ICCJ. Decizia nr. 2945/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2945/2009
Dosar nr. 2113/122/2008
Şedinţa publică din 14 septembrie 2009
Asupra recursurilor penale de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 177 din 31 martie 2009 pronunţată de Tribunalul Giulgiu, secţia penală, în baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), combinat cu art. 175 lit. i) şi art. 176 lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul P.G. la o pedeapsă de 7 ani şi 6 luni închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor deosebit de grav.
În baza art. 61 alin. (1) C. pen. s-a dispus revocarea beneficiului liberării condiţionate din pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 2819 din 16 noiembrie 2006 a Judecătoriei Giurgiu (rămasă definitivă prin neapelare), din care s-a constatat că a rămas un rest neexecutat de 257 zile.
A fost contopit restul de pedeapsă de 257 zile cu pedeapsa aplicată prin prezenta sentinţă, dispunându-se ca inculpatul să execute pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei închisorii, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Conform art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a fost menţinută starea de arest a inculpatului.
Potrivit art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi a arestării preventive de la 18 septembrie 2007 la zi.
S-a luat act că părţile vătămate S.N., S.F.S. şi V.Ş. nu s-au constituit părţi civile în cauză.
În baza art. 14 C. proc. pen., raportat la art. 346 C. proc. pen. şi art. 313 din Legea nr. 95/2006 a fost admisă acţiunea civilă formulată de Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti.
A fost obligat inculpatul să plătească părţii civile Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti suma de 9283,74 lei, cu titlu de cheltuieli ele spitalizare pentru partea vătămată S.N. şi suma de 4840,73 lei, cu titlu de cheltuieli de spitalizare pentru partea vătămată V.Ş., plus dobânda legală de la data rămânerii definitive a sentinţei şi până la achitarea integrală a debitului.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 150 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, s-a dispus a fi avansată din fondurile M.J.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu cu nr. 338/P/2007 din 12 decembrie 2007 inculpatul P.G. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) combinat cu art. 175 lit. i) şi art. 176 lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. reţinându-se că, în ziua de 16 septembrie 2007, după ce a cumpărat de la martorul O.V. un briceag cu buton, cu deschidere laterală şi cu lungimea lamei de 10-15 cm, în jurul orelor 20,30, aflându-se pe o uliţă a satului Novaci aparţinând de oraşul Mihăileşti, judeţul Giurgiu, a înjunghiat-o, cu briceagul cumpărat, mai întâi pe partea vătămată V.Ş., după care a alergat după partea vătămată S.N., pe care a înjunghiat-o două ori în spate şi o dată în piept, iar când a încercat să o înjunghie şi pe partea vătămată S.F.S., aceasta a parat lovitura şi a fost tăiată la mâna stângă.
Prin sentinţa penală nr. 244 din 12 mai 2008 Tribunalul Giurgiu, în baza art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), combinat cu art. 175 lit. i) şi art. 176 lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul P.G., la o pedeapsă de 8 ani închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor deosebit de grav.
În baza art. 39 alin. (2) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedeapsa aplicată prin prezenta sentinţă, cu restul rămas neexecutat de 257 zile din pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 224 din 31 martie 2006 a Judecătoriei Bolintin Vale, definitivă prin neapelare, dispunând ca, în final, inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 71 C. pen., i-au fost interzise inculpatului, pe durata executării pedepsei, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului şi, conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată acestuia perioada reţinerii şi a arestării preventive de la 18 septembrie 2007 la zi.
S-a luat act că părţile vătămate S.N., S.F.S. şi V.Ş. nu s-au constituit părţi civile.
În baza dispoziţiilor Legii nr. 95/2006, a fost admisă acţiunea civilă formulată de Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti şi a fost obligat inculpatul să plătească unităţii spitaliceşti, suma de 9283,74 lei, cu titlu de cheltuieli de spitalizare pentru partea vătămată S.N. şi suma de 4840,73 lei, cu titlu de cheltuieli de spitalizare a părţii vătămate V.Ş.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 700 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de acesta, din care suma de 100 lei, onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu.
