ICCJ. Decizia nr. 2863/2009. Penal. Revocarea măsurii preventive (art. 139 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2863/2009
Dosar nr. 6842/1/2009
Şedinţa publică din 28 august 2009
Asupra recursului penal de faţă;
Din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea din 19 august 2009, Curtea de Apel Suceava, deliberând asupra stării de arest preventiv a inculpaţilor G.P., C.G.Z.V. şi P.D.A., a cererilor de revocare şi de înlocuire a acestei măsuri formulate de apărătorii săi, a dispus următoarele:
- a respins, ca nefondate, cererile de revocare a măsurii arestării preventive formulate de inculpaţi, prin apărătorii aleşi;
- a fost admisă cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara, formulată de aceiaşi inculpaţi, prin apărători.
În temeiul art.139 alin. (1) şi (3), raportat la art. 136 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a fost înlocuită măsura arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara, prevăzută de art. 1451 C. proc. pen. pentru inculpaţii G.P., C.G.Z.V. şi P.D.A. şi s-a dispus punerea în libertate a acestora, la data rămânerii definitive a prezentei încheieri, de sub puterea mandatelor de arestare preventivă nr. 49A din 6 septembrie 2008 (pentru G.P.), nr. 50A din 7 septembrie 2008 (pentru C.G.Z.V.) şi nr. 56A din 7 septembrie 2008 (pentru P.D.A.) emise de Tribunalul Suceava, dacă nu sunt reţinuţi, arestaţi sau deţinuţi în altă cauză.
În temeiul art. 1451 alin. (2) coroborat cu art.145 alin. (1)1 şi alin. (1)2 C. proc. pen., pe durata obligării de a nu părăsi ţara, inculpaţii G.P., C.G.Z.V. şi P.D.A. s-a dispus să respecte obligaţiile arătate la literele a-e din dispozitivul încheierii.
În temeiul art. 1451 alin. (2) raportat la art. 145 alin. (2)2 şi alin. (3) C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpaţilor că în caz de încălcare cu rea credinţă a măsurii aplicate sau a obligaţiilor impuse a fi respectate de către inculpaţi, instanţa va lua faţă de aceştia măsura arestării preventive în condiţiile prevăzute de lege, după ce în prealabil va fi informată de către organele de poliţie menţionate mai sus, desemnate cu supravegherea inculpaţilor, ce au sarcina de a verifica periodic respectarea obligaţiilor ce le revin.
Pentru a pronunţa soluţia de mai sus, Curtea de Apel Suceava, în calitate de instanţă de apel, în apelurile declarate de inculpaţi împotriva sentinţei penale nr. 108 din 10 aprilie 2009 a Tribunalului Suceava şi de prima instanţă în soluţionarea cererilor de revocare şi de înlocuire a arestării cu ocazia examinării stării de arest a inculpaţilor, a reţinut următoarea stare de fapt:
Prin sentinţa penală nr. 108 din 10 aprilie 2009 a Tribunalului Suceava au fost condamnaţi la pedepse rezultante de câte 8 ani închisoare inculpatul G.P., 6 ani închisoare inculpatul C.G.Z.V. şi 5 ani închisoare inculpatul P.D.A. pentru mai multe infracţiuni, printre care şi infracţiunea de contrabandă, prevăzută de art. 270 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP).
În esenţă, se susţine că inculpaţii au constituit o grupare infracţională cu cetăţeni ucrainieni în care au acţionat coordonat din aprilie 2008 pentru introducerea ilegală în ţară a ţigărilor de provenienţă ucrainiană, prin săvârşirea unor acte materiale repetate, în număr de 17.
S-a mai reţinut că inculpaţii au fost arestaţi în cursul urmăririi penale la 5 septembrie 2008 şi respectiv, 6 septembrie 2008. La luarea măsurii arestării preventive a inculpaţilor s-au avut în vedere dispoziţiile art. 143 şi art. 148 lit. f) C. proc. pen., pe parcursul judecăţiiapreciindu-se că sunt în continuare incidente aceste dispoziţii, respectiv că există indicii temeinice, astfel cum acestea sunt definite de art. 681 C. proc. pen., că inculpaţii au comis faptele pentru care au fost cercetaţi şi condamnaţi în primă instanţă, ce sunt pedepsite cu închisoare mai mare de 4 ani, cât şi date certe că lăsarea lor în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, context în care s-a avut în vedere gravitatea şi durata în timp a faptelor de constituire a unui grup organizat şi contrabandă, precum şi persistenţa rezonanţei negative a acestor infracţiuni în comunitate, complexitatea cauzei şi poziţia procesuală a părţilor implicate.
Procedând la soluţionarea cererii de revocare a arestării preventive, instanţa a apreciat că nu se impune a se da eficienţă dispoziţiilor art. 139 alin. (2) C. proc. pen., apreciind că măsura privativă de libertate sub incidenţa căreia se află inculpaţii s-a luat cu respectarea dispoziţiilor legale în materie.
Dar, având în atenţie cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi ţara, formulată de inculpaţi, instanţa a constatat că temeiurile care au stat la baza menţinerii în cursul judecăţii a arestării preventive a inculpaţilor s-au schimbat, situaţie în raport de care se impune înlocuirea măsurii luate iniţial cu o măsură mai puţin coercitivă, restrictivă de libertate, dar care să rezoneze în egală măsură cu scopul prevăzut de art. 136 C. proc. pen.
