ICCJ. Decizia nr. 2621/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2621/2009
Dosar nr. 1763/57/2008
Şedinţa publică din 9 iulie 2009
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 34/ F din 26 martie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală, s-au dispus următoarele:
În baza art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen. a fost admisă plângerea formulată de petiţionara SC A.R.A., Sucursala Sibiu, împotriva rezoluţiilor nr. 139/P/2008 din 30 septembrie 2008 şi, respectiv, 985/II/2/2008 din 31 octombrie 2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.
Au fost desfiinţate rezoluţiile menţionate şi s-a trimis cauza la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, în vederea începerii urmăririi penale faţă de intimatul P.R.C., pentru tentativă la infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen. şi pentru art. 290, art. 291 şi art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), precum şi pentru complicitate la aceeaşi infracţiune faţă de T.A.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a dispune în acest sens, prima instanţă a reţinut următoarele:
La data de 2 decembrie 2008, s-a înregistrat pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, plângerea SC A.R.A. SA Sucursala Sibiu, împotriva Rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale nr. l39/P/2008 şi respectiv a Rezoluţiei nr. 985/II/2/2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.
Prin încheierea nr. 163 din 27 ianuarie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a admis cererea petiţionarei şi s-a strămutat judecarea cauzei la Curtea de Apel Piteşti.
În faţa acestei instanţe, părţile au depus concluzii scrise, astfel: petiţionara A. - f. 6-8, intimata T.A. - f. 20, iar intimatul P.R.C. - f. 91-94.
Verificându-şi competenţa, curtea de apel a făcut demersuri pentru a stabili calitatea de avocat a intimatului P.R.C. şi, faţă de lipsa numelui acestuia pe lista on-line a avocaţilor din Baroul Sibiu, intimatul a depus la dosar copii ale legitimaţiei de avocat, din care rezultă că acesta a devenit avocat stagiar la data de 1 februarie 2006, prin Decizia nr. 78 din 27 ianuarie 2006 şi avocat definitiv la data de 5 martie 2008, legitimaţia fiind eliberată la data de 21 octombrie 2008. Din aceste înscrisuri, a rezultat că în mod corect s-a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă la curtea de apel, faţă de calitatea acestui intimat, în raport de prevederile art. 281 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Intimaţii au depus la dosar următoarele înscrisuri: proces verbal de inventariere din 16 octombrie 2006, adresa din 15 mai 2007 a Poliţiei Municipiului Sibiu, adresa din 8 februarie 2008 a I.P.J. Sibiu, proces verbal din 11 aprilie 2007, întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, adresele din 30 mai 2008 şi din 26 februarie 2008 şi respectiv nr. 489 din 7 mai 2008 ale LN.E.C, adrese ale Tribunalului Comercial Cluj din Dosarul nr. 2060/85/2007 (f. 28, 30, 32, 33, 34, 36), adresa din 4 februarie 2008 a I.P.J. Cluj, obiectivele propuse de A. pentru expertiza contabilă, raportul de expertiză judiciară din Dosarul nr. 2060/85/2007 al Tribunalului Cluj, precizările expertului consultant, planşe fotografice privind unghiul de vizibilitate al camerei de supraveghere aparţinând D.G.F.P. Sibiu (f. 78-90).
Analizând înscrisurile menţionate şi Dosarul nr. 139/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, precum şi înscrisurile existente în lucrarea 985/II/2/2008 a aceluiaşi parchet, curtea de apel a constatat următoarele:
Prin rezoluţia nr. 139/P/2008 din 30 septembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, s-a dispus, în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitorul P.R.C., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 20 rap. la art. 215 alin. (1) şi (5) şi art. 290, art. 291 şi art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) şi faţă de făptuitoarea T.A., pentru complicitate la aceleaşi infracţiuni.
SC A.R.A. SA reclamase tentativa la înşelăciune prin folosirea falsurilor, deoarece făptuitorul P.R., care asigurase bunurile SC N. SRL, după o majorare a valorii contractului de asigurare şi o falsă creştere a valorii stocului de marfă, înregistrând contabil mărfuri pentru care se aplicase un adaos comercial uriaş, a solicitat despăgubiri pentru mărfuri care nu fuseseră în stoc, precum şi pentru că există dubii privind realitatea furtului din noaptea de 14/15 octombrie 2006.
Procurorul a considerat că intimaţii nu au săvârşit tentativă la infracţiunea de înşelăciune şi infracţiunea de fals, deoarece nu s-a dovedit luarea rezoluţiei infracţionale încă de la momentul încheierii contractului de asigurare, că nu s-a dovedit că furtul a fost o înscenare la care să participe cel puţin unul dintre făptuitori, că uşa magazinului prin care se presupune că a avut loc furtul era încuiată anterior efracţiei, că bunurile care nu erau evidenţiate contabil la momentul furtului, nu pot face obiectul despăgubirii şi, deci, nu pot constitui un argument pentru reţinerea infracţiunii de înşelăciune, că modalitatea de întocmire a actelor contabile nu are conotaţii infracţionale şi că litigiul poate fi, eventual, unul de natură civilă.
Curtea de apel a apreciat că soluţia procurorului (menţinută prin rezoluţia nr. 985/II/2/2008 din 31 octombrie 2008, a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia) este nelegală şi netemeinică, deoarece conţine o motivare contradictorie soluţiei, se bazează pe o cercetare incompletă şi în lipsa efectuării oricărui act de cercetare de către procurorul de caz şi pe o interpretare greşită a probelor administrate de organele de cercetare penală.
Astfel, rezoluţia de netrimitere în judecată este nelegală faţă de prevederile articolului 209 alin. (3) C. proc. pen. care impun ca, în situaţia persoanelor la care face trimitere art. 281 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. efectuarea urmăririi penale (inclusiv etapa actelor premergătoare) să se facă obligatoriu de către procuror. Acesta nu a audiat însă nici o persoană (părţi sau martori) şi nu a efectuat nici măcar un demers în sensul de a cerceta faptele reclamate, ci pe baza unor copii xerox, unele greu lizibile, a procedat la soluţionarea cauzei. O astfel de cercetare nu poate sta la baza adoptării unei soluţii de neurmărire, deoarece, în afara actelor care reprezentau cercetare la faţa locului, experimente judiciare (cele care nu mai puteau fi refăcute), expertize şi înscrisuri, procurorul trebuia să-şi formeze convingerea pe baza cercetării nemijlocite. Se poate observa că dosarul astfel format, din copii xerox după înscrisuri din alte dosare, nici măcar nu a fost numerotat la Parchetul Curţii de Apel.
Nelegalitatea rezoluţiei rezultă şi din contradicţia dintre temeiul neînceperii - art. 10 lit. d) C. proc. pen. şi motivarea soluţiei, în sensul că „în sarcina făptuitorilor nu se poate reţine săvârşirea de către aceştia a vreunei fapte prevăzute de legea penală", respectiv că aspecte ale cauzei ar putea constitui, „eventual, obiectul unui litigiu de natură juridică civilă între asigurător şi asigurat", care ar putea să se întemeieze pe prevederile art. 10 lit. b) C. proc. pen.
Rezoluţia, în opinia curţii de apel, este şi netemeinică. În cauză, încercarea făptuitorilor de a înşela societatea de asigurare nu trebuie raportată numai la nereuşita privind dovedirea implicării lor în furtul rămas cu autori necunoscuţi, ci trebuie reţinută din toate manoperele frauduloase pe care aceştia le-au făcut încă de la momentul achiziţionării mărfurilor ce ulterior au dispărut, cu sau fără contribuţia lor.
Cu cât mai bine s-a încercat acoperirea acestor activităţi cu acte contabile ce au putut fi interpretate ca „neinterzise de lege" (nu ca legale), cu atât mai periculoasă apare modalitatea de săvârşire a faptei. În acest sens şi în literatura juridică s-a arătat că „dacă mijlocul folosit prezintă o mare aparenţă de veridicitate, legea îl caracterizează ca fiind fraudulos, iar folosirea unui astfel de mijloc determină agravarea infracţiunii" (O.L., T.T., Drept penal român, partea specială, Editura Ş. Bucureşti, 1994, f. 256).
