ICCJ. Decizia nr. 2674/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2674/2009
Dosar nr. 3176/104/200.
Şedinţa publică din 22 iulie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 18 din 10 februarie 2009 pronunţată de Tribunalul Olt, secţia penală, s-au dispus următoarele:
În baza art. 174 alin. (1) C. pen. rap. la art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) rap. la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. şi la art. 76 alin. (2) C. pen. A fost condamnat inculpatul T.G., la 10 ani închisoare.
Conform art. 76 alin. (3) C. pen. s-a înlăturat aplicarea pedepsei complementare de interzicere de drepturi.
În baza art. 88 alin. (1) C. pen. s-a dedus din durata pedepsei principale a închisorii timpul măsurii preventive a arestării cu începere de la data de 25 aprilie 2008.
Potrivit art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului.
În baza art. 71 alin. (1)-(3) C. proc. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe timpul executării pedepsei închisorii.
S-a luat act că persoana vătămată T.P.V. nu s-a constituit parte civilă şi că nu a participat în calitate de parte vătămată în acest proces. A fost obligat inculpatul la plata sumei de 1500 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a dispune în acest sens, prima instanţă a reţinut, pe baza probelor administrate, că - pe fondul consumului de băuturi alcoolice - între inculpat şi victimă aveau loc ocazional, de câţiva ani, certuri care culminau cu agresarea acesteia din urmă, mai ales în condiţiile în care părăsea locuinţa. În data de 23 aprilie 2008, după ce inculpatul s-a deplasat în extravilanul comunei pentru a cosi iarba, când a revenit acasă în jurul prânzului, a servit masa şi a băut bere împreună cu victima, după care, după amiaza, în jurul orei 14,00, s-au deplasat peste drum, la poarta vecinului N.J. unde, de asemenea, au consumat băuturi alcoolice. Atunci când inculpatul a revenit acasă, seara, în jurul orei 20,00, a intrat în camera în care locuia cu victima şi a găsit-o pe aceasta căzută între pat şi masă în poziţia culcat, cu faţa în jos, sub influenţa băuturilor alcoolice, şi a adus acest lucru la cunoştinţa fiului său, martorul T.P.V., după care a ajutat-o să se ridice şi a aşezat-o pe patul din cameră. La scurt timp, victima a intenţionat să se ridice şi, constatând opoziţia inculpatului, l-a injuriat pe acesta, l-a tras de haine şi l-a scuipat. Fiind iritat de conduita victimei, inculpatul a lovit-o pe victimă mai întâi cu palma, apoi a strâns-o de gât şi a îmbrâncit-o în pat, după care i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii şi a călcat-o cu picioarele. După terminarea incidentului, victima s-a culcat, iar a doua zi, 24 aprilie 2008 dimineaţa, întrucât avea dureri, a cerut inculpatului să-i cumpere algocalmin de la farmacie, iar atunci când acesta a revenit acasă, intrând în cameră, a găsit-o decedată.
Ca probe având caracter concludent cu privire Ia această situaţie de fapt, prima instanţă a menţionat cele ce rezultă din procesul verbal de constatare la faţa locului din 24 aprilie 2008 al organelor de poliţie cu privire la leziunile prezente pe cadavrul victimei, în coroborare cu constatările şi concluziile din raportul medico-legal în care se menţionează drept cauză a decesului şocul traumatic şi hemoragie, consecinţă a unui traumatism cervico-toraco-abdominal cu fractură de laringe, fracturi costale şi rupturi de organe interne (pulmon, mezenter, ficat) iar ca mecanism de producere al acestora lovirea cu şi de corpuri dure, compresiune cu mâna şi compresiune între două planuri dure. De asemenea, în opinia instanţei de fond, au caracter concludent probele ce se corelează cu cele de mai sus ce rezultă din declaraţiile martorilor M.L.M., F.F., R.G., T.I. şi T.P.V. care prezintă obiceiul inculpatului şi victimei de a consuma băuturi alcoolice, certurile ocazionale ce aveau loc între aceştia, şi agresarea acesteia de inculpat în condiţiile în care, de câteva ori, a plecat de acasă şi se adăpostea prin gările CFR Slatina şi Caracal de unde era adusă înapoi. Din declaraţiilor celor din urmă doi martori s-a mai reţinut că, înainte de fi agresată de inculpat în seara zilei de 23 aprilie 2008, victima era căzută între pat şi masă în poziţia menţionată, se văita şi mirosea a băuturi alcoolice, iar această stare a sa a fost observată atunci când ultimul martor a fost chemat de inculpat. Tot concludente s-au apreciat a fi declaraţiile acestor martori privind leziunile vizibile ale victimei imediat după deces (o vânătaie la ochi, sângerare la nas), ca şi relatarea martorului T.I. care menţionează declaraţia inculpatului imediat după incident, potrivit căreia victima a decedat din cauză că a căzut şi s-a lovit din cauza beţiei, ceea ce dovedeşte că acesta s-a aflat în apropierea sa şi îşi dădea seama de gravitatea situaţiei, căutând să îşi acopere fapta. Pe de altă parte, aceste probe se corelează – susţine instanţa de fond – cu acelea din declaraţia de inculpat în care descrie mai întâi cearta avută, poziţia în care a găsit victima şi lovitura cu palma ce i-a aplicat-o atunci când a observat că vrea să iasă afară din încăpere, care probează că actele de violenţă deosebit de mare prezentate anterior au avut loc ulterior căderii, deoarece victima mai putea opune rezistenţă atunci când a fost aşezată pe pat.