În consecinţă, conformându-se exigenţelor europene şi din dreptul intern, instanţa de apel a analizat starea de fapt şi de drept dedusă judecăţii şi a constatat că menţinerea faţă de inculpaţi a arestării preventive la momentul soluţionării cauzei în apel, după ce inculpaţii au fost condamnaţi de o instanţă, nu ar reprezenta o măsură proporţională cu situaţia care a determinat-o, apreciind că privarea de libertate în continuare a inculpaţilor ar depăşi durata rezonabilă la care se referă art. 5 pct. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În termen legal, împotriva acestei soluţii, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Suceava.
În esenţă, procurorul a criticat netemeinicia încheierii atacate, apreciind că la înlocuirea arestării preventive au fost ignorate probele administrate în cauză şi care atestă comiterea infracţiunilor de cei trei inculpaţi, mai mult, împrejurările în care s-au comis faptele, prejudiciul adus bugetului de stat, dar şi poziţia procesuală a celor trei inculpaţi, care s-au prevalat de dispoziţiile art. 70 alin. (2) C. proc. pen. şi nu au colaborat cu organele judiciare atestau pericolul concret pentru ordinea publică, prin lăsarea în libertate a acestora.
Examinând încheierea atacată, în raport de critica formulată, de dispoziţiile art. 3856 C. proc. pen., cât şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se constată, pentru consideraţiunile ce urmează, că recursul este nefondat.
Într-adevăr, temeiul juridic al înlocuirii îl reprezintă dispoziţiile art. 139 alin. (1) C. proc. pen., prevederi potrivit cărora, măsura preventivă se înlocuieşte cu altă măsură preventivă, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii.
Aparent, din examinarea cauzei nu ar rezulta o schimbarea a temeiurilor care au determinat arestarea, aşa cum, de altfel, susţine şi procurorul prin motivele scrise.
Dar, schimbarea temeiurilor nu poate fi analizată generic, ci punctual şi în concret cu referire la actele cauzei, etapele parcurse de procesul penal, dar mai ales, în concordanţă deplină cu normele referitoare la scopul măsurii preventive şi a modului ei de individualizare şi de măsurare.
Referindu-se la restrângerea exerciţiului unor drepturi şi libertăţi, art. 53 alin. (2) din Constituţie stabileşte că aceasta poate fi dispusă numai dacă este necesară, măsura trebuind să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o.
Rezonând cu norma constituţională, art. 136 C. proc. pen. stabileşte prin alin. (1) scopul măsurii preventive, iar prin art. 8 se referă la alegerea măsurii preventive potrivit criteriilor expres arătate.
Referindu-se la scopul măsurii preventive, art. 136 alin. (1) C. proc. pen. îl stabileşte ca fiind necesar pentru a asigura buna desfăşurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei.
Analizând prin prisma acestor dispoziţii măsura preventivă dispusă în cauză, se poate opina că, în mod justificat, instanţa de apel a constatat o schimbare a temeiurilor care au impus iniţial arestarea preventivă a inculpaţilor.
Astfel, măsura arestării s-a dispus în faza urmăririi penale, iar la acest moment cauza se află în apel, fiind parcursă faza judecăţii în fond.
În sensul unei bune desfăşurări a procesului penal au fost ascultaţi martorii cauzei, au fost administrate probele ce se impuneau pentru stabilirea adevărului, au fost ascultaţi inculpaţii, care s-au prevalat de dispoziţiile art. 70 alin. (2) C. proc. pen.
În acest context, s-a pronunţat o hotărâre de condamnare pentru inculpaţi, dar în considerarea prezumţiei de nevinovăţie, până la pronunţarea unei hotărâri definitive de condamnare, inculpaţii sunt consideraţi nevinovaţi.
Şi în fine, inculpaţii au fost arestaţi din 5 septembrie 2008 şi respectiv, 6 septembrie 2008 şi chiar dacă durata arestării preventive este o chestiune de esenţa încetării de drept a măsurii preventive, totuşi perioada de aproape un an, care a trecut de la luarea măsurii a făcut să intervină obiectiv unele din schimbările de temei arătate şi discutate.
De altfel, la acest moment procesual (respectiv, cauza penală aflată în faza apelului) nu mai este suficientă, pentru menţinerea arestării preventive, doar existenţa indiciilor de comitere a unor fapte grave care se menţin, ci şi relevarea unor noi riscuri în desfăşurarea procesului penal, cum ar fi săvârşirea de noi infracţiuni sau riscul de fugă, situaţii care nu au fost dovedite.
Ori, în acest context, s-a apreciat corect că arestarea preventivă ca măsură extremă şi care vizează privarea de libertate a unei persoane se impune a fi menţinută numai dacă s-ar afecta grav buna desfăşurare a procesului penal şi ar avea urmări imediate, directe asupra ordinii publice, ceea ce nu este cazul în speţă.
Şi cum măsura arestării preventive nu se poate identifica cu pedeapsa şi nu trebuie să se prelungească dincolo de limite rezonabile, cu atât mai mult cu cât reprezintă o excepţie de la regula de bază a desfăşurării procesului penal în stare de libertate se apreciază, faţă de considerentele de fapt şi de drept, ca fiind justificată soluţia de admitere a cererii de înlocuire a arestării preventive formulată de inculpaţi.
Pentru aceleaşi considerente, critica procurorului este nefondată şi potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de parchet se va respinge, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Suceava împotriva încheierii din 19 august 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. 417/86/2009, privind pe inculpaţii C.G.Z.V., G.P. şi P.D.A.
Onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatului P.D.A., în sumă de 100 lei şi onorariile parţiale pentru apărarea din oficiu a inculpaţilor C.G.Z.V. şi G.P., în sumă de câte 25 lei, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 28 august 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2848/2009. Penal. Violul (art.197 C.p.). Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2124/2009. Penal → |
|---|