Prin Decizia penală nr. 203/ A din 11 august 2008, Curtea de Apel Bucureşti a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu şi de inculpatul P.G. împotriva sentinţei penale nr. 244 din 12 mai 2008, pronunţată de Tribunalul Giurgiu, secţia penală.
A fost desfiinţată sentinţa apelată şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Totodată, a fost menţinută starea de arest a inculpatului P.G.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de Apel Bucureşti a avut în vedere faptul că, în cauză au fost încălcate prevederile art. 48 alin. (1) lit. a) teza a IV-a C. proc. pen., potrivit cărora judecătorul care a emis mandatul de arestare preventivă nu mai poate participa la soluţionarea cauzei în fond şi că dispoziţiile legale privind incompatibilitatea aparţin instituţiei juridice referitoare la compunerea instanţei, nerespectarea acestor dispoziţii fiind sancţionată cu nulitatea absolută a hotărârii, conform art. 197 alin. (2) C. proc. pen.
După casarea cu trimitere spre rejudecare, dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Giurgiu sub nr. 2113/122/2008, la data de 01 septembrie 2008.
În faza cercetării judecătoreşti au fost audiate părţile vătămate S.F.S., V.Ş., S.N., inculpatul P.G. şi martorii D.M., M.F., P.N. şi Z.C.
Analizând întreg materialul probator administrat în cauză tribunalul a reţinut că, la data de 16 septembrie 2007, în jurul orei 18,00, inculpatul P.G. a cumpărat de la martorul O.V. un briceag cu buton cu deschidere laterală, având lungimea lamei de 10-15 cm. În seara aceleiaşi zile, în jurul orelor 20,30, în timp ce părţile vătămate S.N., V.Ş., S.F.S. se îndreptau spre casă, s-au întâlnit cu inculpatul P.G. S.N. l-a întrebat pe inculpat de ce l-a bătut pe fratele său şi atunci acesta l-a lovit cu pumnul în faţă, după care a lovit-o tot cu pumnii, pe partea vătămată V.Ş., pe care la scurt timp a înjunghiat-o cu briceagul pe care îl avea asupra sa.
Văzând aceasta părţile vătămate S.N. şi S.F.S. au fugit, dar inculpatul a alergat după cei doi şi, cu acelaşi briceag cu care-l înjunghiase pe V.Ş., l-a înjunghiat de două ori în spate şi o dată în piept pe S.N., după care a ridicat briceagul pentru a-l înjunghia şi pe S.F.S., însă acesta a parat lovitura cu mâna stângă, în care a fost înţepat.
Prima instanţă a apreciat că, în drept, fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), combinat cu art. 175 lit. i) şi art. 176 lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. referitoare la recidiva post condamnatorie.
Pentru a reţine incidenţa dispoziţiilor art. 37 lit. a) C. pen., tribunalul a avut în vedere că inculpatul, prin sentinţa penală nr. 2819 din 16 noiembrie 2006 a Judecătoriei Giurgiu, definitivă prin neapelare, a fost condamnat la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare, pedeapsă din executarea căreia a fost liberat condiţionat la data de 31 iulie 2007, conform sentinţei penale nr. 1301/2007 a Judecătoriei Giurgiu, rămânând cu un rest neexecutat de 257 zile şi că fapta din prezenta cauză a fost comisă de acesta în timpul executării pedepsei anterioare, dar după liberarea sa condiţionată, astfel că a apreciat că se impune revocarea beneficiului liberării condiţionate.
Deşi inculpatul P.G. a solicitat achitarea sa, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen., cu referire la art. 44 C. pen., tribunalul a reţinut că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 44 C. pen., referitoare la legitima apărare.
Potrivit art. 44 alin. (1) C. pen., nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, săvârşită în stare de legitimă apărare.
Conform art. 44 alin. (2) C. pen., este în stare de legitimă apărare acela care săvârşeşte fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat şi injust, îndreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes obştesc şi care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul obştesc.
