ICCJ. Decizia nr. 2671/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2671/2009
Dosar nr. 1113/44/200.
Şedinţa publică din 16 iulie 200.
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele :
Curtea de Apel Galaţi, secţia penală, având pe rol soluţionarea cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul D.G., prin încheierea din 9 iulie 2009, pronunţată în dosarul nr. 1113/44/2009, a respins-o, ca nefondată, şi l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a dispune astfel, prima instanţă a constatat că prin încheierea de şedinţă din 20 iunie 2009 Curtea de Apel Galaţi a dispus, la propunerea Ministerului Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Galaţi, luarea măsurii arestării preventive a inculpatului D.G. pe o durată de 29 de zile, cu începere de la 20 iunie 2009 până la 18 iulie 2009.
S-a reţinut, din actele şi lucrările dosarului, că inculpatul, în calitate de ofiţer de poliţie la Poliţia Municipiului Galaţi, făcând parte din echipa operativă din cadrul biroului de investigaţii criminale căruia i se repartizase cauza, efectuând cercetări în legătură cu săvârşirea unei infracţiuni de furt din locuinţa martorului denunţător T.S., (din imobilul căruia fuseseră sustrase mai multe bunuri de valoare, respectiv bijuterii, ceasuri, haine de blană, precum şi obiecte de anticariat, printre care şi o tablă de şah cu piese din fildeş) şi, întrucât, în virtutea atribuţiilor de serviciu avea legături cu un informator al poliţiei (numitul N.A., zis „B.", care îi comunicase persoanele care ar fi putut fi în posesia unora din bunurile sustrase, a luat legătura cu martorul denunţător promiţându-i că îi va soluţiona favorabil plângerea şi că îl va ajuta să-şi recupereze parte din bunurile sustrase.
În vederea realizării acestui obiectiv, s-a mai reţinut că, ofiţerul a exploatat informaţiile obţinute în exercitarea atribuţiilor de serviciu, de la informatorul A.N. şi, în aprilie 2009, a primit de la martorul denunţător suma de 150 de Euro, iar ofiţerul de poliţie S.S.B. a primit de la acelaşi denunţător un ceas marca „Seiko Kinetic ".
De asemenea, s-a mai reţinut că, ulterior, inculpatul D.G. a pretins suma de 20.000 Euro în schimbul facilitării recuperării bunurilor sustrase prin folosirea unor informaţii ce nu erau destinate publicităţii, modalitate prin care acesta a ajutat pe autorii infracţiunii de furt calificat, care au fost cercetaţi în dosarul nr. 2254/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi, în vederea zădărnicirii urmăririi penale şi pentru a le asigura acestora produsul infracţiunii.
Totodată, s-a mai relevat de către prima instanţă că la data de 19 iunie 2009 inculpatul D.G. a primit de la martora R.F.M. (prietena denunţătorului T.S.) suma de 1000 Euro, în scopul mai sus-menţionat, dată la care acesta fost surprins în flagrant.
Prima instanţă a constatat că, în raport de situaţia de fapt reţinută, la dosarul de urmărire penală existau probe şi indicii temeinice din care a rezultat că inculpatul a săvârşit infracţiunea de luare de mită şi de folosire a informaţiilor obţinute în virtutea atribuţiilor de serviciu în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul a unor foloase materiale, menţionând, cu titlu exemplificativ: declaraţiile martorului denunţător T.S.; declaraţiile martorilor R.F.M., A.N., S.I.N.; procesele-verbale de interceptare a convorbirilor telefonice şi procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante.
De asemenea, Curtea de Apel Galaţi, secţia penală, a mai constatat că, deşi în speţă sunt îndeplinite condiţiile liberării provizorii sub control judiciar prev. de art. 1602 pct. 1 C. proc. pen., în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului nu depăşeşte 18 ani închisoare, totuşi liberarea provizorie sub control judiciar este o măsură facultăţi vă, aceasta putând fi respinsă atunci când este apreciată de organul judiciar ca neîntemeiată, or, în speţă, lăsarea în libertatea a inculpatului a fost considerată ca nepotrivită (inoportună), deşi formal nu existau interdicţii la acordarea liberării prin admiterea cererii astfel cum a fost formulată.
Prima instanţă a mai constatat că beneficiul liberării provizorii nu este un drept al condamnatului, ci doar o vocaţie a acestuia, instanţa sau organul judiciar urmând a aprecia temeinicia cererii formulate, în raport atât de oportunitatea acesteia în stadiul procesual existent la acel moment, cât şi în raport de gradul de pericol social al faptelor reţinute în sarcina inculpatului.
S-a apreciat de către prima instanţă că, în speţă, infracţiunile pentru care este cercetat inculpatul prezintă grad ridicat de pericol social, relevat îndeosebi şi de calitatea de ofiţer de poliţie, de care s-a folosit acesta în săvârşirea acestora.
În concret, prima instanţă a considerat că, prin admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar s-ar crea un sentiment de neîncredere în actul de justiţie, în sensul că s-ar induce falsa impresie că persoane având anumite categorii socio-profesionale (în speţă calitatea de ofiţer de poliţie) ar putea săvârşi diferite fapte cu conotaţie penală, iar legea sau instanţa de judecată ar da dovadă de mai multă clemenţă faţă de acestea, în raport de alte persoane cu categorii profesionale diferite, care ar săvârşi fapte similare şi pentru care s-ar menţine stare de arest.
Prima instanţă a conchis reţinând că, fată de acest moment procesual (dosarul fiind în faza de urmărire penală, iar ancheta nefiind încă finalizată) nu este oportună liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului, nu atât din perspectiva posibilităţii ca inculpatul, odată lăsat în libertate, să încerce denaturarea adevărului, cât mai ales, din prisma temerii, panicii şi neîncrederii induse părţilor implicate în cauză (martorul din lucrări precum şi denunţătorul) în actul de justiţie, chiar şi în condiţiile în care instanţa, cu ocazia punerii în libertate sub control judiciar, ar interzice inculpatului să ia legătura cu persoanele anterior menţionate.
Împotriva încheierii din 9 iulie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală, în termen legal, a declarat recurs inculpatul D.G., solicitând, prin intermediul apărătorului său, casarea încheierii atacate şi, pe fond, în rejudecare admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, pentru motivele reţinute în cuprinsul practicalei prezentei decizii.
Pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, s-a înregistrat dosarul nr. 1113/44/2009, fixându-se prim termen pentru soluţionarea recursului declarat de inculpat la 16 iulie 2009, prilej cu care acesta a evocat argumentele expuse anterior, în faţa instanţei de fond, pentru a susţine solicitarea de înlăturarea a măsurii arestării preventive şi de admitere a cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu cauza, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. combinat cu art. 3856 şi art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul declarat de inculpat este nefondat, pentru următoarele considerente:
La data de 20 iunie 2009, prin încheierea din aceeaşi dată, la propunerea Ministerului Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Galaţi, Curtea de Apel Galaţi, secţia penală, a dispus luarea măsurii arestării preventive a inculpatului D.G. pe o durată de 29 de zile, cu începere de la 20 iunie 2009 până la 18 iulie 2009, emiţând, totodată, mandatul de arestare preventivă nr.1/U din 20 iunie 2009, întrucât a constat că inculpatul, pe de o parte, este cercetat pentru infracţiunile de: luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. cu ref. la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi de folosire în mod direct a informaţiilor ce nu sunt destinate publicităţii, în formă continuată, prev. de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), iar pe de altă parte, că acesta se afla în situaţia prev. de art. 136, art. 143 şi art. 148 lit. f) C. proc. pen.
S-a reţinut că inculpatul D.G., în calitate de ofiţer cu grad de inspector de poliţie din cadrul Secţiei 1 Poliţie Galaţi, a pretins şi primit sume de bani, în mai multe rânduri, de la martorul denunţător T.S., pentru a soluţiona favorabil o sesizare făcută de acesta cu privire la săvârşirea unei infracţiuni de furt, în scopul recuperării de către denunţător a unei părţi din bunurile sustrase, fiind surprins în flagrant la data de 19 iunie 2009, primind suma de 1000 Euro şi că, în aceeaşi calitate, a folosit în mod direct informaţii obţinute în virtutea atribuţiilor de serviciu, ce nu erau destinate publicităţii, în scopul recuperării unor bunuri sustrase de la martorul denunţător T.S.
Înalta Curte constată că, raportat la perioada infracţională relativ scurtă aprilie - iunie 2009, precum şi la caracterul continuat al activităţii ilegale desfăşurată de inculpat, ce făcea parte din organele autorităţii statului chemate tocmai să vegheze la respectarea legii, prima instanţă a apreciat, în mod justificat, că lăsarea în libertate, chiar şi sub control judiciar, a acestui inculpat, ar constitui o stare de pericol pentru ordinea publică, şi ar induce o stare de temere şi de neîncredere a cetăţenilor, în general, şi a celor implicaţi în cauză, în special, în înfăptuirea corectă a actul de justiţie.