Intenţia de a înşela societatea de asigurare rezultă, în opinia curţii de apel, din mai multe aspecte relevate de actele premergătoare începerii urmăririi penale efectuate până în prezent şi urmează a fi confirmare prin cercetările ce se vor efectua după trimiterea cauzei la parchet.
Astfel, deşi intimata T.A. susţine că relaţia dintre societatea pe care o conduce, SC C.D.C. SRL Sibiu şi SC N.C. SRL Sibiu, administrată de intimatul P.R., este una „specifică de client - furnizor" şi că procesul verbal de corelare a denumirilor l-a întocmit în conformitate cu dispoziţiile legale, curtea reţine contrariul, respectiv că societatea SC C.D.C. SRL (prescurtată în continuare SC C.D.C.) este în fapt administrată de intimatul P.R., că achiziţionarea produselor ce fac obiectul asigurării a fost realizată în fapt de către acest intimat, care a luat personal legătura cu furnizorii SC C.D.C., că mărfurile au fost transportate direct în magazinul SC N., că societatea intimatului este singura către care firma intimatei T.A. „a vândut" marfă cu adaos exagerat de mare faţă de cel practicat în mod obişnuit şi că prin procesul verbal de corelare denumiri nu s-au înlocuit „denumirile" produselor, ci s-au operat modificări care au schimbat nu doar calităţile produselor, ci chiar natura acestora.
În opinia curţii de apel, până la acest moment s-au dovedit următoarele aspecte care conturează o situaţie de fapt de natură să atragă răspunderea penală a intimaţilor pentru tentativă la înşelăciune:
1. Intimatul P.R. este administratorul de fapt al SC C.D.C. SRL Sibiu. Aceasta s-a înfiinţat în anul 2003, având ca asociaţi pe ambii intimaţi, ulterior P.R. cedând „cu tidu gratuit" acţiunile sale către T.A. Deoarece P.R. avea experienţă în ceea ce priveşte comerţul cu aparatură I.T. de mai mulţi ani, T.A. recunoaşte în declaraţia de la filele 495-496 (dosar urmărire penală) că de afaceri pe această firmă s-a ocupat tot intimatul căruia îi şi dăduse procură încă din 1 noiembrie 2005 (£511). Inclusiv intimatul P.R. recunoaşte că el s-a ocupat de achiziţiile de produse în perioada anterioară evenimentului cercetat şi pentru societatea prietenei sale.
Martora T.R. (f. 50 dosar urmărire) declară: „numitul P.R. ne-a comunicat că el se ocupă şi de relaţia comercială cu furnizorii şi pentru SC C.D.C. SRL Sibiu, solicitând achiziţionarea de marfă şi pe această societate. ..Condiţiile contractuale au fost negociate tot cu P.R. ..Toate negocierile au fost purtate pentru cele două societăţi numai cu P.R., iar pe T.A. nu o cunosc".
De asemenea, din mail-urile angajaţilor de la SC F. rezultă că intimatul era cunoscut ca reprezentant al ambelor firme pe care le administra ca şi cum ar fi fost o singură firmă: „am deal cu un client: N.C., suma de 630 milioane o plăteşte astfel: 2 firme, C.D.C. şi N.C., 185 milioane au intrat banii astăzi pe C.D.C..." (f.244).
2. De achiziţiile din lunile septembrie şi octombrie 2006 ale SC C.D.C. SRL s-a ocupat P.R., care a negociat contractele atât cu F., cât şi cu SC A.D., aspecte pe care ambii intimaţi le recunosc în declaraţiile de la filele 488-493 şi 495-497, tot P.R. stabilind inclusiv preţul de achiziţie, care, fiind mult mai mare decât cel practicat în mod normal de către furnizori, era defavorabil societăţii prietenei lui şi la care nu se putea angaja decât dacă el era de fapt administratorul firmei.
3. Mărfurile cumpărate de către SC C.D.C. de la SC A.D. şi revândute către N., au fost duse, încă de la data întocmirii facturilor dintre SC A. şi SC C.D.C., direct în magazinul N. (declaraţiile intimatului şi a angajaţilor săi - f. 210, 214), deşi revânzarea lor către SC N. a avut loc la interval de câteva zile: mărfurile luate de la SC A. în 27 şi 29 septembrie 2006, SC C.D.C. le revinde către N. la 2 şi 4 octombrie 2006, iar pe cele din 10 octombrie, le revinde la 12 octombrie 2006.
