. 551/2/2009
Şedinţa publică din 30 iunie 2009
Asupra recursului de faţă;
Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin adresa nr. l429/VIII-1/2008 din 20 ianuarie 2009, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a sesizat Curtea de Apel Bucureşti cu cererea de revizuire formulată de petiţionara V.R.S. pentru condamnatul V.I., decedat şi a depus concluziile faţă de această cerere în conformitate cu dispoziţiile art. 399 alin. (5) C. proc. pen.
În motivarea cererii de revizuire, petiţionara a arătat că prin sentinţa penală nr. 699 din 6 iulie 1950 pronunţată de Tribunalul Militar, secţia a II-a, soţul său, V.I., decedat a fost condamnat la, 25 ani de muncă silnică, 10 ani degradare civilă, dispunându-se şi confiscarea averii pentru crimă de uneltire contra ordinii sociale, prevăzută de art. 209 partea a IlI-a C. pen., combinat cu art. unic din Legea nr. 212/1948, art. 304 şi 463 Curtea de Justiţie Militară, pedeapsă executată parţial, iar partea neexecutată a fost graţiată în anul 1964. Petenta a invocat intervenirea unor împrejurări care nu au fost cunoscute de instanţe la momentul pronunţării hotărârii, respectiv OUG nr. 214/1999, pe care, comisia special înfiinţată din cadrul Ministerului Justiţiei a refuzat să-i aplice acest act, solicitând revizuirea sentinţei de condamnare a soţului său.
În drept, petiţionara a invocat dispoziţiile art. 394 alin. (l) lit. a) C. proc. pen., ulterior, aceasta invocând şi dispoziţiile art. 394 alin. (l) lit. b) C. proc. pen., respectiv lit. e) C. proc. pen., arătând că această condamnare s-a bazat pe declaraţiile unor martori mincinoşi şi că această hotărâre de condamnare este contradictorie şi nu se poate concilia cu Decizia penală nr. 2 din 11 noiembrie 1946 a Curţii Militare de Casaţie şi Justiţie, modificată prin Decizia penală nr. l din 17 ianuarie 2000 a Completului de 9 judecători prin care soţul său a fost condamnat.
Prin referatul întocmit de procuror conform dispoziţiilor art. 399 alin. (5) C. proc. pen., s-a reţinut că prin cererea formulată la 1 iulie 2002, petiţionara V.R.S. a solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 699 din 6 iulie 1950 a Tribunalului Militar Bucureşti prin care soţul său, V.I., decedat, a fost condamnat, invocând incidenţa cazurilor de revizuire prevăzute de art. 394 alin. (l) lit. a) şi e) C. proc. pen.
Prin referatul nr. l204/A/II/2002 din 29 septembrie 2003, Parchetul Militar Bucureşti a înaintat cererea de revizuire la Tribunalul Bucureşti, solicitând respingerea acesteia ca neîntemeiată.
Prin concluziile scrise, petiţionara şi-a extins cererea de revizuire, invocând şi incidenţa dispoziţiilor art. 394 alin. (l) lit. b) C. proc. pen.
Prin sentinţa penală nr. 83 din 1 iulie 2004 pronunţată de Tribunalul Militar Bucureşti s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de petiţionara V.R.S.
Prin Decizia penală nr. 78 din 17 septembrie 2004 pronunţată de Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti s-a admis apelul declarat de petiţionară în favoarea condamnatului V.I., s-a desfiinţat sentinţa penală atacată pentru cazul de nulitate prevăzută de art. 197 alin. (2) teza I C. proc. pen. şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii Militare de Apel Bucureşti, ca primă instanţă.
Prin sentinţa penală nr. 2 din 19 ianuarie 2005, Curtea Militară de Apel a trimis cauza la Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel pentru efectuarea actelor de cercetare.
Prin concluziile formulate în lucrarea nr. 69/2005, Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel a solicitat respingerea cererii de revizuire, ca neîntemeiată, întrucât motivele invocate nu se încadrează în niciunul din cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen.
Prin sentinţa penală nr. 6 din 20 aprilie 2005 pronunţată de Curtea Militară de Apel, în dosarul nr. 166/2004, s-a respins cererea de revizuire ca nefondată.
