ICCJ. Decizia nr. 2637/2009. Penal. înlocuirea măsurii preventive (art. 139 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2637/2009
Dosar nr.5877/1/2009
Şedinţa publică din 13 iulie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, având pe rol soluţionarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi de inculpaţii B.A.M., U.P.R. şi B.S., ultima trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc, în formă continuată, în varianta agravantă a organizării şi finanţării unor astfel de infracţiuni, prevăzută de art. 10 din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 2 alin. (1) şi (2) din aceeaşi lege, cu aplicabilă art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 4 C. pen., împotriva sentinţei penale nr. 308/ F din 19 martie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, la termenul din 30 iunie 2009 a luat în examinare, din oficiu, potrivit dispoziţiilor art. 3002 combinat cu art. 160b C. proc. pen., legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive faţă de inculpata B.S.
Prin încheierea din aceeaşi dată, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 3002 raportat la art. 160b alin. (3) C. proc. pen., a menţinut măsura arestării preventive a inculpatei B.S., reţinând că în mod legal şi temeinic atât prima instanţă cât şi instanţa de control judiciar au constatat că măsura arestării preventive dispusă anterior este legală şi temeinică, fiind luată cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare, iar motivele care au stat la baza luării ei, subzistă şi în prezent, neintervenind elemente noi care să determine adoptarea altei soluţii.
Prin aceeaşi încheiere, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a mai constatat că, pe de o parte, inculpata B.S. a fost reţinută legal pe baza condamnării pronunţată de un tribunal competent (Tribunalul Bucureşti, secţia a ll-a penală, care prin sentinţa penală nr. 308/ F din 19 martie 2009, a condamnat-o, la o pedeapsă de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii reţinută în sarcina sa), iar pe de altă parte, că există motive verosimile de a bănui că inculpata apelantă se face vinovată de săvârşirea infracţiunii pentru care a fost cercetată şi condamnată, în speţă fiind îndeplinite cumulativ dispoziţiile art. 143 cu referire la art. 681 C. proc. pen.
S-a mai relevat că, în cauza dedusă judecăţii, există probe certe că lăsarea în libertate a inculpatei prezintă pericol concret pentru ordinea publică, existând indicii temeinice de vinovăţie [(art. 143 C. proc. pen., combinat cu art. 148 lit. f) C. proc. pen. şi art. 160b C. proc. pen.)], iar infracţiunile pentru care inculpata a fost cercetată [(trafic ilicit de droguri de mare risc în formă continuată, în varianta agravantă a organizării şi finanţării unor astfel de infracţiuni prevăzută de art. 10 din Legea nr. 143/2000 raportat la art. art. 2 alin. (1) şi (2) din aceeaşi lege, cu aplicabilă art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 4 C. pen.)] sunt pedepsite cu închisoare mai mare de 4 ani, iar faţă de natura şi gravitatea faptelor de care este acuzată inculpata, de împrejurările şi modalitatea în care se reţine că a acţionat, de cantităţile de droguri presupus a fi fost traficate, de scopul urmărit (obţinerea unor venituri ilicite), de urmările produse sau care s-ar fi putut produce, s-a apreciat, justificat, că lăsarea în libertate a inculpatei prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Împotriva încheierii mai sus - menţionate, în termen legal, a formulat recurs inculpata B.S., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeincie, fără însă a formula în scris motivele de recurs.
La termenul fixat pentru soluţionarea cauzei, recurenta inculpată, prin apărătorul desemnat din oficiu a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi, pe fond, revocarea măsurii arestării preventive şi punerea de îndată în libertate a acesteia, arătând că nu mai subzistă temeiurile ce au fost avute în vederea la luarea acestei măsuri faţă de aceasta şi, în subsidiar, înlocuirea acestei măsuri cu oricare altă măsură preventivă dintre cele prevăzute la art. 136 C. proc. pen.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu cauza, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3856 şi art. 3857alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul declarat de inculpată este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 160a alin. (1) C. proc. pen., în cursul judecăţii, instanţa, poate dispune arestarea preventivă a inculpatului, prin încheiere motivată, dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 143 şi există vreunul din cazurile prevăzute de art. 148 C. proc. pen.
În speţa dedusă judecăţii, analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că inculpata B.S. a fost trimisă în judecată, în stare de arest preventiv, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., emis la data de 12 decembrie 2007, sub nr. 72/D/P/2006, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 10 din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 4 C. pen.
În esenţă, s-a reţinut, că în fapt, în perioada 2003 - 2004 inculpata împreună cu sora sa B.A.M. au iniţiat şi constituit, organizat, coordonat o reţea de trafic de droguri de mare risc, finanţând plecarea unor persoane-cărăuşi pe ruta România-ţări vest europene ca Olanda, Italia, Spania, ţări sud-americane ca Venezuela, în vederea transportării unor importante cantităţi de cocaină, droguri transportate prin înghiţire, prin disimulare pe corp sau ascunse în bagaje, împrejurări în care inculpata l-a recrutat şi finanţat şi pe coinculpatul U.P., care a fost depistat la data de 10 martie 2004 de către autorităţile competente olandeze pe aeroportul internaţional din Amsterdam, venind cu o cursă aeriană din Venezuela, în timp ce transporta în bagaje cantitatea de 2,850 kg. de cocaină; pe numitul M.A., care a fost depistat la data de 25 martie 2004 pe aeroportul din Padova - Italia, de către autorităţile judiciare italiene, în timp ce transporta prin înghiţire, 98 de capsule ce conţineau cantitatea de 0,983 kg de cocaină şi pe numita P.C., care a fost depistată la data de 10 aprilie 2004 de către autorităţile olandeze, pe aeroportul internaţional din Amsterdam, în timp ce transporta, în bagaje, cantitatea de 3,996 kg. cocaină.
Prin sentinţa penală nr. 308/ F din 19 martie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a ll-a penală, a condamnat-o pe inculpată, la o pedeapsă de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa.
De asemenea, se mai reţine că prima instanţă, corect şi justificat a constatat că faptele pentru care inculpata a fost cercetat şi dedus judecăţii sunt grave şi întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor reţinute în sarcina acestuia, iar pedepsele prevăzute de legea penală pentru infracţiunile reţinute în actul de inculpare sunt mai mari de 4 ani închisoare.
Totodată, Înalta Curte constată că instanţa de prim control judiciar, corect, a apreciat că existenţa pericolului concret pentru ordinea publică, în cazul lăsării inculpatei în libertate, s-a relevat urmare a modalităţii în care aceasta a acţionat. Astfel se reţine că inculpata a acţionat, organizând, coordonând şi finanţând acţiunea de trafic internaţional ilicit de droguri de mare risc, folosindu-se de „cărăuşi", care au disimulat cantităţi deosebit de importante de cocaină fie în bagaje, fie prin înghiţire, aducând astfel atingere unor valori importante ocrotite de legea penală viaţa şi sănătatea cetăţenilor expuşi tentaţiei de a folosi sau trafica droguri.
Prin urmare, în speţă, justificat, s-a apreciat că sunt îndeplinite atât cerinţele prevăzute de art. 143 C. proc. pen., cât şi cerinţele prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., dispunându-se întemeiat menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatei B.S.
Înalta Curte mai constată că, deşi pericolul concret pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul ca trăsătură esenţială a infracţiunii, nu se poate face abstracţie de natura şi gravitatea faptelor pentru care a fost trimisă în judecată inculpata, de împrejurările şi modalitatea în care a acţionat acesta, amploarea activităţii desfăşurate şi perioada infracţională îndelungată, folosindu-se de cărăuşi care la rândul lor au apelat la mijloace de transport internaţional aerian şi au disimulat fie în bagaje, fie prin înghiţire, cantităţi importante de cocaină.
S-a mai reţinut, corect, că toate aceste împrejurări au reliefat periculozitatea inculpatei şi au avut ca rezultat o stare de temere şi nesiguranţă în rândul societăţii, aşa încât lăsarea acesteia în libertate creează un impact negativ la nivelul societăţii civile şi insecuritate socială.
De asemenea, Înalta Curte mai constată că măsura arestării preventive s-a impus a fi menţinută şi prin raportare la exigenţele art. 5 parag. 3 din C.E.D.O., câtă vreme s-a bazat pe motive pertinente şi suficiente a o justifica, mai ales că o detenţie preventivă de un an şi 10 luni (inculpata fiind arestată preventiv din 25 septembrie 2007) nu depăşeşte un termen rezonabil în sensul art. 5 parag. 3 din C.E.D.O., având în vedere complexitatea cauzei, dată de împrejurarea că inculpata făcea parte dintr-o reţea internaţională de traficanţi de droguri, care, de asemenea, s-a bucurat de încrederea celorlalţi traficanţi, câtă vreme Ie-a încredinţat spre transportare o cantitate atât de importantă de cocaină.
Înalta Curte, în raport de modalitatea concretă de săvârşire a faptelor şi de gravitatea acestora, dar mai ales efectul negativ resimţit de societatea civilă în cazul lăsării acesteia în libertate, constată că instanţa de prim control judiciar a reţinut în mod corect incidenţa, dispoziţiilor art. 148 lit. f) C. proc. pen., cu atât mai mult cu cât cauza se află încă în faza soluţionării apelurilor în faţa Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
De asemenea şi condiţia existenţei pericolului social concret pentru ordinea publică este evident îndeplinită, întrucât toate infracţiunile pentru care a fost cercetată şi dedusă judecăţii sunt, prin ele însele, fapte grave ce au adus atingere unor valori sociale importante ocrotite de lege: viaţa şi sănătatea persoanei.
În cauză, aşa cum rezultă din încheierea atacată, instanţa de apel a procedat corect atunci când a menţinut, justificat, măsura arestării preventive a inculpatei, constatând motivat, că există indicii temeinice că aceasta a săvârşit faptele deduse judecăţii, fapte care, prin modalităţile prin care s-au comis, conduc la concluzia existenţei pericolului concret pentru ordinea publică.
Totodată, Înalta Curte mai constată că, lăsarea în libertate a inculpatei exclude atingerea dezideratelor impuse de legea penală chemată să ocrotească adevăratele valori ale statului de drept, creându-se un climat de insecuritate socială şi de neîncredere al cetăţenilor oneşti în actul de justiţie.
Mai mult decât atât, manifestările nejustificate de clemenţă ale instanţei nu ar face decât să încurajeze, la modul general, astfel de tipuri de comportament antisocial şi să afecteze nivelul încrederii societăţii în instituţiile statului, chemate să vegheze la respectarea şi aplicarea legii. De asemenea, Înalta Curte, în raport şi de prevederile art. 5 paragraful 1 lit. c) din C.E.D.O. ratificată prin Legea nr. 30/1994, care stipulează că, se exceptează de la dreptul de a nu putea fi lipsit de libertate şi cel care a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente sau când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune ori când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia constată, cu referire expresă la excepţia reprezentată de arestarea preventivă, că s-a stipulat, printre altele, că privarea de libertate trebuie să se realizeze numai în formele legale şi după procedura prevăzută de legislaţia fiecărui stat, conform convenţiei, respectiv cu respectarea procedurii prevăzută de legea procesual penală, prin raportare şi la dispoziţiile constituţionale.
Rezultă, aşadar, că dispunerea măsurii arestării preventive şi menţinerea acesteia trebuie să se facă cu respectarea dispoziţiilor generale, înscrise în legea procesual penală, fiind subordonate dovedirii interesului superior pe care îl deservesc.
În speţă, pericolul concret pentru ordinea publică, pe care-l reprezintă inculpata, este actual şi concomitent cu cel al posibilităţii influenţării probelor, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, reţinând corect îndeplinirea cumulativă a dispoziţiilor art. 143 şi 148 lit. f) C. proc. pen.
De altfel, legalitatea şi temeinicia acestei măsuri a fost succesiv verificată, constatându-se de fiecare dată că temeiurile ce au fost avute în vedere nu s-au schimbat, neputând fi reţinută susţinererea apărătorului desemnat din oficiu al recurentului inculpat că această măsură nu se mai impune, urmând a fi revocată şi nici că, eventual, s-ar impune, în subsidiar, înlocuirea acestei măsuri cu una dintre cele prevăzute de art. 136 C. proc. pen.
De asemenea, persistenţa şi suficienţa acestor motive au fost apreciate de instanţa de prim control judiciar în ansamblul circumstanţelor particulare ale cauzei şi prin raportări la prevederile art. 136 C. proc. pen., apreciind că, pentru buna desfăşurare a procesului penal, se impune, în continuare, privarea de libertate a inculpatei.
Pentru considerentele mai sus-enunţate şi constatând că judecarea cauzei cu inculpata în stare de arest, cel puţin până la acest moment, va asigura celeritatea şi buna desfăşurare a procesului penal, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata B.S. împotriva încheierii din 30 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 14798/3/2008 (nr. 1119/2009).
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte urmează a o obliga pe recurenta inculpată la plata cheltuielilor judiciare, inclusiv a onorariului apărătorului desemnat din oficiu, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata B.S. împotriva încheierii din 30 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 14798/3/2008 (nr. 1119/2009).
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 iulie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2632/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2639/2009. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