Prima instanţă a apreciat că, din cuprinsul probelor administrate pe parcursul procesului penal, nu rezultă că acţiunea de ripostă a inculpatului ar fi fost determinată de un atac material, direct, imediat şi injust, îndreptat împotriva sa de către părţile vătămate S.N., S.F.S. şi V.Ş., situaţie dovedită în cauză prin depoziţiile martorilor D.M., M.F., P.N. şi Z.C., care se coroborează cu declaraţiile celor trei părţi vătămate.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu şi inculpatul P.G.
În motivarea apelului declarat, parchetul a susţinut că prima instanţă, în mod greşit, a dispus obligarea inculpatului la plata către unitatea spitalicească a dobânzii aferentă cheltuielilor de spitalizare ocazionate cu îngrijirile acordate părţilor vătămate, câtă vreme această unitate nu a solicitat obligarea inculpatului şi la plata dobânzii, ci doar a indicat suma de bani cu care s-a constituit parte civilă în cauză, incident fiind principiul disponibilităţii. Cel de al doilea motiv de apel al parchetului a vizat neaplicarea dispoziţiilor art. 118 alin. (4) C. pen. privind confiscarea obiectului folosit la săvârşirea faptei, respectiv a briceagului.
Totodată, parchetul a criticat hotărârea şi sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei aplicate inculpatului.
În motivarea apelului său, inculpatul a solicitat reducerea cuantumului pedepsei, prin reţinerea circumstanţei atenuante prevăzută de art. 73 lit. a) C. pen.
Prin Decizia penală nr. 151 din 16 iunie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în temeiul dispoziţiilor art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu şi de inculpatul P.G. împotriva sentinţei penale nr. 177 din 31 martie 2009 pronunţată de Tribunalul Giurgiu, secţia penală, în Dosarul nr. 2113/122/2008.
A fost desfiinţată, în parte, sentinţa apelată şi, în rejudecare:
A fost înlăturată dispoziţia privitoare la obligarea inculpatului P.G. la plata dobânzii legale aferentă cheltuielilor de spitalizare acordate părţii civile Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, pentru îngrijirile medicale de care au beneficiat părţile vătămate S.N. şi V.Ş.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
În temeiul art. 383 alin. (1)1 C. proc. pen. cu referire la art. 350 C. proc. pen. a fost menţinută arestarea preventivă a apelantului inculpat.
Potrivit art. 383 alin. (2) C. proc. pen. cu referire la art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii şi arestării preventive de la 18 septembrie 2007 la zi.
Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare din apel s-a stabilit a rămâne în sarcina statului, iar onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 200 lei, s-a dispus a fi suportat din fondul M.J.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că, apelurile declarate de parchet şi de inculpat sunt fondate, numai sub aspectul greşitei obligări a inculpatului la plata către unitatea spitalicească a dobânzii legale aferentă cheltuielilor de spitalizare ocazionate cu îngrijirile acordate părţilor vătămate.
Astfel, câtă vreme partea civilă Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti nu a solicitat obligarea inculpatului şi la plata dobânzii, ci doar a indicat suma cu care s-a constituit parte civilă în cauză, este incident principiul disponibilităţii, care operează asupra acţiunii civile, chiar în cadrul unui proces penal.
În această situaţie, acţiunea civilă având ca obiect numai obligarea inculpatului la plata despăgubirilor materiale indicate în cererea de constituire ca parte civilă, instanţa de judecată nu putea obliga inculpatul la mai mult decât a cerut partea civilă.
Referitor la solicitarea parchetului de a se face aplicarea dispoziţiilor art. 118 alin. (4) C. pen. vizând confiscarea briceagului folosit la săvârşirea faptei, iar în cazul în care nu a fost găsit, confiscarea echivalentului în bani a obiectului, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că acest motiv de apel nu este întemeiat.
Astfel, inculpatul a utilizat la comiterea infracţiunii un briceag pe care organele de poliţie nu l-au găsit.