Prin sentinţa penală nr. 3988 din 29 iunie 2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 2774/2005, s-a admis recursul declarat de revizuienta V.R.S., s-a casat sentinţa recurată şi s-a trimis cauza spre rejudecare la Curtea Militară de Apel.
Rejudecând după casare, Curtea Militară de Apel, prin sentinţa penală nr. 16 din 29 noiembrie 2005, pronunţată în dosarul nr. 113/2005, a respins, ca nefondată, cererea de revizuire a sentinţei penale nr. 699 din 6 iulie 1950 a Tribunalului Militar Bucureşti, secţia II penală.
Prin Decizia penală nr. 5308 din 7 noiembrie 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de revizuienta V.R.S., a casat sentinţa recurată şi a trimis cererea de revizuire la Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel în vederea efectuării actelor de cercetare prevăzute de art. 399 C. proc. pen., inclusiv sub aspectul cazurilor prevăzute de art. 394 alin. (l) lit. b) şi e) C. proc. pen.
Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel a înaintat cererea de revizuire la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, având în vedere modificările legislative şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 610 din 20 iunie 2007.
În final s-a solicitat admiterea în principiu a cererii de revizuire, reţinându-se incidenţa cazului prevăzută de art. 394 alin. (l) lit. a) C. proc. pen., respectiv existenţa unei împrejurări noi necunoscute la momentul pronunţării hotărârilor, respectiv OUG nr. 214/1999 prin care Statul Român a recunoscut implicit faptul că aceste persoane, respectiv luptătorii în rezistenţa anticomunistă au acţionat legitim la momentul săvârşirii faptelor pentru care s-a dispus condamnarea lor în timpul regimului comunist. În ce priveşte celelalte motive de revizuire, procurorul a apreciat că din audierea martorilor L.C. şi M.S. nu s-a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă de către Ciupercă, decedat la rândul său, în cauza în care soţul petiţionarei a fost condamnat, iar între Decizia penală nr. 2 din 11 noiembrie 1946 a Curţii Militare de Casaţie şi Justiţie şi sentinţa penală nr. 699 din 6 iulie 1950 a Tribunalului Militar Bucureşti nu există contradicţii, cele două hotărâri de condamnare fiind diferite.
Au fost ataşate dosarele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 401/1/2006, nr. 13679/1/2006, suplimentul dosarului nr. 40 i/1/2006, nr. 1774/1/2007, nr. 15863/1/2006, nr. 2774/2005, nr. 166/2004 al Curţii Militare de Apel, nr. 113/2005, nr. 263/2004, nr. 193/2003 ale Tribunalul Militar Bucureşti şi au fost depuse înscrisuri de către revizuienta.
Prin sentinţa penală nr. 65 din 16 martie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a respins, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de petiţionara V.R.S., cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
În motivarea acestei hotărâri s-a arătat că prin sentinţa penală nr. 699 din 6 iulie 1950 pronunţată de Tribunalul Militar Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a dispus condamnarea inculpatului V.I., în baza art. 209, partea a III-a C. pen., în reglementarea anterioară, combinat cu art. unic din Legea nr. 212/1948, la 25 ani muncă silnică şi 10 ani degradare civilă şi la confiscarea averii, sentinţa rămânând definitivă prin respingerea recursului inculpatului prin Decizia penală nr. 1181 din 21 aprilie 1954, pronunţată de Curtea Militară de Casaţie şi Justiţie, reţinându-se, în esenţă, că V.I. a pus bazele unei organizaţii subversive „Graiul Sângelui", prin intermediul căreia a încercat să răstoarne ordinea socială existentă la acea dată şi pentru a-şi atrage cât mai mulţi adepţi a întocmit mai multe manifeste prin care milita pentru instituirea unui alt sistem de organizare socială.
S-a reţinut că primul motiv invocat de petiţionară este intervenirea unei împrejurări noi, necunoscute de instanţă la momentul pronunţării hotărârii, invocând ca împrejurare nouă OUG nr. 214/1999 prin care s-a recunoscut calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă a soţului acesteia, V.I.
S-a apreciat de către instanţa de fond că această dispoziţie legală, intervenită după evenimentele din 1989 nu poate constitui o împrejurare nouă în sensul avut în vedere de legiuitor în dispoziţiile art. 394 lit. a) C. proc. pen. Împrejurarea nouă trebuia să existe înaintea pronunţării hotărârii de condamnare, însă să nu fie cunoscută de către instanţa de judecată. Or, o ordonanţă de urgenţă emisă în anul 1990 nu poate fi considerată o împrejurare nouă, fiind chiar inadmisibil a se considera că dacă instanţa care a pronunţat hotărârea de condamnare în anul 1950 ar fi cunoscut OUG nr. 214/1999, ar fi pronunţat o hotărâre de achitare.
S-a apreciat deci că motivul prevăzut de art. 394 alin. (l) lit. a) C. proc. pen., nu este incident în cauză.
Potrivit art. 7 alin. (l) lit. a) din OUG nr. 214/1999, persoanele care au calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă beneficiază de restituirea în condiţiile legii în natură, sau dacă aceasta nu este posibilă, prin echivalent a bunurilor confiscate. Decizia pentru constatarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă poate fi folosită ca probă în faţa instituţiilor abilitate a dispune restituirea în natură sau prin echivalent a bunurilor confiscate, în ceea ce priveşte caracterul politic al infracţiunilor a căror săvârşire a atras măsura confiscării.
S-a mai reţinut că pedepsele la care a fost condamnat soţul petiţionarei, V.I., au fost aplicate pentru o infracţiune de uneltire contra ordinii sociale, care sancţiona pe cei care iniţiau, organizau, activau sau participau la organizaţii de tip fascist, politice, militare, paramilitare, infracţiune dezincriminată după evenimentele din 1989. Dezincriminarea acestei infracţiuni a fost determinată de schimbarea regimului politic, schimbare care a generat o altă ordine de drept, fiind practic instaurat un alt regim, acela al statului democratic.
Condamnarea numitului V.I. a fost determinată de săvârşirea unei infracţiuni prevăzute de legea penală în momentul respectiv, nu a cuprins nicio eroare judiciară, fiind o hotărâre concordă sub toate aspectele cu legea penală din anul 1950.
De asemenea, celor care au fost condamnaţi pentru acest gen de infracţiuni, OUG nr. 214/1999 le-a acordat calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă, iar în considerarea acestei calităţi, le-au fost acordate drepturi, fiind reparate astfel abuzurile din trecut, iar acordarea drepturilor prevăzute în actul normativ menţionat nu a fost condiţionată de obţinerea unor hotărâri de achitare ale foştilor condamnaţi, dobândirea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă, fiind suficientă pentru acordarea tuturor drepturilor menţionate.
Deşi petiţionara nu a mai susţinut şi cazurile de revizuire prevăzute de art. 396 alin. (l) lit. b) şi e) C. proc. pen., instanţa de fond a constatat că şi aceste cazuri sunt nefondate întrucât, pe de o parte o hotărâre definitivă de condamnare a martorului considerat mincinos nu există, iar în cadrul procedurii de revizuire nu se poate analiza şi stabili acest fapt, iar pe de altă parte, între sentinţa penală nr. 699/1950 şi Decizia penală nr. 2/1946 nu există contradicţii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petiţionara V.R.S., invocând existenţa unui act nou, emis de la securitate din care reiese că la data arestării soţului său şi a grupului din care făcea parte, nu au fost găsite arme şi deci nu a fost folosită forţa sau violenţa.
A arătat că este incident cazul de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (l) lit. a) C. proc. pen.
A susţinut oral motivele de recurs depuse în scris la dosar, solicitând admiterea în principiul a cererii de revizuire, având în vedere şi înscrisurile ataşate la motivele de recurs, rejudecarea cauzei privind pe numitul V.I. şi achitarea acestuia.
Examinând actele şi lucrările dosarului în raport de motivele invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de revizuientă este nefondat.
Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac a cărei temeinicie este condiţionată de îndeplinirea cerinţelor expres şi limitativ prevăzute de art. 393 şi urm. C. proc. pen.
Potrivit dispoziţiilor art. 394 alin. (l) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când:
a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei;
b) un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;
c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;
d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;
e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.
