ICCJ. Decizia nr. 2883/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2883/2009
Dosar nr. 437/46/2009
Şedinţa publică din 31 august 2009
Asupra recursului penal de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin plângerea adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti la data de 28 iulie 2006, petiţionara B.F., a solicitat efectuarea de cercetări penale faţă de numitul C.V. – executor judecătoresc – sub aspectul infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), susţinând că acesta şi-ar fi îndeplinit, în mod abuziv, atribuţiile de serviciu, în instrumentarea dosarului execuţional nr. 8438/2006 al Judecătoriei Piteşti, cu privire la stabilirea liniei de hotar între proprietatea petentei B.F. şi proprietăţile deţinute de numiţii P.A., Z.A.G. şi Z.M.C.
Prin rezoluţia cu nr. 194/P/2007 din 27 august 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, în conformitate cu prevederile art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numitul C.V., executor judecătoresc în cadrul Biroului asociat de pe lângă Judecătoria Piteşti, sub aspectul infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), apreciindu-se că faptele reclamate nu există.
Împotriva rezoluţiei cu nr. 194/P/2007 din 27 august 2007, petiţionara B.F. a formulat plângere adresată procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti care, în baza art. 278 alin. (1) şi (3) C. proc. pen., a respins-o ca fiind tardiv introdusă, prin rezoluţia cu nr. 829/II/2/2008 din 23 octombrie 2008.
În conformitate cu dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., nemulţumită de soluţia de neurmărire penală dată de parchet, petiţionara B.F. s-a adresat cu plângere Curţii de Apel Piteşti, competentă să judece cauza în primă instanţă, solicitând admiterea plângerii, desfiinţarea rezoluţiei nr. 194/P/2007 din 27 august 2007 şi trimiterea cauzei la parchet în vederea începerii urmăririi penale faţă de intimatul C.V. sub aspectul faptelor sesizate.
Prin sentinţa penală nr. 56/F din 4 iunie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de petiţionara B.F., împotriva rezoluţiei din 27 august 2007, dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, în dosarul nr. 194/P/2007 şi a fost menţinută rezoluţia atacată.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligată petiţionara la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a constatat că, rezoluţia contestată este legală şi temeinică, din actele premergătoare efectuate, conform art. 224 alin. (1) C. proc. pen., rezultând existenţa unui impediment procesual, respectiv cel prevăzut la art. 10 lit. a) C. proc. pen., care are ca efect dirimant, împiedicarea punerii în mişcare sau exercitarea acţiunii penale, situaţie în care, în mod corect, procurorul de caz a făcut aplicarea prevederilor art. 228 alin. (6) C. proc. pen., dispunând o soluţie de neîncepere a urmăririi penale.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs petiţionara B.F., care a solicitat casarea hotărârii atacate, admiterea plângerii formulate, desfiinţarea rezoluţiei parchetului şi trimiterea cauzei procurorului pentru tragerea la răspundere penală a persoanei reclamate.
Examinând sentinţa penală recurată, sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform prevederilor art. 3856 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de petiţionara B.F. este nefondat, pentru următoarele considerente:
Ca o garanţie a respectării legalităţii în procesul penal, legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice persoană nemulţumită de soluţiile de neurmărire penală dispuse de procuror, să facă plângere împotriva acestora.
În concepţia legiuitorului, poate face o astfel de plângere orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate.
Accesul liber la justiţie este reglementat de legiuitor, iar cel nemulţumit de soluţia dată de procuror se poate adresa judecătorului de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă, aşa cum de altfel, a procedat şi petiţionara prin plângerea ce face obiectul verificării în cauza de faţă.
Înalta Curte constată că pentru a se putea începe urmărirea penală este necesară îndeplinirea a două condiţii.
Prima condiţie constă în existenţa acelui minim de date care permit organului de urmărire penală să considere că s-a săvârşit în mod cert o infracţiune, caz în care organul de urmărire penală poate deţine informaţiile, fie direct din sesizarea făcută, fie din actele premergătoare desfăşurate ulterior sesizării.
Cea de a doua condiţie necesară începerii urmăririi penale rezultă din art. 228 C. proc. pen. şi constă în inexistenţa cazurilor de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale, prevăzute în art. 10 C. proc. pen., cu excepţia celui prevăzut la lit. b1). Intervenţia unui astfel de caz, rezultând fie din actele prin care a fost sesizat organul de urmărire penală, fie din actele premergătoare efectuate în urma sesizării, poate determina ca în locul începerii urmăririi penale să funcţioneze instituţia neînceperii urmăririi penale.
Înalta Curte constată că, în mod justificat, s-a reţinut în cauză că nu se poate începe urmărirea penală faţă de intimatul C.V. sub aspectul infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), întrucât din actele premergătoare efectuate rezultă existenţa cauzei care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale prevăzută de art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Astfel, din cercetările efectuate în cauză a rezultat că, prin sentinţa civilă nr. 805 din 26 februarie 2003 pronunţată de Judecătoria Piteşti, în dosarul nr. 6995/2001, au fost respinse acţiunea formulată de către reclamanţii C.M., C.E., M.V., P.A. împotriva pârâtei B.F., precum şi cererea de intervenţie, în interes propriu, formulată de intervenientele Z.A.G. şi Z.M.C.
