ICCJ. Decizia nr. 2931/2009. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2931/2009
Dosar nr. 7158/1/2009
Şedinţa publică din 9 septembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prin încheierea de şedinţă pronunţată în Dosarul nr. 1079/109/2009 de la 25 august 2009 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 3002 raportat la 160b C. proc. pen., s-a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului M.D., fiul lui G. şi P., născut la 20 ianuarie 1977, în prezent deţinut în Penitenciarul Colibaşi, măsură care a fost menţinută.
Cheltuielile judiciare, în cuantum de 100 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu, au fost avansate de către M.J.L.C.
S-a reţinut că prin rechizitoriul nr. 7/P din 6 martie 2009, Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş a trimis în judecată pe inculpatul M.D. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.
În esenţă, în actul de sesizare s-a reţinut că la data de 6 ianuarie 2009, inculpatul i-a aplicat părţii vătămate V.G., după o prealabilă provocare din partea acesteia, o lovitură cu cuţitul în zona gâtului, punându-i viaţa în pericol.
Pentru această infracţiune, inculpatul a fost condamnat de Tribunalul Argeş la pedeapsa principală de 5 ani închisoare, prin sentinţa penală nr. 173 din 14 mai 2009.
În ceea ce priveşte starea de arest a apelantului inculpat, curtea a constatat următoarele:
Arestarea preventivă a inculpatului M.D. fost dispusă prin încheierea nr. 3/CC din 13 ianuarie 2009, pronunţată de Tribunalul Argeş, pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 13 ianuarie 2009 până la 10 februarie 2009, inclusiv.
Până în prezent această măsură a fost prelungită şi menţinută succesiv, apreciindu-se că în cauză subzistă condiţiile cumulativ prevăzute de art. 143 C. proc. pen. şi art. 148 lit. f) C. proc. pen.
Temeiul luării măsurii arestării preventive l-au constituit prevederile art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.
În opinia curţii, se impune, în continuare, privarea de libertate a inculpatului cu motivarea că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 3002 şi ale art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., respectiv subzistenţa temeiurilor care au determinat arestarea preventivă.
Aceasta, deoarece, la dosarul cauzei se află suficiente probe de natura celor la care se referă art. 143 raportat la art. 681 C. proc. pen., din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârşit fapta pentru care este cercetat.
În raport cu art. 5 din C.E.D.O. şi art. 23 din Constituţie, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile că s-a săvârşit o infracţiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârşirii unei noi infracţiuni, fiind necesară astfel apărarea ordinii publice, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, desfăşurarea în bune condiţii a procesului penal.
Activitatea infracţională descrisă în rechizitoriu, fapta pentru care prima instanţă a dispus condamnarea inculpatului, este de natură să formeze convingerea că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, justifică temerea că acesta ar săvârşi vreo infracţiune şi impune menţinerea arestării preventive a inculpatului M.D.
În speţă, pericolul social potenţial se apreciază în raport cu comportamentul inculpatului, reacţia opiniei publice, rezonanţa faptei comise şi urmările acesteia.
Pericolul pentru ordinea publică îşi găseşte expresia şi în starea de nelinişte, sentimentul de insecuritate în rândul societăţii generat de faptul că persoane bănuite de comiterea unor infracţiuni cu urmări grave sunt cercetate şi judecate în stare de libertate.
Este adevărat că numai gravitatea faptei imputate nu poate fi socotită, în sine, ca reprezentând pericol pentru ordinea publică, dar nici nu poate fi ignorat că inculpatul a fost trimis în judecată şi condamnat de prima instanţă pentru săvârşirea unei infracţiuni grave de mare rezonanţă în localitatea în care s-au produs.
Privarea de libertate a inculpatului are ea justificare şi condamnarea pronunţată de un tribunal competent la pedeapsa de 5 ani închisoare, potrivit sentinţei penale nr. 173 din 14 mai 2009, situaţie de natură a evidenţia şi menţinerea pericolului social concret pentru ordinea publică, în condiţiile în care ar fi dispusă lăsarea în libertate a acestuia.
În consecinţă, fiind îndeplinite cerinţele art. 3002 raportat la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a apelantului-inculpat, constatându-se legalitatea şi temeinicia arestării preventive a acestuia.
II. Împotriva acestei încheieri de şedinţă a declarat recurs inculpatul M.D., criticând-o ca netemeinică, subliniind în esenţă că motivele care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu mai subzistă, precum şi faptul că nu sunt îndeplinite cumulativ cele două condiţii prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., solicitând, în consecinţă, casarea ei şi cu ocazia rejudecării a se dispune punerea sa în libertate.
Examinând actele şi lucrările dosarului, încheierea recurată în raport de motivul de critică invocat, cât şi din oficiu sub toate aspectele de fapt şi de drept, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte are în vedere că recursul declarat de inculpatul M.D. se priveşte ca nefondat şi urmează a fi respins ca atare, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Aceasta întrucât reţinând ca premisă că în prezenta cauză a fost pronunţată sentinţa penală nr. 173 din 14 mai 2009 a Tribunalului Argeş, prin care pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen. s-a aplicat inculpatului M.D. o pedeapsă de 5 ani închisoare, Înalta Curte are în vedere că instanţa de apel a Curţii de Apel Piteşti a făcut o judicioasă aplicaţie dispoziţiilor art. 160b raportat la art. 3002 C. proc. pen., constatând că temeiurile de fapt ce au determinat arestarea sa iniţială – relativ că la data de 6 ianuarie 2009, inculpatul i-a aplicat părţii vătămate V.G., după o prealabilă provocare din partea acesteia, o lovitură cu cuţitul în zona gâtului, punându-i viaţa în pericol – se menţin în continuare.
Concomitent, este justificată şi constatarea menţinerii temeiurilor de drept ale aceleiaşi măsuri preventive relative la dispoziţiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., deoarece sunt întrunite cumulativ condiţiile prevăzute în textul de lege menţionat, respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea cercetată este închisoarea mai mare de 4 ani şi există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Acesta din urmă rezultă din natura şi gravitatea infracţiunii îndreptată împotriva vieţii victimei nominalizată, din sentimentul de insecuritate generat în comunitatea locală în care a avut loc agresiunea violentă indicată.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.D., împotriva încheierii de şedinţă din 25 august 2009 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 1079/109/2009.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 septembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2907/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2936/2009. Penal → |
|---|
