ICCJ. Decizia nr. 2586/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMANIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTITIE
- SECTIA PENALĂ -
Decizia nr. 2586/2009
Dosar nr. 5530/101/200.
Şedinţa publică din 7 iulie 2009
Asupra recursurilor de faţă.
Prin sentinţa penală nr. 413 din 22 octombrie 2008 Tribunalul Mehedinţi a condamnat pe inculpatul S.S. la pedeapsa de 10 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 174 alin. (1) C. pen., menţinându-se măsura arestării.
În baza art. 118 lit. b) C. proc. pen. s-a confiscat corpul delict (o bâtă având la un capăt un inel metalic şi 3 aşchii de lemn).
S-au admis în parte acţiunile civile fiind obligat inculpatul la plata sumei de 5000 daune materiale şi la câte 20.000 lei daune morale.
S-a respins cererea privind obligarea inculpatului la plata unei prestaţii periodice către partea civilă P.C.
S-a reţinut de instanţa de fond că inculpatul, în data de 27 aprilie 2008 în jurul orelor 13,00 cu un ciomag, a aplicat mai multe lovituri în zona capului şi toracelui numitului P.I., în urma cărora a decedat.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel părţile civile şi inculpatul.
Părţile civile au criticat hotărârea într-o primă teză pentru trimiterea cauzei la prima instanţă întrucât nu s-a pronunţat pe schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de omor calificat, deoarece fapta a fost săvârşită în loc public (izlazul comunal), iar pe latură civilă că, daunele morale sunt neîndestulătoare şi a atare se impune obligarea inculpatului la o prestaţie periodică pentru partea civilă P.C. care prezintă un grad ridicat de handicap.
În subsidiar s-a cerut menţinerea cauzei spre rejudecare sub aspectele arătate.
Inculpatul a cerut aplicarea circumstanţei atenuante a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) şi a art. 74-76 C. pen. cu consecinţa reducerii pedepsei.
Prin Decizia penală nr. 90 din 24 aprilie 2009 Curtea de Apel Craiova a admis apelurile inculpatului şi părţilor civile P.A., P.C. şi L.I. şi s-a dispus condamnarea inculpatului potrivit art. 174, art. 175 lit. i) cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 alin. (2) C. pen. la 10 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., majorând daunele morale la câte 25.000 lei pentru fiecare parte civilă, menţinând starea de arest a inculpatului şi celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi inculpatul.
Prin recursul declarat de parchet s-a solicitat casarea hotărârii atacate şi înlăturarea dispoziţiilor art. 175 lit. i) C. pen., privind omorul săvârşit în public, susţinându-se că locul unde s-a comis fapta dedusă judecăţii nu poate fi considerat unul care prin natura şi destinaţia lui este totdeauna accesibil publicului, chiar în lipsa vreunei persoane. S-a precizat că în raport de circumstanţele cauzei, nu se poate reţine că în mod efectiv spaţiul în care s-a petrecut agresiunea este unul deschis publicului larg şi asta motivat de faptul că, chiar dacă terenul ocupat de stâna victimei nu era împrejmuit cu gard, există un spaţiu destul de larg în care victima avea amenajat un ţarc de oi, un sălaş şi pe care se aflau şi alte lucruri necesare activităţii care se desfăşoară la o stână de animale iar locul în care s-a produs agresiunea fiind efectiv inclus în acest spaţiu.
Ca atare, se conchide că nu era practic posibil accesul cu animale pentru alte persoane, locul fiind efectiv folosit pentru activitatea stânei aparţinând victimei, invocându-se cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen.
Inculpatul în recursul său, a cerut casarea deciziei atacate solicitând reducerea pedepsei sub minimul special, prin reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., iar pe latură civilă reducerea despăgubirilor morale la care a fost obligat.
Recursurile sunt nefondate.
Examinând hotărârile prin prisma criticilor formulate de parchet dar şi de către inculpat care circumscriu cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 17 şi respectiv art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că, recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce se vor expune în continuare.
Potrivit dispoziţiilor art. 175 lit. i) C. pen., constituie uciderea unei persoane în public, în raport de dispoziţiile prevăzute de art. 152 lit. a) C. pen., faptă ce se consideră săvârşită în public, atunci când a fost comisă într-un loc care prin natura sau destinaţia lui este totdeauna accesibil publicului, chiar dacă nu este prezentă nicio persoană.
Aşa cum se constată din actele dosarului, din adresa emisă de Primăria com. Oprişor judeţul Mehedinţi, rezultă că, terenul situat în punctul Gura Văii aparţine domeniului privat al comunei şi are destinaţia de izlaz comunal.
Or, în speţă, rezultă că fapta a fost comisă pe izlazul comunal, şi ca atare, această agravantă operează chiar dacă în timpul săvârşirii faptei în afară de părţi nu se găsea la locul respectiv nicio altă persoană, situaţie de altfel infirmată de probele testimoniale administrate nemijlocit în cauză .
Referitor la critica inculpatului privind reţinerea circumstanţei atenuante a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., aceasta este nefondată întrucât pentru a aplica această circumstanţă atenuantă se impune ca actul provocator să fie de o anumită gravitate şi totodată susceptibil să producă o puternică tulburare sau emoţie psihică încât infractorul să nu se poată abţine de la o ripostă săvârşind astfel infracţiunea. Astfel, actul provocator obligă implicit la existenţa unei proporţionalităţi între intensitatea acestuia şi a tulburării produse de acesta atât pe plan subiectiv dar şi pe plan obiectiv.
În cauză, faptul că între victimă şi tatăl inculpatului ar fi existat un conflict în sensul că aceştia s-au lovit reciproc (astfel cum rezultă din declaraţiile martorilor) intervalul scurs de la aflarea acestei veşti şi până la aplicarea de lovituri victimei nu prezintă acte de gravitatea celei avute în vedere de legiuitor în dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen. şi, drept urmare, nu justifică conduita ulterioară a inculpatului.
Referitor la critica privind individualizarea pedepsei, se constată că, instanţa a aplicat o pedeapsă sub minimul special în condiţiile prevăzute de art. 74 lit. a) şi art. 76 alin. (2) C. pen. şi ca atare, nu se justifică o reapreciere a cuantumului acesteia în raport cu împrejurările şi modalitatea de săvârşire a faptei cât şi de datele ce caracterizează persoana inculpatului – infractor primar, relativ sincer şi o persoană tânără – împrejurări coroborate şi cu dispoziţiile prevăzute de art. 52 C. pen., referitoare la scopul educativ al pedepsei dar şi finalităţii ce trebuie atinsă în sensul reinserţiei acestuia în societate.
Având în vedere considerentele de mai sus, Înalta Curte apreciază recursurile nefondate şi le va respinge, ca atare, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Va deduce timpul arestării preventive inculpatului şi-l va obliga la plata cheltuielilor judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi de inculpatul S.S. împotriva deciziei penale nr. 90 din 24 aprilie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 28 aprilie 2008 la 7 iulie 2009.
Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 7 iulie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2475/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2599/2009. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