Apărările inculpatului au fost înlăturate de prima instanţă. Astfel, afirmaţia sa că nu i-a aplicat victimei decât o palma este lipsită de obiectivitate deoarece actele de violenţă excesivă arătate sunt dovedite, în mod indubitabil, ca fiind cauză concurentă a decesului victimei, iar probele menţionate dovedesc pe inculpat ca fiind autorul. De asemenea, s-a înlăturat apărarea inculpatului că este cauză exclusivă a decesului victimei căderea acesteia deoarece, din probele menţionate, rezultă că la producerea rezultatului au concurat mai multe cauze, dintre care cele mai multe sunt acte de agresiune activă.
În final, instanţa de fond a concluzionat că fapta comisă de inculpat întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat, având încadrarea juridică menţionată anterior. Sub aspectul laturii obiective a acesteia s-au reţinut actele materiale ale inculpatului prin care s-a materializat rezoluţia infracţională ce constituie acţiunea de a ucide şi reprezintă elementul material al infracţiunii. În concret, intensitatea mare a loviturilor aplicate, ce au fost apte să producă fractură şi ruptură de organe interne, zonele corpului victimei vizate prin acestea ce au caracter vital şi caracterul repetat al actelor de agresiune, dovedeşte că acesta a acţionat cu intenţia de a suprima viaţa. Sub aspectul laturii subiective, în raport de conduita inculpatului în condiţii de discernământ al acestuia, s-a reţinut vinovăţia sa sub forma intenţiei directe deoarece a prevăzut rezultatul şi l-a urmărit.
Cererea inculpatului de schimbarea încadrării juridice a faptei în aceea de lovituri cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen. a fost apreciată ca nefondată, şi a fost respinsă ca atare, în şedinţa din data de 3 februarie 2009. Ca argumente s-au avut în vedere cele referitoare la faptul că din probe nu rezultă ca atitudinea psihică a inculpatului în momentul comiterii infracţiunii să fie caracterizată prin vinovăţie sub forma intenţiei depăşite (praeterintenţia). În acest sens s-a reţinut nu numai că inculpatul a avut la îndemână mijloacele de a prevedea producerea rezultatului rezultând din elementele de fapt prezentate dar, din punct de vedere intelectiv, a făcut acest lucru prin aceea că şi-a dat scama că violenţa acţiunii sale generează consecinţe grave asupra vieţii victimei, iar din punct de vedere volitiv a urmărit direct uciderea sa. În aceste condiţii, apreciază instanţa de fond, nu se pune problema ca faţă de rezultatul mai grav - decesul victimei - inculpatul să poată fi caracterizat prin vinovăţie sub forma culpei spre a se accepta praeterintenţia. În aceste condiţii, referirea apărării inculpatului la declaraţia martorului F.F., potrivit căruia, cu ocazia reconstituirii, inculpatul a prezentat doar acte de îmbrâncire a victimei şi două lovituri cu pumnii, este neconcludentă deoarece inculpatul a prezentat propria sa versiune ce nu este de natură să explice decesul, altfel decât prin violenţa sa excesivă .
La individualizarea pedepsei s-au avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), atât cu caracter real, cât şi personal. Între acestea s-au reţinut cele privind buna conduită a inculpatului anterior comiterii infracţiunii, dovedită prin lipsa antecedentelor penale. În vederea realizării scopului preventiv al pedepsei prin nivelul acesteia în favoarea inculpatului s-a reţinut circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen.
În baza art. 76 alin. (3) C. pen. care de asemenea prevede norme cu caracter dispozitiv se va dispune tot în vederea individualizării pedepsei înlăturarea pedepsei complementare de interzicere de drepturi.
