ICCJ. Decizia nr. 2547/2009. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2547/2009
Dosar nr. 3785/1/2009
Şedinţa publică din 2 iulie 2009
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 2953 de la 1 iunie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 2080/39/2006, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat l.P. împotriva deciziei penale nr. 28 din 12 martie 2007 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi a fost obligat recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a decide astfel, instanţa supremă, ca instanţă de recurs a reţinut că prin rechizitoriul P.N.A. – S.T. Suceava, a fost trimis în judecată inculpatul l.P., agent şef, Poliţia Frasin, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 1 lit. a) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Tribunalul Suceava, secţia penală, investit cu soluţionarea, prin sentinţa penală nr. 30 din 31 ianuarie 2006, l-a condamnat pe inculpatul l.P. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 1 lit. a) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În temeiul art. 81 şi 82 C. pen., s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei, pe o durată de 5 ani.
În temeiul art. 257 alin. (2) raportat la art. 256 alin. (2) C. pen. şi art. 19 din Legea nr. 78/2000 s-a confiscat de la inculpat suma de 5.900 lei RON, primiţi de la denunţătorul C.B.C.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, că în luna octombrie 2004, inculpatul a pretins şi primit de la agentul şef adjunct C.B.C., suma de 1000 lire sterline, pentru a interveni la ofiţerul anchetator comisar şef C.M., din cadrul Compartimentului Control şi îndrumare al I.P.J. Suceava, în vederea propunerii aplicării unei măsuri disciplinare mai puţin severe.
Împotriva sentinţei, au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Înalta curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A. - S.T. Suceava şi inculpatul.
Parchetul, apelul său, a cerut schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la arat. 1 lit. a), art. 6 şi 7 pct. 3 din Legea nr. 78/2000 şi aplicarea unei pedepse mai severe, cu înlăturarea aplicării art. 81 C. pen.
Inculpatul, în apelul său, a solicitat, în principal, achitarea sa, pentru inexistenţa faptei, iar, în subsidiar, reducerea pedepsei.
Curtea de Apel Suceava, secţia penală, prin Decizia nr. 28 din 12 martie 2007, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A. - S.T. Suceava împotriva sentinţei penale nr. 30 din 31 ianuarie 2006 a Tribunalului Suceava, secţia penală şi a desfiinţat sentinţa, în parte, în sensul că, a înlăturat aplicarea art. 81 C. pen., cu privire la pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului l.P. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 1 lit. a) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000.
A aplicat art. 71 C. pen., cu privire la drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) – c) C. pen.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Prin aceeaşi decizie, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat împotriva sentinţei penale nr. 30 din 31 ianuarie 2006 a Tribunalului Suceava şi l-a obligat pe acesta să plătească statului suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a da această soluţie, curtea a reţinut aceeaşi situaţie de fapt descrisă în rechizitoriu, ca şi sentinţa. În concordanţă cu particularitatea speţei, constând în relaţiile strânse dintre inculpat şi comisarul şef, a apreciat că, în speţă, tribunalul a dat şi o justă încadrare juridică faptei, nereţinând prevederile de la art. 7 pct. 3 din Legea nr. 78/2000.
Curtea, însă, făcând o nouă individualizare a pedepsei, în raport de prevederile art. 52 şi 72 C. pen., având în vedere modalitatea de comitere a faptei, poziţia nesinceră a inculpatului, în timpul procesului, cuantumul sumei de bani pretinse şi primite, precum şi faptul că aceasta n-a fost restituită de bunăvoie, a apreciat că suspendarea executării pedepsei nu este de natură să conducă la reeducarea inculpatului, motiv pentru care a înlăturat aplicarea art. 81 C. pen.
Întrucât vinovăţia inculpatului este pe deplin dovedită, iar pedeapsa sub aspectul cuantumului, a fost just individualizată, a considerat că motivele de apel ale inculpatului nu pot fi primite, apelul acestuia fiind nefondat.
Împotriva acestei din urmă decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul l.P., invocând motivele prevăzute de art. 3859 pct. 18 şi 21 C. proc. pen. şi, susţinând că hotărârea este netemeinică şi nelegală, în primul rând, pentru că el n-a comis fapta de care este învinuit şi, deci, nu este vinovat de comiterea ei, iar, în ipoteza trecerii peste această apărare, pentru faptul că, în mod greşit, s-a înlăturat aplicarea art. 81 C. pen., privind suspendarea executării pedepsei.
Recursul a fost considerat nefondat.
Art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., se referă la situaţia în care s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau de condamnare iar art. 3859 pct. 21 la situaţia în care, judecata în primă instanţă sau în apel, a avut loc fără citarea legală a unei părţi, sau care, legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa despre această imposibilitate.
În speţă, nu-şi găsesc aplicare, niciunul dintre aceste motive.
Fapta inculpatului ca şi vinovăţia sunt riguros dovedite, cu probele dosarului iar pedeapsa aplicată ca şi modalitatea de executare a acesteia, prin privare de libertate, este corect aleasă încât, în mod just, instanţa de apel a înlăturat aplicarea art. 81 C. pen., referitoare la suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
În raport cu cele arătate, curtea va trebui să privească recursul declarat de inculpatul l.P. împotriva deciziei penale nr. 28 din 12 martie 2007 a Curţii de Apel Suceava, ca nefondat şi să-l respingă, ca atare, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., menţinând, astfel, Decizia atacată, văzând şi reglementarea plăţii cheltuielilor judiciare către stat.
Prin adresa cu nr. 829266/ PAAR din 27 aprilie 2009 a Penitenciarului Arad, înregistrată pe rolul secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 3785/1/2009 la 30 aprilie 2009 s-a menţionat că se înaintează cererea deţinutului l.P. prin care solicită contestaţie în anulare, fiind anexată copie xerox după mandatul în a cărui executare se află, menţionându-se că executarea pedepsei a început la data de 20 noiembrie 2008.
În cererea cu nr. 1 de la 23 aprilie 2009, condamnatul l.P. a formulat contestaţie în anulare în temeiul art. 386 lit. e) C. proc. pen., în dosarul nr. 881/P/2005 al Tribunalului Suceava, invocând şi dispoziţiile Legii nr. 356/2006, art. 38514 alin. (11) şi art. 38516 alin. (1) cu aplicarea art. 385 C. proc. pen., arătând că a fost condamnat în lipsă fără să fie audiat de instanţa de recurs, cu aplicarea art. 522 C. proc. pen., solicitând admiterea contestaţiei, anularea hotărârilor date de Tribunalul Suceava prin sentinţa penală nr. 30 de la 31 ianuarie 2006, a deciziei penale date de Curtea de Apel Suceava şi a deciziei date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi că nu i s-a prezentat rechizitoriul.
De asemenea, i-a fost ataşată acestei cereri, fotocopia mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 30/2006 din 2 iunie 2007 emis de Tribunalul Suceava, secţia penală, în dosarul nr. 30/881/P/2005 din 2 iunie 2007 privind pe condamnatul l.P. pentru o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 1 lit. a) din Legea nr. 78/2000, aflată la dosarul Înaltei Curţi.
Înalta Curte a solicitat, prin adresă Tribunalului Suceava, secţia penală, trimiterea dosarului inclusiv dosarele componente, în care a fost pronunţată sentinţa penală nr. 30 din 31 ianuarie 2006, rămasă definitivă prin Decizia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 2953 din 1 iunie 2007 în dosarul nr. 2080/39/2006 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală privind pe inculpatul l.P., adresă aflată la dosarul Înaltei Curţi.
Tribunalul Suceava, secţia penală, prin adresa aflată la dosarul Înaltei Curţi, a comunicat instanţei supreme că dosarul nr. 881 /p/2005 privind pe inculpatul l.P. se află în prezent ataşat la dosarul nr. 2848/86/2009 al Tribunalului Suceava ce are ca obiect contestaţie la executare, cu termen de judecată la data de 3 iunie 2009 şi faţă de această situaţie, urmează să dea curs solicitării după soluţionarea dosarului mai sus menţionat.
La termenul de judecată de la 4 iunie 2009, Înalta Curte faţă de lipsa dosarului nr. 2080/39/2006 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în care s-a pronunţat Decizia nr. 2953 din 1 iulie 2007 contestată, a amânat cauza la 2 iulie 2009, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la data menţionată, aflată la dosarul Înaltei Curţi.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a revenit cu adresă la Tribunalul Suceava în vederea trimiterii dosarului solicitat, adresă aflată la dosarul Înaltei Curţi.
La dosarul cauzei a fost depusă, după ce în prealabil a fost înregistrată prin Registratura Generală a instanţei supreme sub nr. 23972 la 17 iunie 2009, cererea contestatorului l.P. în care a reiterat faptul că formulează contestaţie în anulare, în temeiul art. 386 lit. e) C. proc. pen., invocând şi temeiurile menţionate în cererea iniţială, cerere aflată la dosarul Înaltei Curţi.
De asemenea, a fost depusă la dosar, adresa Tribunalului Suceava, secţia penală, aflată la dosarul Înaltei Curţi, în care comunică instanţei supreme faptul că dosarul nr. 881/P/2005 al Tribunalului Suceava se află ataşat la dosarul nr. 2848/86/2009 al aceleiaşi instanţe, având ca obiect contestaţie la executare şi urmează a fi înaintat la Curtea de Apel Suceava pentru soluţionarea recursului declarat de contestatorul l.P. împotriva sentinţei penale nr. 164 din 3 iunie 2009 prin care i s-a respins, ca inadmisibilă cererea formulată şi faţă de această situaţie, urmează să dea curs solicitării după soluţionarea recursului.
Înalta Curte prin adresă a solicitat Curţii de Apel Suceava înaintarea în integralitate a dosarului nr. 2848/86/2009 la care sunt ataşate dosarele Tribunalului Suceava în care a fost pronunţată sentinţa penală nr. 30 de la 31 iunie 2006 rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 2953 din 1 iunie 2007 în dosarul nr. 2080/39/2006 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală privind pe inculpatul l.P., urmând a fi restituit instanţei pentru termenul din 6 iulie 2009, adresă aflată la dosarul Înaltei Curţi.
La dosarul cauzei a fost depusă, după ce în prealabil a fost înregistrată prin Registratura Generală a instanţei supreme sub nr. 3465 la 29 iunie 2009, adresa Curţii de Apel Suceava prin care se comunică înaintarea dosarului solicitat la care sunt indicate dosarele ataşate, solicitându-se restituirea acestuia până la termenul de judecată din data de 6 iulie 2009, adresă aflată la dosarul Înaltei Curţi.
Pentru termenul de astăzi, nu s-a dispus citarea contestatorului, pentru apărarea sa, prezentându-se apărător desemnat din oficiu, avocat V.C.
Înalta Curte a pus în discuţie admisibilitatea contestaţiei în anulare formulată de contestator, în raport cu termenul introducerii acesteia.
Apărătorul contestatorului a lăsat soluţia la apreciere.
Reprezentantul Ministerului Public a pus concluzii de respingere a contestaţiei în anulare, ca inadmisibilă în principiu, fiind tardiv formulată, în raport cu data începerii executării pedepsei la 20 noiembrie 2008 şi data înregistrării ei la instanţă.
Examinând contestaţia în anulare formulată de contestatorul l.P., sub aspectul admisibilităţii în principiu, potrivit art. 391 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază ca fiind inadmisibilă contestaţia în anulare pentru considerentele ce se vor arăta.
Contestaţia în anulare constituie o cale extraordinară de atac ce se poate formula numai împotriva hotărârilor penale definitive, având o natură juridică mixtă, respectiv de anulare şi de retractare şi a cărei reglementare este în mod concret prevăzută de lege, în sensul indicării exprese şi limitative a cazurilor când aceasta poate fi formulată, titularilor ei, termenelor de exercitare şi procedurii de soluţionare
Astfel, legiuitorul român a prevăzut în conţinutul dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen., aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, cazurile de contestaţie în anulare, statuând că împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:
- când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
- când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare;
c) când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) - i1), cu privire la care existau probe în dosar;
d) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă;
e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (11) ori art. 38516 alin. (u).
Totodată, dispoziţiile art. 388 din acelaşi cod, evidenţiază în mod expres termenul de introducere astfel „(1) Contestaţia în anulare pentru motivele arătate în art. 386 lit. a) - c) şi e) poate fi introdusă de către persoana împotriva căreia se face executarea, cel mai târziu în 10 zile de la începerea executării, iar de către celelalte părţi, în termen de 30 de zile de la data pronunţării hotărârii a cărei anulare se cere. (2) Contestaţia pentru cazul prevăzut în art. 386 lit. d) poate fi introdusă oricând."
De asemenea, în art. 391 C. proc. pen., legiuitorul a prevăzut că „(1) Instanţa examinează admisibilitatea în principiu a cererii de contestaţie prevăzute în art. 386 lit. a) - c) şi e ), fără citarea părţilor. (2) Instanţa constatând că cererea de contestaţie este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestaţia este dintre cele prevăzute în art. 386 şi că în sprijinul contestaţiei se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestaţia şi dispune citarea părţilor interesate."
Înalta Curte, verificând contestaţia în anulare formulată de contestatorul l.P., în raport cu actele şi lucrările dosarului, prin prisma dispoziţiilor art. 391 C. proc. pen., a constatat că în cauză contestaţia în anulare exercitată de contestator, întemeiată pe dispoziţiile art. 386 lit. e) C. proc. pen., a fost formulată împotriva deciziei penale nr. 2953 din 1 iunie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 2080/39/2006, hotărâre pronunţată în recurs, ce are caracter definitiv, respectiv a unei hotărâri susceptibile de a face obiectul unei asemenea căi extraordinare de atac.
Înalta Curte consideră, însă că, în contextul cauzei, contestaţia în anulare formulată de contestatorul l.P. a fost exercitată cu depăşirea termenului de 10 zile stipulat de art. 388 alin. (1) C. proc. pen.
Prin sintagma folosită de legiuitor în art. 388 alin. (1) C. proc. pen., „cel mai târziu în 10 zile de la începerea executării" se înţelege data efectivă a începerii executării, respectiv atunci când condamnatul a fost arestat şi depus la locul de deţinere şi nicidecum data întocmirii actelor de executare şi anume emiterea mandatului de executare, care ar însemna „punerea în executare", această din urmă semnificaţie nefiind avută în vedere de către legiuitor în conţinutul normei mai sus arătate.
Termenul de 10 zile mai sus menţionat este un termen procedural ce se calculează în condiţiile art. 186 alin. (2) şi (4) C. proc. pen.
Astfel, „art. 186 alin. (2) La calcularea termenelor pe ore sau pe zile nu se socoteşte ora sau ziua de la care începe să curgă termenul, nici ora sau ziua în care acesta se împlineşte. Alin. (4) Când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul expiră la sfârşitul primei zile lucrătoare care urmează."
Or, din examinarea cauzei rezultă că Tribunalul Suceava, secţia penală a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 30/2006 din 2 iunie 2007, privind pe inculpatul l.P. condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare, mandat emis în dosarul nr. 30/881/P/2005, aflat la dosarul Înaltei curţi.
În fotocopia mandatului de executare a pedepsei mai sus menţionat se face referire la sentinţa penală nr. 30 din 31 ianuarie 2006 a Tribunalului Suceava, modificată prin Decizia penală nr. 28 de la 12 martie 2007 a Curţii de Apel Suceava, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 2953 din 1 iunie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind pe inculpatul l.P. care a fost condamnat, la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 1 lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 71 C. pen., cu privire la drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) – c) C. pen., deoarece în luna octombrie 2004 a pretins şi primit de la agentul şef adjunct C.B.C. suma de 1.000 lire sterline pentru a interveni la ofiţerul anchetator, comisarul şef C.M., din cadrul Compartimentului Control şi îndrumare I.P.J. Suceava, în vedere propunerii aplicării unei măsuri disciplinare mai puţin severe.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, prin adresa nr. 2918/11/5 de la 17 iulie 2007, a solicitat Tribunalului Suceava, în vederea punerii în executare a mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 30/2006 emis de Tribunalul Suceava în dosarul nr. 881/P/2005 emiterea unui mandat de arestare european pe numele condamnatului l.P., solicitare întemeiată în drept pe prevederile art. 77 pct. 1, art. 81 şi art. 83 pct. 2 din Legea nr. 302/2004 cu precizarea că faţă de Decizia-Cadru a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare la care Italia a aderat cu amendamentul că pentru faptele comise înainte e data intrării în vigoare a acestui act normativ se aplică regulile privind extrădarea, iar pentru fapte comise după această dată, cum est şi cazul de faţă se aplică regulile privind mandatul european de arestare, adresă aflată în fotocopie la dosarul Înaltei Curţi.