Potrivit art. 439 C. proc. pen. măsura de siguranţă a confiscării speciale luată prin ordonanţă sau hotărâre se execută, după cum urmează:
a) lucrurile confiscate se predau organelor în drept a le prelua sau valorifica potrivit dispoziţiilor legii;
b) când s-a dispus distrugerea lucrurilor confiscate, aceasta se face în prezenţa, după caz, a procurorului sau judecătorului, întocmindu-se proces-verbal care se depune la dosarul cauzei.
În aceste condiţii, instanţa de apel a apreciat că nu se poate dispune confiscarea obiectului corp delict, o asemenea dispoziţie a instanţei rămânând fără finalitate, neputând fi pusă în executare, potrivit art. 439 C. proc. pen. şi nici executată de organele de executare, din moment ce bunul respectiv nu mai există în materialitatea sa.
Pe de altă parte, instanţa de apel a constatat că nu poate dispune nici confiscarea echivalentului în bani a briceagului, întrucât o asemenea dispoziţie generică nu poate fi pusă în executare, iar indicarea unei sume de bani ce ar face obiectul confiscării nu este posibilă, deoarece instanţa nu dispune de nici un criteriu, pentru a stabili o sumă de bani echivalentă valorii bunului. În lipsa unui criteriu obiectiv, nu se poate stabili arbitrar care ar fi preţul briceagului, pentru a putea dispune confiscarea, iar această împrejurare profită inculpatului.
Totodată, instanţa de apel a apreciat că sunt neîntemeiate, pe de o parte solicitarea parchetului în sensul majorării pedepsei aplicate inculpatului, iar pe de altă parte cererea inculpatului – din propriul apel – de reducere a cuantumului pedepsei, prin reţinerea circumstanţei atenuante prevăzută de art. 73 lit. a) C. pen.
S-a considerat - din analiza probelor administrate în cauză - că, inculpatul nu s-a aflat în situaţia legitimei apărări, în condiţiile în care era însoţit de fratele său, cele trei părţi vătămate nu aveau asupra lor cuţite sau obiecte contondente, iar lovirea reciprocă iniţială a avut loc prin folosirea pumnului.
Reacţia inculpatului de a scoate briceagul şi de a-l utiliza împotriva tuturor celor trei părţi vătămate, pe care le-a lovit succesiv, a fost disproporţionată şi nu se circumscrie dispoziţiilor legale privind depăşirea limitelor legitimei apărări, în cauză nefiind dovedită prezenţa unui atac iminent, imediat şi injust din partea părţilor vătămate către inculpat.
Împotriva ambelor hotărâri, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpatul P.G.
Ambii recurenţi au invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 teza I C. proc. pen., apreciind că pedeapsa aplicată a fost greşit individualizată, în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Astfel, parchetul a solicitat majorarea pedepsei aplicate inculpatului, în raport de natura şi gravitatea faptelor comise – tentativă la infracţiunea de omor deosebit de grav – numărul părţilor vătămate, dar şi de atitudinea nesinceră a inculpatului, care a îngreunat urmărirea penală în aflarea adevărului. Mai mult, în numai două luni de la liberarea sa condiţionată a săvârşit faptele din prezenta cauză şi a încercat să-l determine pe fratele său minor P.C.I. să susţină că el a săvârşit faptele, pentru a nu răspunde penal.
În motivarea recursului său, inculpatul P.G., dimpotrivă, a solicitat reducerea cuantumului pedepsei, apreciind că individualizarea făcută de instanţele anterioare este greşită, în raport de circumstanţele şi de împrejurările concrete ale săvârşirii faptei.
Examinând hotărârile atacate, prin prisma criticilor formulate de parchet şi de inculpatul P.G. şi a cazului de casare invocat, Înalta Curte constată că recursurile declarate sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Astfel, din analiza probatoriului administrat în cauză - declaraţiile martorilor audiaţi, declaraţiile părţilor vătămate şi ale inculpatului - rezultă că, în seara zilei de 16 septembrie 2007, într-un bar, părţile vătămate S.F.S. şi V.Ş. s-au întâlnit cu inculpatul P.G. Partea vătămată V.Ş. a fost cea care a deschis discuţia, reproşându-i inculpatului că se dusese la poliţie, unde a afirmat că aceasta ar fi sustras bunuri dintr-un atelier.
