ICCJ. Decizia nr. 2876/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2876/2009
Dosar nr. 840.1/102/2008
Şedinţa publică din 31 august 2009
Asupra recursului penal de faţă constată:
Prin sentinţa penală nr. 148 din 18 iunie 2008 a Tribunalului Mureş a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnatul B.M. împotriva sentinţei penale nr. 245 din 16 noiembrie 2006 a Tribunalului Mureş.
Soluţia de inadmisibilitate pronunţată în cauză s-a întemeiat pe constatarea că motivele invocate în susţinerea cererii de revizuire nu se încadrau între cele expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 394 C. proc. pen.
S-a arătat în acest sens că cererea de revizuire, deşi formulată pe temeiul art. 394 alin. (l) lit. a) C. proc. pen., era motivată în fapt de omisiunea instanţelor de condamnare de a reţine în favoarea revizuientului legitima apărare în care acesta ar fi acţionat în săvârşirea faptei pentru care a fost condamnat.
Această împrejurare, invocată de revizuient ca şi cauză de înlăturare a caracterului penal al faptei ori ca circumstanţă atenuată legală, cu scopul de a obţine eventual o schimbare de încadrare juridică favorabilă, a fost considerată de instanţă ca nefiind de natură a atrage incidenţa cazului de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
În analiza efectuată, instanţa a arătat că prin intermediul revizuirii nu se poate reexamina o hotărâre judecătorească intrată în puterea lucrului judecat pentru fapte sau împrejurări care au fost cunoscute revizuientului şi care puteau fi probate în faţa instanţelor de condamnare.
În caz, în cursul procesului penal, revizuientul a negat săvârşirea faptei, nerecunoscând nici măcar că ar fi lovit victima.
S-a reţinut că apărarea formulată prin cererea de revizuire, săvârşirea faptei ca ripostă la atacul iniţiat de victimă, nu fusese invocată şi probată în faţa instanţelor învestite cu soluţionarea fondului acuzaţiilor, fiind formulată pentru prima dată în calea extraordinară de atac.
Ca urmare, s-a constatat că nefiind vorba de o împrejurare nouă în sensul art. 394 alin. (l) lit. a) C. proc. pen., condamnatul nu se putea prevala de cazul de revizuire invocat.
Hotărârea pronunţată în cauză a fost atacată cu apel de către revizuientul - condamnat.
Prin Decizia penală nr. 64/ A din 15 octombrie 2008 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost admis apelul, desfiinţată sentinţa atacată şi trimisă cauza spre rejudecare la instanţa Tribunalului Mureş.
Pentru a decide astfel, Curtea a constatat că soluţia de inadmisibilitate pronunţată de prima instanţă era nelegală în raport de motivele invocate în cuprinsul cererii de revizuire şi dispoziţiile legale aplicabile în materie.
S-a arătat în acest sens că cererea de revizuire formulată în cauză viza netemeinicia hotărârii de condamnare şi că elementele pe care se întemeia impunea examinarea ei de către instanţă întrucât, în măsura în care situaţia invocată se verifica, era susceptibilă de a conduce la pronunţarea unei soluţii de achitare, în condiţiile prevăzute de art. ll pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen.
În legătură cu acest aspect, s-a constatat greşită concluzia primei instanţe în sensul că prin promovarea cererii de revizuire se urmărea reţinerea unei cauze de atenuare a răspunderii penale ori de reducere a pedepsei aplicate condamnatului pentru infracţiunea de omor deosebit de grav.
De asemenea, instanţa de apel a observat că în cadrul procedurii prealabile sesizării instanţei nu au fost efectuate acte de cercetare de către procuror şi nici nu a fost audiat condamnatul, deşi ascultarea acestuia era obligatorie conform art. 397 alin. (3) C. proc. pen., cel puţin pentru complinirea omisiunii privitoare la neindicarea în cuprinsul cererii a mijloacelor de probă de care condamnatul înţelegea să se folosească în dovedirea situaţiei care constituia cazul de revizuire invocat.
