ICCJ. Decizia nr. 2629/2009. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2629/2009
Dosar nr. 5797/1/2009
Şedinţa publică din 9 iulie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 485/F din data de 29 aprilie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I-a penală, s-au dispus următoarele:
S-a respins, ca nefondată, cererea inculpatului de schimbarea a încadrării juridice a faptelor în sensul reţinerii dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen.
În baza dispoziţiilor art. 20 raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen., a fost condamnat inculpatul R.M., la o pedeapsă de 9 (nouă) ani închisoare.
În baza dispoziţiilor art. 71 C. pen., au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza dispoziţiilor art. 65 alin. (2) C. pen., au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., ca pedeapsă complementară, pe o durată de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza dispoziţiilor art. 180 alin. (2) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 5 (cinci) luni închisoare.
În baza dispoziţiilor art. 71 C. pen., au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza dispoziţiilor art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen., au fost contopite pedepsele şi a fost aplicată pedeapsa cea mai grea de 9 (nouă) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a si lit. b) C. pen. pe o durată de 5 ani.
În baza dispoziţiilor art. 71 C. pen., au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza dispoziţiilor art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului.
În baza dispoziţiilor art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus arestul preventiv din data de 01 august 2008 la zi.
În baza dispoziţiilor art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea toporului, corp delict.
În baza dispoziţiilor art. 346 C. proc. pen. combinat cu art. 14 C. proc. pen. în referire la art.998 şi urm. C. civ., s-a admis în parte acţiunea civilă şi a fost obligat inculpatul la plata următoarelor sume: 2785,20 lei cu titlu de despăgubiri materiale, reprezentând cheltuieli de spitalizare, precum şi 8.000 EURO, echivalent lei la data plăţii cu titlu de daune morale către partea civilă U.C.C., 1.500 lei, cu titlu de daune morale către partea civilă L.L.E., 2.979,94 lei, cu titlu de daune materiale către partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, 1193,5 lei, cu titlu de daune materiale către partea civilă Sanatoriul Balnear Techirghiol, 3.344,81 lei cu titlu de daune materiale către partea civilă Spitalul de Urgenţă Bagdassar Arseni.
În baza dispoziţiilor art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 1.700 lei.
Prin încheierea din data de 17 iunie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, în temeiul art. 3002 C. proc. pen., raportat la art. 160b alin. (1) şi alin.3 C. proc. pen., a menţinut starea de arest preventiv a apelantului-inculpat R.M.
Onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 100 lei s-a avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a dispune în acest sens, instanţa de apel a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.143 C. proc. pen. şi art. 148 lit. f) C. proc. pen., în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru această infracţiune este mai mare de 4 ani, între 10-20 ani, fiind o infracţiune de omor, aducând atingere unei valori sociale importante, viaţa, denotă violenţă, existând probe certe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, iar în prezent subzistă temeiurile care au stat la baza luării arestării preventive, neexistând împrejurări noi care să schimbe aceste temeiuri.
Pericolul concret pentru ordinea publică rezultă atât din natura şi gravitatea faptei reţinute în sarcina inculpatului, cât şi din modalitatea concretă de comitere a faptei prin violenţă, inculpatul aplicându-i victimei lovituri cu toporul, în zona capului, provocându-i un traumatism cranio-cerebral cu fractură intrusivă biparietală ce a condus la internarea de urgenţă în spital şi efectuarea unei intervenţii chirurgicale.
Împotriva încheierii, inculpatul a declarat prezentul recurs, motivele fiind menţionate în partea introductivă a deciziei.
Recursul inculpatului este nefondat.
Prin sentinţa penală nr. 485 F din 29 aprilie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia I-a penală, a condamnat pe inculpatul R.M. la o pedeapsă rezultantă de 9 ani închisoare pentru tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. şi, respectiv, pentru lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. Prin aceeaşi sentinţă a fost menţinută starea de arest a inculpatului.
Împotriva sentinţei inculpatul a declarat apel, cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea în vederea soluţionării acestuia.
Instanţa de apel – prin încheierea recurată – a menţinut starea de arest a inculpatului şi a amânat judecarea apelului pentru ca acesta să-şi angajeze un apărător.
Potrivit art. 3002 cu referire la art. 160b C. proc. pen., în cursul judecăţii, instanţa verifică periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive. Dacă instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi
care justifică privarea de libertate, dispune menţinerea arestării preventive [art. 160b alin. (3) C. proc. pen.].
Verificând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că instanţa de apel, motivat, a dispus legal şi temeinic menţinerea stării de arest deoarece, pe de o parte, niciunul dintre temeiurile iniţiale care au determinat arestarea nu a dispărut (art. 143 şi art. 148 C. proc. pen.) şi acestea impun în continuare privarea de libertate, iar pe de altă parte, în cauză, a intervenit o hotărâre condamnatorie la pedeapsa închisorii de 9 ani, pentru tentativă de omor calificat şi, respectiv, pentru lovire sau alte violenţe, hotărâre care, chiar nedefinitivă fiind ca urmare a apelării de către inculpat, este de natură să justifice continuarea privării de libertate în condiţiile art. 5 paragraful 1 lit. a) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, astfel cum acesta a fost interpretat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Wemhoff contra Germaniei.
Motivele invocate de apărare, precum şi de către inculpat – simpla afirmaţie că nu subzistă motivele arestării şi că acesta are o situaţie familială dificilă – în condiţiile condamnării în primă instanţă, după efectuarea cercetării judecătoreşti, nu reprezintă argumente suficiente pentru a se aprecia că temeiurile arestării ar fi dispărut ori s-ar fi schimbat, arestarea fiind o măsură procesuală care, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale şi C.E.D.O., nu afectează prezumţia de nevinovăţie.
Un alt argument care infirmă susţinerea apărării că lăsarea în libertate a inculpatului nu ar prezenta un pericol pentru ordinea publică îl reprezintă fişa de cazier a acestuia [filele 121-122 dosar urmărire penală, în care sunt menţionate condamnări pentru infracţiunile prevăzute de art. 321, art. 193 alin. (1) şi art. 180 alin. (2) C. pen.].
Faţă de cele reţinute, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul inculpatului.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.M. împotriva încheierii din 17 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. 2539.01/3/2009 (1345/2009).
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 iulie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2626/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2674/2009. Penal → |
|---|
