ICCJ. Decizia nr. 2505/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2505/2009

Dosar nr. 4529/2/2008

Şedinţa publică din 30 iunie 2009

Asupra recursului de faţă;

Prin sentinţa penală nr. 21 din 29 ianuarie 2009, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul I.T. împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale nr. 1664/P/2007 din 5 iunie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, la data de 8 octombrie 2007, petentul I.T., inculpat în dosarul penal nr. 34519/3/2005 al Tribunalului Bucureşti, a cerut tragerea la răspundere penală a judecătorului L.V. din cadrul Tribunalului Bucureşti şi a grefierului D.P. din cadrul aceleiaşi instanţe întrucât în încheierea de şedinţă din 11 ianuarie 2007 ar fi consemnat date neadevărate în sensul că apărătorul inculpaţilor I.T., B.T., P.I., B.G. şi M.I. solicită să se constate că inculpaţii pe care îi apără nu sunt vinovaţi deşi în realitate avocatul părţilor ar fi refuzat să pună concluzii în cauză.

Instanţa a mai reţinut că, în cauză, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimaţii L.V. şi D.P. sub aspectul infracţiunii prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), deoarece invocarea nulităţii unei hotărâri nu se face prin plângere penală ci în căile ordinare şi extraordinare de atac cu respectarea termenelor şi condiţiilor stabilite de lege.

Instanţa care a soluţionat plângerea împotriva rezoluţiei atacate în calea prevăzută de art. 2781 C. proc. pen., a mai motivat că petentul nu a produs probe din care să rezulte săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)

Pe de altă parte a apreciat că invocarea nulităţii hotărârii pe calea unei plângeri penale apare, ca neîntemeiată, soluţiile date de procuror în rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale şi rezoluţia nr. 1131/11/2/2008 din 1 iulie 2008 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în procedura prevăzută de art. 278 alin. (1) C. proc. pen., fiind legale şi temeinice.

Împotriva sentinţei a declarat recurs petentul pe care, însă, nu l-a motivat.

Examinând din oficiu hotărârea atacată Curtea constată că acesta nu este fondat.

Încheierea de şedinţă la care face referire petentul constituie un act procesual împotriva căruia părţile şi procurorul pot acţiona în condiţiile arătate de lege prin exercitarea căilor de atac.

În acest sens sunt dispoziţiile art. 129 din Constituţie potrivit cărora hotărârile judecătoreşti pot fi controlate în căile de atac.

Aşa fiind, chiar dacă magistraţii nu sunt imuni la răspunderea penală, această răspundere nu intervine pentru activitatea de judecată decât atunci când această activitate este rodul unor acţiuni intenţionat desfăşurate cu rea-credinţă sau ca urmare a unor fapte de corupţie.

Or, din actele prealabile şi din sesizarea persoanei vătămate nu rezultă că intimaţii din cauză ar fi comis fapte prevăzute de legea penală.

Aşa fiind, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge, ca nefondat, recursul petentului pe care-l va obliga la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul I.T. împotriva sentinţei penale nr. 21 din 29 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 iunie 2009.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2505/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs