ICCJ. Decizia nr. 281/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 281/2009
Dosar nr. 187/1372/2007
Şedinţa publică din 28 ianuarie2009
Asupra recursului de faţă.
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin sentinţa penala nr. 28/ S din 11 martie 2008 pronunţata de Tribunalul pentru Minori si Familie Braşov, în dosarul penal nr. 187/1372/2007, s-a dispus, în baza art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (două acte materiale) şi a art. 74 alin. (2) C. pen., condamnarea inculpatului L.V., la pedeapsa închisorii de 4 (patru) ani şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi e) C. pen., timp de 3 ani după executarea pedepsei închisorii, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane.
În baza art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen., s-a dispus condamnarea aceluiaşi inculpat, la pedeapsa de 7ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi e) C. pen., timp de 3 ani după executarea pedepsei închisorii, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori.
În baza art. 33 lit. a şi art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele stabilite mai sus şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare.
În baza art. 35 C. pen., s-a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare, pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b) şi e) C. pen., pe o durată de 3 ani.
În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului L.V., pe durata executării pedepsei aplicate, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a ll-a, lit. b) şi e) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a scăzut din durata pedepsei închisorii aplicate timpul reţinerii şi arestării preventive a inculpatului, începând din data de 21 februarie 2007 până în prezent.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut arestarea preventivă a inculpatului L.V., deţinut în baza mandatului nr. 2 din 21 februarie 2007 emis de Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov.
Pentru a pronunţa aceasta hotărâre, prima instanţa a reţinut următoarele:
I. în primăvara anului 2006, partea vătămată C.C.l. a cunoscut-o pe inculpata P.S. prin intermediul inculpatului L.V. cu care se afla în relaţii de bună vecinătate.
Aceştia au venit împreună la locuinţa părţii vătămate şi, în prezenţa martorilor C.V. şi C.L., i-au propus acestei părţi vătămate să meargă în Ungaria să muncească în agricultură ca zilier, respectiv la cules de struguri. Discuţia dintre partea vătămată şi inculpata P.S. (cetăţean maghiar) s-a purtat prin intermediul inculpatului L.V. care a asigurat traducerea.
În urma acordului părţii vătămate de a merge la muncă în străinătate în zilele următoare, inculpata P.S. a făcut demersurile necesare pentru eliberarea paşaportului acestei părţi vătămate, urmând ca aceasta să plece în străinătate în zilele imediat următoare. Cu prilejul acestei discuţii, martorii C.L. şi C.V. au atras atenţia inculpaţilor ca fata lor să nu fie obligată să desfăşoare activităţi legate de prostituţie, cerşetorie sau trafic de droguri, iar aceştia i-au dat asigurări că partea vătămată va urma să lucreze în condiţii de deplină legalitate.
La începutul lunii aprilie 2006, partea vătămată a plecat împreună cu P.S. şi inculpatul către Ungaria cu maşina proprietatea acesteia, marca BMW de culoare neagră, condusă de un şofer zis R. În drumul către Ungaria, ajunşi în Cluj, inculpata a mai luat două fete, respectiv pe R. (S.E.) şi pe D. (C.D.C.).
În Arad inculpatul a trecut graniţa cu altă maşină, respectiv cu o maşină de ocazie, ajungând cu toţii în localul inculpatei P.S. din localitatea Kecel. După ce a ajuns în această locaţie, partea vătămată C.C.I. a aflat că nu urma să lucreze la vie, ci să danseze în barul aparţinând inculpatei P.S., urmând să întreţină raporturi sexuale cu clienţii clubului contra unei sume de bani. Aflând scopul real pentru care a fost adusă în Ungaria, partea vătămată C.C.I. i-a cerut inculpatului L.V. să o aducă acasă, însă acesta a refuzat, spunându-i că trebuie să lucreze măcar o săptămână. Partea vătămată a reuşit să revină în tară din data de 29 aprilie 2006.
La începutul lunii mai 2006, inculpatul L.V. i-a propus părţii vătămate C.C.D. să lucreze la cules de roşii, prezentându-i în acest sens pe patroana care se ocupa de această activitate, respectiv pe inculpata P.S. De asemenea, inculpatul i-a propus părţii vătămate C.C.D. să vorbească şi cu cealaltă parte vătămată L.T. pentru a merge şi aceasta în Ungaria la cules de roşii. Formalităţile pentru eliberarea paşaportului au fost îndeplinite de către inculpata P.S. Astfel, în data de 4 mai 2006, partea vătămată minoră C.C.D. a părăsit ţara însoţită fiind de inculpatul L.V. şi inculpata P.S. cu autoturismul marca BMW aparţinând inculpatei, condus de aceeaşi persoană R. Ajunsă în localitatea Kecel, într-un bar aparţinând inculpatei P.S., acesteia i s-a explicat că nu va culege roşii, ci va trebui să danseze la bară, să se dezbrace şi să întreţină raporturi sexuale cu clienţii barului care doresc acest lucru. Partea vătămată minoră a refuzat să întreţină raporturi sexuale acceptând să lucreze doar ca dansatoare până în data de 12 mai 2006 când a reuşit să fugă şi să părăsească teritoriul Ungariei.
La solicitarea inculpatului L.V., partea vătămată C.C.D. a reuşit să o convingă pe partea vătămată L.T. să meargă şi ea în Ungaria la cules de roşii. Demersurile pentru obţinerea paşaportului acestei părţi vătămate au fost făcute, de asemenea, de către inculpata P.S., iar transportul acestei părţi vătămate din ţară în Ungaria în localitatea Kecel s-a realizat prin intermediul inculpatului L.V., care a însoţit-o pe aceasta cu trenul până la destinaţie. Ajunsă în Ungaria la barul inculpatei P.S., aceasta din urmă i-a explicat părţii vătămate că trebuie să danseze la bară, să se dezbrace până la bikini, să întreţină relaţii sexuale cu clienţii care doresc acest lucru. Partea vătămată a refuzat acest lucru şi a spus inculpatului L.V. că doreşte să meargă acasă, sens în care i-a cerut ajutorul. Inculpatul L.V. a refuzat acest lucru, sfătuind-o să întreţină relaţii sexuale pentru a-i merge bine. Partea vătămată L.T. a lucrat numai trei seri ca dansatoare, în seara zilei de 12 mai 2006 a reuşit să fugă împreună cu partea vătămată C.C.D. de la clubul din localitatea Kecel şi să revină în ţară.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul, criticile aduse vizând aspecte de nelegalitate si netemeinicie, fiind dezvoltate în memoriul de la dosar curte. Acesta a solicitat achitarea sa în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., apreciind ca faptelor le lipseşte un element constitutiv, respectiv vinovăţia sub forma intenţiei. În criticile aduse, inculpatul a apreciat ca, în mod nelegal, acesta a fost obligat la plata unor despăgubiri civile cu titlu de daune morale, în condiţiile în care, din materialul probator administrat în cauza, nu a rezultat elemente de proba care sa conducă la reţinerea vinovăţiei sale în comiterea faptelor ce i se imputa.
În apel a fost admisa cererea inculpatului de a se administra proba cu înscrisuri, respectiv o caracterizare a inculpatului emisa de Politia comunala Feldioara. A mai susţinut că nu ar fi exercitat presiuni sau constrângeri asupra părţilor vătămate, acestea din urma luând legătura cu numita P.S. care a suportat cheltuielile pentru obţinerea paşapoartelor, Ie-a transportat si cazat, iar inculpatul nu ar fi primit bunuri sau alte foloase, elementele de fapt desprinse din probele administrate au condus la concluzia ca soluţia primei instanţe a fost la adăpost de orice critica.