În acest context, partea vătămată V.Ş. s-a luat la bătaie cu inculpatul (potrivit propriilor declaraţii), fiind despărţiţi de partea vătămată S.F.S.
Ulterior, cele două părţi vătămate s-au deplasat într-un alt bar, unde se afla partea vătămată S.N., căreia i-au descris cele întâmplate.
În jurul orelor 20,30, părţile vătămate S.F.S. şi V.Ş. s-au deplasat spre casă, ocazie cu care s-au întâlnit din nou cu inculpatul, între partea vătămată S.F.S. şi inculpat izbucnind o nouă ceartă. Cu această ocazie inculpatul a lovit-o pe partea vătămată V.Ş., mai întâi cu pumnul, după care a înjunghiat-o cu cuţitul pe care îl avea asupra sa, cele două părţi vătămate ripostând la rândul lor, în sensul că l-au lovit pe inculpatul P.G.
În timpul incidentului dintre inculpat şi părţile vătămate V.Ş. şi S.F.S., a intervenit şi partea vătămată S.N. care s-a lovit reciproc cu inculpatul, acesta aplicându-i o lovitură cu cuţitul mai întâi în zona inimii, apoi în spate.
Înalta Curte constată că, între declaraţiile date de partea vătămată S.F.S. şi declaraţiile celorlalte părţi vătămate există anumite contradicţii, care însă nu modifică radical situaţia de fapt, dar care au relevanţă asupra contribuţiei inculpatului la comiterea infracţiunii şi implicit asupra individualizării pedepsei.
Astfel, partea vătămată S.F.S. a arătat, prin declaraţia dată la fila 128 din dosar, că în seara zilei de 16 septembrie 2007, în timp ce era împreună cu partea vătămată V.Ş., inculpatul s-a luat de acesta din urmă, vrând să-l lovească, însă nu a reuşit deoarece V.Ş. s-a ferit.
Partea vătămată V.Ş., în declaraţia de la fila 129 din dosar, a arătat că, în seara zilei de 16 septembrie 2007, în timp ce se afla într-un bar, s-a luat la ceartă cu inculpatul P.G., căruia i-a reproşat că l-a denunţat organelor de poliţie, în legătură cu un furt dintr-un atelier, fiind despărţiţi de partea vătămată S.F.S. Acesta i-a relatat ulterior fratelui său S.N. cele întâmplate, fiind sfătuiţi să plece spre casă, ceea ce au şi făcut. Pe drum însă s-au întâlnit cu inculpatul, lovindu-se reciproc, în timpul altercaţiei, inculpatul folosind briceagul cu care a înjunghiat părţile vătămate.
Afirmaţia părţii vătămate V.Ş., în sensul că discuţia în contradictoriu a fost iniţiată de el este dovedită în cauză şi prin coroborare cu declaraţiile părţii vătămate S.N. şi ale inculpatului. Acesta din urmă a arătat că V.Ş. l-a chemat afară din bar şi l-a luat la întrebări, spunându-i că vrea să-l bage la puşcărie, după care l-a lovit cu pumnii, V.Ş. fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, astfel că şi el a ripostat, lovindu-l la rândul său cu pumnii pe V.Ş.
În continuarea declaraţiei, inculpatul a mai arătat că, după circa o jumătate de oră, V.Ş. s-a reîntors la bar, însoţit fiind de S.N. şi de S.S. şi, în timp ce se aflau în faţa barului, cei trei au sărit la bătaie.
