ICCJ. Decizia nr. 2653/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2653/2009
Dosar nr. 6267/105/2008
Şedinţa publică din 15 iulie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 116 din 20 martie 2009, Tribunalul Prahova, secţia penală, în baza art. 20 raportat la art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen., cu aplicabilă art. 21 alin. (2) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul D.P., la 7 ani şi 6 luni închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, ca pedeapsă complementară.
În baza art. 71 C. pen., i s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, ca pedeapsă accesorie.
În baza 350 C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive dispusă împotriva inculpatului, iar în baza art. 88 C. proc. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive a inculpatului de la 19 august 2008 la zi.
Prin aceeaşi sentinţă, s-a luat act că partea vătămată D.I. nu s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal împotriva inculpatului, neavând pretenţii materiale sau morale de la acesta.
S-a luat act că Spitalul Judeţean Ploieşti – S.M.L., nu a exercitat acţiune civilă în cadrul procesului penal împotriva inculpatului.
A fost admisă acţiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal de Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti şi a fost obligat inculpatul să plătească acestei unităţi spitaliceşti suma de 1016,21 lei, cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând cheltuieli ocazionate de internarea părţii vătămate D.I. la acest spital în perioada 17 august - 22 august 2008, sumă la care se va adăuga şi dobânda legală calculată in condiţiile OG 9/2000 până la achitarea integrală a debitului datorat de inculpat.
În baza dispoziţiile art. 118 lit. b) C. pen., s-a confiscat de la inculpat un cuţit cu lungimea de 29,5 cm. cu lamă de metal în lungime de 18 cm şi mâner din lemn, folosit de acesta la comiterea infracţiunii.
Pentru a pronunţa această sentinţă tribunalul a reţinut în fapt că inculpatul D.P. locuia în aceeaşi curte, dar în locuinţe separate în comuna Plopu, sat Nisipoasa cu fiul său, partea vătămată D.I., iar în ultimii ani, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, sus-numiţii se certau, se insultau şi se ameninţau reciproc, menţinând o permanentă stare conflictuală.
Astfel, în seara zilei de 17 august 2008 inculpatul, care se afla în locuinţa sa, l-a strigat pe fiul său, care tocmai venise din sat unde prestase munci necalificate, să-l certe, motivând că „i-ar fi furat pâinea".
S-a reţinut că partea vătămată a mers în camera unde locuia tatăl său şi imediat s-au angajat într-un conflict verbal în cursul căruia inculpatul, a luat de pe o masă un cuţit cu care l-a lovit în piept pe fiul său, D.I., care însă a reuşit să fugă în curtea locuinţei, dar a fost în continuare urmărit de inculpatul D.P., care l-a prins, l-a trântit la pământ şi l-a mai lovit de două ori cu cuţitul în abdomen şi piept.
Prima instanţă a mai reţinut că inculpatul a fost oprit din acţiunile sale de ginerele său, martorul B.G., care, alertat de ţipetele disperate ale victimei, a venit la faţa locului şi imediat a intervenit in conflict.
S-a constatat că urmare loviturilor de cuţit aplicate, partea vătămată D.I. a suferit leziuni traumatice ce au necesitat 35 - 40 zile îngrijiri medicale şi care i-au pus viaţa în primejdie.
Prima instanţă a constatat că, în drept, fapta inculpatului care la data de 17 august 2008 a lovit partea vătămată D.I. cu trei lovituri de cuţit, în condiţiile precizate mai sus, punându-i viaţa în primejdie întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la infracţiunea de omor calificat prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 20 C. pen., raportat la dispoziţiile art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen., texte de lege, în baza cărora a dispus condamnarea inculpatului pedeapsa închisorii.
Din materialul probator administrat (declaraţiile inculpatului care a recunoscut săvârşirea infracţiunii, ce s-a coroborat cu declaraţia părţii vătămate D.I., dar şi cu declaraţiile martorilor B.G., B.M. şi D.I., precum şi cu concluziile raportului de expertiză medico-legală efectuată în cauză, din care a reieşit că plăgile prin înjunghiere în hipocondrul drept au fost produse cu un cuţit şi au necesitat pentru vindecare circa 35 - 40 zile îngrijiri medicale, iar aceste leziuni au pus în pericol viaţa victimei) s-a constatat că a rezultat cu certitudine vinovăţia inculpatului în săvârşirea acestei infracţiuni.
Tribunalul Prahova a reţinut circumstanţa agravantă a omorului prevăzută de art. 175 lit. c) C. pen., constatând că în speţă este vorba o infracţiune de omor în forma calificată, acţiunea de ucidere fiind îndreptată de către inculpat împotriva fiului sau D.I., astfel cum a rezultat din certificatul de naştere existent la dosar şi, pe cale de consecinţă, în baza dispoziţiile art. 20 C. pen., cu aplicabilă dispoziţiile art. 21 alin. (2) C. pen., raportat la dispoziţiile art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen., a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii în regim privativ de libertate.
Deşi prima instanţă a constatat că, într-adevăr, între părţi au existat anterior mai multe conflicte, (unele iscate de atitudinea necorespunzătoare a fiului inculpatului), rezultate din plângerile depuse la dosar, dar şi din declaraţiile martorilor, la data comiterii infracţiunii, inculpatul a fost cel care a declanşat întregul conflict, în sensul că l-a chemat pe fiul său pentru a-i cere socoteală, după care, nefiind mulţumit de răspunsurile acestuia, a procedat la lovirea acestuia cu trei lovituri de cuţit, care aşa cum s-a relevat, i-au pus viaţa în primejdie, situaţie în care nu s-a putut reţine incidenţa circumstanţei atenuante a provocării, întrucât faţă de modul de derulare al conflictului, partea vătămată nu a ameninţat sau agresat inculpatul pentru a-i insufla acestuia o stare de temere sub imperiul căruia să comită infracţiunea din cauza penală de faţă.
La individualizarea judiciară a pedepsei, prima instanţă a avut în vedere dispoziţiile art. 52 şi 72 C. pen., limitele de pedeapsă prevăzute de textele de lege incriminatoare, modalitatea concretă de săvârşire a infracţiunii precum şi gradul de pericol social deosebit al faptei penale săvârşite de către inculpat, acesta lovind victima cu trei lovituri de cuţit, punându-i viaţa în primejdie, dar şi circumstanţele personale ale inculpatului care a recunoscut şi regretat comiterea infracţiunii, nu are antecedente penale şi era cunoscut în colectivitatea din care provine ca având un comportament civilizat.
De asemenea, în raport de gradul de pericol social al faptei penale săvârşite de inculpat, de circumstanţele reale cât şi de cele personale ale inculpatului precizate anterior, instanţa de fond a apreciat că scopul preventiv educativ cât şi cel sancţionator al pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului, se poate atinge prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea ce urmează a fi executată în regim privativ de libertate, dat fiind gradul de pericol social deosebit al faptei penale comise de inculpat, pedeapsa pe care a orientat-o la minimul special prevăzut de textele de lege incriminatoare, datorită circumstanţelor reale în care a avut loc săvârşirea infracţiunii şi mai ales a circumstanţelor atenuante reţinute în favoarea inculpatului, la care s-a făcut referire pe larg mai sus.
La aprecierea modului de aplicare a pedepsei accesorii prima instanţă a avut în vedere şi practica constantă C.E.D.O. în materie (cauza H. contra Marii Britanii) şi a apreciat, ţinând seama de criteriile arătate şi de principiul proporţionalităţii, constatând că nu se justifică interzicerea dreptului de a alege a inculpatului nici pe perioada executării pedepsei principale şi nici după aceea, cu titlul de pedeapsă complementară.
Pentru aceleaşi argumente instanţa a interzis cu titlul de pedeapsă complementară inculpatului numai drepturile prevăzută de art. 64 lit. a), b), şi e) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, pedeapsa complementară care se va executa după executarea pedepsei principale, în condiţiile prevăzută de art. 66 C. pen.
Având în vedere gradul de pericol social deosebit al faptei penale comise de inculpat, instanţa a apreciat că subzistau în continuare temeiurile avute în vedere cu ocazia arestării preventive a acestuia, existând pericolul social concret pentru ordinea publică, motive pentru care în temeiul dispoziţiile art. 350 C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpatului, iar în temeiul dispoziţiile art. 88 C. proc. pen., a scăzut din durata pedepsei aplicate perioada reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 19 august 2008 la zi.
Referitor la soluţionarea laturii civile, prima instanţă, în baza dispoziţiile art. 14 – art. 15 C. proc. pen., a luat act că partea vătămată D.I. nu s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal, nesolicitând daune materiale sau morale de la acesta din urmă, iar Spitalul Jud. Ploieşti – S.M.L. nu a exercitat acţiunea civilă în cadrul procesului penal împotriva inculpatului.
S-a apreciat că prin fapta sa inculpatul a determinat internarea părţii vătămate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, în perioada 17 august - 22 august 2008, iar costul zilelor de spitalizare au însumat 1016,21 lei, iar instanţa de fond, având în vedere dispoziţiile art. 14 – art. 15 C. proc. pen., art. 998 – art. 999 C. civ. şi art. 313 din Legea nr. 95/2006, care prevăd că persoanele, care prin faptele lor aduc prejudicii sau daune sănătăţii altor persoane, răspund potrivit legii şi sunt obligate să suporte cheltuielile ocazionate de asistenta medicală acordată victimelor, a admis acţiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal de această unitate spitalicească şi, în baza textelor de lege anterior menţionate l-a obligat pe inculpat să plătească acestei unităţi suma de 1016,21 lei, cu titlul de despăgubiri civile, reprezentând cheltuieli ocazionate de internarea părţii vătămate D.I. la acest spital, în perioada arătată, sumă la care a dispus a se adăuga şi dobânda legală calculată în condiţiile prevăzute de OG nr. 9/2000, până la achitarea integrală a debitului datorat de către inculpat.
Întrucât infracţiunea de tentativă la omor calificat a fost săvârşită de inculpat prin folosirea unui cuţit cu care a lovit-o pe victimă de 3 ori, iar acest corp delict a fost ridicat de organele de urmărire penală în vederea confiscării, prima instanţă a luat măsura de siguranţă prevăzută de dispoziţiile art. 118 lit. b). C. pen., în sensul că a dispus confiscarea de la inculpat un cuţit cu lungimea de 29 cm, cu lama de metal în lungime de 18 cm şi mâner de lemn, folosit de acesta la comiterea infracţiunii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul D.P. fără a-l motiva, în scris, dar a arătat cu ocazia dezbaterilor orale, că solicită doar individualizarea pedepsei aplicate, susţinând că aceasta este prea mare şi că nu s-a reţinut circumstanţa atenuantă a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., deoarece fiul său (partea vătămată) este cel care a provocat scandalul soldat cu comiterea infracţiunii dedusă judecăţii.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia penală nr. 66 din 1 iunie 2009, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul D.P., împotriva sentinţei penale nr. 116 din 20 martie 2009 pronunţată de Tribunalul Prahova, a menţinut starea de arest a apelantului inculpat şi a dedus din arestarea preventivă de la 19 august 2008 lăzi.
Prin aceeaşi decizie, instanţa de prim control judiciar l-a obligat pe apelantul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, inclusiv a onorariului apărătorului din oficiu.
Examinând sentinţa atacată în raport de probele administrate în cauză, de criticile invocate de apelant, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., dar în limitele prevăzută de art. 371 alin. (1) C. proc. pen., instanţa de prim control judiciar a constatat că situaţia de fapt a fost corect reţinută de către tribunal şi nici nu a fost contestată de către apelant, decât în parte, susţinând că partea vătămată ar fi provocat scandalul „pentru că se uita urât la el" (declaraţia inculpatului în apel).
S-a reţinut, în esenţă, că la data de 17 august 2008, între inculpat şi fiul său, partea vătămată D.I., cu care locuia în aceeaşi curte, dar în casă separată, a izbucnit un incident minor, o discuţie legată de furtul unei bucăţi de pâine, după care, pe fondul stării conflictuale existente între cei doi, inculpatul a luat un cuţit cu care l-a lovit în torace pe fiul său. Acesta, după lovitura primită, a fugit în curtea locuinţei, dar a fost urmărit şi prins din nou de către inculpat, care i-a mai aplicat încă două lovituri de cuţit în abdomen şi torace.
Instanţa de apel a mai reţinut că leziunile suferite de partea vătămată au necesitat un număr de 35 - 40 zile de îngrijiri medicale, punându-i viaţa în primejdie, iar referitor la încadrarea juridică a apreciat că, fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă de omor calificat, ţinând seama de obiectul folosit, zonele vizată şi intensitatea loviturilor aplicate părţii vătămate.
În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală si pentru cauze cu minori si de familie, a reţinut că tribunalul a avut în vedere dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), pe care Ie-a interpretat şi apreciat în mod judicios, ţinând seama de limitele de pedeapsă prevăzute de lege (de la 7 ani şi 6 luni la 12 ani şi 6 luni închisoare), de gradul de pericol social al faptei, de persoana inculpatului, care este în vârstă, nu are antecedente penale, nu este cunoscut cu un comportament antisocial şi a recunoscut comiterea faptei, aplicându-i o pedeapsă situată la minimul special prevăzută de lege.
S-a apreciat că nu poate fi reţinută de instanţa de apel susţinerea inculpatului, în sensul că pedeapsa este prea mare şi că trebuiau reţinute circumstanţele atenuante, întrucât, s-a considerat că din modul de comitere al infracţiunii a rezultat că inculpatul a comis fapta cu intenţie directă, ceea ce s-a constatat că denotă o periculozitate sporită.
Astfel, s-a reţinut că după ce a izbucnit aşa-zisa altercaţie, inculpatul l-a lovit pe fiul său cu cuţitul direct în torace, deşi orice om normal şi, mai cu seamă unul care este şi tată, nu ar fi procedat în acest mod, chiar şi în cazul unei altercaţii de familie, cu atât mai mult cu cât l-a urmărit pe fiul său şi l-a mai lovit cu cuţitul de încă două ori, deşi acesta nu reprezenta vreun pericol.
S-a apreciat că faţă de aceste împrejurări nu se pot reţine în favoarea inculpatului circumstanţele atenuante şi nici scuza provocării, întrucât aşa cum a apreciat şi tribunalul, nu erau întrunite condiţiile art. 73 lit. b) C. pen.
Împotriva deciziei penale mai sus-menţionată, în termen legal, inculpatul D.P. a declarat recurs, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate pentru motivele menţionate în memoriul depus la dosar şi susţinute oral de apărătorul desemnat din oficiu, motive detaliate în cuprinsul practicalei prezentei decizii.
Astfel, recurentul inculpat, prin apărătorul desemnat din oficiu, a invocat dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. şi, în esenţă, a solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri şi, pe fond, în rejudecare, urmare reaprecierii materialului probator administrat, funcţie de circumstanţele personale şi faţă de poziţia procesuală a inculpatului, să se acorde o mai largă eficienţă circumstanţelor atenuante prin reţinerea şi a dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen. şi, pe cale de consecinţă, să se dispună reducerea cuantumului pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, urmând a fi avute în vedere vârsta înaintată a inculpatului, dar şi starea sa precară de sănătate.
Recursul formulat de inculpatul D.P. este nefondat, pentru considerentele ce urmează:
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859 alin (3) C. proc. pen., combinate cu art. 3856 alin. (1) şi art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., constată că atât instanţa de fond cât şi instanţa de prim control judiciar au reţinut în mod corect situaţia de fapt şi au stabilit vinovăţia inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a ansamblului probator administrat în cauză, dând faptei comisă de acesta încadrarea juridică corespunzătoare, procedând, de asemenea, la o justă individualizare a pedepsei aplicate, funcţie de criteriile prevăzute de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Astfel, potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile Părţii generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate in partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana inculpatului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Pe de altă parte, art. 52 C. pen., prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
În speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului, constată că atât prima instanţă cât şi instanţa de prim control judiciar au procedat corect atunci când au orientat la minimul special şi au aplicat şi, respectiv, au menţinut, pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare, apreciind-o ca fiind suficientă şi corespunzătoare criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), întrucât aceasta, atât sub aspectul cuantumului, cât şi sub aspectul modalităţii de executare, este aptă să atingă scopul preventiv şi de reeducare al pedepsei, consfinţit prin dispoziţiile art. 52 C. pen., în condiţiile în care nu s-a justificat reţinerea incidenţei dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen., nefiind dovedită starea de eventuală tulburare ce i-ar fi putut fi indusă inculpatului de către acţiunea presupus provocatorie a părţii vătămate D.I., fiul său.
Astfel, în cauza supusă analizei, se constată că inculpatul a recunoscut şi regretat constant, încă din faza de urmărire penală, fapta săvârşită, nuanţându-şi însă poziţia şi încercând să acrediteze ideea unei provocări din partea fiului său, situaţie nesusţinută de niciun suport probator, întrucât declaraţiile martorilor din lucrări ce se coroborează cu declaraţiile părţii vătămate, dar şi cu celelalte probatorii administrate în cauză, (inclusiv cu raportul medico-legal efectuat în cauză care a relevat că leziunile produse i-au pus viaţa părţii vătămate în primejdie, rănile produse necesitând pentru vindecare un număr de 35 - 40 de zile) au condus spre concluzia vinovăţiei inculpatului în săvârşirea faptei astfel cum a fost descrisă în actul de inculpare.
Se mai reţine că ambele instanţe au procedat corect atunci când, în mod justificat, au constatat că fapta inculpatului D.P., care în data de 17 august 2008, pe fondul unei stări conflictuale preexistente, în urma unui incident minor, produs de suspiciunea că fiul său i-ar fi furat o bucată de pâine, a luat un cuţit şi l-a lovit iniţial în zona toracelui pe fiul său, iar după aceea, deşi partea vătămată nu a ripostat şi a fugit în curte, nemaiprezentând vreun pericol, totuşi l-a urmărit şi i-a mai aplicat încă două lovituri de cuţit în zone vitale ale corpului (torace şi abdomen) întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raporta la art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen.
De asemenea, se constată că, atât instanţa de fond cât si instanţa de prim control judiciar, chiar dacă au constatat că inculpatul este infractor primar, că acesta a avut o conduită corespunzătoare anterior săvârşirii faptei, că pe parcursul procesului penal acesta a regretat constant săvârşirea faptei, totuşi nu au putut ignora împrejurarea că fapta pentru care a fost dedus judecăţii afectează grav valori sociale ocrotite de legea penală, precum viaţa şi sănătatea omului şi au ţinut cont şi de toate celelalte împrejurări ce constituie circumstanţele reale ale săvârşirii faptei, apreciind justificat că pedeapsa stabilită la minimul special prevăzut de legea penală respectiv de 7 ani şi 6 luni închisoare, este îndestulătoare pentru a se atinge scopul prevăzut de dispoziţiile art. 52 C. pen., nerelevându-se alte elemente de natură a dispune coborârea acesteia sub limita stabilită anterior.
Aşadar, Înalta Curte constată că în cauză, în raport cu natura şi gravitatea faptei reţinută în sarcina acestuia, ce a acţionat atât de violent urmare unui incident minor asupra propriului fiu, precum şi faţă de ansamblul tuturor împrejurărilor cauzei şi de datele ce caracterizează persoana inculpatului, nu se justifică reducerea cuantumului pedepsei sub minimul special, aşa cum, corect, a fost stabilit.
În consecinţă, manifestările nejustificate de clemenţă ale instanţei nu ar face decât să încurajeze, la modul general, astfel de tipuri de comportament antisocial şi să afecteze nivelul încrederii societăţii în instituţiile statului, chemate să vegheze la respectarea şi aplicarea legii.
Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că o reducere a cuantumului pedepsei aplicată inculpatului nu ar fi temeinică, lipsind de conţinut dispoziţiile art. 72 şi 52 C. pen. şi creând o vădită disproporţie între scopul şi rezultatul acestora.
Faţă de cele menţionate mai sus, Înalta Curte, urmează a constata că recursul declarat de inculpatul D.P. împotriva deciziei penale nr. 66 din 1 iunie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie este nefondat, astfel că, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., îl va respinge ca atare.
În baza art. 38517 C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului D.P., durata reţinerii şi arestării preventive de la 19 august 2008 la 15 iulie 2009.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv a onorariului apărătorului desemnat din oficiu pentru acesta, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.P. împotriva deciziei penale nr. 66 din 1 iunie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat, durata reţinerii şi arestării preventive de la 19 august 2008 la 15 iulie 2009.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 iulie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2639/2009. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 2662/2009. Penal. Cerere de transfer de... → |
|---|