Eronată s-a apreciat şi concluzia instanţei de fond potrivit căreia prin împrejurarea invocată de revizuient se urmărea eventual obţinerea unei schimbări de încadrare juridică favorabilă acestuia câtă vreme incidenţa legitimei apărări avea de consecinţă înlăturarea caracterului penal al faptei şi imposibilitatea exercitării acţiunii penale.
Pentru aceste motive, instanţa de apel a constatat că cererea de revizuire formulată de condamnat îndeplinea cerinţa de admisibilitate cerută de art. 394 alin. (2) C. proc. pen., în sensul că faptele sau împrejurările noi invocate în condiţiile art. 394 alin. l lit. a) C. proc. pen., erau de natură a dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare.
Admisibilitatea cererii de revizuire a fost constatată şi din perspectiva conţinută în art. 394 alin. (l) lit. a) C. proc. pen., privind cerinţa descoperirii unor fapte sau împrejurări noi, arătându-se, în esenţă, că elementul de noutate la care se face referire în lege trebuie să subziste pentru instanţa care a soluţionat fondul acuzaţiilor şi nu pentru condamnat sau celelalte părţi din dosar.
În aceste condiţii, s-a arătat că era irelevant faptul că revizuientul condamnat nu invocase şi probase la timp legitima apărare, în faţa instanţelor de judecată învestite cu soluţionarea fondului acuzaţiilor.
Nelegalitatea sentinţei instanţei de fond a fost reţinută şi pentru omisiunea analizării cererii de revizuire şi cu referire la infracţiunea de tâlhărie pentru care revizuientul fusese deopotrivă condamnat şi cu privire la care se invocase incidenţa prevederilor art. 394 alin. (l) lit. a) C. proc. pen.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Mureş sub nr. 840./102/2008.
Prin sentinţa penală nr. l/ 9 ianuarie 2009 a Tribunalului Mureş, secţia penală, s-a dispus, în conformitate cu dispoziţiile art. 399 alin. (1) C. proc. pen., trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş în vederea efectuării actelor de cercetare, prealabil sesizării instanţei.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de rejudecare a reţinut că prin cererea de revizuire formulată, condamnatul a relevat o altă stare de fapt decât cea avută în vedere de instanţele de condamnare, susţinând că infracţiunea de omor s-a săvârşit în stare de legitimă apărare, ca ripostă la atacul injust, iniţiat asupra sa de către victimă. La locuinţa sa cât şi în autoturism au fost găsite bunuri aparţinând victimei, identificate ca atare de către soţia acestuia.
În legătură cu infracţiunea de tâlhărie, în cererea de revizuire se arăta că imediat după consumarea faptei, dar înainte de a afla despre moartea victimei, condamnatul povestise despre cele petrecute numitului L.K., pe care îl întâlnise în respectiva împrejurare.
În raport de susţinerile formulate de condamnat care îl situau pe o poziţie diferită de cea adoptată iniţial, instanţa de rejudecare a apreciat că în cadrul actelor de cercetare era necesară clarificarea aspectelor nou invocate, respectiv identificarea martorului indicat şi administrarea probelor ce se impuneau pentru dovedirea situaţiei care constituia cazul de revizuire invocat.
S-a constatat însă procurorul nu efectuase asemenea acte de cercetare, mărginindu-se la formularea concluziilor de admisibilitate exclusiv prin raportare la conţinutul cererii de revizuire, fără a audia condamnatul şi fără a se fi procedat la identificarea martorului în cauză, deşi revizuientul făcuse afirmaţii pentru prima dată în sensul recunoaşterii învinuirii aduse.
S-a arătat de către instanţă că îndreptarea acestei neregularităţi nu poate avea loc direct în cursul judecăţii întrucât într-un asemenea caz persoana condamnată ar fi lipsită de posibilitatea de a-şi expune apărările în faţa procurorului şi de a obţine administrarea cu celeritate a probelor necesare dovedirii situaţiei pe care se întemeiază cererea de revizuire.
Concluzia instanţei de rejudecare a avut în vedere şi observaţiile instanţei de control judiciar care în Decizia pronunţată arăta că respectarea principiului legalităţii procesului penal impune organelor judiciare, inclusiv procurorului, administrarea din oficiu a actelor necesare desfăşurării procesului penal.
Prin urmare, s-a considerat că aspectele invocate de condamnat trebuie clarificate în etapa cercetării prealabile, cercetare ce se impunea a fi efectuată şi nu în mod formal, prin reevaluarea probatorului iniţial administrat, cum se procedase.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş.
În cadrul criticilor formulate, s-a arătat că soluţia primei instanţe nu îşi găseşte suport în dispoziţiile legale referitoare la soluţiile ce pot fi adoptate în cererea de revizuire, trimiterea cauzei la procuror în vederea efectuării actelor de cercetare nefiind prevăzută ca soluţie la dispoziţia instanţei de revizuire.
S-a arătat că eventuala complinire a lipsurilor din cererea de revizuire putea fi realizată direct în faţa instanţei, conform art. 397 alin. (3) C. proc. pen., iar după completarea cercetărilor, în cadrul cărora se poate proceda şi la audierea de martori, instanţa urmează să pronunţă fie o soluţie de admitere în principiu, fie de respingere a cererii de revizuire.
S-a susţinut de către parchet că în acelaşi sens se pronunţase şi instanţa de control judiciar care dacă considera că instanţa de fond nu era abilitată să verifice probele pe care se întemeia cererea de revizuire, ar fi dispus ea însăşi trimiterea cauzei la procuror.
Cererea de recurs a fost motivată şi cu argumente ce vizau inadmisibilitatea cererii de revizuire formulată în cauză, arătându-se, în esenţă, că prin concluziile formulate prealabil sesizării instanţei, procurorul analizase în speţă şi impactul susţinerilor revizuientului referitoare la legitima apărare în care ar fi acţionat în săvârşirea faptei de omor şi motivele pentru care se justifica condamnarea şi în privinţa infracţiunii scop.
După înregistrarea cauzei pe rolul instanţei de control judiciar au avut loc dezbateri cu privire la calificarea căii de atac exercitate împotriva hotărârii primei instanţe.
Prin încheierea de şedinţă din 11 martie 2009 a Curţii de Apel Târgu Mureş calea de atac exercitată de Ministerul Public a fost calificată ca apel şi soluţionată în compunerea prevăzută de lege pentru judecarea cauzelor în apel.
Prin Decizia penală nr. 47/ A din 10 aprilie 2009 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat în cauză, confirmându-se soluţia instanţei de fond în sensul trimiterii cauzei la procuror pentru efectuarea actelor de cercetare, conform art. 399 C. proc. pen.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş, formulând critici de nelegalitate sub următoarele aspecte:
1. Greşita constituire a completului de judecată prin includerea în complet a unui judecător incompatibil în măsura în care acelaşi judecător participase şi la soluţionarea căii de atac anterior exercitată în cauză, exprimându-şi astfel părerea cu privire la soluţia ce putea fi dată în cererea de revizuire de faţă.
Omisiunea instanţei de rejudecare de a se conforma dispoziţiilor instanţei de apel care în considerentele deciziei pronunţate prevăzuse în sarcina instanţei de rejudecare obligaţia de a examina pe fond cererea de revizuire cu referire la infracţiunea de omor şi de analiza calea extraordinară de atac şi sub aspectul celeilalte infracţiuni, potrivit limitelor în care avusese loc învestirea instanţei.
Greşita interpretare de către instanţe a dispoziţiilor art. 399 alin. (l) C. proc. pen., prin recurgerea la o soluţie neprevăzută de lege, aceea de trimitere a cauzei la procuror, dar nu pentru motivul că cererea de revizuire ar fi fost adresată direct instanţei, ci pentru neefectuarea unor acte de cercetare.
Sub acest aspect, s-a arătat că primind concluziile procurorului faţă de cererea revizuientului, instanţa de judecată avea posibilitatea de a administra ea însăşi probe cu celeritate şi cu respectarea principiului legalităţii procesului penal, pentru a se pronunţa conform art. 403 C. proc. pen., fie prin admiterea în principiu, fie prin respingerea cererii de revizuire.
Din oficiu, în şedinţa publică de astăzi, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pus în discuţia părţilor incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 3 C. proc. pen., atras de nelegala compunere a instanţei învestită cu soluţionarea căii de atac exercitate împotriva sentinţei pronunţate în rejudecare de instanţa Tribunalului Mureş.
Examinând cauza în raport de motivul de casare enunţat, luat în considerare din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. şi care necesită o examinare prioritară raportat la celelalte critici formulate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este fondat pentru considerentele ce urmează:
Potrivit prevederilor art. 407 C. proc. pen., sentinţele instanţei de revizuire date în condiţiile art. 403 alin. (3) şi art. 406 alin. (1) sunt supuse aceloraşi căi de atac ca şi hotărârile la care se referă revizuirea, iar deciziile date în apel sunt supuse recursului.
Întrucât textul de lege enunţat se referă expres la sentinţele date potrivit art. 403 alin. (3) şi art. 406 alin. (l) C. proc. pen., rezultă că sunt supuse aceloraşi căi de atac ca şi hotărârile la care se referă revizuirea numai acele sentinţe prin care fie s-a respins cererea de revizuire, după verificarea admisibilităţii în principiu a acesteia, fie au fost pronunţate în rejudecarea cauzei, după admiterea în principiu a cererii de revizuire.
În speţă, însă, prima instanţă nu a pronunţat niciuna dintre soluţiile prevăzute de art. 403 alin. (3) şi art. 406 alin. (l) C. proc. pen., pentru a fi incidenţă reglementarea conţinută în art. 407 C. proc. pen.
Sentinţa pronunţată în primă instanţă constată dispoziţia de trimitere a cauzei la procuror pentru efectuarea actelor de cercetare, conform art. 399 C. proc. pen.
Dispoziţia de trimitere a cauzei la procuror nu are însă altă valoare decât aceea a unei desesizări a instanţei şi, ca atare, sentinţa astfel pronunţată poate fi atacată numai cu recurs, ştiut fiind că sentinţele de dezinvestire nu sunt susceptibile de apel.
Este adevărat că nici sentinţele de dezinvestire nu sunt enumerate între hotărârile ce pot fi atacate cu recurs potrivit art. 3851 C. proc. pen., însă pentru aceleaşi raţiuni cu cele expuse în deciziile din recurs în interesul legii pronunţate deSECŢIILE UNITEcu privire calea de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârilor pronunţate în temeiul art. 300 alin. (2) şi art. 285 teza I C. proc. pen., se impune ca şi hotărârile de trimitere a cererii de revizuire la procuror în vederea efectuării actelor de cercetare să fie supuse căii de atac a recursului în condiţiile art. 332 alin. (4) din acelaşi cod, neexistând argumente solide care să excludă acest tip de sentinţe din categoria celor care sancţionează neregularitatea sesizării instanţei.
În raport de cele arătate, Înalta Curte constată că soluţionarea căii de atac exercitate împotriva hotărârii de dezinvestire pronunţată în primă instanţă a fost greşit calificată ca apel şi judecată în complet format din 2 judecători.
Procedându-se în acest mod au fost încălcate dispoziţiile legale referitoare la compunerea instanţei.
Potrivit art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, recursurile se judecă în complet format din 3 judecători.
Sancţiunea care intervine pentru nerespectarea dispoziţiilor privitoare la compunerea instanţei este nulitatea absolută a deciziei pronunţată în apel, în condiţiile art. 3859 alin. (l) pct. 3 C. proc. pen., cu referire la art. 197 alin. (2) din acelaşi cod.
În consecinţă, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş împotriva deciziei nr. 47/ A din 10 aprilie 2009 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind pe revizuientul condamnat B.M., a casat Decizia penală menţionată şi a dispus trimiterea cauzei pentru rejudecare la Curtea de Apel Târgu Mureş, ca instanţă de recurs.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş împotriva deciziei penale nr. 47/ A din 10 aprilie 2009 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind pe revizuientul condamnat B.M.
Casează Decizia atacată şi dispune trimiterea cauzei pentru rejudecare la Curtea de Apel Târgu Mureş, ca instanţă de recurs.
Suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 31 august 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3426/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2907/2009. Penal → |
|---|