Astfel, chiar inculpatul a recunoscut, atât în declaraţiile sale, cat si în cuprinsul motivelor de apel, ca a transportat părţile vătămate in Ungaria la un club de noapte din oraşul Kecel, oraş in care o cunoscuse pe numita P.S. ce se interesase la inculpat daca nu cunoaşte „fete care dansează la bara în România", ridicându-se mari semne de întrebare asupra veridicităţii afirmaţiilor acestuia câtă vreme a susţinut ca a însoţit-o pe partea vătămata C.C.D. în aceeaşi maşina numai pana la Arad, tocmai pentru a nu avea probleme şi a nu se încurca cu aceasta fata, iar de la Arad a trecut graniţa cu o alta maşina unde a ajuns ulterior in oraşul Kecel, la barul amintit mai sus. Alte semne de întrebare cu privire la veridicitatea celor susţinute de inculpat au rezultat tot din declaraţia acestuia care a menţionat ca, după ce partea vătămata C.C.D. a obţinut paşaportul, în aceeaşi zi „am plecat cu toţii spre Ungaria cu maşina S. (P.S.) BMW negru condus de un şofer numit R.". În condiţiile în care această parte vătămata ştia, conform susţinerilor inculpatului, că mergea în Ungaria să danseze într-un bar din Ungaria, lucru de care ştiau şi părinţii acesteia, inculpatul nu a dat o explicaţie rezonabila pentru a-şi justifica prezenta sa în aceeaşi maşina cu P.S. si partea vătămata doar pana la Arad, după care a trecut graniţa cu o alta maşina „de ocazie".
Declaraţiile părţii vătămate C.C.D. se coroborează cu cele ale martorilor C.C.D. si C.L. cum în mod corect a reţinut şi prima instanţa, reţinând de aici declaraţiile tatălui părţii vătămate ce a primit un telefon de la aceasta care, plângând, i-a spus ca fusese vânduta, iar in urma discuţiei purtate de martor cu inculpatul căruia i s-a spus ca vor fi anunţate organele de urmărire penala, a doua zi partea vătămata s-a întors în ţara. In privinţa apelului telefonic primit de martorul C.V. de la partea vătămata C.C.D., s-au găsit referire şi în declaraţia martorului A.Z. din cursul urmăririi penale, celelalte elemente de fapt desprinse din declaraţia acestui din urma martor urmând a fi înlăturate, existând contradicţii intre declaraţia sa şi cea a inculpatului, cum ar fi ziua plecării în Ungaria, inculpatul declarând că a plecat în aceeaşi zi cu partea vătămata C.C.D. si numita P.S., pe când martorul a declarat că ar fi plecat a doua zi după plecarea părţii vătămate, în încercarea de a-l ajuta pe inculpat, dată fiind relaţia lor de concubinaj. Din cuprinsul motivelor de apel şi al concluziilor scrise depuse de inculpat, prin apărătorul sau, a rezultat că acesta a mai criticat soluţia primei instanţe şi în ceea ce priveşte condamnarea sa relativ la infracţiunile săvârşite împotriva părţilor vătămate L.k.T. si C.C., motivat de faptul ca C.C. nu ar fi fost audiata de către tribunalul specializat, iar din cuprinsul declaraţiilor nu ar rezulta ca acesta le-ar fi îndemnat, forţat sau ameninţat sa desfăşoare activităţile efectuate de părţile vătămate in Ungaria. Aceste susţineri au fost contrazise de elementele de fapt desprinse din cuprinsul declaraţiilor părţilor vătămate şi martorilor C.P. şi l.E., cat şi ale inculpatului, elementul material din cuprinsul laturii obiective a infracţiunilor de care este acuzat inculpatul au o sfera de cuprindere mai mare decât cea pe care a invocat-o inculpatul în apărarea sa. Astfel, inculpatul, în cuprinsul declaraţiei din cursul urmăririi penale, a declarat că „în data de 04 mai 2006 a trecut punctul de frontiera din Nadlac împreună cu victima C.C.D. inculpatul era implicat în recrutarea şi transportarea, prin înşelăciune, a părţilor vătămate în scopul exploatării acestora în Ungaria, fiind mai mult decât evident acest lucru din maniera în care a acţionat, transportându-le pe acestea singur sau însoţit de P.S., dar în baza unei înţelegeri avute anterior cu aceasta.