În baza art. 88 alin. (1) C. pen. se va deduce din durata pedepsei principale timpul măsurii preventive a arestării cu începere de Ia data de 25 aprilie 2008.
Prima instanţă, în baza art. 71 alin. (1)- (3) C. pen. a aplicat inculpatului, pe perioada executării pedepsei, pedeapsa accesorie de interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. În motivarea soluţiei s-a menţionat că prin excepţie jurisprudenţa CEDO din cauza HIRST contra Marii Britanii trebuie să i se aplice inculpatului interdicţia dreptului de a alege prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. a) teza I-a C. pen. întrucât natura infracţiunii şi forma consumată a acesteia impun constatarea că acela care a suprimat viaţa unei persoane nu mai poate beneficia de dreptul de opţiune cu caracter electoral.
În baza art. 350 alin. (1) C. pen. s-a menţinut măsura arestării preventive a arestării inculpatului întrucât sunt dovedite condiţiile prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. În ce priveşte condiţia pericolului concret pentru ordinea publică ce îl prezintă lăsarea în libertate a inculpatului aceasta este dovedită prin gradul ridicat de pericol social al infracţiunii comise ce dovedeşte că, în cazul arătat, acesta va comite din nou infracţiuni.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Ministerul Public şi inculpatul.
Prin Decizia penală nr. 102 din 8 mai 2009, Curtea de Apel Craiova, secţia penală, a dispus următoarele:
A admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, împotriva sentinţei penale nr. 18 din 10 februarie 2009, pronunţată de Tribunalul Olt, în dosarul nr. 3176/104/2008. A desfiinţat, în parte, sentinţa penală sub aspectul laturii penale în sensul că:
- a majorat pedeapsa aplicată inculpatului la 12 ani închisoare.
- a aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe durata de 3 ani.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii din sentinţa apelată.
Din pedeapsă s-a dedus arestarea preventivă de la 10 februarie 2009 la zi şi s-a menţinut starea de arest a inculpatului.
Prin aceeaşi decizie s-a respins ca nefondat apelul inculpatului T.G. declarat împotriva aceleiaşi sentinţe.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare statului, din care 200 lei reprezintă onorariu avocat oficiu care va fi suportat din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a dispune în acest sens, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Ministerul Public a criticat sentinţa ca nelegală şi netemeinică, întrucât, pe de o parte, pedeapsa aplicată inculpatului nu a fost corect individualizată, fiind greşit reţinute circumstanţe atenuante, deşi infracţiunea pentru care a fost condamnat este deosebit de gravă, acesta aplicând soţiei un număr 51 de lovituri, care au cauzat moartea, nu a avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal, loviturile aplicate au fost deosebit de intense şi soldate cu multiple leziuni şi rupturi de organe, inculpatul abandonând victima după ce lovit-o, astfel încât toate aceste elemente nu justifică aplicarea circumstanţelor atenuante şi coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, iar pe de altă parte, aplicarea pedepsei complementare privative de drepturi prev.de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), nu s-a făcut deşi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute art. 65 C. pen.
Apelantul inculpat a solicitat, în principal, schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de omor calificat, în infracţiunea prev. de art. 183 C. pen., în raport de concluziile raportului medico-legal care menţionează că leziunile traumatice s-au putut produce prin lovire cu şi de corpuri dure, compresiune între două planuri dure, iar victima se afla în stare avansată de ebrietate, astfel încât este credibilă declaraţia sa în sensul că a aplicat victimei numai o lovitură cu palma peste faţă, după care aceasta a căzut, cu precizarea că anterior găsise victima căzută între pat şi masă, iar decesul victimei nu a intervenit imediat după aplicarea loviturii; în subsidiar, s-a apreciat ca fiind greşită individualizarea pedepsei şi s-a solicitat reţinerea dispoz. art. 73 lit. b) Cod penal, întrucât inculpatul ar fi fost provocat de victimă care i-a adresat injurii, astfel încât, în raport de lipsa antecedentelor penale şi vârsta acestuia, se impune reducerea pedepsei sub minimul prevăzut de lege.
Instanţa de prim control judiciar a constatat că instanţa de fond a reţinut o situaţie de fapt exactă, bazată pe un material probatoriu concludent şi just apreciat în baza căruia fapta reţinută în sarcina inculpatului a fost încadrată juridic, în mod legal, în infracţiunea de omor calificat, prev. de art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen.
În opinia instanţei de apel, vinovăţia inculpatului pentru infracţiunea de omor calificat rezultă din probele existente la dosar, respectiv raportul de constatare medico-legală de autopsie, care se coroborează cu celelalte probe existente la dosar.