Relevant este faptul că întocmirea contractului de asigurare de 1.200.000 lei este întocmit în perioada primelor două achiziţii menţionate dintre facturile de cumpărare a mărfurilor (ulterior furate) de către SC C.D.C., când, formal revânzarea din 2 şi 4 octombrie către N. nu exista încă, dar exista în intenţia intimatului, ceea ce constituie un argument suficient pentru tentativa de înşelăciune.
4. Intimata T.A. nu a avut nici un fel de comunicare din partea furnizorilor, în sensul că s-ar fi greşit denumirile reperelor furnizate, astfel încât să procedeze la întocmirea procesului verbal de corelare denumiri. în condiţiile în care intimata a recunoscut că nu are studii în specialitatea IT este improbabil ca ea să fi depistat că i s-ar fi livrat alte tipuri de componente sau accesorii ale calculatoarelor decât cele trecute în facturi şi să fi procedat la înlocuirea denumirilor. De altfel aceasta şi declară (f. 496): „nu am verificat fiecare cutie şi nu am numărat componentele".
Aceasta deoarece, pe de o parte, aşa cum s-a arătat, mărfurile cumpărate de firma ei de la SC A. au ajuns direct în magazinul N., iar intimata nu a făcut nicio recepţie şi nu ştia nici câte cutii erau sau ce conţineau ele (f. 496), deci cu atât mai puţin ar fi putut să ştie că faptic unele dintre produse nu erau cele înscrise în facturi. Pe de altă parte, dacă furnizorul ar fi trimis alte piese decât cele din facturi, pentru a ţine o contabilitate corectă, intimata trebuia să anunţe pe vânzător, deoarece, în toate cazurile, furnizorul era acela care trebuia să confirme noua denumire neputând vinde un produs pe care nu l-a avut pe stoc.
Este de menţionat, în opinia curţii de apel, că procesul verbal de corelare denumiri s-a întocmit abia la data de 17 octombrie 2006, deci după săvârşirea furtului şi numai în scopul obţinerii despăgubirilor de către N.
SC C.D.C. a vândut o serie de produse pe care nu le deţinea către SC N. Din compararea facturilor de achiziţie şi, respectiv, vânzare ale SC C.D.C. rezultă că, de exemplu, în locul unor stickuri de memorie externă achiziţionate, se vinde acelaşi număr de bucăţi, dar de memorie internă de calculator, crescând preţul de la 212,73 lei la 2618,93 lei/buc, deci de peste 10 ori. In acelaşi fel se procedează şi la alte repere, crescându-se capacitatea de memorie a acestora sau trecându-se caracteristici îmbunătăţite, care au permis creşterea preţului de peste 20 de ori (de exemplu de la 93, 64 lei la 1976,04 lei) deşi, indiferent de firma producătoare sau de distribuitorul agreat, unităţile de măsurare a memoriei sunt aceleaşi.
Adaosul comercial aplicat de SC C.D.C. pentru vânzarea produselor presupus furate către N., este disproporţionat de mare faţă de cel practicat în mod obişnuit: adaos mediu de 716% la aceste produse, faţă de 34,8% practicat anterior acestei vânzări şi de circa 25% în lunile următoare - noiembrie, decembrie 2006 (aspecte constatate de expertiza contabilă - f. 56 dosar curte).
7. Intenţia de a înşela societatea de asigurări rezultă şi din tranzacţia făcută de către intimatul P.R. cu SC F.C. în care, pe de o parte se trece un preţ pentru mărfuri mai mare de 12-13 ori (declaraţiile de la filele 238) decât cel practicat în mod obişnuit de furnizor, iar la o factură de 437.493 lei, intimatul „obţine" un discount de 394.320 lei, facturi pe care martorul L.I.R. (f. 226-234) arată că le-a întocmit la insistenţele intimatului, deşi era o „factură supraevaluată" şi „acest tip de marfă şi în această cantitate nici măcar nu se afla în stocul firmei F.".
