ICCJ. Decizia nr. 2711/2009. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2711/2009
Dosar nr. 2584/36/2008
Şedinţa publică din 28 iulie 2009
Asupra recursurilor de faţă,
Examinând actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 63/ P din 15 mai 2009, pronunţată în dosarul nr. 2584/36/2008, Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, a hotărât următoarele:
1.- a respins, ca nefondate, cererile de schimbare a încadrării juridice;
2.- a respins, ca neîntemeiată, cererea de restituire a cauzei la procuror.
În baza art. 254 alin. (l) şi (2) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, modificată, cu aplicarea art. 74 alin. (2) şi art. 76 lit. c) C. pen., a condamnat pe inculpatul B.C., la pedeapsa de un an şi 10 luni închisoare.
S-au aplicat prevederile art. 71 alin. (2) raportate la art. 64 alin. (l) lit. a teza a Il-a, lit. b) şi lit. c) C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut arestarea preventivă a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi a arestării preventive de la 2 decembrie 2008 la 15 mai 2009.
În baza art. 254 alin. (l) şi (2) C. pen. şi a art. 19 din Legea nr. 78/2000, s-a dispus obligarea inculpatului B.C. la plata sumei de 3000 euro sau a echivalentului acesteia în lei la data plăţii.
Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 15.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 26 raportat la art. 254 alin. (l) şi (2) C. pen. şi la art. 7 alin. (l) din Legea nr. 78/2000, modificată, cu aplicarea art. 74 alin. (2) – art. 76 lit. c) C. pen., a condamnat pe inculpatul M.D. la pedeapsa de un an închisoare.
S-au aplicat prevederile art. 71 alin. (2) raportate la art. 64 alin. (l) lit. a teza a Il-a, lit. b) C. pen.
În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului M.D., pe durata unui termen de încercare de 3 ani, conform art. 82 C. pen.
Conform art. 359 C. proc. pen., a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen.
S-au aplicat prevederile art. 71 alin. (5) C. pen., referitoare la suspendarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare de 3 ani.
Inculpatul M.D. a fost obligat la plata sumei de 12.500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Prin încheierea din 11 iunie 2009, din oficiu, Curtea de Apel Constanţa, în baza art. 195 C. proc. pen., a înlăturat omisiunea vădită din dispozitivul sentinţei menţionate, în sensul că, în baza art. 20 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 163 C. proc. pen., a menţinut măsura asigurătorie dispusă prin Ordonanţa nr. 296/P/2008.
Instanţa a reţinut că inculpatul B.C., ofiţer de poliţie judiciară (ofiţer specialist I cu grad de comisar) lucra în cadrul D.P.T. – S.R.P.T. Constanţa – B.I.C.
Potrivit fişei postului, printre altele, inculpatul B.C. avea ca atribuţii de serviciu: efectuarea actelor de urmărire penală, cercetare la faţa locului, verificări şi investigaţii operative, în orice cauză penală în infracţiuni comise pe raza secţiei, desfăşurarea activităţii informativ operatorie prin agentură şi surse ocazionale şi supravegherea calificată a activităţii infracţionale a persoanelor suspecte. Aceste activităţi şi acte trebuiau desfăşurate în cadrul legii.
Martorul denunţător I.A., administrator al SC A.T. SRL Galaţi l-a contactat pe inculpatul M.D., un prieten din localitatea Ovidiu, căruia i-a relatat că are unele „probleme penale", solicitându-i sprijinul pentru a fi pus în legătură cu orice ofiţer care-şi desfăşura activitatea în cadrul Politiei „P.C.".
În considerarea relaţiilor de prietenie, inculpatul M.D. a discutat cu B.C. care a acceptat să se întâlnească cu martorul I.A.
În cadrul întâlnirii cu inculpatul B.C. la Constanţa, I.A. i-a relatat situaţia dificilă în care se află societatea sa ca urmare a suspendării relaţiei contractuale cu SC A.M. SA Galaţi, până la rezolvarea litigiului privind sustragerea unor role de tablă (dosar aflat în cercetarea inculpatului B.C.), precizându-i că doreşte urgentarea cercetărilor în acel dosar şi renunţarea la suspendarea contractului încheiat cu SC A.T. SRL Galaţi şi să reia, astfel, efectuarea plăţilor, dar „şi să nu fie implicat în dosarul penal".
Inculpatul B.C. i-a confirmat că dosarul penal i-a fost repartizat, solicitându-i mai multe documente. I-a mai spus că cercetările pot dura şi un an şi jumătate, şi că l-ar putea ajuta, în cazul în care ar fi implicat.
Astfel, la începutul lunii noiembrie 2008, prin intermediul inculpatului M.D., inculpatul B.C. a solicitat de la denunţătorul I.A. suma de 15.000 euro pentru a urgenta soluţionarea dosarului, dar şi pentru a evita implicarea sa.
La scurt timp, în prima parte a lunii noiembrie, I.A. a reuşit să facă rost de o primă sumă de 3.000 euro pe care a dat-o martorei M.M., angajată a societăţii administrate de inculpatul M.D. (plecat din localitate la acea dată), care după câteva zile a predat-o inculpatului.
În continuare, inculpatul B.C. a insistat, prin intermediul inculpatului M.D., să se facă demersurile necesare pentru a primi şi restul sumei pretinse, precizând că ar putea să-l incrimineze şi pe I.A.
Ca urmare, la data de 26 noiembrie 2008, inculpatul B.C. i-a cerut, din nou, prin acelaşi intermediar, inculpatul M.D., remiterea în cel mai scurt timp a sumei de 12.000 euro, justificând urgenţa prin aceea că ar fi fost nevoit să predea dosarul unei alte formaţiuni de poliţie, ceea ce s-a şi întâmplat la 28 noiembrie 2008 când dosarul a fost predat la B.C.P.
La data de 1 decembrie 2008, în intervalul orelor 11,25 - 16,15, I.A. a avut mai multe discuţii telefonice cu M.D. pentru ca acesta să-i intermedieze întâlnirea cu inculpatul B.C., în condiţiile în care acesta a refuzat să poarte orice discuţie cu el. Inculpatul M.D. a luat legătura cu B.C. confirmându-i că I.A. are pregătit şi restul de sumă, condiţii în care a acceptat să se întâlnească cu el. Inculpatul B.C. a folosit un limbaj argotic, interesându-se dacă martorul I.A. „vine hotărât" (respectiv cu diferenţa de bani).
La 1 decembrie 2008, după ce a schimbat de mai multe ori locaţia (iniţial în Constanţa, apoi în localitatea Mihail Kogălniceanu şi, în final, în Hârşova), inculpatul B.C. s-a întâlnit cu I.A. şi a primit de la acesta suma de 11.000 euro şi 4000 lei, ca ultimă tranşă, fiind surprins, la scurt timp, de către organele de anchetă în localitatea Hârşova.
Instanţa a stabilit această situaţie de fapt pe baza multiplelor probe aflate la dosar (Acte, procese - verbale de transcriere a convorbirilor telefonice, declaraţiile date de martorii I.A., M.M., N.V., C.P., ş.a., procesul verbal de constatare însoţit de planşele foto, precum şi a declaraţiilor de recunoaştere a celor doi inculpaţi.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie D.N.A. - Serviciul Teritorial Constanţa şi inculpaţii B.C. şi M.D.
Parchetul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (l) pct. 14 C. proc. pen., numai cu privire la greşita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului B.C.
Inculpatul B.C. a invocat următoarele cazuri de casare:
- art. 3859 alin. (l) pct. 3 C. proc. pen., teza finală, susţinând că procurorul care a efectuat urmărirea penală era incompatibil;
- soluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de I.A. este nelegală;
- cauza aflată în cercetarea penală a inculpatului B.C. nu-l privea pe I.A.;
- restituirea sumei către denunţător este nelegală;
- măsura de neîncepere a urmăririi penale faţă de I.A. putea fi examinată şi din oficiu nu doar în cadrul art. 2781 C. proc. pen.
- nepronunţarea instanţei asupra măsurii sechestrului asigurător nu putea fi suplinită printr-o încheiere în baza art. 195 C. proc. pen.
Inculpatul M.D. a invocat ca motiv de casare, cazul prevăzut de art. 3859 alin. (l) pct. 17 C. proc. pen., respectiv greşita încadrare juridică a faptei în complicitate la infracţiunea de luare de mită în loc de participaţie improprie prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen.
A mai susţinut că ajutorul a fost dat martorului I.A., iar nu inculpatului B.C.
S-a cerut achitarea inculpatului invocându-se eroarea de fapt în care s-a aflat inculpatul M.D. şi aplicarea art. 51 alin. (l) C. pen.
În final, a contestat cuantumul mare al cheltuielilor judiciare la plata cărora a fost obligat către stat deşi nu s-au făcut dovezi în acest sens.
Examinând motivele de casare invocate de toţi recurenţii şi toate probele efectuate în cauză, Înalta Curte constată netemeinicia acestora, pentru considerentele care urmează:
Referitor la recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. - Serviciul Teritorial Constanţa, privind pe inculpatul B.C.:
Înalta Curte consideră că pedeapsa aplicată acestuia este corect individualizată în raport cu criteriile de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 alin. (l) C. pen., deoarece aplicarea circumstanţelor atenuante acestui inculpat este justificată nu în raport cu latura obiectivă a infracţiunii, ci în raport cu buna comportare anterioară a acestui inculpat, comportare care a fost justificată de competenţa profesională, poziţia ocupată în cadrul serviciului, precum şi de lipsa unor antecedente penale, ori sancţiuni disciplinare.
Fiind la prima faptă penală, chiar dacă aceasta prezintă un pericol social ridicat, i s-au acordat corect circumstanţe atenuante judiciare, independent de funcţia de ofiţer de poliţie judiciară pe care o deţinea inculpatul B.C., persoana infractorului fiind un alt criteriu esenţial de individualizare a pedepse, alături de gravitatea faptei.
Referitor la recursul declarat de inculpatul B.C., Înalta Curte constată că nu au incidenţă în cauză cazurile de casare invocate de acest recurent, pentru că:
1. - nu s-a indicat nici un caz legal de incompatibilitate pentru care procurorul desemnat să efectueze cercetarea penală ar fi incompatibil.
Pronunţarea unei neînceperi a urmăririi penale împotriva denunţătorului I.A. nu constituie un asemenea caz de incompatibilitate.
2.- Soluţia de neîncepere a urmăririi penale nu poate fi contestată decât în limitele procedurii plângerii prevăzute de art. 278 – art. 2781 C. proc. pen., astfel cum legal a constatat instanţa de fond.
Din oficiu nu poate fi atacată o asemenea soluţie.
Totodată, chiar dacă ar fi fost atacată asemenea soluţie şi, eventual, admisă plângerea, nu i-ar fi folosit în nici un caz apărării inculpatului B.C., ci ar mai fi fost, eventual, trimis în judecată penală un al treilea inculpat.
Cauza penală aflată în cercetarea inculpatului B.C. îl privea şi pe I.A., deoarece, în caz contrar, el nu l-ar fi contactat, prin intermediul inculpatului M.D., neavând nici un interes şi nici nu i-ar fi dat vreo sumă de bani.
Măsura restituirii către denunţătorul I.A. a sumei de 3000 euro, sau a echivalentului în lei la data plăţii este legală şi se întemeiază atât pe prevederile art. 61 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, modificată, cât şi pe prevederile art. 19 din aceeaşi lege, denunţătorul fiind o persoană lezată prin săvârşirea infracţiunii de luare de mită.
Referitor la nelegalitatea încheierii de înlăturarea unei omisiuni vădite, din 11 iunie 2009, aflată în acelaşi dosar, şi această susţinere este nefondată, deoarece, potrivit art. 196 C. proc. pen. „dispoziţiile art. 195 se aplică şi în cazul în care instanţa, ca urmare a unei omisiuni vădite nu s-a pronunţat, printre altele, şi cu privire la restituirea lucrurilor sau la ridicarea măsurilor asigurătorii".
Or, în cauză omisiunea viza tocmai o măsură de sechestru asigurător.
