ICCJ. Decizia nr. 2846/2009. Penal. Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art. 183 C.p.). Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2846/2009
Dosar nr. 2674/116/2008
Şedinţa publică din 26 august 2009
Asupra recursurilor de faţă,
Examinând actele dosarului constată următoarele:
Examinând actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 45 din 12 martie 2009, Tribunalul Călăraşi, secţia penală, a respins cererea formulată de inculpatul H.I. privind reţinerea circumstanţei atenuante prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen.
A condamnat pe inculpatul H.I., la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de loviri şi vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută şi pedepsită de art. 183 C. pen.
S-a dispus aplicarea art. 71 raportat la art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest preventiv a inculpatei, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsă durata reţinerii şi a arestării preventive de Ia 30 iunie 2008 la zi.
Au fost admise, în parte, acţiunile părţilor civile P.F., E.M. şi M.D., dispunându-se obligarea inculpatului la plata sumei de 15000 lei despăgubiri civile şi 1000 lei daune morale către partea civilă M.D.; la plata sumei de 5.000 lei cu titlu de daune morale către partea civilă P.F. şi la plata sumei de 1000 lei reprezentând daune morale către partea civilă E.M.
În motivarea hotărârii, Tribunalul a reţinut, în esenţă, că în seara zilei de 21 iunie 2008, inculpatul H.I., enervat de atitudinea victimei P.M. care a încercat să împiedice producerea unui scandal i-a aplicat o singură lovitură cu pumnul în zona nasului. Ca urmare a loviturii primite, P.M. a căzut imediat cu capul pe asfalt, cu faţa în sus, pierzându-i cunoştinţa. Transportat iniţial la Spitalul Municipal Olteniţa şi apoi la Spitalul Clinic de Urgenţă Profesor Doctor Bagdasar Bucureşti, traumatismului cranio - cerebral grav, produs prin lovirea cu şi de un corp plan dur, cu legătură directă de cauzalitate în tanatogeneză.
Prin Decizia penală nr. l40/ A din 9 iunie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelurile declarate de părţile civile P.F., E.M. şi M.D. şi a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat. A fost menţinută starea de arest preventiv a inculpatului şi s-a dedus în continuare detenţia.
A fost desfiinţată, în parte, în latură civilă, sentinţa apelată şi rejudecând s-a dispus majorarea despăgubirilor civile la care a fost obligat inculpatul, astfel:
- de la 15.000 lei la 20.000 lei despăgubirile materiale şi de la 1000 lei la 5000 lei, daunele morale faţă de partea civilă M.D.;
- de la 1000 lei la 5000 lei, daune morale faţă de partea civilă E.M.;
- de la 5000 lei la 10.000 lei, daune morale către P.F.
S-a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 4544,58 lei, cu titlu de despăgubiri civile către Spitalul Clinic de Urgenţă Prof. Dr. Bagdasar Bucureşti.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
Împotriva acestei decizii, au declarat recurs părţile civile şi inculpatul.
Recursurile părţilor civile vizează greşita încadrare juridică a faptei în infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen., în loc de art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen. şi greşita soluţionare a laturii civile cu privire la care s-a solicitat majorarea cuantumului despăgubirilor acordate.
Recursul declarat de inculpat vizează cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (l) pct. 14 C. proc. pen. (greşita individualizare a pedepsei), precum şi reducerea cuantumului despăgubirilor la care a fost obligat în instanţa de apel.
Examinând aceste motive de recurs, în raport cu probele administrate, Înalta Curte reţine că, în cauză, nu sunt incidente prevederile art. 3859 alin. (l) pct. 17 şi pct. 14 C. proc. pen.
Se reţine că fapta inculpatului a fost corect încadrată juridic încă din actul de acuzare, rechizitoriu, în art. 183 C. pen., atât în raport cu latura subiectivă, inculpatul neintenţionând să ucidă victima, ci doar să-i aplice o corecţie, prin singura lovitură în zona nasului aplicată cu pumnul, cât şi în raport cu latura obiectivă, decesul producându-se datorită căderii victimei cu capul pe trotuar şi a traumatismului cranio - cerebral grav provocat în acest mod. Nu s-a făcut dovada unei intenţii criminale a inculpatului, a mobilului sau a interesului inculpatului în „uciderea victimei", conflictul anterior fiind între inculpat şi alte persoane.
De asemenea, tot cu privire la latura penală, sub aspectul individualizării pedepsei aplicate inculpatului, criticile aduse de inculpat ambelor hotărâri atacate nu sunt fondate, întrucât pedeapsa de 5 ani închisoare corespunde atât gravităţii faptei cât şi persoanei inculpatului, tânăr în vârstă de 24 de ani, cunoscut cu antecedente penale, care însă nu atrag starea de recidivă.
Criticile tuturor recurenţilor sunt nefondate şi în privinţa modului de soluţionare a laturii civile a procesului penal, corect rezolvată de instanţa de apel prin Decizia atacată cu recurs.
Instanţa de apel a majorat sumele acordate părţilor civile cu titlu de daune materiale şi morale, având în vedere probele cu acte şi martori administrate la cererea acestora precum şi daunele morale la care sunt îndreptăţite părţile civile în raport cu traumele suferite prin decesul victimei şi cu gradul de rudenie.
În consecinţă, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, atât recursurile declarate de părţile civile, precum şi recursul declarat de inculpat.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi a arestării preventive de la 30 iunie 2008 la zi (26 august 2009).
Recurentele părţi civile vor fi obligate, fiecare, la plate sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 400 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi al Libertăţilor Cetăţeneşti, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatul H.I. şi de părţile civile P.F., E.M. şi M.D. împotriva Deciziei penale nr. l40/ A din 9 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a Il-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat, durata reţinerii şi a arestării preventive de la 30 iunie 2008 la 26 august 2009.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi al Libertăţilor Cetăţeneşti.
Obligă recurentele părţi civile la plata sumei de câte 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 august 2009.
← ICCJ. Decizia nr. 2842/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2860/2009. Penal. Menţinere măsură de... → |
---|