ICCJ. Decizia nr. 2522/2009. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2522/2009
Dosar nr. 11449/3/2008
Şedinţa publică din 1 iulie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
A. Prin sentinţa penală nr. 123 din 3 februarie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 11449/3/2008, în baza art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., raportat la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul P.V., la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.
În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen.
În baza art. 81 C. pen., s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei aplicate pe un termen de încercare de 4 ani stabilit conform art. 82 C. pen.
În baza art. 71 alin. ultim C. pen., s-a suspendat executarea pedepsei accesorii prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicate inculpatului.
În temeiul art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen., referitoare la revocarea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni.
În temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a constatat că inculpatul a fost reţinut şi arestat preventiv de la 01 noiembrie 2007 la 09 noiembrie 2007.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1500 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În data de 22 octombrie 2007, numitul S.Ş.l. a fost prins sustrăgând produse din C. Militari de către agenţii de pază ai acestei societăţi, motiv pentru care au fost chemaţi poliţiştii de la I.P.J. Ilfov, Postul de Poliţie Chiajna pentru a face constatările necesare, respectiv la faţa locului s-a deplasat ag. P.V. Numitul S.Ş.l. a fost condus la Postul de Poliţie Chiajna de către inc. P.V., iar în birou a mai apărut un alt poliţist (ce iniţial a fost recunoscut din planşa foto ca fiind Ş.M.V., pentru ca ulterior, S.Ş.l. să revină şi să precizeze că acel poliţist era martorul C.M.), toţi trei discutând cu privire la această situaţie şi au hotărât „să cadă la înţelegere" pentru a nu-l trimite în judecată. Astfel, inculpatul P.V. i-a pretins numitului S.Ş.l., suma de 1000 euro, dar pentru că acesta Ie-a spus că nu are această sumă au acceptat să primească doar suma de 400 euro (denunţ şi declaraţii martor denunţător coroborate cu fişa de interpelare şi cu declaraţiile inculpatului P.V.).
Urmare acestei situaţii, la data de 24 octombrie 2007, numitul S.Ş.l. a formulat un denunţ împotriva celor doi poliţişti, efectuându-se demersuri pentru constatarea infracţiunii în flagrant.
În acest sens au fost puse la dispoziţia denunţătorului S.Ş.l. 3 (trei) bancnote a 100 euro având seriile UI0006404071, S05968287457, S10166895952, aspect consemnat în procesul verbal încheiat la data de 01 noiembrie 2007 şi s-a dispus prin autorizaţia nr. 724/A. 1/2007 emisă de Tribunalul Bucureşti interceptarea şi înregistrarea convorbirilor purtate în mediul ambiental de S.Ş.l. pentru o perioadă de 30 zile de la 26 octombrie 2007 la 24 noiembrie 2007.
Astfel, în data de 01 noiembrie 2007, orele 14,00, S.Ş.l. s-a deplasat la sediul Postului de Poliţie Chiajna unde s-a întâlnit cu inculpatul P.V., discuţia purtându-se în faţa sediului de poliţie (declaraţii martor denunţător coroborate cu declaraţiile inculpatului P.V. şi cu procesul verbal de redare a convorbirilor purtate în mediul ambiental la data de 01 noiembrie 2007).
După ce inculpatul P.V. şi-a amintit că S.Ş.l. este cel care sustrăsese bunuri din C., l-a asigurat pe acesta că nu mai are probleme cu dosarul pe care l-a rupt, spunându-i să lase „ceea ce are de lăsat" la magazinul de lângă postul de poliţie unde are o prietenă şi de unde va lua el mai târziu. Totuşi, i-a atras atenţia lui S.Ş.l. să aibă grijă „să nu facă vreo prostie" pentru că „eu sunt om fin ... dacă ne apucăm de prostii, ştiu eu să fac prostii. Eu ştiu să-mi fac treaba" (proces verbal de redare a convorbirilor purtate în mediul ambiental la data de 01 noiembrie 2007), după care cei doi s-au despărţit. Cu toate acestea, denunţătorul S.Ş.l. a plecat, fără a mai trece pe la magazin după cum îi sugerase inculpatul P.V.