În privinţa recursului declarat de inculpatul M.D., Înalta Curte reţine, de asemenea, netemeinicia acestuia, sub toate aspectele invocate.
Astfel, referitor la „greşita" încadrare juridică a faptei inculpatului M.D., susţinerea apărării este total contrară dispoziţiilor art. 31 alin. (2) C. pen.
S-a susţinut că inculpatul a participat, fără vinovăţie la comiterea unei fapte, cu intenţie, de către o altă persoană. Dar, textul invocat este înţeles pe dos, pentru că potrivit art. 31 alin. (2) C. pen.: „determinarea, înlesnirea sau ajutarea în orice mod, cu intenţie, la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, de către o persoană care comite acea faptă fără vinovăţie, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune".
Prin urmare, complicele care cu intenţie a ajutat la săvârşirea de către o altă persoană care comite fără vinovăţie o infracţiune (este vorba de autorul faptei) este totuşi pedepsit cu pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta comisă cu intenţie.
Aplicarea art. 31 alin. (2) nu exonerează în nici un mod pe complicele care acţionează cu intenţie, ci dimpotrivă, el este pedepsit chiar dacă autorul faptei nu este pedepsit (pentru că autorul a comis fapta fără vinovăţie).
Este evident că inculpatul M.D., în calitate de complice, a acţionat cu intenţie, ajutându-l nu numai pe I.A., cu care era prieten, dar şi pe inculpatul B.C., de asemenea prieten, pe primul să-şi rezolve neplăcerile penale, iar pe cel de al doilea să-şi sporească ilicit veniturile prin comiterea unei fapte de luare de mită, cu intenţie.
Încadrarea juridică dată faptei este corectă în raport cu situaţia de fapt reliefată de toate probele administrate în tot cursul procesului penal (în faza de urmărire penală şi în instanţa de fond).
În cauză nu sunt incidente nici prevederile art. 51 alin. (l) C. pen., deoarece inculpatul M.D. cunoştea existenţa unei situaţii de care depindea caracterul penal al faptei, el fiind cel prin intermediul căruia se înmânase prima sumă inculpatului B.C. şi care a negociat cu inculpatul B.C. înmânarea de către denunţător a ultimelor sume acestuia. Nu s-a aflat în nici o eroare de fapt, ştiind de Ia început scopul pentru care i 1-a recomandat martorului denunţător I.A., pe ofiţerul de poliţie judiciară B.C.
Nefondată este şi susţinerea referitoare Ia cuantumul exagerat şi nedovedit al cheltuielilor judiciare efectuate de stat şi la plata cărora au fost obligaţi inculpaţii.
Statul nu are obligaţia de a dovedi cu chitanţe sau alte acte ori probe cheltuielile efectuate. Multitudinea de probe efectuate în cursul urmăririi penale, persoanele implicate, timpul în care s-au efectuat, salariile plătite, nu se pot evalua cu exactitate ci doar prin aprecierea organelor judiciare, astfel cum s-a procedat şi în cauza de faţă, fără a se indica sume exagerate.
În consecinţă, recursurile declarate de Parchet, precum şi de inculpaţi vor fi respinse, ca nefondate, sub toate aspectele invocate sentinţa fiind legală şi temeinică.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va scade din pedeapsa aplicată inculpatului B.C. durata reţinerii şi a arestării preventive de la 2 decembrie 2008 la 28 iulie 2009.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii inculpaţi B.C. şi M.D. vor fi obligaţi la plata sumelor de câte 275 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 75 lei, reprezentând onorariile apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleşi, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi al Libertăţilor Cetăţeneşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. - Serviciul Teritorial Constanţa şi de inculpaţii B.C. şi M.D. împotriva Sentinţei penale nr. 63/ P din 15 mai 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat B.C., durata reţinerii şi a arestării preventive de la 2 decembrie 2008 la 28 iulie 2009.
Obligă recurenţii inculpaţi B.C. şi M.D. la plata sumelor de câte 275 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 75 lei, reprezentând onorariile apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleşi, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi al Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 iulie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2690/2009. Penal. Revocarea măsurii... | ICCJ. Decizia nr. 2712/2009. Penal → |
|---|