Directorul de tranzacţii de la aceeaşi firmă arată că „un discount de 3 miliarde la o factură de 4 miliarde este o eroare, un asemenea discount nu s-a acordat şi nu poate fi real" (f. 242). Că factura era pentru mărfuri inexistente rezultă şi din procesul verbal întocmit la data de 27 octombrie 2006 de Serviciul pentru investigarea fraudelor (f. 224), în care s-a stabilit că cele 60 de procesoare ce nu au fost predate către SC N., evidenţiate contabil în evidenţa contabilă a magazinului F.2 din Sibiu nu fuseseră încă transferate din depozitul central din Bucureşti, până la data întocmirii procesului verbal.
Această factură, stornată în aceeaşi zi (conform e-mailurilor angajaţilor F. - f. 247-251), nu putea fi folosită pentru a cere încasarea unor bunuri care nici nu fuseseră predate; procesul verbal de predare conţine alte bunuri - conform declaraţiei martorului L.I., f. 233 verso: „din studiul procesului verbal de predare-primire se observă că eu i-am dat acestuia cu totul altfel de marfă şi produse decât s-a completat efectiv pe factura supraevaluată".
Explicaţia întocmirii ei constă în aceea că a şi fost folosită la data de 5 octombrie 2006, pentru a se majora suma asigurată (cererea şi contractul de asigurare din aceeaşi zi - f. 94-96 dosar urm. penală).
Nu este reală, conform motivării curţii de apel, susţinerea intimatului că nu a cunoscut despre stornarea facturilor de achiziţionare marfă şi de discount - facturile din 5 octombrie 2006, deoarece din declaraţia martorului L.I. (f. 227 verso) rezultă că „toate cele cinci facturi au fost întocmite în aceeaşi zi, la aceeaşi oră, în biroul domnului P., la sediul N.C.", martorul arătând pe larg modalitatea în care s-au întocmit facturile în acea zi. De altfel realitatea acestor declaraţii rezultă şi din faptul că intimatul a emis fila CEC (f. 243 dosar urm. penală) pentru valoarea reală a tranzacţiei: 43.172 lei, din factura, ultima ca număr dintre cele cinci întocmite la data de 5 octombrie 2006.
Pentru că intimatul P.R. ştia că facturile din 5 octombrie 2006 fuseseră întocmite doar formal (factura reală fiind cea de doar 43.172 lei - nr. 2707551), trebuia, având deja o poliţă de 3 miliarde lei vechi, să facă rost de marfa de aceeaşi valoare, care aparent să fie pe stoc la momentul producerii evenimentului asigurat (în speţă furtul).
De aceea se întocmesc şi documentele de vânzare-cumpărare de la SC C.D.C. pentru mărfuri cu un adaos de sute de ori mai mare decât această societate practica în mod obişnuit, chiar dacă prin această operaţiune se transformau unele produse în mărfuri imposibil de vândut datorită preţului. Acest preţ era oricum cu totul disproporţionat faţă de preţul practicat la rândul ei de societatea N. şi, evident, în contradicţie cu promoţia care era în desfăşurare în acea perioadă şi care fusese un argument hotărâtor în încheierea contractului de asigurare. Martora M.M. declară ca pentru încheierea contractelor de asigurare din 26 septembrie şi 3 octombrie 2006 P.R. a motivat „mărirea stocurilor ca urmare a desfiinţării unui magazin din Braşov şi a unei aprovizionări în plus pentru o perioadă de patru luni zicând că în această perioadă are vânzări mari datorită megapromotiei şi a discountului acordat (foto vitrine)" - f. 111 dosar urmărire penală.
Este de menţionat, potrivit motivării curţii de apel, că nu s-a dovedit ca marfa presupus a fi sustrasă provenea din magazinul din Braşov.
8. Intimatul testase atât sistemul de alarmă, cât şi posibilitatea exploatării spaţiului pe care camerele de luat vederi din zonă nu-l acopereau, cu ocazia furtului anterior la care face referire în declaraţia de la fila 489. El susţine că i s-au „comunicat detalii despre acest sistem, având în vedere că la prima spargere au fost modificate setările".