Tribunalul Suceava, secţia penală, a emis mandatul european de arestare nr. 30/2006 din 17 iunie 2007 în dosarul nr. 30/881/P/2005 din 17 iulie 2007 prin care a solicitat arestarea şi predarea autorităţilor judiciare a persoanei l.P. în vederea executării unei pedepse de 3 ani aplicată prin sentinţa penală nr. 30 din 31 ianuarie 2006 pronunţată de Tribunalul Suceava în dosar nr. 881/P/2005, modificată prin Decizia penală nr. 28 de la 12 martie 2007 a Curţii de Apel Suceava şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 2953 din 1 iunie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aflat în fotocopie la dosarul Înaltei Curţi.
Prin adresa emisă, de către I.G.P.R., D.I.C. cu nr. 15447/ S.6 din 21 noiembrie 2008 către Ministerul Justiţiei, D.D.I.T., B.N.I., I.P.J. Suceava s-a informat că la data de 20 noiembrie 2008, a fost preluat sub escortă din Paris/Franţa şi încarcerat la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Rahova numitul l.P., urmărit la nivel naţional cu nr. 74868 din 14 iunie 2007 în baza M.E.P.I. nr. 30/06 din 02 iunie 2007 emis de Tribunalul Suceava prin care a fost condamnat, la 3 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă, adresă aflată în fotocopie la dosarul Înaltei Curţi.
Totodată, la acelaşi dosar, se află în fotocopie şi adresa Penitenciarului Bucureşti Rahova ce poartă viza de înregistrare la Tribunalul Suceava, la data de 28 noiembrie 2008, în care se atestă că la 20 noiembrie 2008 a înmatriculat la acest penitenciar pe numitul l.P., cu datele de stare civilă menţionate, în baza mandatului de executare nr. 30/2007 emis de Tribunalul Suceava, că prin hotărârea nr. 30 din data de 31 ianuarie 2006 pronunţată de Tribunalul Suceava a fost condamnat la 3 ani închisoare pentru trafic de influenţă (257 C. pen.), că pedeapsa începe la 20 noiembrie 2008 şi expiră la 19 noiembrie 2011.
De asemenea, la dosarul Înaltei Curţi se află şi fotocopia adresei Tribunalului Suceava către I.G.P.F. Bucureşti prin care se informează că numitul l.P. a fost încarcerat în Penitenciarul Rahova, precum şi celelalte menţiuni cu privire la data arestării, începerii executării pedepsei şi data expirării acesteia.
În raport cu cele mai sus arătate rezultă că data de la care se calculează termenul de 10 zile prevăzut de art. 388 C. proc. pen., în care condamnatul l.P. putea formula contestaţie în anulare este data de 20 noiembrie 2008, data încarcerării în Penitenciarul Rahova şi care expira la data de 2 decembrie 2008 (zi de marţi lucrătoare), deoarece ziua de 1 decembrie 2008 era o zi nelucrătoare, fiind ziua naţională, contestaţia în anulare formulată de condamnat, fiind datată 23 aprilie 2009 şi înregistrată pe rolul secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sub nr. 3785/1/2009 la 30 aprilie 2009, aşa încât exercitarea căii extraordinare de atac de către contestatorul condamnat l.P. s-a făcut cu depăşirea termenului menţionat.
Aşadar, în cauză nu este îndeplinită una din condiţiile prevăzute de art. 391 alin. (2) C. proc. pen., respectiv aceea cu privire la formularea în termen a contestaţiei în anulare, condiţie a cărei examinare primează, în raport cu analiza motivului de contestaţie în anulare invocat, aşa încât nerespectarea condiţiei mai sus menţionate atrage inadmisibilitatea contestaţiei în anulare formulată de contestatorul l.P.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul l.P. împotriva deciziei penale nr. 2953 din 1 iunie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul I.P. împotriva deciziei penale nr. 2953 din 1 iunie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Obligă contestatorul la plata sumei de 400 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 iulie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 23/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2632/2009. Penal → |
|---|