După mai multe minute în care denunţătorul S.Ş.l. s-a deplasat, îndepărtându-se de postul de poliţie şi de magazinul indicat de inculpatul P.V., a fost ajuns de un autoturism Dacia care, după ce a claxonat, a oprit în apropierea lui. În autoturism se aflau doar două persoane, respectiv şoferul ce a fost identificat ca fiind inculpatul P.V. şi ocupantul din dreapta faţă ce a fost identificat ca fiind martorul C.M. Acesta din urmă a deschis uşa din dreapta spate şi i-a cerut lui S.Ş.l. să urce în maşină. Deoarece S.Ş.l. a refuzat să urce în maşină, inculpatul P.V. l-a întrebat pe acesta de ce nu a mai trecut pe la magazin şi i-a cerut să-i lase la el şi să plece acasă. În timp ce punea banii pe bancheta din dreapta spate, denunţătorul S.Ş.l. a mai întrebat încă odată dacă „a scăpat", fiind asigurat în acest sens (declaraţii martor denunţător coroborate cu procesul verbal de redare a convorbirilor purtate în mediul ambiental la data de 01 noiembrie 2007 şi, în parte, cu declaraţiile inculpatului P.V.).
După ce denunţătorul S.Ş.l. a lăsat banii pe bancheta din spate a autoturismului Dacia (200 euro - deoarece pierduse o bancnotă de 100 euro din cei 300 euro), autoturismul s-a mai deplasat câteva minute, după care din el au coborât cei doi, respectiv inculpatul şi martorul C.M., moment în care au intervenit lucrătorii de poliţie. Sub preşul din spate dreapta a fost găsită suma de 200 euro compusă din 2 bancnote a 100 euro având seriile S10166895952, S05968287457, seriile acestor bancnote fiind comparate cu cele din procesul verbal întocmit în cauză pentru realizarea flagrantului, constatându-se autentitatea acestora (proces verbal de constatare a infracţiunii flagrante şi declaraţiile inculpatului P.V.).
În declaraţiile sale date pe parcursul procesului penal, inculpatul nu a recunoscut săvârşirea faptei, negând faptul că a pretins şi primit vreo sumă de bani de la denunţător. Acest aspect a rezultat însă din declaraţiile martorului denunţător S.Ş.l. coroborate cu procesul verbal de redare a convorbirilor purtate în mediul ambiental la data de 01 noiembrie 2007 şi cu procesul verbal de constatare a infracţiunii flagrante, astfel cum s-a reţinut anterior la situaţia de fapt. Faptul invocat de inculpat în apărare că nu se observă pe camera video momentul în care denunţătorul lasă banii în maşină nu poate duce la concluzia că aceşti bani nu au fost lăsaţi în acel moment, întrucât din discuţiile purtate de către denunţător cu inculpatul a rezultat fără putinţă de tăgadă că la acel moment au fost lăsaţi banii ca urmare a îndemnului inculpatului.
În apărarea sa, inculpatul a încercat să acrediteze şi ideea că nu s-a săvârşit nicio infracţiune la supermarketul C., astfel că nu avea cum să-i întocmească un dosar penal martorului S.Ş.l. deoarece nu ieşise cu produsele din magazin, iar când s-a prezentat să constate aşa - zisa infracţiune, martorul era într-o cameră de control, fiindu-i aduse într-un coş acele produse de la casă pe care ar fi încercat să le sustragă.
Instanţa nu a putut reţine această apărare a inculpatului, întrucât, în calitate de agent de poliţie, avea obligaţia de serviciu ca, în situaţia în care fusese sesizat să constate că s-a săvârşit o infracţiune, să înregistreze această sesizare sau să se sesizeze din oficiu prin încheierea unui proces verbal în acest sens, lucru pe care acesta nu l-a făcut.
Nici faptul că învinuitul C.M. a fost scos de sub urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 254 C. pen., nu este de natură a influenţa răspunderea penală a inculpatului P.V., întrucât soluţia dispusă de procuror s-a bazat pe insuficienţa materialului probator cu privire la acest învinuit, care să conducă fără dubiu la certitudinea săvârşirii faptei pentru care a fost cercetat şi nu pe o cauză care să se răsfrângă şi asupra inculpatului P.V.
Astfel fiind, instanţa nu a putut primi solicitarea inculpatului în sensul achitării în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii.