Intimatul recunoaşte că personal a setat întârzierea pentru uşa din spate (f. 489 verso). Martorul O.R. (f. 436) susţine ca el, la cererea intimatului, a setat sistemul de alarmare astfel încât să se permită o întârziere de peste 30" până la semnalarea stării de efracţie pentru uşa din spate, aspect confirmat de martorul S.C. (f. 474), care susţine că şi această zonă fusese iniţial setată cu reacţie instantanee. De fapt la acel moment intimatul a văzut cum se fac setările pe care ulterior le-a stabilit după intenţiile sale Acest lucru pregătea săvârşirea furtului într-un interval asemănător celui stabilit la experimentul judiciar.
Mai mult, intimatul a reuşit să obţină codul de instalator de la martorul S.C. (f. 475), astfel încât putea să-şi seteze singur, atât pentru ziua furtului, cât şi în vederea verificării variantelor sale de către organele de poliţie, orice întârziere în alarmare, intimatul recunoscând că deţinea codul de instalator de mai multă vreme. Din declaraţia administratorului firmei de securitate rezultă clar că pentru uşa din spate declanşarea alarmei trebuia să fie instantanee, fiind o regulă a producătorilor sistemelor de alarmare (f. 476 verso), aspect confirmat de martorul O., care arată însă ca setările din fabricaţie puteau fi modificate (f. 479 verso). Codul de instalator, spre deosebire de cel de utilizator, trebuia să rămână secret faţă de intimat tocmai pentru că odată aflat, acesta putea să-şi facă orice setări, lucru pe care l-a şi făcut intimatul. Acest tip de intervenţie nu era dificilă pentru intimat, care are experienţă în domeniul IT.
De altfel şi după furt, la data de 24 octombrie 2006, când se efectuau verificări la sistemul de alarmare de la firma N., intimatul a efectuat simularea efracţiei în altă zonă decât cea de la uşa din spate şi a încercat intrarea în programarea centralei verificate de dispeceratul de monitorizare. Agentul care a întocmit raportul din data de 5 martie 2007 (f. 482 verso) a tras aceeaşi concluzie şi din listingul de evenimente.
9. Contractul de asigurare s-a realizat la intervenţia tatălui intimatului şi fără verificarea efectivă a stocului de marfa. Acest lucru rezultă din declaraţia martorei M.M., angajata A. care a încheiat poliţele (f. 110-111), dar şi din procesul verbal privind consemnarea declaraţiei verbale a tatălui intimatului, P.G. (f. 112 dosar urmărire penală). Martora M.M. confirmă că nu a făcut nici o verificare a existenţei fizice a stocului de marfă deoarece „poliţele de asigurare de 1.200.000 lei şi 1.000.000 lei (Ron) sunt de fapt contracte distincte şi nu acte adiţionale, încheiate la SC A. în baza cererii de asigurare, nemaifiind necesară efectuarea inspecţiei de risc".
10. Nevoia intimatului de a face cumva rost de aceeaşi sumă de 300.000 lei noi rezultă şi din încercarea lui de a obţine un credit de această valoare de la B., Centrul de Afaceri Braşov, credit ce urma a fi garantat cu stocul de marfă. Intre actele depuse pentru obţinerea creditului se afla şi cele două poliţe de asigurare care au reprezentat majorarea limitei de despăgubire iniţială cu 1.000.000 şi 1.200.000 RON (f.306, 307, 308).
11. Intimatul a încercat să determine schimbarea declaraţiilor angajatului de la SC F., L.I. şi l-a asigurat de intervenţia tatălui său pentru a „primi doar o amendă" (f. 231-232, 234, fila 233 lipsind sau fiind o greşeală de numerotare a dosarului) - probabil se referea la o sancţiune administrativă după aplicarea dispoziţiilor art. 181 C. pen.
12. Intimatul a făcut multiple demersuri pentru obţinerea despăgubirii de la societatea de asigurare, ceea ce, de asemenea, dovedeşte intenţia sa de a săvârşi înşelăciunea.
Acestea sunt date ce rezultă din copiile actelor întocmite de către lucrătorii de poliţie şi de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu.
Faţă de toate cele expuse, curtea de apel a considerat că există probe privind tentativa intimatului de a înşela societatea de asigurare pentru a plăti o despăgubire pentru o marfă care nu valora atât cât s-a trecut, în mod intenţionat în facturi, la cererea intimatului. Acesta avea toate datele şi posibilităţile de a seta sistemul de alarmare după nevoile de înscenare a furtului, având şi experienţa efracţiei anterioare.