S-a reţinut că acţiunea a avut ca obiect grăniţuirea unor suprafeţe de teren, revendicate reciproc.
Tribunalul Argeş, prin Decizia civilă nr. 183 din 20 februarie 2004 pronunţată în dosarul nr. 2172/2003, a admis apelul declarat în cauză şi a schimbat, în parte, sentinţa mai sus-menţionată, în sensul că a admis parţial acţiunea în grăniţuire şi a stabilit linia de hotar între proprietatea reclamantului P.A., pe de o parte şi proprietatea pârâtei B.F. şi a intervenientelor, pe de altă parte.
Totodată, pârâta B.F. a fost obligată să lase în deplină posesie, proprietatea reclamantelor C.M., C.E. şi M.V., terenul fiind identificat prin reperele menţionate în cuprinsul hotărârii.
Curtea de Apel Piteşti, prin Decizia civilă nr. 904/R din 29 noiembrie 2004, pronunţată în dosarul nr. 3187/CIV/2004 a respins ca nefondate recursurile declarate de pârâta B.F. şi de intervenientele Z.A.G. şi Z.M.C.
Urmare solicitării numitei C.E., Judecătoria Piteşti, prin încheierea din 27 iunie 2006, pronunţată în dosarul nr. 7728/2006, a dispus învestirea cu formulă executorie a sentinţei civile nr. 805 din 26 martie 2003 a Judecătoriei Piteşti, schimbată în parte prin Decizia civilă nr. 183 din 20 februarie 2004 a Tribunalului Argeş, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 904/R din 29 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Piteşti.
De asemenea, prin încheierea din 7 iulie 2006, pronunţată de Judecătoria Piteşti în dosarul nr. 8438/2006, a fost admisă cererea prin care s-a solicitat încuviinţarea executării silite imobiliare directe.
La data de 28 iulie 2006, după întocmirea somaţiilor prevăzute de lege, executorii judecătoreşti C.V. şi N.A.G., au procedat la punerea în posesie a părţilor, conform titlurilor de proprietate deţinute, întocmind procesul-verbal corespunzător, menţinându-se în limitele competenţelor conferite de lege, punerea în executare având drept temei hotărârea civilă mai sus menţionată.
În aceste împrejurări, soluţia de neurmărire penală dată de parchet faţă de executorul judecătoresc C.V. pentru actele de executare efectuate în dosarul execuţional cu nr. 8438/2006 este legală şi temeinică, întrucât din actele premergătoare efectuate nu a rezultat niciun element care să conducă la concluzia că actele de executare au fost efectuate prin încălcarea legii, în detrimentul petiţionarei.
În măsura în care se consideră prejudiciată ca urmare a executării silite, petiţionara poate invoca în faţa instanţei civile (de executare) dispoziţiile art. 399 C. proc. civ., altfel spus, poate face contestaţie la executare (desigur, cu respectarea termenelor prevăzute de art. 401 C. proc. civ.).
Împrejurarea că petiţionara este nemulţumită de soluţiile adoptate în dosarele aflate pe rolul Judecătoriei Piteşti şi Tribunalului Argeş nu poate conduce, în niciun caz, la concluzia întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii pe care aceasta a indicat-o în plângerea sa. Interpretarea şi evaluarea probelor administrate într-o cauză este atributul completului de judecată, iar împotriva unor hotărâri considerate ca nelegale şi netemeinice, atât dispoziţiile constituţionale, cât şi cele procedurale, prevăd posibilitatea exercitării unor căi ordinare sau extraordinare de atac.
A admite altfel, ar însemna că s-ar deschide alte căi de atac, în afara celor ordinare şi extraordinare, prevăzute de legislaţia în vigoare, fapt ce ar crea un vădit dezechilibru în întreg sistemul judiciar.
Posibilitatea formulării unor plângeri împotriva membrilor completelor de judecată ce s-au pronunţat într-o cauză ori împotriva executorilor judecătoreşti reprezintă un drept constituţional al petiţionarului, însă acesta nu echivalează cu exercitarea unui control asupra legalităţii şi temeiniciei soluţiilor pronunţate.
Magistratul se află în afara raportului juridic dedus judecăţii şi înfăptuieşte justiţia în numele legii, fiind independent faţă de părţi, iar hotărârile pe care le pronunţă pot fi atacate ori îndreptate doar prin căile prevăzute de lege.
Întrucât din actele premergătoare efectuate nu s-a constatat vreo încălcare a dispoziţiilor legii în activitatea executorului judecătoresc C.V., Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara B.F. împotriva sentinţei penale nr. 56/F din 4 iunie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenta petiţionară la plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara B.F. împotriva sentinţei penale nr. 56/F din 4 iunie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 31 august 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2879/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2887/2009. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