S-a apreciat ca fiind nefondat motivul de apel invocat de către inculpat, privind greşita încadrare juridică a faptei pentru care a fost trimis în judecată, întrucât există infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, şi nu cea de omor, aşa cum s-a susţinut de către inculpat, numai în situaţia în care acesta ar fi produs prin acţiunea sa violentă numeroase leziuni victimei, care însă nu ar fi prezentat gravitate, şi nici mijloacele folosite nu ar fi fost apte să producă moartea victimei.
Or, apreciază instanţa de apel, în cauza de faţă, din actul medico-legal rezultă că moartea victimei a fost violentă, datorându-se şocului hemoragie şi traumatic, consecinţa unui traumatism cervico-toraco-abdominal forte, cu fractură de laringe, fracturi costale şi rupturi de organe interne, leziuni traumatice care s-au putut produce soldate cu prin lovire cu şi de corpuri dure, compresiune cu mâna şi compresiune între două planuri dure, între leziunile traumatice şi moartea victimei existând legături de cauzalitate de tip direct şi necondiţionat.
Apreciază instanţa de apel că apărarea apelantului inculpat în sensul că a aplicat victimei o singură lovitură cu palma, după care aceasta a căzut şi s-a lovit, este infirmată de materialul probator existent la dosarul cauzei, din care rezultă că victima a prezentat foarte multe leziuni traumatice, respectiv peste 51, inclusiv fracturi multiple costale bilaterale şi ale organelor interne, aşa cum am arătat mai sus, din care rezultă că acesta a aplicat numeroase lovituri victimei şi de o deosebită intensitate, rezultând aşadar intenţia acestuia indirecte de a ucide victima, deoarece elementul subiectiv necesar pentru existenţa infracţiunii de omor, se deduce, între altele, şi din datele externe ale faptei comise, respectiv împrejurările şi modul în care a fost săvârşită fapta, regiunea vizată şi intensitatea loviturilor.
Împrejurarea că inculpatul nu a folosit, pentru a aplica loviturile victimei, niciun instrument apt a provoca moartea, respectiv cuţit, ciomag sau altele, nu poate conduce, de plano, la concluzia că acesta nu a acţionat cu intenţia de a ucide.
Apreciază instanţa de apel că inculpatul, aplicând victimei numeroase lovituri cu pumnul, aceasta aflându-se în stare avansată de ebrietate, şi-a reprezentat, în mod evident, rezultatul letal al leziunilor grave produse în modul arătat mai sus şi chiar dacă nu l-a dorit, a acceptat survenirea lui.
S-a apreciat ca nefondat şi motivul de apel invocat de inculpat, în sensul că s-a aflat în stare de provocare în momentul săvârşirii faptei, datorată atitudinii victimei, care i-ar fi adresat injurii şi l-ar fi scuipat, deoarece, dincolo de împrejurarea că materialul probator administrat în cauză nu a putut dovedi existenţa actului provocator, chiar şi în ipoteza în care acesta ar fi real, varianta susţinută de inculpat tot nu ar fi justificat reţinerea circumstanţei atenuante prev. de art. 73 lit. b) C. pen.
Astfel, pentru reţinerea circumstanţei atenuante a provocării este necesar ca actul provocator să fie de o anumită gravitate, adică să fie susceptibil să provoace o puternică tulburare sau emoţie în psihicul infractorului, încât acesta să nu fie în stare să se abţină de la o ripostă, săvârşind astfel infracţiunea. În acest sens, chiar dacă legea nu cere ca actul pretins provocator să fie la fel de grav ca şi riposta celui provocat, ea obligă implicit la verificarea existenţei unei proporţionalităţi între intensitatea actului provocator şi a tulburării produse de acesta, atât cu referire la subiectivitatea părţilor aflate în conflict, respectiv Ia modul în care inculpatul a recepţionat actul victimei în forul său inferior, dar şi obiectiv, respectiv aptitudinea actului provocator de a provoca în mod normal o ripostă.
Or, apreciază instanţa de apel, proferarea de injurii la adresa inculpatului şi faptul că a fost scuipat de victimă, care se afla în stare de ebrietate, fără a-i produce vreo vătămare corporală acestuia, nu reprezintă acte de gravitatea celor avute în vedere de legiuitor în art. 73 lit. b) C. pen., şi nu justifică conduita ulterioară a inculpatului, deosebit de agresivă la adresa victimei.
În ceea ce priveşte însă pedeapsa aplicată inculpatului de către prima instanţă se apreciat că are un cuantum prea redus în raport cu gravitatea faptei săvârşite, decurgând din modalitatea de săvârşire şi consecinţele produse.
În final, s-a apreciat că se impune o majorare a pedepsei aplicată inculpatului pentru infracţiunea de omor calificat de la 10 ani închisoare la 12 ani închisoare, întrucât a proceda în sensul reducerii acesteia, aşa cum s-a solicitat de către inculpat, ar însemna ca pedeapsa să nu-şi atingă finalitatea în art. 52 C. pen., deoarece ceea ce contează, în esenţă, este ca pedeapsa aplicată să aibă acea forţă care să arate inculpatului că a greşit, şi să stimuleze la el dorinţa ca pe viitor să aibă o conduită corectă.
S-a concluzionat ca fiind întemeiat şi motivul de apel invocat de Ministerul Public, constând în greşita neaplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., care se impune, de asemenea, în raport de gravitatea faptei reţinută în sarcina inculpatului, apreciindu-se ca fiind corectă soluţia primei instanţe în sensul interzicerii şi dreptului de a alege prev. de art. 64 lit. a) teza I-a C. pen., raportat la practica CEDO.
Împotriva deciziei, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a declarat prezentul recurs.
Recursul, întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 385/9 pct. 14 C. proc. pen., a fost motivat în scris (fil.3-7), cu ocazia dezbaterilor fiind expuse aceste motive de recurs, solicitându-se casarea hotărârilor atacate şi majorarea pedepsei cel puţin până la minimul special al textului incriminator al faptei, prin înlăturarea circumstanţei atenuante reţinute în favoarea inculpatului.
Recursul va fi respins ca nefondat pentru motivele ce se vor arăta.
Infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174 raportat la art. 175 lit. c) C. pen., pentru care inculpatul a fost trimis în judecată şi condamnat este pedepsită cu închisoare de la 15 la 25 de ani.
Pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată de prima instanţă, prin reţinerea circumstanţei atenuante, a fost majorată de instanţa de apel, în urma admiterii apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, la 12 ani închisoare, fiind menţinută circumstanţa atenuantă reţinută de prima instanţă în favoarea inculpatului.
Împrejurările concrete în care a fost săvârşită de inculpat infracţiunea de omor, victima obişnuind să consume frecvent alcool, de mai mulţi ani; comportamentul agresiv al acesteia pe fondul consumului de alcool, atât faţă de inculpat, cât şi faţă de ceilalţi membri ai familiei, aşa cum menţionează fii celor doi, martorii T.I., fil. 50 verso, fil. 52 d.u.p., fil. 62 dosar fond, T.P.V. - fil. 55 verso d.u.p., fil. 63 dosar fond, declaraţii de natură să confere credibilitate apărării inculpatului în sensul că victima a avut un comportament agresiv fizic şi verbal faţă de el în momentele prealabile faptei şi, mai ales, împrejurarea că, deşi în apel a fost majorată pedeapsa de la 10 ani la 12 ani închisoare, inculpatul nu a declarat recurs - atitudine procesuală ce relevă asumarea deplină a răspunderii pentru fapta săvârşită - sunt elemente care contribuie convingător la concluzia că nu se justifică o nouă majorare a pedepsei, eventual până la 15 ani închisoare, pedeapsă care reprezintă limita minimă prevăzută de textul incriminator al faptei.
Înalta Curte apreciază că pedeapsa de 12 ani închisoare, pe care inculpatul o va executa, răspunde atât scopului prevăzut de art. 52 C. pen. - fiind corect individualizată prin aplicarea criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi, în raport cu toate împrejurările săvârşirii faptei, fiind corectă şi reducerea acesteia sub minimul special al textului incriminator cu numai 3 ani - cât şi principiului proporţionalităţii între gravitatea concretă a pericolului social al faptei, împrejurările săvârşirii acesteia şi datele personale ale acuzatului, pe de o parte, şi sancţiunea aplicată, pe de altă parte.
Faţă de cele reţinute, Înalta Curte - în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. - va respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova.
Potrivit art. 385/17 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), din pedeapsa aplicată inculpatului se va deduce durata măsurilor preventive privative de libertate.
Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului vor rămâne în sarcina statului, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva deciziei penale nr. 102 din 8 mai 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală, privind pe inculpatul T.G.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului T.G., durata reţinerii şi arestării preventive de la 25 aprilie 2008 la 22 iulie 2009.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu , în sumă de 200 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 iulie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2629/2009. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 2698/2009. Penal. înlocuirea măsurii... → |
|---|