Totodată, dacă s-ar trece cu uşurinţă peste faptul deloc de neglijat că acest inculpat provenea din rândurile celor chemaţi să vegheze la apărarea valorilor sociale ocrotite de lege şi special formaţi să aplice legea, ofiţer de poliţie, şi s-ar admite cererea de liberare provizorie sub control judiciar, dispunându-se punerea sa de îndată în libertate, s-ar induce un puternic sentiment de insecuritate socială, de nesinguranţă în rândul opiniei publice, fapt ce s-ar reflecta negativ asupra finalităţii actului de justiţie.
Justeţea aprecierilor primei instanţe rezidă în aceea că deşi a luat în considerare elemente de circumstanţiere, relevante pentru inculpat, a acordat însă, în mod corect, o pondere mai semnificativă naturii activităţii infracţionale desfăşurată de acesta, condiţiilor concrete în care acesta a acţionat, caracterului continuat a faptelor ilegale comise, astfel cum au fost ele expuse în încheierea recurată, precum şi prevederilor art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.
De asemenea, corect s-a analizat de către prima instanţă incidenţa dispoziţiilor art. 1602 alin. (1) şi (2) şi prin raportare la dispoziţiile art. 136 alin. (2) C. proc. pen., cu privire la cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de inculpatul D.G., respingând-o ca nefondată, constatându-se că, raportat la acuzaţiile formulate împotriva inculpatului în cuprinsul mandatului de arestare preventivă, precum şi la ansamblul probator deja administrat în speţă, inculpatului, deşi are vocaţia liberării provizorii sub control judiciar, fiindu-i corect menţinută starea de arest preventiv, întrucât, justificat, s-a apreciat că această măsură nu ar fi oportună în această fază procesuală.
De asemenea, Înalta Curte mai constată că măsura arestării preventive s-a impus a fi menţinută şi prin raportare la exigenţele art.5 parag. 3 din CEDO, câtă vreme s-a bazat pe motive pertinente şi suficiente a o justifica, mai ales că o detenţie preventivă de 27 de zile nu depăşeşte un termen rezonabil în sensul art. 5 parag. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, având în vedere şi stadiul procesual al cauzei, aflată în faza finalizării urmăririi penale.
Înalta Curte, în raport de modalitatea concretă de săvârşire a faptelor şi de gravitatea acestora, dar mai ales efectul negativ resimţit de societatea civilă în cazul lăsării acestuia în libertate, constată că prima instanţă a reţinut în mod corect incidenţa, dispoziţiilor art. 148 lit. f) C. proc. pen., cu atât mai mult cu cât cauza se află încă în faza de urmărire penală, nefiind încă emis rechizitoriul.
De asemenea şi condiţia existenţei pericolului social concret pentru ordinea publică este evident îndeplinită, întrucât toate infracţiunile pentru care acesta a fost cercetat şi, probabil, urmează a fi dedus judecăţii, sunt, prin ele însele, fapte grave ce au adus atingere unor valori sociale importante ocrotite de lege.
În cauză, aşa cum rezultă din încheierea atacată, instanţa de fond a procedat corect atunci când a respins, justificat, cererea de liberare provizorie sub control judiciar a inculpatului D.G., constatând motivat, că există indicii temeinice că aceasta a săvârşit faptele pentru care este cercetat, fapte care, prin modalităţile prin care s-au comis, conduc la concluzia existenţei pericolului concret pentru ordinea publică.
Prin urmare, în mod corect, a fost menţinută starea de arest preventiv luată faţă de inculpat, cercetat sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni foarte grave, sancţionate atât de Codul penal, cât şi prin reglementări speciale ale Legii nr. 78/2000, astfel încât se constată că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 143 C. proc. pen.
Totodată, Înalta Curte, constatând, în urma examinării încheierii recurate în raport de prevederile art. 3859 alin. (1) şi (3) C. proc. pen., că niciuna din dispoziţiile legale menţionate nu-şi găseşte incidenţa în cauză, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul D.G. împotriva încheierii din 9 iulie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 1113/44/2009.
În temeiul dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.G. împotriva încheierii din 9 iulie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 1113/44/2009.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 iulie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2660/2009. Penal. Cerere de transfer de... | ICCJ. Decizia nr. 2954/2009. Penal → |
|---|