În această activitate, intimata T.A. l-a ajutat, semnând facturi în calitate de administrator al firmei SC C.D.C., care conţineau preţuri de vânzare exagerate şi întocmind procesul verbal de corelare denumiri pentru ca prietenul ei să poată încasa despăgubirea, aceasta fiind o activitate de complicitate la tentativa de înşelăciune.
Activitatea intimatului de a întocmi facturi cu date nereale şi de a le folosi pe acestea sau înscrisuri pe care nu le-a completat sau semnat, dar despre care ştia că sunt false, în faţa băncilor şi asigurătorilor, de a le depune în dosarele de instanţă, constituie infracţiunile prevăzute de art. 290 şi art. 291 C. pen. Contribuţia intimatei la parte dintre aceste infracţiuni de fals, trebuie investigată. Urmează ca pe calea unor expertize grafice să se stabilească dacă intimaţii au executat scrierea sau semnătura pe facturile menţionate în expunerea situaţiei de fapt, pentru a se stabili natura participaţiei lor (autorat, instigare, complicitate, participaţie improprie).
Sub aspectul falsului în înscrisuri sub semnătură privată, se va investiga şi dacă intimatul a eliberat adeverinţe de salariat false persoanelor indicate la fila 123 dosar urmărire penală (intimatului, intimatei, lui F.E. şi B.M.) şi dacă în baza acestora s-au obţinut credite.
Declaraţiile necorespunzătoare adevărului făcute în faţa diverselor instituţii publice sau care desfăşoară servicii de interes public privitoare la activitatea comercială desfăşurată prin firmele sale şi la sistemul de securitate al SC N., la realitatea evenimentului din 14/15 octombrie 2006, pot constitui infracţiunea prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP)
Pentru aflarea adevărului în cauză, curtea de apel a stabilit că procurorul competent va trebui să facă o cercetare penala completă, până la stabilirea adevărului în cauză, conform art. 3 C. proc. pen., cu respectarea garanţiilor procesuale, după începerea urmăririi penale.
În acest scop, conform curţii de apel, procurorul va trebui să mai elucideze împrejurările în care s-au încheiat următoarele acte juridice, să verifice documentele contabile şi să stabilească realitatea celor consemnate în ele pentru:
- contractele de asigurare ale N. din lunile septembrie- octombrie 2006;
- vânzarea de componente de la F.C. prin cele 5 facturi din data de 5 octombrie 2006 şi dacă vânzătorul avea în stoc reperele vândute către N.;
- vânzarea de componente de la SC A. în septembrie şi octombrie 2006 către SC C.D.C. şi dacă vânzătorul avea reperele vândute acestei societăţi, respectiv dacă SC A. avut în gestiune componentele vândute de SC C.D.C. către N. prin facturile din octombrie 2006;
- vânzarea de mărfuri de la SC C.D.C. la N. şi dacă prima societate a deţinut faptic şi scriptic reperele vândute ultimei societăţi, inclusiv cu denumirile corelate;
- actele care au stat la baza procesului verbal de corelare denumire şi solicitarea de relaţii unui specialist privind identitatea sau similaritatea reperelor redenumite (se vor avea în vedere şi constatările din referatul nr. 878/4004 al I.P.J. Sibiu;
- procedurile pentru încheierea contractului de creditare şi se va stabili identitatea dintre produsele rezultate ca reale după verificările precedente şi stocul de marfă indicat băncii, făcându-se referire distinct pentru fiecare reper dacă provenea din marfă achiziţionată cu facturi de la F.C. sau de la C.D.C.
- toate contractele de asigurare încheiate pentru cele două firme administrate de intimat. Se vor investiga împrejurările în care s-au produs alte evenimente asigurate la N. şi SC C.D.C. şi s-au încasat despăgubii-. eventuale similarităţi cu cauza de faţă (aprovizionarea cu stoc mare de marfă înainte de eveniment, lipsa urmelor ce pot fi valorificate criminalistic neidentificarea autorilor, preţ mai mare decât cel practicat de concurent pentru produsele asigurate, legături personale sau ale familiei cu inspectorii din asigurări etc). La fila 123 dosar urmărire penală se face referire la mai mult spargeri suferite de societăţile intimatului, iar aceasta recunoaşte că a mai existat anterior un furt.
Curtea de apel a hotărât că procurorul va începe urmărirea penală în cauză, va audia sub prestare de jurământ, ca martori, pe toţi angajaţii N., SC G.D.C. F.C., A.D. şi A., implicaţi în tranzacţiile în discuţie, eventual, dacă se va stabili ca aceştia au avut o contribuţie intenţionată la săvârşirea infracţiunilor, vor fi ascultaţi ca învinuiţi, precum şi pe cei doi intimaţi, în această ultimă calitate.
De asemenea va fi audiat martorul N.E.A. pentru a da mai multe detalii despre cele percepute de el la data de 14 octombrie 2006 ora 19 şi se va stabili dacă la acel moment se înserase şi în funcţie de modul în care magazinul şi zona erau luminate la acel moment putea observa cutiile despre care face vorbire în declaraţia din 9 mai 2007.
Vor fi reaudiaţi sub prestare de jurământ cei doi instalatori de la firma de securitate, S.C. şi O.R. Se vor solicita relaţii, eventual se va efectua o expertiză care să interpreteze listingul de evenimente în perioada septembrie-octombrie 2006 privind obiectivul magazin N. (care este foarte bogat în alarme false) pentru a se stabili dacă se pot sesiza încercări de intervenţie în sistemul de setări al sistemului de alarmă şi al centralei unde se înregistra alarmarea. Se va investiga şi coincidenţa dintre data la care martorul O. nu a mai fost angajatul firmei de securitate cu care avea contract N. şi data furtului (14 octombrie 2006), ţinându-se seama de cele expuse la punctul 8 al situaţiei de fapt.
Împotriva sentinţei au fost declarate prezentele recursuri.
Înainte de primul termen de judecată a recursurilor, intimata-petiţionară SC A.R.A.V.I.G. S.A. a depus la dosar adresa din 10 iunie 2009 prin care îşi retrage plângerea formulată împotriva soluţiei de netrimitere în judecată.
Adresa este semnată de reprezentatul legal al intimatei SC A.R.A.V.I.G. SA fiind astfel un înscris autentic, iar la termenul de judecată de astăzi, 9 iulie 2009, a fost prezent şi avocatul ales al intimatei care a confirmat autenticitatea adresei şi a menţionat că, între timp, toate problemele litigioase între părţi au fost soluţionate.
Înalta Curte apreciază că prezenta plângere, întemeiată pe dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., are natura juridică a unei căi de atac (fiind o cale de atac ce presupune controlul judecătoresc asupra soluţiilor de netrimitere în judecată dispuse de procuror) şi, deci, supusă principiului disponibilităţii procesuale a persoanei interesate potrivit legii.
În consecinţă, este legală exprimarea manifestării de voinţă în sensul retragerii plângerii formulate în temeiul art. 2781 C. proc. pen. înainte de rămânerea definitivă a hotărârii, manifestare de voinţă de care instanţa este obligată să ia act şi căreia îi va acorda eficienţa juridică prevăzută de lege (menţinerea soluţiei de netrimitere în judecată dispusă de procuror).
Faţă de voinţa exprimată în adresa menţionată şi de concluziile reprezentaţilor intimaţilor şi petiţionarei, expuse cu ocazia dezbaterilor, Înalta Curte va admite recursurile declarate de M.P. şi de intimaţi, va casa sentinţa atacată şi, rejudecând pe fond plângerea, va lua act de retragerea acesteia.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii intimaţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului M.P. vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti şi de intimaţii P.R.C. şi T.A. împotriva sentinţei penale nr. 34/ F din 26 martie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează sentinţa penală atacată şi rejudecând pe fond ia act de retragerea plângerii formulată de petenta SC A.R.A.V.I.G. SA împotriva rezoluţiei din 30 septembrie 2008 dispusă în Dosarul nr. 139/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.
Obligă petiţionara la plata sumei de 1000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 iulie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2617/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2686/2009. Penal → |
|---|