Cu ocazia formulării cererii de revizuire, revizuienta V.R.S. a invocat prevederile art. 394 alin. (l) lit. a) C. proc. pen., iar pe parcursul judecăţii a invocat şi dispoziţiile art. 394 alin. (l) lit. b) şi e) C. proc. pen., ca în final, cu ocazia judecării cauzei de către Curtea de Apel Bucureşti, să invoce doar incidenţa dispoziţiilor art. 394 alin. (l) lit. a) C. proc. pen., respectiv, descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei.
În dovedirea cererii de revizuire a înţeles să invoce ca împrejurare nouă OUG nr. 214/1999 prin care s-a recunoscut calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă a soţului acesteia, V.I., iar în recurs s-a referit la un act emis de securitate, care deşi existent la dosar, instanţa de condamnare nu s-a pronunţat asupra lui.
Motivele invocate de revizuienta nu se regăsesc printre cele prevăzute de dispoziţiile art. 394 C. proc. pen., instanţa de fond apreciind în mod corect că OUG nr. 214/1999, prin care s-a recunoscut calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă a soţului acesteia nu poate constitui o împrejurare nouă, în sensul avut în vedere de legiuitor, împrejurarea nouă trebuind să preexiste pronunţării hotărârii de condamnare şi să nu fie cunoscută de instanţa de judecată. În ce priveşte actul emis de securitate, despre care revizuienta afirmă că instanţa de condamnare nu s-a pronunţat asupra lui, a fost cunoscut de instanţa de condamnare.
Nici celelalte cazuri prezentate de revizuienta nu sunt incidente în cauză întrucât pe de o parte nu s-a făcut dovada existenţei unei hotărâri de condamnare definitivă a martorului C. pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, mărturie pe baza căreia să fi fost condamnat soţul petiţionarei, nu există, iar pe de altă parte, între sentinţa penală nr. 699/1950 a Tribunalului Militar Bucureşti şi Decizia penală nr. 2/1946 a Curţii Militare de Casaţie şi Justiţie nu există contradicţii, cele două hotărâri fiind pronunţate pentru infracţiuni diferite.
Nu numai că cererea de revizuire este nefondată, motivele invocate nefiind dintre cele expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 394 C. proc. pen., dar obţinerea unei hotărâri de achitare a soţului revizuientei este lipsită de eficienţă, faţă de dispoziţiile OUG nr. 214/1999 şi legile ulterioare care au recunoscut drepturi pentru persoanele care au suferit condamnări cu caracter politic.
Astfel, potrivit art. l din OUG nr. 214/1999, se recunoaşte calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice sau supuse din motive politice unor măsuri administrative abuzive în perioada 6 martie 1945 - 14 decembrie 1989, iar la art. 7 al aceluiaşi act normativ, sunt menţionate drepturile acordate persoanelor care au calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă, printre care şi restituirea în natură sau în echivalent a bunurilor confiscate, ceea ce în cazul obţinerii unei hotărâri de achitare, nu ar mai fi posibil.
De asemenea, prin Legea privind condamnările cu caracter politic şi măsuri administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, adoptată de Parlamentul României la 2 iunie 2009, au fost stabilite măsurile de reparare la care se obligă Statul Român faţă de persoanele care au suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare sau acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare.
Potrivit art. 5 alin. (l) din această lege „Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum şi, după decesul acestei persoane, soţul sau descendenţii acesteia până la gradul al a II-lea inclusiv pot solicita instanţei de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului" la acordarea de despăgubiri, iar potrivit art. 2 din aceeaşi lege, „toate efectele hotărârilor judecătoreşti de condamnare cu caracter politic prevăzute la art. 1 sunt înlăturate de drept."
Ca atare, revizuienta poate beneficia de dispoziţiile legale privind reparaţiile cuvenite pentru condamnarea suferită de soţul său V.I., OUG nr. 214/1999 neconstituind un act nou în înţelesul dispoziţiilor art. 394 C. proc. pen., ci un act de recunoaştere a calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice.
Faţă de considerentele menţionate, Înalta Curte constată că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, iar recursul declarat apare, ca nefondat, urmând ca în temeiul art. 38515 pct. l lit. b) C. proc. pen., să fie respins.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligată revizuienta la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuienta petiţionară V.R.S. împotriva sentinţei penale nr. 65 din 16 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureştii, secţia I penală.
Obligă petiţionara la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 30 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 25/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2505/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