Această afirmaţie nu a fost dovedită cu niciun mijloc de probă, martorul D.M. arătând că, în timp ce se afla în curtea unui bar a observat când inculpatul se bătea cu S.N. şi cu V.Ş., cei trei lovindu-se cu pumnii, aceştia fiind despărţiţi de un cetăţean, după care au plecat. La scurt timp însă aceştia s-au reîntors la bar, inculpatul fiind însoţit de fratele său P.I., cei doi alergându-i pe fraţii S., în preajma cărora se afla şi V.Ş., iar toţi cei implicaţi în conflict se loveau reciproc.
Prezenţa martorului P.I. a fost confirmată şi în primele declaraţii date de părţile vătămate, în cursul urmăririi penale.
De asemenea, în timpul incidentului dintre inculpat şi părţile vătămate V.Ş. şi S.F.S. a intervenit, din proprie iniţiativă, şi partea vătămată S.N., care s-a lovit reciproc cu inculpatul, acesta lovind-o cu un cuţit, mai întâi în zona inimii, apoi în spate.
Potrivit art. 52 C. pen. pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, în scopul prevenirii săvârşirii de infracţiuni.
Ca măsură de constrângere, pedeapsa are pe lângă scopul său represiv şi o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală şi judiciară, atât în ceea ce priveşte fapta penală săvârşită, cât şi în ce priveşte comportamentul făptuitorului.
Ca atare, pedeapsa şi modalitatea de executare a acesteia, trebuie individualizate în aşa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale şi să evite în viitor săvârşirea de fapte penale.
Înalta Curte constată că, la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, instanţele de fond şi apel au reţinut şi au dat eficienţă, atât împrejurărilor concrete ale comiterii faptei, cât şi aspectelor de circumstanţiere personală invocate de inculpat, interpretând şi aplicând corect prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Exigenţele impuse de principiul legalităţii nu se rezumă doar la cerinţa ca individualizarea pedepsei să se facă în limitele stabilite prin norma de incriminare ci, pe lângă aceasta, este necesar ca individualizarea judiciară să se realizeze pe baza unor criterii de apreciere, determinate de asemenea de lege.
Înalta Curte apreciază că pedeapsa închisorii a fost stabilită într-un cuantum corespunzător, la individualizarea acesteia fiind avute în vedere împrejurarea că inculpatul a comis o faptă reprobabilă, de o gravitate deosebită, sancţionată în toate timpurile şi tipurile de societate sub forma paricidului, modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, inculpatul agresând în aceeaşi împrejurare trei persoane, cărora le-a aplicat mai multe lovituri de cuţit, ce au vizat zone anatomice vitale, dar şi atitudinea părţilor vătămate şi, în special a părţii vătămate V.Ş. de a intra în discuţii, în contradictoriu, anterior, cu inculpatul, contribuind în mod indirect la săvârşirea faptelor de către acesta, fără însă ca o astfel de atitudine să se circumscrie dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen. (referitoare la scuza provocării).
Totodată, a fost avut în vedere şi faptul că inculpatul este recidivist, săvârşind fapta din prezenta cauză, în timpul liberării condiţionate din executarea unei pedepse anterioare, mai exact la scurt timp după ce fusese pus în libertate, ceea ce demonstrează periculozitatea acestuia şi faptul că nu a înţeles clemenţa manifestată anterior de organele judiciare.
S-a avut, de asemenea, în vedere şi faptul că inculpatul prezintă tulburare de personalitate de tip social, având însă păstrată capacitatea de apreciere critică a conţinutului şi consecinţelor faptei sale.
În aceste condiţii, Înalta Curte, nu poate avea în vedere, neexistând corespondent în probele dosarului, reevaluarea criteriilor de individualizare cu care au operat instanţele de fond şi apel.
Faţă de cele menţionate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpatul P.G. împotriva Deciziei penale nr. 151 din 16 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Potrivit art. 38517 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 383 alin. (2) combinat cu art. 381 alin. (1) C. proc. pen. va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 18 septembrie 2007 la 14 septembrie 2009.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpatul P.G. împotriva Deciziei penale nr. 151 din 16 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 18 septembrie 2007 la 14 septembrie 2009.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 septembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2918/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2979/2009. Penal. Omorul deosebit de grav... → |
|---|
