ICCJ. Decizia nr. 2860/2009. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr.2860/2009

Dosar nr. 6787/1/2009

Şedinţa publică din 26 august 2009

Asupra recursului penal de faţă;

Curtea de Apel Galaţi, secţia de minori şi familie, prin încheierea de şedinţă din 13 august 2009, a dispus, printre altele, în baza art. 3002, cu referire la art. l60b C. proc. pen., menţinerea măsurii arestării preventive luate faţă de inculpatul N.I.C.

Pentru a se dispune astfel, s-a constatat de către instanţă că şi în prezent se menţin temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpatului, respectiv dispoziţiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., întrucât infracţiunea de tentativă de omor pentru care acesta este judecat în prezenta cauză este mai mare de 4 ani iar la dosarul cauzei există probe administrate atât în faza urmăririi penale cât şi la instanţa de fond din care rezultă că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică.

Această din urmă condiţie rezultă şi din gravitatea infracţiunii dedusă judecăţii, presupus a fi comisă de către inculpat, din modalităţile şi împrejurările săvârşirii precum şi din atingerea adusă relaţiilor sociale ce apără viaţa persoanei.

Pentru aceste considerente, conform dispoziţiilor art. 3002 şi ale art. l60b C. proc. pen., a constatat că măsura arestării preventive a inculpatului N.I.C. este legală şi o menţine.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, susţinând că ea ar fi fost pronunţată, datorită stării lui de recidivă, însă aceasta este nelegală, întrucât n-ar mai exista temeiurile arestării preventive, după terminarea urmăririi penale şi trecerea la cercetarea judecătorească.

Recursul nu este fondat.

Terminarea urmăririi penale, prin ea însăşi, nu înlătură, în lipsa unor probe, temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, inclusiv, starea de recidivă, în care se află inculpatul.

Or, în lipsa unor probe concludente, în cauză, afirmaţiile inculpatului nu pot fi privite decât ca simple alegaţii, fără vreo eficienţă juridică.

În raport cu cele arătate, Curtea va trebui să privească recursul de faţă, ca nefondat şi să-l respingă, ca atare, menţinând, astfel, hotărârea atacată.

Văzând şi reglementarea plăţii cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv, a plăţii onorariului de avocat, pentru apărarea din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.l.C. împotriva încheierii din 13 august 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de minori şi familie, pronunţată în dosarul nr. 492/91/2009.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 august 2009.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2860/2009. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs