ICCJ. Decizia nr. 2684/2009. Penal. Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2684/2009
Dosar nr. 1587/2/2009
Şedinţa publică din 22 iulie 2009
Deliberând asupra recursului de faţă, pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei constată următoarele:
1. Curtea de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin sentinţa penală nr. 43 din 26 februarie 2008 pronunţată în şedinţa din Camera de Consiliu în dosar nr. 1587/2/2009, a admis în conformitate cu dispoziţiile art. 145 din Legea nr. 302/2004 modificată, sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Recunoscând sentinţa penală definitivă pronunţată în dosarul nr. 36 Hv 66/08t din 7 iulie 2008 a Tribunalul de Land Wiener Neustadt din Austria referitoare la inculpatul P.I. şi în consecinţă:
A dispus transferarea persoanei-condamnate P.I, în România pentru continuarea executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală sus-menţionată, din care a fost dedusă perioada executată în statul de condamnare de la 19 iunie 2008 la zi.
Hotărând astfel, instanţa a constatat că din înscrisurile anexate sesizării rezultă că prin sentinţa penală definitivă pronunţată împotriva unui cetăţean român, la o pedeapsă cu închisoarea pentru fapte care sunt incriminate deopotrivă de legea statului de condamnare şi legea statului de executare.
În plus, ambele state sunt de acord asupra acestui transfer şi chiar dacă această măsură nu este consimţită şi de către persoana condamnată, aspect ce rezultă din înscrisurile existente la dosar, autorităţile din statul solicitant au pus la dispoziţia autorităţilor române actele prevăzută de art. 3 pct. 3 din Protocolul adiţional la Convenţia Europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg (avizul persoanei condamnate) şi copia hotărârii judecătoreşti prin care s-a luat măsura expulzării.
2. Împotriva sentinţei amintite a declarat recurs persoana condamnată transferabilă, cale de atac nemotivată soluţionată în lipsa titularului acesteia, cu respectarea garanţiilor procesuale/procedurale prevăzută de art. 171 alin. (2) şi art. 3851 C. proc. pen., avându-se în vedere concluziile apărătorului din oficiu care a susţinut demersul judiciar în cauză pe considerentul singular ca această măsură nu este consimţită de către persoana condamnată.
Critica amintită este neîntemeiată.
Înalta Curte, verificând lucrările dosarului, constată că ambele state sunt de acord asupra acestui transfer şi chiar dacă această măsură nu este consimţită şi de către persoana condamnată, aspect ce rezultă din înscrisurile existente la dosar, autorităţile din statul solicitant au pus la dispoziţia autorităţilor române actele prevăzută de art. 3 pct. 3 din Protocolul adiţional la Convenţia Europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg (avizul persoanei condamnate) şi copia hotărârii judecătoreşti prin care s-a luat măsura expulzării.
Din înscrisurile aflate la dosar rezultă, de asemenea, că în cauză este îndeplinită condiţia dublei incriminări prevăzută de art. 129 lit. e) din Legea nr. 302/2004 modificată şi art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983, faptele care au atras condamnarea inculpatului P.I. având corespondent în legislaţia penală română, realizând conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzută de art. 3 din Legea nr. 143/2000, pedepsită cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.
Totodată, din analiza lucrării cu numărul de mai sus, a rezultat că în cauză sunt îndeplinite şi celelalte condiţii prevăzute în dispoziţiile art. 129 lit. a) – d) din Legea nr. 302/2004 modificată, în sensul că numitul P.I. este cetăţean român şi are domiciliul în România, conform adreselor nr. 254339 din 20 noiembrie 2008 a Ministerului Internelor şi Reformei Administrative – I.N.E.P. şi nr. 3233062 din 24 noiembrie 2008 emisă de Ministerul Internelor şi Reformei Administrative – D.G.P., hotărârea de condamnare a sus-numitului este definitivă chiar dacă acesta nu şi-a manifestat consimţământul în vederea transferării sale într-un penitenciar din România pentru a continua executarea pedepsei, la data primirii cererii de transferare, sus-numitul mai are de executat mai mult de 6 luni din durata pedepsei finale.
În consecinţă, sentinţa atacată este legală şi temeinică, recursul inculpatului urmând a fi respins, ca nefondat, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurentul persoană condamnată la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana condamnată P.l. împotriva sentinţei penale nr. 43 din 26 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul persoană condamnată la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 iulie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2683/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2956/2009. Penal. Cerere de contopire a... → |
|---|