Totodată, instanţa nu a putut reţine că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 181 C. pen., astfel cum a solicitat inculpatul prin apărătorul său, întrucât fapta reţinută în sarcina inculpatului, prin modul şi mijloacele de săvârşire, împrejurările acesteia, urmarea produsă, respectiv atingerea importantă adusă valorilor sociale ocrotite de lege şi, mai ales, calitatea inculpatului de agent de poliţie „chemat să vegheze la respectarea legii, nu poate fi considerată ca fiind lipsită în mod vădit de importanţă".
În drept, fapta inculpatului P.V., care la data de 22 octombrie 2007, i-a pretins lui S.Ş.l. suma de 400 euro pentru a nu dispune măsurile legale faţă acesta în ceea ce priveşte comiterea unui furt săvârşit la data de 22 octombrie 2007 la C. Militari, din care a primit în data de 01 noiembrie 2007 suma de 200 euro, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., instanţa condamnându-l în baza acestui temei legal.
La individualizarea judiciară a pedepsei ce a fost aplicată inculpatului, instanţa a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzută de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi anume limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator pentru infracţiunea comisă (pedeapsa cu închisoare de la 3 la 15 ani), dispoziţiile generale ale Codului penal relative la participaţia penală a inculpatului (calitate de autor), la forma consumată a infracţiunii şi la forma de vinovăţie cu care a comis fapta, respectiv intenţie directă, gradul concret de pericol social al faptei relevat de natura infracţiunii comise, de împrejurările în care s-a desfăşurat activitatea infracţională şi de calitatea pe care o avea inculpatul, precum şi de urmarea socialmente periculoasă produsă, înfrângerea relaţiilor sociale care privesc corecta şi legala îndeplinire de către funcţionari a îndatoririlor de serviciu, dar şi circumstanţele personale ale inculpatului, care este necunoscut cu antecedente penale, şi-a îndeplinit în mod corespunzător atribuţiile de serviciu până la momentul comiterii faptei, primind calificativele de „bun" şi „foarte bun", a avut o bună conduită atât la serviciu în relaţia cu colegii şi cu cetăţenii, cât şi în societate şi familie, are o familie organizată şi doi copii minori în întreţinere, astfel cum a rezultat din înscrisurile depuse la dosar.
Instanţa a reţinut aceste împrejurări ca circumstanţe atenuante iar la individualizarea pedepsei, ţinând cont de ele, a coborât limita sub minimul special prevăzut de lege apreciind că scopul ce trebuie îndeplinit, educativ, preventiv şi de coerciţie va fi astfel atins.
Ca modalitate de executare, instanţa a dispus suspendarea ei condiţionată pe durata termenului de încercare, la fel ca şi a pedepsei accesorii prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen.
S-au pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 83 C. pen. şi s-a luat act că a fost reţinut şi arestat în perioada 1 noiembrie 2007 - 9 noiembrie 2007.
A fost obligat inculpatul la cheltuieli judiciare statului.
B. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termen, inculpatul şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti pe aspecte de nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, parchetul a criticat hotărârea fondului privitor la greşita încadrare juridică a faptei, considerând că se impunea şi reţinerea art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, întrucât inculpatul, conform fişei postului aflată la dosar, avea atribuţii de constatare sau sancţionare a contravenţiilor sau urmărire a infracţiunilor şi, consecutiv, acestei noi încadrări, pedeapsa ce i se va aplica să fie mai fermă, orientată spre 3 ani închisoare, cu executare în regim de suspendare sub supraveghere.
Inculpatul a criticat hotărârea primei instanţe sub aspectul greşitei sale condamnări la o pedeapsă de 2 ani închisoare atâta timp cât nu se face vinovat de săvârşirea vreunei infracţiuni ci a fost victima unei înscenări a denunţătorului, persoană certată cu legea. A motivat că nici probatoriul administrat în cauză nu a demonstrat implicarea sa în comiterea faptei de luare de mită, fiind o contradicţie vădită între suma de bani ce se pretinde a fi fost cerută de el 300 euro şi cea găsită în maşină, doar 200 euro, după cum şi susţinerile diferite ale martorului denunţător şi persoana cu care se afla în autoturism.
Prin Decizia penală nr. 92/ A din 09 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 123 din 03 februarie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, s-a desfiinţat în parte sentinţa penală a primei instanţe şi rejudecând, în fond:
În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
În baza art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. c) C. pen., a condamnat pe inculpatul P.V. la 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 4 ani.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate şi a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul P.V.