Cu privire la motivele de apel cu referire la latura civila a cauzei, Curtea a constatat că inculpatul nu a contestat cuantumul acestora, ci faptul că, nefăcându-se vinovat de comiterea infracţiunilor imputate şi apreciind că în cauză se impune o soluţie de achitare a sa, nu trebuia obligat la plata despăgubirilor acordate de prima instanţa.
Având în vedere considerentele expuse anterior cu privire la latura penală, cât şi criticile inculpatului relative la latura civila, Curtea a reţinut că acestea sunt nefondate, în cauză fiind întrunite condiţiile angajării răspunderii civile delictuale.
Faţă de aceste considerente, în baza art. 379 pct. l lit. b) C. proc. pen., Curtea a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul L.V., împotriva sentinţei penale nr. 28/S/H martie 2008 pronunţata de Tribunalul pentru Minori si Familie Braşov, în dosarul penal nr. 187/1372/2007, pe care a menţinut-o, iar in baza art. 383 alin. (11) raportat la art. 350 C. proc. pen., pentru buna desfăşurare a procesului penal, a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului L.V., iar în baza art. 381 alin. (l) C. proc. pen., s-a dedus timpul de arestare scurs de la data de 11 martie 2008 la zi.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat pe apelantul-inculpat L.V. la plata sumei de 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul L.V., criticând Decizia prin prisma cazurilor de casare prevăzută de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., şi a solicitat prin apărătorul desemnat din oficiu, admiterea recursului, reindividualizarea pedepsei aplicată, să se dea o mai mare eficienţă circumstanţelor personale ale inculpatului cu consecinţa reducerii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, învederând instanţei că inculpatul este tânăr, a recunoscut şi regretat fapta comisă.
Examinând hotărârea atacată prin prisma cazurilor de casare prevăzută de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., cât şi din oficiu, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce vor preceda.
Astfel, cu privire la unicul caz de casare invocat şi anume, individualizarea pedepselor aplicate inculpatului L.V., Înalta Curte apreciază că a fost făcută o corectă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinându-se cont atât de gradul de pericol social în concret al faptelor săvârşite de inculpatul L.V. dar şi de circumstanţele personale ale acestuia.
Pedepsele aplicate în cauză reflectă o justă şi completă valorificare a tuturor criteriilor de individualizare prevăzută de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), cuantumul acestora fiind de natură să asigure realizarea scopului pedepsei, astfel cum acesta este reglementat prin dispoziţiile art. 52 C. pen.
În raport de cele arătate, Înalta Curte apreciază că, această critica formulată de inculpatul L.V., privind greşita individualizare a pedepselor nu poate fi reţinută, deoarece în cauză au fost evaluate în mod plural toate criteriile ce caracterizează individualizarea judiciară, iar cuantumul pedepsei privativă de libertate dispusă faţă de inculpatul L.V. asigură realizarea funcţiilor de exemplaritate şi educativă, dând posibilitatea reintegrării sociale viitoare a acestuia, nefiind aplicabil cazul de casare invocat respectiv art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
În baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.V. împotriva deciziei penale nr. 106/ Ap. din 30 octombrie 2008 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat L.V. va fi obligat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.V., împotriva deciziei penale nr. 106/ Ap. din 30 octombrie 2008 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 21 februarie 2007 la 28 ianuarie 2009.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 ianuarie 2009
| ← ICCJ. Decizia nr. 213/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 285/2009. Penal → |
|---|