Pentru a decide astfel, s-a reţinut că situaţia de fapt reţinută de judecătorul fondului în urma analizării materialului probator administrat în cauză, nu comportă discuţii întrucât, deşi inculpatul nu a recunoscut săvârşirea faptei, vinovăţia sa a reieşit cu prisosinţă din flagrantul organizat de organele de urmărire penală ale D.N.A. care au descoperit la percheziţia autoturismului, proprietatea acestuia, suma de 200 euro, în două bancnote de câte 100, ascunse sub preşul din spate dreapta al maşinii, coroborat cu denunţul martorului S.Ş.l. şi cu declaraţiile inculpatului C.M. faţă de care cauza a fost disjunsă în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea. Nu în ultimul rând, înregistrarea convorbirii purtată în mediul ambiental în data de 1 noiembrie 2007 între inculpat şi denunţător face dovada săvârşirii infracţiunii de luare de mită.
Apelul parchetului este întemeiat doar sub aspectul încadrării juridice a faptei de luare de mită săvârşită de inculpat care, potrivit fişei postului, avea atribuţii de cercetare a infracţiunilor, ceea ce circumscrie fapta şi dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, reţinându-se că, în ceea ce priveşte pedeapsa, aceasta a fost individualizată corespunzător criteriilor instituite de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), iar cei 2 ani de închisoare, în chiar condiţiile reţinerii dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, vor putea asigura scopul educativ al pedepsei.
C. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, criticând ambele hotărâri pentru nelegalitate, reiterând motivele de apel şi solicitând achitarea întrucât fapta nu există.
Examinând hotărârile recurate prin prisma cazului de casare prevăzută de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este neîntemeiat.
Astfel, susţinerile inculpatului P.V. în sensul că în mod greşit a fost condamnat pentru infracţiunea de luare de mită, întrucât în realitate nu a intenţionat niciun moment să primească vreo sumă de bani de la denunţător, întrucât acesta nu comisese nicio faptă penală, în accepţia sa, şi deci nu avea de ce să-i întocmească dosar penal, sunt nefondate, vinovăţia sa fiind dovedită prin coroborarea denunţului, a declaraţiilor denunţătorului şi a conţinutului convorbirii dintre acesta din urmă şi inculpat, înregistrată autorizat, din care reiese faptul remiterii banilor şi scopul pentru care s-au dat, respectiv pentru ca denunţătorului să nu-i fie întocmit dosar penal în legătură cu sustragerea unor bunuri din magazinul C. Militari. Apărarea inculpatului în sensul că nu era obligat să înregistreze sesizarea agenţilor de pază întrucât denunţătorul nu ieşise cu bunurile din magazin, ci a fost surprins la casă, nu poate fi reţinută, întrucât aprecierea asupra existenţei sau inexistenţei faptei era atributul exclusiv al procurorului care supraveghează urmărirea penală, lucrătorul de poliţie putând doar propune o anumită soluţie. Oricum, din apărarea formulată de inculpat reiese în realitate că fapta denunţătorului nu era consumată ci rămăsese în faza de tentativă, ceea ce nu înseamnă că inculpatul nu era obligat să procedeze la înregistrarea sesizării şi efectuarea de cercetări.
În ceea ce priveşte apărarea potrivit căreia a fost provocat de denunţător care i-a aruncat banii în maşină, aceasta nu poate fi de asemenea primită, deoarece aşa cum reiese din înregistrarea audio-video a flagrantului, după ce denunţătorul nu a lăsat banii la magazinul indicat de inculpat, din apropierea postului de poliţie, a fost imediat ajuns din urmă cu maşina de către inculpat şi însoţitorul acestuia, care au insistat să intre în maşină şi să lase banii în interiorul acesteia, ceea ce denunţătorul a şi făcut, intervenind apoi imediat lucrătorii D.G.A. care au găsit în maşină două dintre bancnotele folosite la realizarea flagrantului.
Pentru aceste considerente, având în vedere şi faptul că nu există motive care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul formulat de inculpat, ca nefondat, constatând că instanţa de fond şi cea de apel au apreciat corect că există probe certe în sensul că acesta a comis cu vinovăţie fapta reţinută în sarcina sa.
Conform dispoziţiile art.192 alin. (2) din acelaşi cod, recurentul - inculpat va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.V. împotriva deciziei penale nr. 92/ A din 09 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 iulie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2505/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2553/2009. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
